Biserica

Avem sau nu nevoie de biserică?

todayAugust 17, 2021 1

Background
share close

Biserica se referă la nevoia noastră de comuniune, de a învăţa să avem părtășie cât încă suntem aici pe pământ și la slujirea celor din jurul nostru.

De ce biserica reprezintă încă idealul lui Dumnezeu pentru secolul XXI

Cine are nevoie de o biserică locală – într-o eră a comunităţilor virtuale, a tweet-urilor sau a reţelelor de socializare, unde cele mai bune predici sunt la doar un clic distanţă? Ce este oricum biserica – doar o clădire, deseori datată, cu strane, tavane înalte și vitralii – sau mai există ceva în biserică care să treacă dincolo de ziduri, structuri organizatorice și crezuri? Și, dincolo de toate aceste întrebări profunde, la un nivel personal, de ce ar trebui să mă alătur unei biserici sau să mă implic în viaţa acesteia – nu este suficientă relaţia mea personală cu Iisus?

Am dori să răspundem la aceste întrebări din punct de vedere biblic și teologic. Să începem trecând rapid în revistă originile întregului concept de biserică.

Ce este biserica?

În mod curent, asociem termenul „biserică” cu Iisus și creștinismul timpuriu. Este adevărat că s-a produs o schimbare evidentă în definiţia poporului lui Dumnezeu dintr-un unghi în principal etnic către o perspectivă mai incluzivă, care depășește graniţele etnice în perioada Noului Testament. Cu toate acestea, conceptul de biserică nu este o invenţie a Noului Testament. Să revenim de la conceptul de biserică din Noul Testament la acela din Vechiul Testament.[1]

Lexicul standard oferă un rezumat optim al utilizării termenilor grecești ekklesia („biserică”) și synagoge („sinagogă”) în contextul Noului Testament. Cuvântul ekklesia este derivat din combinaţia prepoziţiei ek cu verbul kaleo, „a striga”, a fost legat în principal de acţiunea oficială de convocare în greaca clasică și a apărut în general în contexte politice sau foarte bine structurate. Pe de altă parte, sinagoga avea un sens mult mai larg și se referea la colectarea sau adunarea lucrurilor și a oamenilor.

Observaţi că prima „biserică” nu este o structură creată de om sau o invenţie a sa. Dumnezeu cheamă un om și promite să-l facă o familie.

Ideea adunării sau convocării datează din perioada Vechiului Testament, unde îi putem urmări rădăcinile spirituale până în relatarea despre un om în vârstă care a fost chemat din ţara Ur și îndemnat să se îndrepte către un pământ nou (Geneza 12:1-3). Observaţi că prima „biserică” nu este o structură creată de om sau o invenţie a sa. Dumnezeu cheamă un om și promite să-l facă o familie. La rândul său, această familie urma să devină o binecuvântare pentru întreaga lume. Dumnezeu a făcut imposibilul și i-a dat bătrânului Avraam mulţi descendenţi. Mulţi ani mai târziu, El i-a chemat din nou pe urmașii lui Avraam – de data aceasta din Egipt, unde fuseseră sclavi. Are loc o nouă creaţie, care formează, pentru prima dată, un popor.[2] Noul Testament îi numește pe israeliţi „biserica din pustie” (Fapte 7:38). Știm că această biserică era departe de a fi desăvârșită, era formată și din cârtitori, idolatri, hoţi, lacomi și răzvrătiţi. Dar Dumnezeu a purces, în liniște, la purificare și curăţare – la nivel individual și colectiv. Răbdarea fenomenală a lui Dumnezeu s-a manifestat prin profeţii majori și minori. Dumnezeu Și-a chemat biserica din Vechiul Testament să experimenteze mântuirea Sa în plan personal și să transmită mai departe invitaţia (Isaia 56:7). În cele din urmă, Dumnezeu și-a chemat din nou biserica. De această dată, Cuvântul lui Dumnezeu a fost Iisus Însuși (Ioan 1:1-3).

