Nutriție

„Cea mai importantă ocupație din lume”

todayFebruary 2, 2023 5

Background
share close

Te-ai luptat cu decizia de a avea copii? Sau ai știut, cu mult timp în urmă, că maternitatea este pentru tine? În urmă cu peste 6 ani, m-am trezit gândindu-mă la acest subiect, fără a putea găsi un „sens” pentru decizia de a avea copii. „La baza tuturor acestor [idei] a fost cunoașterea faptului că lumea este suprapopulată și lipsită de resurse”, scriam eu.

Pe atunci, motivele pentru care aș fi decis într-un fel sau altul mi se păreau simple. Credeam că tot ce are de făcut o femeie este să aleagă pur și simplu dacă să aibă sau nu copii. Citirea cărţii Cea mai importantă ocupaţie din lume (netradusă în limba română, cu titlul în engleză The Most Important Job in the world), semnată de autoarea Gina Rushton, m-a făcut să înţeleg că viziunea mea despre maternitate era una formată de pe o poziţie privilegiată. Uneori, decizia de a deveni mamă nu are nimic de-a face cu alegerea personală.

Catalizatorul pentru cartea Cea mai importantă ocupaţie din lume a fost o urgenţă medicală care a afectat fertilitatea autoarei. Ironia constă în faptul că Rushton decisese deja, cu un deceniu în urmă, că nu vrea să fie mamă.

Catalizatorul pentru cartea Cea mai importantă ocupaţie din lume a fost o urgenţă medicală care a afectat fertilitatea autoarei.

Cu toate acestea, confruntându-se cu posibilitatea infertilităţii involuntare, a început să aibă îndoieli. Așa că și-a început demersul investigând rolul maternităţii în societatea de azi, precum și motivele pro și contra. Până la urmă, Cea mai importantă ocupaţie din lume s-a dovedit exact „cartea de care avea nevoie”, după cum se menţionează pe coperta a doua a cărţii.

Rushton este o jurnalistă premiată, recunoscută pentru anii de reportaje despre drepturile reproductive. Cartea ei prezintă interviuri cu experţi și cu persoane obișnuite, dar este și profund personală. Expune în mod curajos, și cu vulnerabilitate, dilemele și întrebările cu care se confruntă multe persoane atunci când vine vorba despre maternitate. Când am început să citesc Cea mai importantă ocupaţie din lume mi-am imaginat că voi găsi aici răspunsuri la întrebările cu care m-am luptat eu:

– Ar trebui să avem copii, știind că vor moșteni o planetă devastată de schimbările climatice?

– Merită să-mi sacrific cariera pentru copii?

– De ce credem că este „natural” ca femeile să aibă copii?

Citește și: Distrug copiii fericirea maritală? Cum gestionăm schimbările generate de nașterea copiilor

https://semneletimpului.ro/social/copii/distrug-copiii-fericirea-maritala-relatia-de-cuplu-dupa-nasterea-copiilor_exp

În urma lecturii am aflat că ceea ce eu consideram de la sine înţeles – maternitatea – poate fi de fapt un subiect cu o mare miză politică, unul foarte controversat. Cel mai adesea, așa cum subliniază Rushton în mod repetat în cartea ei, constructele sociale, politicile guvernamentale și discriminarea influenţează decizia de a avea copii, nu alegerea personală.

Problema cu lumea de azi

Cea mai importantă ocupaţie din lume este împărţită în șapte capitole, fiecare tratând diferitele probleme cu care se confruntă femeile ca mame și potenţiale mame:

  1. Drepturile reproductive (sau accesul la avort)
  2. Schimbările climatice
  3. Dreptatea reproductivă (sau rasismul și sărăcia)
  4. Munca (sau echilibrul carieră-familie și modul în care discriminarea de gen afectează creșterea copiilor)
  5. Efortul emoţional (sau încărcătura mintală pe care o au femeile și pericolele comportamentelor masculine)
  6. Moștenirea lăsată (sau teama de a crește un copil sub ameninţarea nevrozei sau a problemelor genetice)
  7. Fertilitatea (sau stigmatul din jurul infertilităţii și legislaţia care reglementează cine poate avea copii)

În unele capitole, Rushton discută aspecte pe care nu le-am luat niciodată în considerare, cum ar fi discriminarea cu care se confruntă femeile indigene (din Australia, n.r.) în legătură cu nașterea și cu îngrijirea copiilor. „Instituţiile medicale care ar putea oferi siguranţă sau sprijin pentru mamele neindigene sunt încă locuri în care Amy (o mamă indigenă) se confruntă cu hipersupravegherea și cu rasismul”, scrie Rushton.

