Relații

Capătul iubirii

todayMay 9, 2021 9

Background
share close

Când sunt obosită nu pot iubi! De multe ori am trăit această realitate și chiar am calificat-o ca justă, ca fiind capătul iubirii.

Nu mai am energie, răbdare, atenţie, interes. Să nu mai îmi ceară nimeni nimic… Am ajuns la capăt. La capătul puterilor mele. Un astfel de moment traversam și acum aproximativ 20 de ani când un prieten bun, auzindu-mă că oboseala îmi diminuează dragostea, mi-a răspuns cu acest verset biblic: „Iisus (…) fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1). Mi-a trimis doar acest mesaj, fără alte comentarii, lăsându-mă să găsesc singură aplicabilitatea acestui mod de a iubi, ca al lui Iisus.

Capătul iubirii nu e capătul puterilor

Încerc să înţeleg cum e să fii răstignit. Pot doar să îmi imaginez ce aș simţi să fiu acolo sus, pe cruce, cu dureri fizice teribile. Sleit de puteri, batjocorit, neînţeles, cu multă durere și apăsare sufletească. La capătul puterilor. Totuși văd cum dragostea lui Iisus nu și-a ajuns capătul, încă se manifestă. O vede pe mama Lui îndurerată și îi oferă mângâiere. Surprinde nevoia de speranţă a celui mai nenorocit om, a tâlharului de lângă El, și îi oferă asigurare. Se uită la cei care tocmai ce L-au răstignit și Se roagă pentru păcatul lor. Își găsește energia și tactul necesar pentru fiecare în parte, pentru nevoile lor. Trăind în prezenţa Lui, nu poţi să nu simţi, chiar și astăzi, același lucru: Ești important și ai toată atenţia Mea!

Încerc să înţeleg cum e să fii răstignit.

Așa îmi dau seama că dragostea are alt capăt. Nu se termină odată cu scurgerea energiei mele și a acumulării de stres, ci mai degrabă merge în paralel cu nevoile celorlalţi. Iisus mă învaţă să schimb punctul focal de la capacitate mea de a dărui la nevoile celorlalţi. Abia când reușesc acest lucru învăţ să mă reinventez. Nevoile celorlalţi sunt un izvor nesecat de provocări. Copii mai mari sau mai mici care mă înconjoară, colegi, părinţi, prieteni, familie, vecini, oameni de pe stradă și toate situaţiile în care aceștia se află, chiar postările din online îmi provoacă des creativitatea. Ce pot să fac mai bine pentru fiecare în parte? Care e cea mai mare nevoie a acestor oameni? Cum pot să îi înţeleg mai bine? Care e contextul în care le sunt generate aceste nevoi? Care ar fi cel mai mic lucru pe care aș putea să îl fac? Dar cel mai mare? Care ar fi cea mai potrivită abordare? Cu ce îl ajută pe cel vizat dacă fac asta? Pot să fac altceva mai bun?

Ești important și ai toată atenţia Mea!

Și nu pot să nu mă întreb ce schimbări s-ar produce dacă aș iubi mereu așa cum mă iubește El. Cum ar fi familia mea dacă aș aplica acest standard? Cum s-ar simţi copiii mei dacă în momentele de oboseală, de nerăbdare mi-aș găsi tandreţea și tonul potrivit de care au nevoie? Și cum aș simţi eu oboseala unui sfârșit de zi trăită așa?

Iubirea se termină atunci când nu mai ai perspectivă

Știind că moartea Sa e singura noastră soluţie, Iisus a ales să Se întrupeze. Din Creator atotputernic a devenit un bebeluș neajutorat. Acţiunile Sale erau ghidate de îndeplinirea rolului Său, de capătul misiunii Sale. Iisus trăia fiecare zi la maximum, potrivit cu misiunea Lui. Se manifesta independent de presiunile sociale sau de meritele celor pe care îi ajuta.

Chiar dacă din zece leproși doar unul s-a întors și i-a mulţumit, Iisus nu a încetat să vindece.

Deși judecat pentru călcarea legii, nu a fost intimidat și nu a renunţat să facă ce trebuia făcut, vindecând în Sabat. În Ghetsemani a mers până la capăt, chiar dacă I-a fost cumplit de greu. Deși puţini Îl acceptau, a murit totuși pentru toţi.

