Iisus

Așteptările realiste, secretul relaţiilor care durează

todaySeptember 20, 2021

Background
share close

Dincolo de a alimenta glume despre cum femeile impun standarde nerealiste bărbaţilor sau despre cum bărbaţii sunt doar niște copii majori care vor ca soţia să le fie și mamă, așteptările în cuplu definesc modul în care ne raportăm la celălalt și influenţează gradul de satisfacţie maritală. 

Idealul contemporan ne pune în ipostaza de a cere totul la superlativ de la partenerul de viaţă.  Faţă de acum 100 de ani, așteptările au crescut enorm. Există o romantizare cronică a iubirii, în virtutea căreia ne dorim ca partenerul să ne fie și iubit și cel mai bun prieten și terapeut și sfătuitor ș.a.m.d. Vrem ca el să ne ajute să devenim cea mai bună variantă a noastră, transformând căsătoria într-un curs intensiv de dezvoltare personală.

„Mi-ar plăcea ca…”

La nivel teoretic, așteptările își fac simţită prezenţa încă din stadiul premergător unei relaţii, atunci când ne constuim imaginea partenerului ideal („Aș vrea ca soţul sau soţia mea să fie…”).

Mai târziu, ele îmbracă forma unor cerinţe specifice („Ca să mă faci fericit/ă trebuie să te porţi…”), și își trag seva din cele trei mari surse de învăţare: familia de origine, societatea și experienţa personală.

Sub o formă sau alta, toate trei ne spun ce trebuie să cerem și să oferim într-o căsnicie. Dacă societatea reglementează aspecte care ţin de „ambalaj” (vârsta matrimonială, drepturi și obligaţii legale etc.), familia ne expune la atitudini și convingeri personale cu privire la mariaj și intimitate.

Modelul părinţilor și al celorlalte cupluri de referinţă ne oferă exemple concrete cu privire la:

  • preocupările de tip practic, transpuse în decizii și obiceiuri de zi cu zi – roluri în gospodărie, legătura cu socrii, convingerile religioase, petrecerea timpului liber, rezolvarea conflictelor, administrarea bugetului ș.a.m.d.;
  • armonizarea extremelor pentru atingerea echilibrului în viaţa de cuplu – stabilitate vs schimbare, dependenţă vs autonomie, intenţionalitate vs spontaneitate etc.;
  • rezolvarea nevoilor profunde de afecţiune, apartenenţă și control, dezvoltare personală, afiliere la principii și valori morale.

Așteptările nerealiste

Strâns legate de idei, trăiri și sentimente, așteptările joacă un rol esenţial în relaţia de cuplu, de aceea trebuie mereu ancorate în realitate.

Este nerealist să pretindem vindecarea rănilor emoţionale, iluminarea spirituală sau desăvârșirea sinelui în interiorul căsătoriei. Eli Finkel, psiholog la Universitatea Northwestern, încurajează cuplurile să își recalibreze așteptările maritale în ceea ce privește nevoile existenţiale, ba chiar să externalizeze anumite roluri asumate în cuplu către alţi membri apropiaţi ai reţelei sociale. Acesta afirmă că „Nu este nimic greșit în a găsi variante prin care să poţi cere mai puţin.”

Recomandările lui Finkl sunt susţinute de rezultatele unui studiu realizat la Universitatea Northwestern de către Elaine Cheung, care a demonstrat că persoanele ce se încarcă emoţional din mai multe surse au o mai bună calitate a vieţii decât cele ce-și responsabilizează partenerul să le asigure toată paleta de trăiri și emoţii necesare confortului psihic.

Nu trebuie, deci, să delegăm partenerului rolul de „om bun la toate”, singurul responsabil de starea noastră (permanentă) de bine, nici să devenim dependenţi de el din punct de vedere emoţional.

Iluzia perfecţiunii

Un alt izvor al așteptărilor nerealiste este expunerea constantă la mediul online, la invazia de perfecţiune ce transcende ecranul dispozitivelor inteligente și ne distorsionează imaginea despre fericire. Trăirile cosmetizate surprinse pe reţelele de socializare creează o iluzie a perfecţiunii care, odată confruntată cu realitatea, naște comparaţii și, implicit, frustrări.

Potrivit unui studiu din 2013, 45% dintre utilizatorii tineri (18 – 29 de ani) recunosc că ceea ce văd pe reţelele de socializare le afectează relaţia de cuplu.

Pentru a nu avea de suferit din cauza standardelor mult prea ridicate, unii psihologi recomandă reducerea așteptărilor. Alţii afirmă că standardele ridicate ne protejează, de fapt, împotriva dezamăgirilor. Printre ei se numără și Donald Baucom, profesor de psihologie la Universitatea din Carolina de Nord, potrivit căruia singurul mecanism eficient în dinamica așteptărilor se bazează pe următorul principiu: „primim ceea ce cerem”.

Dacă – marcaţi de teama unui refuz, convinși de indisponibilitatea partenerului sau conduși de propria stimă de sine scăzută – ne inhibăm dorinţele, această autocenzură forţată nu ne va fi răsplătită cu o relaţie trainică și înfloritoare, ci dimpotrivă cu povara unui compromis greșit înţeles; și cu multe nemulţumiri ulterioare.

Baucom concluzionează că, doar cunoscându-ne în mod real nevoile îi putem adresa celuilalt „solicitările” potrivite, regulă ce funcţionează și în sens invers. Faptul de a-și recunoaște nevoia acută de afecţiune determină soţul, de pildă, să îi ceară soţiei atenţie sporită, să nu accepte un tratament opus sau să se orienteze de la bun început spre cineva care îi poate satisface, în mod natural, cerinţele.