Dumnezeu i-a chemat din nou pe oameni prin Iisus. Printr-o acţiune de continuitate faţă de biserica din Israel, Iisus a început să instruiască 12 ucenici. Acești oameni au întors pe dos lumea, așa cum era aceasta cunoscută atunci, pentru Hristos. Satana a încercat să împrăștie biserica, chiar din zorii misiunii sale, prin persecuţie. Dar, în loc să distrugă biserica, a ajutat-o mai degrabă să se răspândească în întreaga lume. Apoi, Satana a încercat să sufoce învăţătura de bază a lui Hristos din cadrul bisericii prin învăţături create de om în timpul Evului Mediu întunecat. Dumnezeu a păstrat ascunși tăciunii strălucind în ascunzătoarele montane ale valdenzilor timp de mulţi ani, aprinzând ușor tăciunele adevărului în focul Reformei.

Dar apoi, treptat, biserica și-a uitat din nou chemarea divină și s-a complăcut din nou într-o stare de comoditate. Și, încă o dată, în anii 1800, Dumnezeu a chemat un grup mic de tineri (toţi fiind, practic, sub 30 de ani) și i-a ajutat să redescopere adevăruri speciale. Dumnezeu i-a încredinţat acestui grup mic daruri și marea misiune de a spune lumii despre revenirea iminentă a lui Iisus. Și aici ne întâlnim iar cu istoria, deoarece încă de la începuturile sale, biserica nu a fost niciodată despre structuri, clădiri și strane. Biserica a fost întotdeauna despre oameni. Noi suntem biserica. Biserica este comunitatea credincioșilor care au auzit chemarea lui Iisus.

S-ar putea să îţi placă și: Ar fi Iisus dezamăgit de biserică?

nevoie de biserică

Imagini ale bisericii

Așadar, care este diferenţa dintre biserică și, în special, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, și orice alt club sau comunitate online? După cum au înţeles autorii Noului Testament, biserica este alcătuită din oameni care interacţionează între ei și formează împreună o comunitate nouă, care depășește suma membrilor individuali. Pentru a ne ajuta să înţelegem imaginea de ansamblu, Dumnezeu Și-a transpus intenţiile pentru biserica Sa într-un limbaj metaforic. Metaforele nu sunt formule matematice, ci entităţi vii, conceptuale. Acestea sunt adesea caracterizate printr-o multitudine de semnificaţii și necesită un răspuns existenţial și experimental, în special în contextul credinţei și Scripturii. Ne ajută pe noi, cititorii sau ascultătorii, să înţelegem un anumit concept care este adesea extrem de abstract sau care poate fi cu totul insolit.

Epistola către Efeseni conţine o serie de metafore relevante pentru noi. Familia, clădirile și trupul bisericii sunt în mod clar cele mai importante dintre acestea și ele apar și în alte părţi ale Noului Testament în contexte care sunt semnificative pentru studiul nostru asupra bisericii.[3] Toate aceste metafore își au originile în Vechiul Testament.

Familia

Adam este numit „Adam, (fiul) lui Dumnezeu” în genealogia lui Iisus din Evanghelia lui Luca (Luca 3:38). Iisus nu este doar un descendent al lui David, adevăratul Mesia pentru naţiunea evreiască, ci El este, prin întruparea Sa, parte integrantă a umanităţii universale care este legată, prin filiaţia creaţiei, cu Creatorul. Filiaţia lui Israel este menţionată și în alte contexte, de exemplu în Deuteronom 14:1; 32:5, 19; Isaia 1:2; 43:6; 45:11; 63:8; Ieremia 3:14, 19, 22; și Osea 2:1 și 11:11[4]. Alte referinţe subliniază caracterul patern al lui Dumnezeu, un element crucial al metaforei familiei, care implică atât caracteristici paterne[5], cât și caracteristici materne[6]. Acestea din urmă implică experienţele nașterii (de exemplu, Isaia 1:2, 42:14, 46:3), dar și afecţiunea atât de specifică pentru o mamă (Isaia 49:15).

Referitor la metafora familiei, putem lua în considerare și contextul socio-economic mai larg al societăţii israelite antice. „Poporul” ebraic nu trebuie confundat cu conceptul modern de „naţiune”, care caracterizează ultimii 150 de ani de cultură occidentală. Clanul și tribul, bazate pe familia extinsă, au jucat un rol vital în societăţile mediteraneene antice, inclusiv în Israel.[7] În mod inedit, până în prezent, loialităţile de clan și de trib sunt mult mai importante decât interesele naţionale. Deși poate exista o componentă etnică a conceptului de trib, cercetările antropologice recente au arătat că clanurile și triburile din lumea antică nu s-au bazat exclusiv pe considerente etnice, ci adesea s-au concentrat pe viziuni comune asupra lumii sau au avut la bază premise ideologice.[8]