La mine, lucrurile se mai întâmplă și altfel. De prea multe ori am nevoie să primesc apreciere și confirmare pentru a iubi. Copiii să îmi vorbească frumos, soţul să îmi mulţumească pentru masă, colegii să vadă că îmi depășesc programul de lucru.

Păstrarea perspectivei oferă puterea de a iubi.

Recent discutam cu o educatoare debutantă despre cum îi este să își ţină lecţiile online. Copiii au 2-3 ani, sunt foarte puţin timp atenţi, părinţii nu comunică suficient de mult, trimit foarte puţini imagini cu ce au lucrat copiii, nu intră pe platforma online pentru socializare. Aproape că îţi vine să renunţi la meserie în astfel de condiţii. Tot efortul tău de a face lucrurile să funcţioneze cât mai bine în orice condiţii pare că nu are niciun rezultat încurajator. Satisfacţiile imediate sunt puţine spre deloc. Totuși, în fiecare zi, ea pregătește materialele gândindu-se la toţi cei zece copii ai grupei, nu doar la cei trei care sunt activi. Misiunea ei este să le ofere tuturor resurse și ocazii de a fi împreună, chiar dacă nu depinde de ea folosirea acestor resurse. Se gândește la momentul reîntoarcerii la grădiniţă, la momentul revederii faţă în faţă.

capătul iubirii

Citește și: Iisus, întâlnirea dintre două lumi

Păstrarea perspectivei oferă puterea de a iubi. Pierderea perspectivei omoară iubirea, pentru că nu implică doar ce vezi în viitor, ce s-ar putea realiza frumos, ci și cum vezi în prezent. Cum sunt eu pentru toţi cei de lângă mine? Cum îmi îndeplinesc rolurile pe care le am? Cum iubesc? Acţiunile mele, motivate de rezultate viitoare, sunt totuși condiţionate de cum îi percep pe cei pentru care acţionez? Câte motive de divorţ n-ar fi, dacă m-aș uita doar la ce nu face soţul meu! Câte ar mai rămâne, dacă m-aș uita la ce ar trebui să fac eu?!

El transformă greșelile în noi ocazii de angajare a voinţei și toate acestea într-un mod necondiţionat.

Cât de condiţionată mi-ar fi dragostea pentru copii, dacă m-aș lăsa purtată doar de emoţiile pe care aceștia mi le provoacă! Cum i-aș iubi, dacă aș conștientiza în fiecare moment ce clădesc în ei? Cu ce amintiri pleacă de acasă? Cum m-ar desena? Ce ar povesti mama mea, surorile mele despre mine? Pot să fiu alături de prietenii mei în situaţii incomode? Se simt judecaţi? Pot apela la mine cu ușurinţă sau se simt stingheri?

Deși nu am răspunsuri favorabile la toate întrebările, îmi antrenez dragostea pentru a fi ca aceea pe care o primesc eu de la Iisus. El mă iubește astăzi cu gândul la ce pot deveni mâine. Nu îmi vede limitele, ci nevoia. El îmi oferă ocazii de creștere, de a ieși din zona de confort, oferindu-mi asigurarea reușitei. El transformă greșelile în noi ocazii de angajare a voinţei și toate acestea într-un mod necondiţionat. Îmi face bine, pentru că așa este El.

Simona Condrachi descoperă noi nuanţe ale iubirii atunci când analizează nevoile individuale ale celor din jur. Simţindu-se iubită pe deplin de Creatorul ei, își dorește ca puterea iubirii să fie un experiment trăit în fiecare zi.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Simona Condrachi

Rate it

Previous post

Biserica

Să suferi răul și să-ți iubești vrăjmașii

Să-ţi iubești vrăjmașii, este una dintre cele mai profunde învăţături pe care le-am găsit în Biblie. Cel mai mare Învăţător pe care l-am descoperit este Iisus Hristos. Complexitatea cuvintelor simple rostite de Iisus este nemaiîntâlnită – pot fi înţelese și de un copil, și de un teolog. Cu toate acestea, pot fi, paradoxal, neînţelese de ambii. Trăim vremuri incerte, pline de instabilitate pe toate planurile, interacţiunile pe care le avem […]

todayMay 8, 2021 3

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%