Căsătorie

Anturajul lui Iisus

todayApril 30, 2021 3

Background
share close

„Ce-aţi văzut, păstori/ Sculaţi până-n zori?” Colindul lui Ștefan Hrușcă e ecoul unei dorinţe milenare a creștinilor care, de la Toma Necredinciosul încoace, au dorit să vadă și ei ce au văzut cu ochii lor cei care au fost lângă Iisus în momente-cheie ale misiunii Lui.

Din fericire pentru noi, cei de astăzi, Noul Testament este o colecţie de mărturii depuse de oameni care fie au luat parte ei înșiși la cele povestite, fie au stat de vorbă cu martori oculari ai evenimentelor despre care relatează. Însă, uneori, autorii Noului Testament nu se exprimă direct despre Iisus, ci ne provoacă să Îl descoperim singuri din cuvintele, preocupările și anturajul Său. Iar partea cea mai importantă a acestor situaţii o constituie chiar ascultătorii lui Iisus. Cine erau ei? Ce preocupări aveau? Ce ne spune prezenţa lor în preajma lui Iisus despre Acesta? Ar putea exista vreo punte între mentalităţile anticilor care au primit Evanghelia și cititorii contemporani ai Noului Testament? Ar putea aceștia din urmă să își regăsească propriile atitudini și valori între atitudinile și valorile evreilor de secol I? Intuiţi deja că răspunsul va fi unul afirmativ. Însă, în cartea Jesus Remembered (Iisus, rememorat), teologul James D. G. Dunn[1] ne oferă ceva în plus: o pledoarie cu argumente neuzate moral, capabile să îmbogăţească viziunea oricui este dispus să permită lărgirea cărărilor deja bătătorite.

„Un prieten al colectorilor de taxe şi al păcătoşilor!“

Unul dintre cele mai răsunătoare reproșuri pe care fariseii le-au avut la adresa lui Iisus a fost că mănâncă laolaltă cu vameșii și cu păcătoșii. Pentru cititorul contemporan e ușor să întrezărească în acest reproș o învinuire de tipul „cine se aseamănă se adună”, un fel de a-L jigni pe Iisus prin asocierile pe care le încuraja. În realitate, acesta era un protest faţă de misiunea Lui, bazat pe contestarea credibilităţii Învăţătorului care trebuie să fi avut o grilă de valori complet greșită pentru a-i primi astfel pe cei mai detestabili membri ai societăţii.

E adevărat. Iisus mânca împreună cu vameșii și păcătoșii. Sentimentul public profund negativ faţă de vameși era destul de răspândit în lumea antică, iar în Israelul antic era întărit de faptul că taxele colectate erau folosite fie pentru a finanţa „ambiţiile arhitecturale” ale regelui Irod, fie pentru a umple buzunarele favoriţilor lui sau pentru a achita tributul către Roma. Aceasta, desigur, când banii nu se opreau chiar în buzunarul vameșului.

Totuși, deși în atitudinea lui Iisus faţă de vameși nu se regăsește dispreţul fariseilor faţă de corupţia sistemului de taxare și ofiţerii lui, Iisus nu le-a aprobat niciodată comportamentul lipsit de moralitate, ci l-a așezat, împreună cu exclusivismul liderilor religioși, sub incidenţa nevoii de har.

Că aceasta a fost intenţia lui este chiar mai limpede în cazul păcătoșilor decât în cazul vameșilor. Unii teologi au actualizat acuzaţia fariseilor cu privire la anturajul de păcătoși. În Jesus and Judaism (Iisus și iudaismul), E. P. Sanders argumenta că Iisus deschidea poarta Împărăţiei pentru criminali nepocăiţi sau oameni cărora le nega statutul de „păcătos”. John Meier pare să îi dea dreptate în volumul A Marginal Jew (Un evreu de periferie). Însă James D. G. Dunn argumentează că, la fel ca în prezent, nici în Antichitate „«păcătoși» nu era un termen absolut, așa cum ar fi fost obligatoriu să fie pentru o pledoarie într-o ședinţă de judecată”. În schimb, continuă profesorul Dunn, termenul „păcătos” era mai degrabă folosit de membrii unui grup cu o anume interpretare asupra Legii lui Dumnezeu pentru a-i desemna critic pe cei care nu acceptau aceeași interpretare. Prin urmare, „«păcătos» nu îl desemna pe evreul nepracticant, care sfidează legea, pe care oricine l-ar privi ca pe un călcător de lege, ci pe evreul care practica iudaismul altfel decât facţiunea” celui care folosea cuvântul. Altfel spus, păcătoșii alături de care mânca Iisus erau uneori judecaţi ca atare doar de adepţii unei anume interpretări, sectare, a Legii. Tocmai de aceea Iisus Se exprimă în cuvinte ferme împotriva celor gata să îi condamne pe păcătoși: nu ca să scuze fărădelegea, ci ca să arate că pârâșii sunt ei înșiși păcătoși. Obiecţia lui Iisus nu era că oamenii aceia nu erau păcătoși, ci viza substratul nerostit al acuzaţiei și contesta faptul că păcătoșii, de orice fel, ar fi în afara sferei de acţiune a harului lui Dumnezeu.