Biserica din Noul Testament intră în scenă în punctul în care au rămas familia, clanul și tribul din Vechiul Testament: un grup, care nu se bazează pe etnie, dar împărtășește valori și viziuni similare asupra lumii. De asemenea, nu trebuie să uităm că, în Vechiul Testament, oamenii care nu aparţineau unui anumit grup pe baza originii lor etnice puteau deveni membri ai acelui grup. Rahav este integrată în sistemul tribal al Israelului (Iosua 2; 6:17-25), la fel ca și Rut (Rut 1:16-22). Instituţia socială a „nou-venitului, străinului” este cunoscută pe scară largă în Vechiul Testament. Legea mozaică privindu-i pe străini este foarte proactivă și impune protecţie și îngrijire specială faţă de aceștia. Raţionamentul din Levitic 19:34 este foarte clar: „Să vă purtaţi cu străinul care locuiește între voi ca și cu un băștinaș din mijlocul vostru; să-l iubiţi ca pe voi înșivă, căci și voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” Respectul, toleranţa și un viitor incluziv fac parte din planul metaforic privind biserica lui Dumnezeu.

Clădirile

Există o altă metaforă folosită pentru biserică pe care o confundăm adesea cu starea de fapt ca atare. Pavel se referă la biserică ca la o clădire. Epistola către Efeseni conţine o serie de asemenea referinţe, dar trebuie să remarcăm nuanţele: Noi (adică biserica) suntem templul lui Dumnezeu (2:20,22), construit pe temelia apostolilor și profeţilor (2:20). Iisus Hristos este ușa (sau poarta, Ioan 10:9), piatra de temelie a acestei clădiri vii (Efeseni 2:20), care este templul sfânt al lui Dumnezeu (2:21). Acest aspect este cu adevărat uluitor: metafora depășește semnificaţia proprie a clădirilor și ne amintește că biserica presupune implicare individuală. Dumnezeu vrea să ne folosească, pe tine și pe mine, pentru a construi biserica ca pe un templu viu, ca pe un loc de refugiu, ca un organism viu care, da, se reunește în clădiri, dar depășește sfera propriu-zisă a unui locaș de cult. Vă puteţi imagina ce fel de clădire ar fi putut construi Dumnezeu folosind blocuri de construcţie perfecte? Dar a ales să nu o facă. El ne-a ales pe mine și pe tine, imperfecţi până la capăt, dar dornici să fie modelaţi pentru a deveni parte a „casei lui Dumnezeu”.

Trupul

O altă metaforă importantă a bisericii implică trupul (1 Corinteni 12:12-23) și subliniază interconectarea membrilor și diferitele roluri ale acestora în cadrul aceluiași trup. Cu Hristos în calitate de cap al trupului (Efeseni 1:10; 4:15; 5:23), această imagine constituie una dintre cele mai importante metafore ale bisericii.

A face parte dintr-un trup înseamnă mult mai mult decât a mă conecta pe Facebook în funcţie de dispoziţie.

A face parte dintr-un trup înseamnă mult mai mult decât a mă conecta pe Facebook în funcţie de dispoziţie. Într-o cultură a individualismului absolut, această idee a bisericii poate fi cea mai dificilă de înţeles și acceptat pentru noi.[9] Relatarea despre Acan (Iosua 7:1-5) și rezultatul acţiunilor sale reflectă în mod clar imaginea trupului ca organism unitar, în care binele unui membru (sau lipsa acestuia) afectează întregul corp.

Pe de altă parte, loialitatea unui membru al trupului are ca rezultat binecuvântări multiple pentru restul grupului, așa cum se poate vedea în lucrarea judecătorilor sau în relatarea sumară despre unii dintre regii lui Iuda care, datorită acţiunii lor individuale, l-au determinat pe Dumnezeu să binecuvânteze întregul popor.[10] Ca parte a trupului lui Hristos, suntem conectaţi unul cu altul. Durerea și pierderea ta sunt, direct sau indirect, și durerea și pierderea mea. Trebuie să fiu mai sensibil faţă de tine. Ideea lui Dumnezeu despre biserică nu înseamnă doar să încerc să-mi găsesc calea mea unică spre cer. Biserica este despre nevoia noastră de a rămâne împreună, de a învăţa să ne înţelegem cât suntem încă aici pe pământ – și este și despre slujire în relaţie cu lumea din jurul nostru.

