Ahn Ei Sook | Îmblânzitoarea de lupi

În celula numărul 8 a închisorii din Phenian, câteva deţinute încremenite de frig și slăbite de foame trebuiau acum să suporte o tortură în plus: mirosul înţepător și urletele sălbatice ale unei creaturi de nepotolit.

O fiinţă care nu a pregetat să își ucidă soţul și apoi să îl taie în bucăţi, lăsând în urmă un
copil mic, care i-a fost luat de autorităţi. Responsabilă pentru crearea acestei situaţii era deţinuta numărul 57, coreeanca Ahn Ei Sook, cea care solicitase ca „bruta“ să fie adusă în celula ei.

Odată ajunsă acolo, criminala se dezlănţuise cu toată puterea ei primitivă, revărsându-și întreaga furie asupra celei care i-a deranjat izolarea. Timp de câteva ore, Ahn s-a luptat (chiar și fizic) cu femeia, încercând s-o liniștească. Deţinutele priveau înspăimântate și dezgustate în același timp. Lui Ahn nu îi era cu mult mai ușor, dar un singur lucru o ţinea puternică: se gândea la exemplul lui Iisus și la ce ar fi făcut El dacă ar fi fost atunci și acolo în locul ei.

Blândeţea și bunătatea au depășit, în acea zi sumbră, sensibilitatea nativă și constituţia fizică mai degrabă firavă a lui Ahn. Când, într-un final, a adormit cea de care toţi deţinuţii și angajaţii se fereau ca de o sălbăticiune periculoasă, Ahn a dus povestea mai departe cu un gest de o tandreţe inimaginabilă. A luat picioarele pline de cruste de excrement ale fiinţei
aproape dezumanizate care dormea în faţa ei și le-a pus la pieptul său pentru a
i le încălzi.

Ahn Ei Sook a ajutat-o în acest fel pe noua colegă de celulă trei zile la rând, timp în care femeia, epuizată și complet devitalizată, a dormit fără întrerupere. Când aceasta s-a trezit, Ahn a primit nu recunoștinţă sau cuvinte de laudă, ci înjurături și alte încercări de agresiune fizică. Dar Ahn nu s-a lăsat: a continuat să o hrănească și să o încălzească fără să aștepte nimic în schimb. Încet, criminala i-a dezvăluit dramele personale și trăirile care explicau ceea ce nimeni nu avea curajul să asculte. În ziua inevitabilă a execuţiei, femeia i-a spus, resemnată și cu pace pe chip, un „îţi mulţumesc“ sincer și cald.

Când a trăi înseamnă să mori

Întâmplarea aceasta este doar una dintr-un șir întreg de povești care stau mărturie pentru spiritul de sacrificiu, curajul extrem și dragostea necondiţionată pe care Ahn le-a manifestat
în drumul ei alături de Christos. Fragilă și sensibilă, Ahn Ei Sook a crescut sub influenţa educaţiei aspre, dar înţelepte pe care i-a oferit-o mama ei. A învăţat în felul acesta să își transforme aparentele slăbiciuni în atuuri, care au ajutat-o în condiţii pe care nu și le-ar fi imaginat pe vremea când se afla în sala de clasă de la școala creștină unde preda
muzică.

Povestea care face din Ahn Ei Sook un model de rezistenţă creștină în faţa oprimării a început în anii ‘30, după ce, forţată de autorităţile japoneze, ea a refuzat să se închine la Amaterasu, zeiţa soarelui, pe muntele Namsan. În urma acestui act de nesupunere, a fost obligată să se ascundă în Shin Ei Joo, un sat coreean din apropierea graniţei cu Manciuria.

Aici, încurajată de mama ei, fosta profesoară de muzică s-a antrenat fi zic, mental și spiritual pentru o viaţă dură, știind că închisoarea avea să apară în drumul ei, mai devreme sau mai târziu. Lecţiile chinuitoare prin care Ahn Ei Sook a învăţat singură să facă faţă foamei extreme, frigului și bolilor au fost însă însoţite de exerciţiul neîntrerupt al recunoștinţei și al rugăciunii.

A învăţat pe de rost, în acest scurt interval de libertate, mii de versete din Biblie și imnuri
creștine. În plus, vizitele credincioșilor ascunși în munţi s-au dovedit a fi , de asemenea, lecţii preţioase pentru un viitor plin de obstacole și de capcane.

„Ce ar fi viaţa? Ar putea fi frumoasă, dacă ar fi trăită în neprihănire, fie ea scurtă sau lungă, dar ar fi o viaţă de animal, dacă ar fi trăită împotriva legii lui Dumnezeu. La vârsta la care sunt încă tânără, frumoasă, capabilă și energică, îmi voi preda viaţa lui Dumnezeu într-un mod onorabil și fără nicio ezitare. Voi păstra adevărul până la capăt. Le voi spune celorlalţi despre dragostea bunului nostru Isus.“[1]

Acestea erau gândurile care o frământau pe Ahn Ei Sook atunci când a început să se gândească serios la perspectiva plecării în Japonia pentru a milita pentru drepturile creștinilor în faţa autorităţilor.

Convinsă că Dumnezeu a ales-o pentru a intra în rândul martirilor pregătiţi să moară pentru Cuvântul Său, tânăra a pornit spre Japonia alături de un alt misionar fervent, Elder Park. Fără niciun fel de menajament, Elder Park, cel care pentru o vreme i-a fost mentor spiritual, a învăţat-o prin cuvintele, faptele și credinţa sa totală că nu era de ajuns ca Ahn să vrea să trăiască pentru Christos, ci trebuia să se gândească mereu la sine ca la un om care a murit deja pentru Christos.

