Creștini

„Adulții nesiguri de mâine” | Dependența dintre părinți și copii

todayJuly 14, 2023 2

Background
share close

Cuvântul „dependenţă” are, de cele mai multe ori, conotaţii negative. Suntem dependenţi de zahăr, de internet sau de jocurile de noroc. Alteori suntem dependenţi de oameni sau de relaţii, caz în care graniţa dintre pozitiv și negativ nu mai poate fi stabilită cu lejeritate.

Când suntem mici, este firesc să fim dependenţi de adulţii din jurul nostru. Nu putem supravieţui fără ei. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, devenim autonomi, iar relaţiile cu oamenii care ne dau aripi ating un nou nivel, cel al raportului de egalitate.

Cu toate acestea, nu puţine sunt cazurile în care părinţii continuă să își trateze copiii ajunși la maturitate ca și când ar fi încă mici, profund dependenţi de intervenţia și de abilităţile lor părintești. Sunt acei părinţi care trebuie consultaţi înainte de orice decizie, mamele și taţii preocupaţi de rolul „vioarei întâi”, și chiar dependenţi de acesta.

Obiectiv vorbind, am putea spune că părinţii au un statut aparte, indiferent de vârsta urmașilor lor. Nimeni nu le poate lua locul, nici nu le poate subestima importanţa. În același timp, însă, nimeni nu se poate opune evoluţiei sănătoase, firești, pe care este indicat să o parcurgă relaţia dintre părinţi și copii; o evoluţie aflată în conflict direct cu tendinţa de a-i proteja în exces pe cei mici, de a le răpi oportunităţile necesare dezvoltării.

Protejarea excesivă a copilului este un act egoist al părintelui.

„Copiii cărora nu li se permite să exploreze, să își asume acţiunile și consecinţele acestora, să se dezvolte social, emoţional, să se descopere pe sine formându-și propria gândire, propriul sistem de valori sunt adulţii nesiguri de mâine, cei care trăiesc prin și pentru alţii (…)  și cei care, în final, se tem de viaţă”, punctează psihoterapeutul Ursula Sandner, într-un articol care explică de ce protejarea excesivă a copilului este un act egoist al părintelui.

Astfel de părinţi simt nevoia acută de a le fi indispensabili copiilor, se definesc exclusiv prin ei, chiar și atunci când aceștia pășesc în etapa adultă a vieţii, și au toate șansele de a cultiva o relaţie de codependenţă.

Protejarea în exces a copiilor

Părintele codependent se definește prin faptul că dezvoltă un atașament nesănătos faţă de copil, încercând să exercite controlul total asupra existenţei sale, să gândească și să acţioneze pentru el, în vreme ce lui îi atribuie un comportament pasiv, de fiinţă neajutorată, atât în copilărie, cât și dincolo de graniţele ei.

Codependenţa părintelui este trădată de un cumul de caracteristici:

Dificultatea de a stabili și de a accepta limite

În relaţie cu copiii aflaţi la o vârstă fragedă, părinţii din această categorie obișnuiesc să excludă disciplina ca mod de educare, pentru a nu fi respinși în urma aplicării unor reguli bine definite; în relaţie cu copiii maturi, tendinţa se traduce printr-o implicare exagerată în probleme pentru a căror clarificare nu li s-a cerut îndrumarea sau ajutorul. Părinţii care obișnuiesc să sfideze limitele sunt aceiași cu părinţii care nu vor să păstreze distanţa fizică și emoţională faţă de copii, chiar dacă aceștia nu mai sunt de mult mici, reclamând nevoia de spaţiu și intimitate.

Asigurarea nevoilor copiilor în mod disproporţionat cu vârsta

Această situaţie se întâlnește atunci când părintele preferă să îndeplinească, în locul copilului, anumite sarcini sau acţiuni pe care acesta le-ar putea rezolva pe cont propriu, fie pentru a-l scuti de efort, fie pentru a-și reconfirma sieși importanţa rolului parental și ideea că nimic nu se poate face fără aportul său direct. Prezent din copilăria timpurie, când părintele ignoră faptul că nivelul de dezvoltare al celui mic îi permite să se descurce singur în anumite imprejurări, comportamentul se regăsește și la maturitate, când mama sau tatăl descurajează independenţa copilului, manifestată în lucruri banale ca pregătirea unui fel de mâncare sau rezervarea unui bilet de avion ori în aspecte mai importante ce ţin de capacitatea de decizie, exprimarea individualităţii, alegerea partenerului de viaţă sau a locului de muncă.