De ce avem nevoie de biserică?

Biserica ne rafinează: Într-o lume în care totul este gândit să funcţioneze instantaneu, iar perseverenţa și rezistenţa par foarte demodate, cu excepţia lumii sportului, biserica este locul în care Dumnezeu ne poate rafina. Cuvântul rămășiţă înseamnă „ceea ce rămâne”. Aurul este tot ceea ce a mai rămas din cantităţile mari de minereu care au fost introduse în cuptoarele de topire. Toate impurităţile ard – până rămâne doar aurul pur.

Dumnezeu are o misiune specială pentru biserica de la sfârșitul timpului: Dumnezeu Și-a păstrat întotdeauna o rămășiţă de-a lungul istoriei. În timpul apostaziei, în Israel a existat mereu o rămășiţă. Mai târziu, Reforma protestantă a păstrat o rămășiţă din vechiul sistem bisericesc decăzut. Adesea ne referim la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea ca la biserica rămășiţă. Biblic vorbind, asta este ceea ce suntem noi (Apocalipsa 12:17). Dar ascunderea în spatele unui nume nu ne face o rămășiţă. Sistemul purificator al lui Dumnezeu se perpetuează în liniște și în mod individual în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Dumnezeu încă alege aurul de zgură. Dumnezeu a promis că va trece biserica prin procesul de purificare, cu sau fără noi. Fiind parte a bisericii, Îl rog pe Dumnezeu să mă rafineze, astfel încât să devin parte a rămășiţei Sale.

Biserica te transformă într-o parte componentă a ceva uriaș: Este vorba despre ceva mult mai mare decât w(orld) w(ide) w(eb). Ideea de biserică se întoarce la istoria Creaţiei și se perpetuează în eternitate. Ne ajută să depășim percepţia crescândă a izolării, care macină comunităţi întregi din lumea occidentală. Nu suntem singuri, ci facem parte din ceva mult mai mare, iar acesta este un concept cheie care trebuie subliniat. Comunitatea nu este o opţiune, ci o necesitate pentru a supravieţui crizei care ne stă în faţă. În acest context, este important de remarcat faptul că ultima carte a Bibliei, care descrie scene care se petrec atât pe pământ, cât și în cer, utilizează în cea mai mare parte imagini de grup, subliniind mai degrabă conceptul de comunitate[11] decât pe cel de individualism dur.

Biserica, ca și mântuirea, nu este o idee inventată de om, ci este creaţia lui Dumnezeu. Atât în Vechiul și Noul Testament, cât și în istoria bisericii, Dumnezeu a chemat oamenii să vină și să facă parte dintr-o comunitate pe care El o rafinează permanent. Această comunitate – biserica Sa – a fost chemată în fiinţă pentru a extinde invitaţia de a-L urma pe Miel pentru toţi oamenii, din „orice neam, seminţie, limbă și norod” (Apocalipsa 14:6). Ne amintește că doar împreună ne putem pregăti să fim parte a comunităţii cerești. Biserica este cu siguranţă locul unde trebuie să ne aflăm cu toţii!

Chantal J. Klingbeil (master în Filosofie, Universitatea Stellenbosch, Africa de Sud) este mamă, responsabil cu școlarizarea la domiciliu, editor și autor și locuiește în Silver Spring, Maryland, SUA. Este căsătorită cu Gerald A. Klingbeil (doctor în Litere, Universitatea Stellenbosch, Africa de Sud), care este editor asociat al revistelor Adventist World și Adventist Review la Conferinţa Generală a Adventiștilor de Ziua a Șaptea, precum și profesor de studiu al Vechiului Testament și de Studii privind Orientul Apropiat Antic la Universitatea Andrews.

Traducere de: Emanuela Jalbă-Șoimaru

„Pentru o discuţie aprofundată a acestui concept important și pentru o bibliografie relevantă suplimentară, consultaţi Gerald Klingbeil, «The „Church” in The Old Testament: Systematic, Linguistic, and Metaphor Perspectives», Journal of Asia Adventist Seminary, 9:1, 2006, p. 3-23.”

„Limbajul din Exodul 1:1-7 seamănă foarte mult cu limbajul despre Creaţie din Geneza 1, sugerând o legătură textuală și conceptuală clară între crearea lumii și apariţia poporului lui Dumnezeu. Acest lucru a fost remarcat de mulţi comentatori. Vezi, de exemplu, James K. Bruckner, Exodus, New International Biblical Commentary 2, Hendrickson Publishers, Peabody, Mass., 2008, p. 19-20.”