Iisus S-a menţinut în afara bătăliilor doctrinare între facţiunile religioase ale vremii, la fel cum a evitat reducţionismul dogmelor privind lupta de clasă. Viziunea Lui privind săracii, o altă categorie căreia i S-a adresat deseori, s-a menţinut „în întregime în graniţele legii tradiţionale iudaice și ale spiritualităţii sărăciei”, spune Dunn. Din contrastul existent între episoade precum lăudarea văduvei sărace care și-a donat ultimii doi bănuţi la templu și lăudarea femeii care i-a scăldat picioarele în ulei scump, Dunn extrage concluzia că Domnul Iisus nu idealiza sărăcia, însă îi declara pe săraci împreună-destinatari ai legământului mântuitor pe care Dumnezeu îl făcuse cu poporul Său. În acord cu înţelepciunea și valorile prezente în Vechiul Testament, Iisus a avertizat în repetate rânduri că bogăţia aduce cu ea riscul unei false siguranţe, care, odată cultivată, va înlocui fatal încrederea omului în Dumnezeu.

În predicarea Lui, Hristos arăta că săracii sunt mai dispuși să se deschidă faţă de Dumnezeu, să își recunoască nevoile spirituale și să depindă de El pentru siguranţa lor.

Din anturajul lui Iisus făceau parte și un număr însemnat de femei. Contraintuitiv pentru cei care observă rapid în Scriptură indicii ale discriminării femeii, nimic din Biblie nu sugerează că Hristos ar fi considerat femeia mai puţin aptă decât bărbatul pentru a primi Vestea cea Bună. Dunn remarcă faptul că lipsa unei femei între cei 12 ucenici are strict cauze socioculturale (ucenicii trebuiau să meargă doi câte doi și să predice, apoi să fie primiţi ca oaspeţi în zona unde predicau). Teologul neagă că la mijloc ar fi vreo presupoziţie teologică despre inadecvarea femeilor pentru misiune, cu atât mai mult cu cât numeroase femei îi însoţeau pe Iisus și pe ucenici având grijă de ei și, asemenea Mariei din Betania, petrecând timp ascultându-L pe Învăţător și bucurându-se de prietenia Lui.

Cele două parabole ale lui Iisus privind harul

Citește și: Cele două parabole ale lui Iisus privind harul

Iisus nu le-a adresat vreun mesaj special neevreilor („neamurilor”, cum îi numește Scriptura), însă în mai multe ocazii a discutat cu ei, i-a vindecat și le-a lăudat credinţa. „În mod cert, Iisus pare să fi avut o preocupare aparte pentru includerea celor pe care cei mai mulţi, sau mai ales principalii formatori de opinie, îi priveau ca pe niște intruși ai legământului harului. Nu doar a săracilor, așa cum îi prioritizează și Tora și Profeţii, ci, surprinzător, și a «păcătoșilor» pe care neprihăniţii (am presupune că) ar trebui să îi dezaprobe”.[2]

„Colectorii de taxe şi prostituatele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu!”

Mesajul lui Iisus a revoltat în timp ce a revoluţionat. Cum altfel ar fi putut să dezrădăcineze vechi convenţii care contraziceau însuși legământul pe care Dumnezeu îl făcuse cu poporul Lui? Iisus a demonstrat că, în anturajul Lui, e loc și pentru vameși, și pentru farisei, câtă vreme și unii, și alţii sunt dispuși să renunţe la vicleșug. Înţelegerea dintre Dumnezeu și om a fost dintotdeauna bazată pe har, nu pe reguli, nu pe statut: datorită faptului că Dumnezeu Și-a asumat iertarea omului, omul nu mai are de făcut despăgubiri. Dumnezeu acoperă cheltuiala pentru daunele produse de păcat. Tot ce are omul de făcut este să accepte „să se întoarcă” în anturajul lui Dumnezeu și să își menţină încrederea în El pentru ca Dumnezeu să îl poată restaura. Același mesaj a răsunat, din cărţile profeţilor, de-a lungul întregii istorii a lui Israel.

„James D. G. Dunn, Jesus Remembered: Christianity in the Making, Wm. B. Eerdmans Publishing, 2003.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Alina Kartman

Rate it

Previous post

Relații

Ingrediente de bază ale relaţiilor fericite

Iubirea este ca un cartof copt: nu are nevoie de multe ingrediente ca să devină savuroasă, ci mai degrabă de perseverenţă în identificarea și folosirea acestora, susţine autorul american Zig Ziglar. Dacă dragostea este unul dintre ingredientele importante, dar supraevaluate, ce altceva alimentează relaţiile fericite? Căsătoria „aduce doi oameni sub același acoperiș și aruncă toate problemele lumii peste ei”, spune profesorul John DeFrain. Autor a numeroase cărţi și studii despre […]

todayApril 29, 2021 13

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%