Carol cel Mare | Rege, împărat, reformator

Renașterea carolingiană trebuie înţeleasă ca o „reformare și reconfigurare a tuturor popoarelor de sub domnia lui Carol, în vederea creării unui teritoriu creștin în structurile sale instituţionale, conduita morală și convingerile personale.“[1]

Înaintea tuturor, înveşmântat în straie romane, stătea Carol. O prezenţă feroce pe harta medievală…, o furtună smulgând noi colţuri ale imperiului său din mâinile vrăjmaşului… Papa a aşezat coroana imperială pe capul lui Carol, împlinind ani de plănuire printr-un singur gest scurt… Şi atunci, într-un act de smerire, care avea să persiste mult timp .n minţile oamenilor, Leon a îngenuncheat în faţa lui Carol – primul împărat în Roma, după aproape 400 de ani.“[2] Era anul 800.

Ascensiunea

Istoria glorioasă a lui Carol cel Mare începuse însă cu 32 de ani mai devreme. După moartea tatălui, Carol a împărţit Regatul Franc cu fratele său, Carloman. Dar Carloman a murit în 771 şi Carol a devenit unicul conducător al Regatului Franc, preluând teritoriile lui Carloman. Din momentul acela şi până în anul 800, domnia sa este caracterizată de războaie şi expansiune neîncetată.

Visul lui Carol cel Mare de a crea o Europă unită avea să influenţeze într-un mod marcant istoria. Imediat după încoronare, Napoleon a mers să viziteze mormântul lui Carol, ca un simbol al identificării cu marea aspiraţie a acestuia.

La încoronarea ca împărat, Carol era stăpânul teritoriilor cunoscute azi ca Franţa, Benelux, Germania (fără partea nordestică), Austria, Cehia şi nordul Italiei. Obiectivul său nu a fost reînvierea fostului Imperiu Roman, ci crearea unui imperiu creştin în Europa. Acest nou tip de atitudine faţă de creştinism, promovat de Carol şi recompensat de papă, va deveni filosofia dominantă în creştinismul european, care a dus la războaiele de convertire a păgânilor şi de alungare a musulmanilor.

Renaşterea carolingiană

Carol cel Mare a lăsat însă în urma sa şi o altă moştenire. Înflorirea culturală, academică şi transformările sociale din vremea sa au constituit Renaşterea carolingiană, un preambul al Renaşterii din secolele XIV-XVII.

„Dacă ar fi trăit în zilele noastre“, scrie Dale Evva Gelfand, „Carol cel Mare ar fi putut foarte bine să conducă o corporaţie multinaţională – şi cu un succes enorm… De la legea educaţiei la îmbunătăţirile sociale şi lucrările publice, Carol a fost un inovator şi reformator neobosit. Un om nobil în toate sensurile cuvântului, Carol cel Mare şi-a pus intelectul şi hotărârea în slujba oamenilor săi, săraci şi bogaţi.“[3]

Reforma educaţiei

Cea mai semnificativă iniţiativă a lui Carol cel Mare, şi cu efecte de lungă durată, a fost dezvoltarea educaţiei. Deşi el însuşi era semianalfabet, avea o admiraţie imensă pentru educaţie, fiind convins că aceasta îl pregătea pe om pentru cunoaşterea religioasă care duce la mântuirea sufletului.

Astfel, printr-un decret regal din 784, a aşezat bazele înfiinţării şcolilor în catedrale şi mănăstiri, deopotrivă pentru clerici şi laici. A căutat apoi să elimine diferenţele dintre şerbi şi oamenii liberi, pentru ca toţi să poată studia împreună. Împăratul, soţia şi copiii săi au fost printre primii integraţi în sistemul educaţional. Carol studia ştiinţele, dreptul, literatura, teologia, retorica, astronomia şi alte materii.

Lecţia lui Carol

Se spune că, impresionat de niște elevi săraci, Carol li s-a adresat astfel:

„«Copiii mei, v-aţi făcut foarte plăcuţi înaintea mea pentru că aţi încercat cu toată puterea voastră să-mi împliniţi poruncile și să câștigaţi favoare…, iar eu am să vă dau episcopii și mănăstiri splendide și veţi fi mereu vrednici de cinste în ochii mei.»

Și a continuat către copiii nobililor: «Voi, nobililor, voi, fiii căpeteniilor mele, voi filfizoni foarte rafinaţi, voi v-aţi încrezut în originea voastră și posesiunile voastre și mi-aţi nesocotit poruncile date… În numele Împăratului cerurilor, nu am să ţin seama de nașterea voastră nobilă și înfăţișarea voastră aleasă… Aflaţi dar că dacă nu vă răscumpăraţi trândăveala prin studiu viguros, niciodată nu veţi primi nicio favoare de la Carol.»”[4]

Viziunea echipei

În demersul său curajos şi vizionar, Carol cel Mare s-a bucurat de sprijinul călugărului benedictin anglo-saxon Albin Alcuin (732-804). La insistenţele lui Carol, acesta a venit la Aachen, devenind ceea ce astăzi este un ministru al educaţiei.

Adoptând modelul clasic roman şi îmbogăţindu-l cu elemente preluate de la irlandezi şi saxoni, Alcuin a dat naştere unui curriculum menit să faciliteze deprinderea gândirii critice. Curriculumul lui Alcuin cuprindea cele şapte arte liberale: gramatica, retorica, logica (trivium), geometria, aritmetica, astronomia şi muzica (quadrivium).

Pe lângă Alcuin, la curtea regală au venit numeroşi alţi învăţaţi ai vremii, precum: Petru din Pisa, gramatician notabil; Pavel Diaconul, istoric din Italia; Teodulf, vizigot din Spania, care nu doar că au dezvoltat predarea latoate nivelurile şi au înfiinţat biblioteci, dar au şi îmbunătăţit sistemul juridic; şi Einhard, biograful regal, de origine francă. Alţi oameni de cultură şi intelectuali ai vremii au venit din toate părţile imperiului pentru a preda în şcolile carolingiene.

Reformele lui Carol cel Mare au bus bazele dezvoltării gândirii europene în multe domenii, iar din şcolile pe care le-a fondat el aveau să se nască marile universităţi ale Europei.

Te-ar putea interesa și: Reforma – adevărata faţă a creștinismului