Manipularea emoţiilor copiilor

Despre cei mici se spune că sunt mari maeștri ai manipulării, însă și reversul este valabil. Adulţii au și ei metodele lor „discutabile” prin care își determină copiii (minori sau majori) să se comporte după bunul plac, iar manipularea emoţiilor se numără printre ele. Pentru a primi ceea ce își doresc, unii părinţi recurg adesea la șantaj sentimental, făcându-și copiii să se simtă vinovaţi dacă nu ascultă de cei mari. De la reproșul clasic: „Am făcut sacrificii pentru ca tu să ai tot ce trebuie” până la expresia dezamăgirii supreme: „Nu mă așteptam la așa ceva din partea ta”, aceștia trec printr-un întreg arsenal capabil să îi culpabilizeze pe cei vizaţi, scopul fiind obţinerea obedienţei.

Adoptarea unui comportament „dogmatic”

Părintele are întotdeauna dreptate. Părintele nu trebuie contrazis. Părintele este singurul care știe ce-i bine pentru copil. Acestea sunt afirmaţiile care ilustrează religia părintelui codependent, ghidat de crezul potrivit căruia orice dezaprobare venită din partea copilului este un act de rebeliune ce-i pune la îndoială sensul și autoritatea. Pentru copilul adult crescut de astfel de părinţi, există rareori o cale de mijloc. Ajuns la maturitate, acesta fie va încerca să se desprindă total de influenţa familiei care pretinde supunere absolută, asumându-și riscurile de rigoare, fie va accepta rolul de supus, fără a testa propriile mecanisme de cunoaștere a realităţii.

Stimă de sine scăzută

Chiar dacă par infailibili, și părinţii pot avea probleme legate de stima de sine, se pot simţi copleșiţi, neputincioși, insuficient de pregătiţi pentru a-și duce la bun sfârșit planurile. Uneori, eșecurile sau dezamăgirile din trecut îi pot face să se simtă asemenea unei cauze pierdute. În această situaţie, le va fi lesne să identifice, în relaţia cu copiii, ocazii preţioase de a realiza ceea ce ei nu au reușit pe cont propriu, legându-și astfel stima de sine de performanţele acestora.

Într-un fel sau altul, majoritatea adulţilor visează ca cei mici să aibă un parcurs impecabil și se hrănesc cu succesul lor academic sau profesional. În cazul părinţilor codependenţi, însă, mulţumirea părintească este o expresie a propriilor dorinţe și nevoi, fiind centrată pe sine și mai puţin pe ceea ce vor, știu sau pot copiii.

Alimentarea dependenţei financiare a copilului faţă de părinţi

Contribuţia financiară a părinţilor la bunăstarea copiilor majori este o chestiune nuanţată din punct de vedere cultural. În anumite zone ale lumii, intervenţia familiei în completarea bugetului adulţilor este mai consistentă decât în altele. Cu toate acestea, am putea spune că tendinţa actuală favorizează câștigarea independenţei financiare faţă de părinţi, odată cu atingerea majoratului și/sau finalizarea studiilor.

Scenariul nu este, însă, agreat de părinţii codependenţi. Aceștia se pot folosi de recompensele materiale pentru a întreţine dependenţa copiilor faţă de ei sau pentru a obţine comportamentele dorite, ceea ce înseamnă că „atenţiile” puse în joc atunci când lucrurile nu se desfășoară conform așteptărilor au, de fapt, menirea de a câștiga simpatia și, în subsidiar, obedienţa primitorului. În acest caz, disponibilitatea de a primi ajutorul vine cu un preţ greu de negociat.

Dorinţa de a deţine controlul

Naturală în primii ani de viaţă ai copilului, când acesta este întru totul dependent de cei din jur, dorinţa părinţilor de a deţine în continuare un control strict asupra lui devine nocivă odată cu trecerea timpului. Fiecare etapă de dezvoltare a celui mic înseamnă o nouă serie de achiziţii și competenţe care îl pregătesc pentru viaţă, iar controlul urmărit de părinţi nu face decât să inhibe dreptul copilului la a se transforma într-o persoană autonomă, aptă să ia decizii, să-și asume consecinţele propriilor fapte și să-și proiecteze singur viitorul.

La maturitate, formele sub care apare nevoia de control a părinţilor sunt diferite. Aceștia pot fi mult prea intruzivi, mereu prezenţi în viaţa de zi cu zi a copiilor; pot solicita insistent informaţii despre situaţii care nu îi privesc, chiar și atunci când cealaltă parte nu este dornică să dezvăluie anumite detalii; pot face vizite neașteptate și neanunţate; pot lua decizii în locul copiilor, punându-i ulterior în faţa faptului împlinit; pot urmări să preia asupra lor poveri care nu le aparţin, efectul fiind cel de infantilizare a copiilor lor deveniţi adulţi.

