Important

Cândva a fost altfel… – ȘtiriCreștine.ro

todayDecember 11, 2020

Background
share close

Privim cu zâmbetul (ascuns sub mască) la șifonarea exagerată a unor vedete care își cer niște drepturi inventate. În sinea lor, ei știu cine sunt și ce culoarea are pielea lor. Noi știm cine are dreptate, pentru că ne uităm în oglindă și privim la poze… și așa cum am fost creați este foarte bine! Au mai fost unii  care au încercat să-și schimbe pielea prin tot felul de operații, dar nu le-a mers și au devenit o imagine dizgrațioasă, mai mult, decât una plăcută.

Unii, de profesie scandalagii, procesomani, vor să câștige orice din piatră seacă, dacă se poate. Mai nou, pentru că se încearcă o exagerare a ideologiei politicii corecte, vor să ne închidă gura și să fim taxați pentru orice cuvânt scos din contex. Să fim cenzurați pentru că ne exprimăm până și gândurile?

Se vehiculează și se ironizează, prin tot felul de exemple, gestul unui arbitru român de fotbal (sper că am voie să-l numesc român), care a folosit un cuvânt legat de ce a văzut în fața ochilor lui, adică un om de culoare, om negru (alt cuvânt nu am găsit, poate specialiștii vor să inventeze și să ne anunțe). Dacă a fost negru, putea să spună că este alb, galben sau roșu? Dacă așa a fost creat de Dumnezeu, putea să spună că este altceva? De ce atâta exagerare? De ce se duc lucrurile la extremă? Până ieri nu era nicio problemă, dintr-o dată scandalul a ajuns să fie așa de mare, încât este un mijloc de ironizare în masă, toată lumea știe că arbitrul a avut dreptate, că acest om era de culoare și nu putea să spună altceva decât ce vede în față. Am ajuns penibili! Când în lume sunt alte probleme mult mai grave, noi ne legăm de afirmații aberante, care într-un final sunt așa cum le-am exprimat!

Știm foarte bine, Dumnezeu ne-a creat (doar pentru cine crede că Dumnezeu este Creatorul omenirii) egali, dar diferiți. El a ales să fim așa! Dacă Dumnezeu a stabilit să mă nasc în România, nu sunt jignit când îmi spun alte popoare că sunt român. Dacă m-am născut cu pielea albă, să mă simt șifonat când mă aflu în minoritate  pe continentul negru? Of, câtă ipocrizie și exagerare din partea unora… care urmăresc de fapt altceva! Nu aceasta este miza, este doar un motiv de scandal… pentru alte scopuri, mult mai subtile! Ținta nu este aceasta! Vor să-și vândă prdusele mai târziu, folosind-se acum de un om care este altfel la suprafață! Vedem că unii se folosesc de un incident pentru a extrapola și a-și promova o agendă obscură (nu am zis neagră să nu se supere nimeni).

Când am fost copil, ne jucam în sat fotbal, fie pe stradă, fie la școală. La marginea satului era o grupare etnică diferită (erau țigani, sper să nu se supere pe mine). Făceam echipe de fotbal, era senzația mare când ne împărțeam echipele: Românii, ungurii și țiganii! Nu era nici o problemă pentru noi atunci, poate era altfel. Nu ne supăram și nu ne dădeam în judecată, ne înțelegeam chiar dacă pierdeam. A fost altfel, ne acceptam și nu se simțea niciunul jignit. Aveam la școală și o secție maghiară, nu era nicio problemă, ne înțelegeam, nu era nicio discriminare și nu se ajungea prin tribunal dacă cineva era făcut țigan, ungur, neamț etc. Dacă așa ne-a lăsat Dumnezeu, de ce să ne simțim jigniți?  Nu vi se pare că este cusută cu ață albă? Se pare că alb am voie să spun, mai puțin ață neagră!?

Când am fost în Africa, acolo ne spuneau: Omul alb! Ei au crezut că toată lumea este formată din oameni negri, că albii sunt excepție; priveau la noi ca la circ, curioși de pielea noastră palidă. Nu ne-am simțit discriminați că ne-au spus albi, dacă așa am fost… Mai mult, ne amuzam de atitudinea lor față de noi!

În istoria biblică avem un astfel de incident rasial, dar s-a rezolvat imediat, și-au dat seama că nu-i bine să judeci înainte de vreme…

Maria și Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană. (Numeri 12:1)

Putea Moise să-i spună altfel? Așa s-a născut și așa a murit etiopeanca!

Echilibrul, înțelepciunea, acceptarea și nu exagerările sunt necesare pentru a trăi în armonie și în liniște! În același timp, a fi mulțumitor și recunoscător lui Dumnezeu pentru cum te-a creat este dovada maturității! Așa cum ne-a creat Dumnezeu este foarte bine, asta a fost constatarea Lui după ce am fost gata, formați și echipați!

Orice ofensă și nemulțumire este un atentat la El! Miza este eliminarea oricărei idei care are de-a face cu Creatorul nostru (bărbat, femeie, alb, negru, bun, rău etc…, ci se dorește ca totul să fie amestecat, trăind în zona gri). Așadar, este bine să nu ne punem cu El, pierdem meciul întotdeauna, iar noi, cu drepturile forțate discriminatorii, rămânem de rușine pe dinafară!

Sorin Cigher,

11 decembrie 2020

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Doina Bejenaru

Rate it

Previous post

Cartea săptămânii

„Cum să avem o inimă fericită” al doctorului Vlad Schlezak – ȘtiriCreștine.ro

Fie că recunoaștem sau nu, trăim într-o lume confiscată de emotivitate ori rațiune. În dorința de a escalada muntele fericirii contemporanii noștri accesează două căi: emoțiile sau mintea. Meteahna e veche, deoarece Maxim Mărturisitorul în schița sa de teorie a cunoașterii zicea că noi oamenii „credem că anumite lucruri le gândim cu mintea, altele cu inima și altele cu corpul”. Da, sunt oameni care gândesc doar cu capul, sau numai cu inima! Andrei Pleșu spunea că „gândirea cardiacă este una […]

todayDecember 11, 2020


Similar posts

Apologetică

Un cuvânt despre laudă (2) – ȘtiriCreștine.ro

(…) Însă cel mai evident fapt despre laudă – fie ca e despre Dumnezeu sau despre altceva – mi-a scăpat în mod straniu. M-am gândit la ea ca la un compliment, o aprobare sau acțiunea de a onora pe cineva. Nu observasem niciodată că orice bucurie legată de ceva se […]

todayJune 13, 2021 1

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%