Important

Ben Oni Ardelean a fost internat cu COVID la Timișoara – ȘtiriCreștine.ro

todayDecember 1, 2020 4

Background
share close

Vice-președintele Partidului Național Liberal, Ben Oni Ardelean a fost internat luni seara, 30 noiembrie, la Spitatul „Victor Babeș” din Timișoara. După o seară cu simptome clare de infecție cu Coronavirus, deputatul PNL Timiș a ales să petreacă ultima săptămână de campanie sub supravegherea medicilor.

„În prezent, starea mea de sănătate este stabilă, mă simt mult mai bine- cadrele medicale dând dovadă de un profesionalism și o dăruire pentru pacienți, greu de înțeles din afara spitalului.
Mulțumesc managerului Dr. Cristian Oancea, medicilor, asistenților medicali, infirmierelor și personalului auxiliar, care sunt lângă noi neîncetat, 24 din 24. Vreau să menționez faptul că în toată perioada de campanie electorală, la puținele întâlniri avute, m-am protejat, atât eu cât și ceilalți participanți, însă inevitabilul s-a produs, din păcate. Vom ține legătura în ultima săptămână de campanie, aici, în mediul online, unde am timp să comunic mai des acum. Aveți grijă de dumneavoastră, protejați-vă cât de mult posibil, fiți optimiști și nu vă pierdeți credința în Dumnezeu! Împreună vom trece și peste această încercare!”, a anunțat deputatul PNL pe pagina oficială, Ben Oni Ardelean.

Echipa ȘtiriCreștine.ro vă cheamă să vă rugați pentru sănătatea lui Ben Oni Ardelean în mod special și a tuturor liderilor administrativi și spirituali din comunitatea noastră. Dacă liderii sunt loviți și noi ca și comunitate suntem loviți. Rugați-vă pentru vindecarea rapidă și recuperare fără multe consecințe, pentru ca să poată reveni cât mai curând la activitatea lui intensă. Rugați-vă pentru personalul medical care îl îngrijește să poată identifica cea mai potrivită și eficientă schemă de tratament. Rugați-vă pentru ca această pauză înainte de ziua votului să fie spre binele lui fizic, emoțional și spiritual.

Și ca un profesionist strateg, de Ziua Națională a României, deputatul a avut pregătit mesajul de felicitare pentru Românii de Pretutindeni. Niciodată nu știi ce se întâmplă azi sau mâine, dar momentele istorice trebuie să le trăim la înălțime, indiferent de locul și starea în care suntem. Acesta este mesajul de felicitare pentru toți Românii.

Ben-Oni Ardelean este conferențiar universitar (Universitatea Bucuresti / ITB), Doctor în Științe Politice (SNSPA) și Doctor în Teologie (Universitate București). A urmat multiple programe academice în străinătate (Oxford, Fuller, LRS, MAF etc.), având o semnificativă activitate științifică, fiind autor sau co-autor a numeroase publicații, respectiv cărți, capitole în volume colective și zeci de articole. Pe lângă activitatea politică și academică ce o desfășoară încă din anii ’90, este activ implicat în sfera caritabilă și civică, atât la nivel național cât și internațional.

Dr. Ben-Oni Ardelean este Vicepreședinte al Partidului Național Liberal începând cu anul 2015. Între 2015-1017 a coordonat Regiunea Nord Vest (Județele: BH, CJ, SM, SJ, MM, BN), iar ulterior Congresului PNL din 2017 este Vicepreședinte PNL pe Justiție și Drepturi Cetățenești.

Dr. Ben-Oni Ardelean a fost Senator (2012-2016), Secretar al Biroului Permanent al Senatului României (2016), Secretar al Comisiei de Politică Externă al Senatului României, Președinte al Comisiei de Politică Externă a PNL.

Dr. Ben-Oni Ardelean fost ales Deputat (2016-2020), Vicepreședinte al Camerei Deputaților (2017-2018), Vicepreședinte al Comisiei de Politică Externă a Camerei Deputaților, Membru în Adunarea Parlamentară a NATO, având o vastă experiență internațională și fiind bine conectat la sferele vestice de influență.

Vedeți viziunea și agenda de campanie a deputatului PNL Timiș, Ben Oni Ardelean pe pagina lui personală de Facebook.

 

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Doina Bejenaru

Rate it

Previous post

Credință

Egipt și Babilon. Fără intermezzo

În istoria biblică a poporului Israel, aceste nume evocă două perioade de robie cum nu se poate mai diferite. Comasaţi într-un ghetou, controlaţi demografic prin uciderea pruncilor, folosiţi la munci aproape imposibile, bătuţi și stigmatizaţi, evreii au cunoscut în timpul robiei egiptene una dintre cele mai dificile perioade ale existenţei lor. Când Moise îi smulge faraonului acordul ca evreii să părăsească Egiptul, nimeni nu a rămas în urmă. Ieșirea din […]

todayDecember 1, 2020 7


Similar posts

30 zile de rugăciune

Ziua 15: Samarkand, Uzbekistan – #pray30days

Populaţie musulmană: 510.000 DESCARCA AICI Ghidul de rugăciune în format PDF. Samarkand este un oraş frumos, aproape mitic, ce şi-a câştigat faima datorită prezenţei pe traseul celebrului drum al mătăsii. Oraşul se mândreşte cu cele trei secţiuni istorice ale sale: o parte din secolul al VII-lea, ce a fost distrusă […]

todayApril 27, 2021 11

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%