În toate aceste cazuri, este lesne de înţeles motivele pentru care întâlnim persoane care au la vârsta de 30 sau de 50 de ani vârsta emoţională a unui copil, trădând pe diferitele paliere ale vieţii lor un sentiment de neputinţă „indus de propriii părinţi care au preferat să-și aibă copiii cât mai aproape, cât mai dependenţi de ei, cât mai ușor de controlat.”

Nevoia de schimbare

Odată cu plecarea copiilor din casa părintească, mulţi părinţi experimentează „sindromul cuibului gol”, resimţind inutilitate, îngrijorare excesivă faţă de bunăstarea copilului și riscul înstrăinării de el. În faţa acestei realităţi care nu îi flatează, părinţii refuză „tăierea cordonului ombilical” și caută să perpetueze vechea dinamică a familiei, centrată pe neajutorarea copilului și pe omnipotenţa celor mari.

Pentru ca părinţii să poate întreprinde un demers semnificativ, în sensul modificării tiparelor de comportament care le afectează relaţia cu copii, trebuie ca ambele tabere să realizeze nevoia de schimbare. O astfel de conștientizare se poate naște dintr-o situaţie critică, bazată pe o confruntare directă, în care părintelui îi sunt arătate în mod clar nevoile, așteptările și cerinţele copilului; poate veni după conflicte și tensiuni repetate sau în urma incapacităţii de a stabili o legătură funcţională, fapt ce trădează necesitatea unei reconfigărări de traseu în cadrul familiei.

Indiferent de situaţie, fără disponibilitatea copiilor de a pleda în favoarea cauzei lor, dar și de a fi înţelegători cu părinţii, părinţilor le va fi dificil să se schimbe. Aceștia pot începe prin a-și (re)descoperi nevoile și a se îngriji de ele, independent de rolul parental care nu mai este prioritar: reconturarea identităţii, restabilirea relaţiei cu partenerul, implicarea în activităţi recreative, dezvoltarea hobby-urilor.

Citește și: Lecţii de parenting de la părinţi imperfecţi

Făcând un pas în spate și privind imaginea de ansamblu, părinţii se pot adapta, cu timpul, noii realităţi. Este nevoie de detașare pentru a înţelege și accepta faptul că responsabilităţile părintești nu dispar, ci se recalibrează, nemaifiind la fel de pregnante ca odinioară. Poate că nu mai au în sarcină prepararea hranei, spălatul hainelor sau însoţirea la medic, însă, cu siguranţă, pot descoperi noi moduri de a le fi utili copiilor lor maturi. Dar, pentru a le cunoaște nevoile, trebuie să înveţe să îi asculte, să ţină cont de dorinţele lor și să respecte graniţele trasate.

Stăpâni pe propria viaţă

Pe de altă parte, și copiii pot lucra la îmbunătăţirea relaţiei cu părinţii, dar și cu sine. Să nu uităm că stilul parental autoritar, întemeiat pe control, formează oameni cu o stimă de sine scăzută, autocritici și neîncrezători în forţele proprii.

Pentru astfel de copii, procesul desprinderii de părintele care le servește drept călăuză și conștiinţă poate fi anevoios, dar și eliberator. Efortul de a pune stăpânire pe propria viaţă nu va fi deloc unul minimal. Trebuie ca aceștia să fie pregătiţi să facă faţă unor represalii constante, transformate în reproșuri, acuzaţii ori tendinţe spre victimizare. Trebuie să impună limite și să le respecte (în primul rând) ei înșiși, să își exprime clar nevoile, să urmărească propria independenţă financiară și să își dozeze disponibilitatea de a fi în prezenţa părinţilor, fără a-i exclude din vieţile lor.

Genia Ruscu are o diplomă de master în consiliere în domeniul asistenţei sociale.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Genia Ruscu

Rate it

Previous post

Important

Jurnal de rugăciune: Rugăciune pentru popoare fără Biblie – Maba, Indonezia

Înaintând prin dificultăți: Etiopia Să continuăm să ne rugăm atât pentru Luminița și echipa de traducere din Ale, cât și pentru comunitățile din Etiopia. Săptămâna viitoare, echipa va verifica împreună cu consultantul traducerea cărților Iacov și 1, 2 Petru. Rugați-vă pentru protecție pentru toți cei ce vor călători în capitală pentru verificare, în special pentru Luminița. Rugați-vă ca traducerea cărții 1 Ioan să continue cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Echipa dorește să finalizeze traducerea Noului Testament anul acesta. Rugați-vă pentru pace […]

todayJuly 14, 2023

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%
https://upm.fatek.unkhair.ac.id/include/slotgacorhariini/ https://baa.akfarsurabaya.ac.id/inc/-/slotgacorhariini/ https://marumanfiore.xsrv.jp/