Folosindu-se de educaţia japoneză pe care a primit-o încă de mică, în conformitate cu voinţa tatălui, Ahn Ei Sook a fost vocea prin care Elder Park s-a adresat autorităţilor japoneze în timpul lucrărilor Dietei „Sfintei Japonii Imperiale“.

„Șadrac, Meșac și Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: „Noi n-avem
nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim,
poate să ne scoată din cuptorul aprins și ne va scoate din mâna ta, împărate. Și, chiar
de nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nici nu ne
vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!“
(Daniel 3:16-18)

Pentru că le-au cerut oficialităţilor să renunţe la șintoism în favoarea creștinismului ca religie de stat și să oprească fără întârziere asuprirea creștinilor, cei doi au fost arestaţi în martie 1939. Ahn Ei Sook a fost adusă înapoi în Coreea și închisă la Sun Kyori și apoi la Soon Chon, unde, revoltată de comportamentul inuman și abuziv al gardienilor, a adresat o plângere oficială către autorităţi, relatând calvarul fi zic și moral prin care treceau deţinuţii. Gestul său curajos nu a rămas lipsit de ecou: gardienii brutali au fost înlocuiţi și politica faţă de deţinuţi s-a schimbat în toată ţara.

Mutată în septembrie 1940 la închisoarea din Phenian, Ahn a trăit cu adevărat iadul pe pământ. Dincolo de episodul cu deţinuta criminală, aflată în pragul nebuniei, Ahn a folosit fiecare zi și fiecare situaţie pentru a le fi de folos celor din jur. Când pastorul Power Chae a fost lovit cu o cruzime iraţională de gardieni, în ciuda condiţiei sale fizice precare, Ahn le-a cerut acestora să o pedepsească pe ea în locul lui, iar obiceiul de a-și ceda hrana și de a veghea fără oboseală alături de toţi cei aflaţi în suferinţă fizică sau morală nu a părăsit-o
până la finalul detenţiei.

În timpul procesului, Ahn Ei Sook a atras atenţia, în faţa instanţei, că Japonia va plăti pentru excesele și aroganţa sa. Hotărâtă și energică, această femeie aparent lipsită de putere fizică și-a depășit toate limitele în lupta cu violenţa gardienilor, cu foamea, cu
mizeria sau cu frigul.

După întâlnirea cu Elder Park, Ahn Ei Sook a încetat să mai aștepte miracole prin care Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea pe care i-a pregătit-o. „Să trăiești pentru Christos înseamnă să mori pentru Christos“ a fost deviza care a însoţit-o până la sfârșitul zilelor.

Eforturi răsplătite

Remarcabil în autobiografia sa este că autoarea nu își cosmetizează momentele în care simţea că e aproape să cedeze. Când a intrat în vigoare legea conform căreia închinarea la altarele șintoiste era obligatorie în toate instituţiile aflate sub autoritate japoneză, Ahn Ei Sook a crezut că, din cauza stării fizice vizibil deteriorate, nu va face faţă presiunii.

Dumnezeu nu a făcut o minune în privinţa stării ei fizice, în schimb a lucrat pe alte căi: din cauza unui atac american, guvernatorul a anulat toate planurile pentru acea a opta zi a lunii destinate închinării la altare, așa că Ahn a trecut încă o dată testul credinţei, asemenea lui Daniel, eroul său biblic preferat. Modestia, capacitatea de a-și conștientiza cu luciditate propriile slăbiciuni și îndepărtarea fără nicio ambiguitate de orice plan pe care Biblia i-l dovedea neînţelept au ajutat-o să supravieţuiască în orice condiţii.

La 15 august 1945, Japonia se preda necondiţionat. Cei 13 creștini care mai rămăseseră în viaţă la Phenian, la finalul războiului, au fost eliberaţi, dar istoria tragică a Coreei le-a zădărnicit bucuria temporară. Coreea de Nord, căzută sub influenţă sovietică, s-a despărţit de Coreea de Sud pe la paralela 38. Rușii au semănat teroare în zona lor de infl uenţă,
în primul rând prin violenţă fizică și abuzuri sexuale îndreptate asupra femeilor.

Ahn Ei Sook, ca victimă a vechiului regim, a fost curtată agresiv de noua putere, ulterior fiind răpită. A reușit totuși să fugă și s-a alăturat grupului de creștini care și-au riscat viaţa încercând să treacă în Coreea de Sud.

Mai târziu, a fost invitată și primită cu ospitalitate în Statele Unite. Alături de soţul ei, pastorul Kim Dong Myung, a pus bazele unei biserici baptiste în Los Angeles, înfiinţând și o fundaţie creștină. Devenită Esther Ahn Kim, a profitat de libertate pentru a susţine, cu aceeași ardoare, ceea ce susţinuse și sub tortură, în întunericul temniţelor.

Ahn și-a dorit mai degrabă să moară pentru Iisus decât să cedeze. Cu toate acestea, a preţuit viaţa și fiecare lucru simplu pe care Dumnezeu i l-a scos în cale. Ahn Ei Sook nu a murit torturată, ci a murit în pace și înconjurată de iubire, după vârsta de 90 de ani. A rămas pentru totdeauna un exemplu de creștin care știe când trebuie vorbit fără ezitare împotriva abuzului de putere, când trebuie întinsă mâna unui semen neputincios și când trebuie manifestată cu bucurie recunoștinţa.

Activă, veselă și generoasă până la sfârșitul vieţii, Ahn Ei Sook ne inspiră să trăim în așa fel încât să putem spune asemenea ei: „Am găsit în sfârșit sensul faptului de a mă fi născut.“[2]