„Referinţele biblice extinse se bazează pe studiul detaliat al hărţii metaforice a Epistolei către Efeseni. A se vedea Gerald Klingbeil, «Metaphors and Pragmatics: An Introduction to the Hermeneutics of Metaphors in the Epistle to the Ephesians», Bulletin for Biblical Research 16, 2006, p. 273-293, care analizează multiple contribuţii la discuţia despre metaforele folosite pentru biserică.”

„Cornelis Houtman, Exodus, vol. 1, Historical Commentary on the Old Testament, Kok Pharos, Kampen, 1993, p. 13.”

„Vezi, de exemplu, Deuteronomul 32:6; 2 Samuel 7:12-14 [dialogul cu David]; 1 Cronici 17:13; 22:10; 28:6; 29:10; Isaia 63:16; 64:7, etc.”

„Vezi David Tasker, «The Fatherhood of God: An Exegetical Study from the Hebrew Scriptures». Referitor la caracteristicile materne ale lui Dumnezeu, vezi John Schmitt, «The Motherhood of God and Zion as Mother,» Revue Biblique 92, 1985, p. 557-569; Marc Zvi Brettler, «Incompatible Metaphors for Yhwh in Isaiah 40-66», Journal for the Study of the Old Testament 78, 1998, p. 97-120; Gerald Klingbeil și Chantal Klingbeil, «Metáforas femeninas de Dios en Isaías — reflexiones sobre la hermenéutica de la teología feminista», Theologika 14, 1999, p. 38-65.”

„Øystein LaBianca și Randy Younker, «The Kingdoms of Ammon, Moab and Edom: the Archaeology of Society in Late Bronze/Iron Age Transjordan (ca. 1400–500 bce)», în The Archaeology of Society in the Holy Land, ed. Thomas Levy, Leicester University Press, Londra, 1998, p. 399-415; Baruch Levine, «The Clan-Based Economy of Biblical Israel», în Symbiosis, Symbolism, and the Power of the Past. Canaan, Ancient Israel, and Their Neighbors from the Late Bronze Age through Roman Palestina, ed. William Dever și Seymour Gitin, Eisenbrauns, Winona Lake, 2003, p. 445-53.”

„Vezi Randall Younker, «Moabite Social Structure», BA 60, 1997, p. 237-248; de asemenea, LaBianca și Younker, «The Kingdoms of Ammon, Moab and Edom», op. cit., p. 404-406.”

„Comparaţi mai detaliat discuţia din Gerald Klingbeil, «Between „I” and „We”: The Anthropology of the Hebrew Bible and Its Importance for a 21st-Century Ecclesiology», Bulletin for Biblical Research 19, 2009, p. 319– 339.”

„Din păcate, trebuie recunoscut faptul că tendinţa negativă este mult mai proeminentă în Vechiul Testament.”

„Comparaţi descrierea bisericilor (Apocalipsa 1-3), a grupului celor 24 de bătrâni (4:4), a celor 144.000 și a marii mulţimi (7:4,9; 14:1), a celor care au biruit (15:2), a marii mulţimi din cer (19:1,6) etc.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Chantal J. Klingbeil și Gerald A. Klingbeil

Rate it

Previous post

Social

Nimeni nu este complet rău și nevrednic de iertare

Se spune deseori că alegerile pe care le facem în mod repetat ne determină destinul. De mai puţine ori sunt aduse în discuţie alegerile altora care ne marchează în mod nefericit viaţa. Schimbările care le sfidează și pe unele, și pe altele sunt dintre cele mai impresionante, iar povestea lui Jesse Thistle confirmă acest lucru. Jesse s-a născut în Canada anilor 1970 și de la început viaţa nu i-a fost […]

todayAugust 16, 2021


Similar posts

Biserica

Mai mulți răniți în urmă unui atac asupra bisericii penticostale din Lahore – ȘtiriCreștine.ro

PAKISTAN | Duminica trecută un grup de musulmani extremiști au atacat cu arme de foc o biserică penticostală din Lahore, precum și casele mai multor membri ai comunității creștine din zonă. Potrivit surselor locale, creștinii, majoritatea femei din cartierul Sheracote din Lahore, Pakistan, au fost hărțuiți săptămâna trecută, relatează Asia […]

todaySeptember 13, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%