Călătoria cu Dumnezeu, un timp pentru creștere și învăţare

Ai călătorit vreodată cu o persoană pe care credeai că o placi în mod deosebit, doar pe a vedea o latură necunoscută a acesteia în timpul călătoriei? Călătoriile reprezintă un instrument foarte util atunci când încercăm să aflăm dacă ne-am găsit „alesul” sau „aleasa”. Cum reacţionează el sau ea dacă lucrurile nu merg conform planului, dacă somnul este insuficient, dacă se întâmplă ceva care ruinează călătoria?

Călătoriile ne pot dezvălui multe despre noi, oferindu-ne de asemenea ocazia de a vedea unde trebuie să creștem. Poate că avem nevoie de mai multă răbdare, deschidere, umilinţă sau toleranţă. Sau poate că avem nevoie de mai multă relaxare. Iar dintre toate călătoriile, cea pe care o facem alături de Dumnezeu ne descoperă cel mai bine lucrurile pe care avem nevoie să le știm despre noi înșine.

În călătoria noastră cu Dumnezeu, El ne va arăta cu blândeţe unde mai avem de crescut și ne va oferi puterea de a deveni cea mai bună versiune a noastră. Dumnezeu nu ne întoarce niciodată spatele și nu dispreţuiește încercările noastre timide de a-L urma. El rămâne cu noi în ciuda imperfecţiunii noastre și, în această relaţie în care suntem iubiţi necondiţionat, intenţiile, dorinţele, valorile și acţiunile noastre se schimbă treptat.

Niciun om nu este o insulă

Există patru filtre ale percepţiei de sine, potrivit psihologilor care au creat fereastra Johari, o tehnică de autocunoaștere. Fereastra are patru cadrane/zone care rezultă din intersectarea a ceea ce știm noi despre noi înșine cu ceea ce știu cei din jur despre noi:

Zona deschisă (Arena) conţine informaţii despre noi pe care le cunoaștem și noi, dar le cunosc și ceilalţi.

„Zona oarbă” conţine informaţii pe care nu le cunoaștem despre noi înșine, dar pe care ceilalţi s-ar putea să le deţină.

Zona ascunsă („Faţada”) cuprinde informaţii despre propria persoană pe care individul le conștientizează, dar care rămân ascunse de ceilalţi.

Zona necunoscută cuprinde informaţii despre noi care nu ne sunt cunoscute nouă, dar nici altora, informaţii care urmează să fie descoperite sau care rămân cunoscute doar de Dumnezeu.

Ceea ce ne arată fereastra lui Johari este că nu putem crește izolaţi de ceilalţi – avem nevoie de oameni care să ne dezvăluie mai multe lucruri despre „zona oarbă”. Cu cât zona deschisă este mai mare, cu atât vom ști mai multe lucruri despre noi înșine și cu atât mai bune vor fi relaţiile noastre. Pentru a reduce „zona oarbă” și zona ascunsă, trebuie să fim dispuși să ne deschidem, să devenim vulnerabili faţă de ceilalţi, ceea ce poate fi înfricoșător pentru mulţi dintre noi.

Doar că, așa cum punctează autorul și pastorul Timothy Keller, „să fii iubit, dar să nu fii cunoscut este consolator, dar aceasta este o iubire superficială. A fi cunoscut și a nu fi iubit este cea mai mare frică pe care o avem. Dar a fi pe deplin cunoscut și iubit cu totul seamănă foarte mult cu felul în care suntem iubiţi pe Dumnezeu. Este lucrul de care avem nevoie mai presus de orice”.[1]

Ce am învăţat din călătoria în India

Cu ceva timp în urmă, eu și prietenii mei am avut ocazia să ne cunoaștem mai bine unii pe alţii, cu prilejul unei călătorii în India. Am îndurat călătorii incomode cu trenul, care au durat cu 12 ore mai mult decât ne așteptam, ni s-a făcut rău de la samosa (aperitiv indian cald) cumpărat de pe străduţe lăturalnice și am petrecut nopţi pe stradă din cauza unor aranjamente nepotrivite. În ultima noastră seară împreună, ne-am plimbat prin Delhi și am împărtășit ceea ce am învăţat unii despre ceilalţi – atât lucrurile bune, cât și cele mai puţin bune. În timp ce vorbeam, prietenii mei mi-au arătat cu delicateţe unde era nevoie să mă dezvolt și mă bucur să spun că suntem încă prieteni și în ziua de astăzi.

Atunci când ignorăm domeniile în care avem de crescut, limităm modul în care le putem sluji altora.

Relaţiile sănătoase, bazate de încredere, în care putem fi vulnerabili și avem spaţiu să creștem, sunt unul dintre cele mai mari daruri pe care le primim de la Dumnezeu. Ele pot oferi un cadru în care are loc vindecarea și transformarea. Dacă ne dorim să creștem, trebuie să fim receptivi la sfaturile celor care  Îl iubesc pe Dumnezeu și care ne doresc binele. După cum scrie apostolul Pavel: „credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efeseni 4:15).

Planul lui Dumnezeu este să fim în relaţii armonioase cu El și cu ceilalţi. Atunci când ignorăm domeniile în care avem de crescut, limităm modul în care le putem sluji altora. Dacă suntem hotărâţi să identificăm zonele în care avem nevoie de creștere, îi putem cere lui Dumnezeu să scoată la lumină lucrurile de care nu suntem conștienţi. El este interesat de binele nostru și dorește să ne ajute să depășim barierele care ne împiedică să experimentăm dragostea și bunătatea Sa. Călătoria creșterii în El poate fi dificilă uneori, dar psalmistul ne amintește că nu avem niciun motiv de teamă: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie” (Psalmul 23:4).

Călătoria cu Iisus aduce odihnă

În Evanghelie, Iisus ne invită să venim la El, ca să primim odihna Lui (Matei 11:28-29). Aidoma plantelor, care au nevoie de apă, de lumina soarelui și de un sol sănătos pentru a crește, și noi putem înflori doar în anumite condiţii. Rugăciunea, citirea Bibliei, părtășia, închinarea, slujirea altora și petrecerea timpului în natură sunt factori care contribuie la clădirea caracterului și la întărirea relaţiei noastre cu Dumnezeu. Totuși, așa cum se întâmplă în oricare altă relaţie, trebuie să petrecem timp cu Dumnezeu pentru a ne consolida relaţia cu El.

Dacă ai avut un tovarăs de călătorie, poate că ai observat că, după un timp, comportamentele voastre se influenţează reciproc. În același mod, noi devenim din ce în ce mai asemănători cu Hristos, acordând mai multă atenţie motivelor, alegerilor și comportamentelor noastre.

Atunci când rămânem ancoraţi în dragostea lui Dumnezeu, învăţăm cum să-L așezăm în centrul vieţii noastre, trăind pentru a împlini planurile Sale. Ne folosim darurile și abilităţile pe de-a-ntregul, creștem în dragoste și compasiune, iar slăbiciunile noastre pot deveni puncte forte în slujirea semenilor noștri. Prezenţa roadelor Duhului Sfânt este dovada creșterii noastre în Hristos: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22-23).

Dacă vreau să cresc în Hristos, am nevoie să merg la El cu toate planurile mele. Să petrec timp cu El. Să Îl întreb ce anume lucrează în mine. El este mereu aici, ascultându-mă, călăuzindu-mă și iubindu-mă până la capătul călătoriei mele.

Zanita Fletcher este life coach, scriitor și editor asistent pentru revista Semnele timpului Australia și locuiește în Gold Coast, Queensland. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.