În primele decenii ale secolului al XVIII-lea, America se afla într-o criză de identitate. Noul stil de viaţă american îi atrăsese Noii Anglii supranumele de „noua Sodomă englezească“[1].
Societatea americană era fărâmiţată. Englezii, germanii, olandezii sau francezii din cele 13 colonii erau separaţi de distanţa fizică, de cultură, de confesiunea religioasă şi chiar de limbă. În plus, ultimii sosiţi erau doar oportunişti neinteresaţi de religie, ci de prosperitate. Individualismul făcuse religia formală.
Jonathan Edwards
Într-un astfel de context şi-a început cariera de predicator şi teolog Jonathan Edwards (1703-1758), considerat până astăzi cel mai important teolog american. S-a spus despre el că, dacă nu ar fi fost atât de înclinat spre teologie, ar fi ajuns un om de ştiinţă la fel de cunoscut ca Benjamin Franklin.[2]
În 1729, Jonathan i-a succedat bunicului său ca pastor al bisericii din Northampton, unde a început să predice despre necesitatea convertirii autentice. Din 1733, o redeşteptare spirituală a început să fie observată în Northampton. Tinerii se adunau pentru rugăciune, bârfa încetase, tavernele erau goale. În 6 luni, aproximativ 300 de persoane au fost botezate. Fenomenul s-a extins şi în regiunile învecinate, dar în 1737 redeşteptarea s-a stins, la fel ca şi altele care i-au urmat. Activitatea lui Jonathan Edwards nu ar fi fost de ajuns pentru a crea o „mare redeşteptare“.
George Whitefield
Abia în 1739, când George Whitefield (1714-1770) şi-a început campania de predicare de 15 luni pe continentul american, mişcarea de redeşteptare a căpătat amploare.
Prieten cu John Wesley, viitorul fondator al Bisericii Metodiste, Whitefield trezise Anglia prin predicile sale în aer liber. Sosit în America, a predicat unor mulţimi de până la 25.000 de oameni. În toamna lui 1740, a ajuns în orașul Northampton. Deşi aparţineau unor biserici diferite, Edwards l-a invitat pe Whitefield să predice în biserica sa. Se spune că, în timp ce îl asculta, Edwards plângea.
Whitefield şi-a continuat turneul, vizitând şi predicând în toate cele 13 colonii. Dărâmând barierele, le-a oferit americanilor o identitate comună, bazată pe experienţa convertirii, a „naşterii din nou“. Edwards a fost geniul intelectual şi purtătorul de cuvânt al teologiei revivaliste, iar Whitefield a fost responsabil cu diseminarea şi promovarea retoricii ei.[3]
Auditoriul larg, publicitatea din ziare, tirajele impresionante ale scrierilor lui Whitefield au creat prima mare redeşteptare americană. Într-o societate individualistă şi izolată, predicarea lui a adus identitate şi unitate, iar efectul acesteia s-a resimţit şi pe plan politic, la mai bine de 30 de ani distanţă, în timpul Revoluţiei Americane.
„Michael Warner, „New English Sodom“ în American Literature, nr. 64, 1992, p. 19-47.”
„Norma Jean Lutz, Jonathan Edwards: Colonial Religious Leader, Philadelphia, Chelsea Publishing House, 2001, p. 14.”
„Jerome Dean Mahaffey, Preaching Politics:The Religious Rhetoric of George Whitefield and the Founding of a New Nation, Waco, Texas, Baylor University Press, 2007, p. 12-13.”
În primăvara anului 2022, l-am intervievat pentru a doua oară pe venerabilul profesor de exegeză ebraică Jacques Doukhan. În urmă cu zece ani, în primul interviu, am parcurs viaţa sa: începutul, într-o familie de evrei din Constantine, Algeria, studiile în Franţa, Elveţia și Statele Unite, activitatea de profesor și autor (cititorii români au la dispoziţie cele două cărţi din seria „Enigmele Bibliei”[1]). De data aceasta am discutat despre studiul care […]
Post comments (0)