Criteriile esenţiale

Standardele ridicate își justifica pretenţiile doar dacă au o bază reală și îndeplinesc trei criterii esenţiale :

  • Adecvarea – presupune stabilirea așteptărilor în acord cu:
  1. stadiul relaţiei (nu putem pretinde ca, după o singură întâlnire, să ne facem planuri pentru luna de miere);
  2. cu nevoile și resursele partenerului (nu putem pretinde să ieșim zilnic la plimbare dacă partenerul nu dispune de timpul fizic necesar);
  3. cu factorii obiectivi relevanţi.
  • Flexibilitatea – implică adaptarea așteptărilor la schimbările nou apărute, pozitive sau negative, cu accentul pus pe răbdare, deschidere și atenţie la nevoile celuilalt: schimbări profesionale, probleme de sănătate, transformări personale, apariţia copiilor
  • Responsabilitatea – se referă la comunicarea asertivă a așteptărilor, într-un cadru ce denotă diplomaţie în somarea celuilalt de a-și ţine angajamentele făcute.

Cele trei criterii esenţiale („Sunt așteptările mele adecvate, flexibile, rezonabile?”) ne ajută să rămânem ancoraţi în realitate, dar și să cernem tiparele preluate din propriul mediu de creștere și dezvoltare. Nu întotdeauna modelul părinţilor (sau al îngrijitorilor primari) este unul benefic, capabil să ne inspire așteptări rezonabile, bazate pe o bună cunoaștere de sine și pe o înţelegere corectă a nevoilor celuilalt. Aici intervine necesitatea autoreglării, a alegerii conștiente de a ne desprinde de tipar, întrerupând șirul deprinderilor toxice care pot genera unele așteptări nepotrivite, printre care și:

  • lipsa empatiei și indisponibilitatea emoţională = „mă aștept ca tu să te descurci singur/ă în situaţii dificile”;
  • manipularea sau șantajul ca metodă de rezolvare a conflictelor = „mă aștept ca tu să cedezi în favoarea mea, altfel nu mai avem ce discuta”;
  • ierarhizarea priorităţilor în funcţie de nevoile unui singur partener = „mă aștept ca tu să îţi sacrifici mereu timpul liber, pentru ca eu să îmi rezolv problemele”

Relaţiile suficient de bune

Poate că așteptările înalte, sacrificate pe altarul raţiunii sub forma unor compromisuri necesare, nu dau naștere căsătoriilor ideale,  dau întreţin ceea ce specialiștii consideră a fi „relaţii suficient de bune”. În ciuda denumirii nu tocmai promiţătoare și a distanţei faţă de un model intangibil (ideal), relaţiile suficient de bune se remarcă prin faptul că pot împlini nevoia:

  • de a fi tratat cu blândeţe, compasiune, respect;
  • de a primi dragoste și afecţiune;
  • de a nu fi înjosit, neglijat sau abuzat;
  • de a nu fi înșelat;
  • de a interacţiona la nivel intim, profund;
  • de a fi valorizat.

Chiar dacă nu duc lipsă de certuri, partenerii implicaţi în astfel de relaţii știu ce bătălii să-și aleagă, abilitate extrem de folositoare în contextul în care Când îţi alegi, pe termen lung, partenerul, alegi și un anumit set de probleme fără rezolvare (Dr. Dr. Dan Wile, autor și terapeut de cuplu).

Statistic vorbind, 70% dintre certuri vin în urma incapacităţii de a accepta greșelile partenerului. Ţinând cont și de faptul că majoritatea conflictelor au teme recurente, la finalul zilei, contează cum ne raportăm la probleme, și nu câte dintre ele am reușit să tăiem de pe foaie; contează cu ce ochi ne privim soţul, soţia.

Deși nu deţin secretul armoniei depline, protagoniștii relaţiilor „suficient de bune” au un grad ridicat de satisfacţie conjugală, fiind dispuși să accepte imperfecţiunile din cuplu și să-și modeleze așteptările în funcţie de situaţie. Faptul că pot cultiva așteptări potrivite îi ajută să lupte împotriva vulnerabilităţilor și să-și întemeieze o familie bazată pe:

  • prietenie autentică;
  • încredere reciprocă;
  • știinţa de a gestiona constructiv conflictele;
  • știinţa de a face compromisuri care funcţionează;
  • o viaţă sexuală satisfăcătoare;
  • capacitatea de a-și cere iertare și de a-și alina reciproc rănile provocate accidental;
  • acceptarea diferenţelor;
  • împărtășirea unui sistem de valori, convingeri, obișnuinţe și aspiraţii similare.

Așteptările atârnă greu într-un cuplu, ba chiar îi hotărăsc soarta. De aceea, rolul lor nu trebuie subestimat, ci înţeles în profunzime, asemenea unui pilon important, de care depinde viitorul existenţei în doi.

secretul relaţiilor

 

 

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Genia Ruscu

Rate it

Previous post

Cartea săptămânii

Soțul tău nu trebuie să-ți fie cel mai bun prieten – ȘtiriCreștine.ro

C.S. Lewis și confuzia culturală a dragostei Poate ați observat noul înțeles al căsniciei. Se referă, în primul rând, la a avea o prietenie foarte strânsă. „M-am căsătorit cu cel mai bun prieten al meu” vor declara cei proaspăt căsătoriți, intenționând să-i facă un compliment soțului sau soției. Ceea ce intenționează să spună, de fapt, e că mariajul e o continuare a unei relații deja existente, care transcende atracția sexuală. […]

todaySeptember 20, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%