„Sexualitatea, sarcina și maternitatea sunt «experienţe profund rasializate». (…) [Trebuie] să încetăm să presupunem că experienţele noastre sunt universale și comune, să nu ne prefacem că nu există nimic de contestat, să încurajăm comunicarea între femei, să punem umărul la combaterea marginalizării femeilor de culoare, să tratăm rasismul ca pe o problemă prioritară, să privim în urmă și să vedem ce am așezat pe primul loc și să ne întrebăm cum beneficiază de toate aceste lucruri femeile, incluzând aici mamele și viitoarele mame.”

În alte capitole, Rushton atacă fără milă un număr de dificultăţi cunoscute: „Timpul cu familia este compromis de munca fără limite, pe care o cunoaștem acum, în timp ce avansarea la locul de muncă este obstrucţionată de faptul de a avea o persoană de care trebuie să te îngrijești în afară de tine însuţi.”

Unde găsim speranţa

Ceea ce mi s-a părut trist a fost să identific o atitudine anticreștină subiacentă în cartea lui Rushton.

Autoarea a crescut într-o familie tradiţională, de credinţă catolică. La vârsta adultă a scris detaliat despre drepturile reproductive. A petrecut timp în faţa clinicilor de avort, un loc de întâlnire preferat de activiștii pro-viaţă ultraconservatori. A vorbit cu pacientele acelor clinici, a ascultat motivele din spatele deciziilor lor și a fost martoră la luptele și durerile lor.

Creștinismul pe care mi-aș fi dorit ca Rushton să-l cunoască este acela care acceptă, include și iubește mai întâi.

Creștinismul pe care l-a experimentat Rushton este unul în care avortul este dezaprobat indiferent de motiv și circumstanţe, în care normele de gen sunt perpetuate cu forţa și în care accentul cade pe ceea ce omul ar trebui sau nu să facă de teama repercusiunilor spirituale, veșnice.

Pe de altă parte, creștinismul pe care mi-aș fi dorit ca Rushton să-l cunoască este acela care acceptă, include și iubește mai întâi. Cred că doar prin acceptare, incluziune și iubire necondiţionată putem găsi speranţa.

Sper că Dumnezeu ne va ajuta să ieșim cu bine din luptele noastre.

Speră că vom avea putere să pledăm pentru cei slabi și dezavantajaţi.

Sper că acolo unde eșuăm (noi înșine sau copiii noștri), Dumnezeu va fi prezent pentru a oferi reușita.

Sperăm că ne este pregătită o lume mai bună, pe acest Pământ sau pe Pământul nou.

Sper că iubirea depășește orice tradiţie, orice credinţă, orice obstacol.

În căutarea deciziei corecte

Motivele pentru care nu ar trebui să avem copii sunt practic nenumărate, dacă le inventariem. De fapt, e ușor să le găsești, din cauza stării în care este lumea de astăzi. Dar misiunea lui Rushton nu este doar să arate ce este în neregulă cu lumea. Rushton vorbește și cu cei care au sau își doresc copii, pentru a afla ce îi inspiră. Este o speranţă care ne conduce, o speranţă pe care Dumnezeu a sădit-o în noi toţi – în cei care cred, cât și în cei care nu cred în El.

„Există speranţă și bucurie în nașterea unui bebeluș”, spune dr. Sophie Lewis, comisar pentru mediu.

Chris, un biolog evoluţionist, care tocmai a aflat că soţia sa este însărcinată, declară: „[Problema schimbărilor climatice] este de o anvergură greu de înţeles și reprezintă mai mult decât poate accepta orice individ. În timp ce cred că oamenii ar trebui să trăiască în mod responsabil, nu cred că ar trebui să fie consideraţi vinovaţi pentru că au ales să aibă un copil, pentru că aceasta este o decizie cu totul naturală.”

Din ziua în care Dumnezeu a dat indicaţii clare primilor noștri părinţi – „Creşteţi, înmulţiţi-vă și umpleţi pământul” (Geneza 1:28) –, majoritatea oamenilor au avut o dorinţă înnăscută de a avea copii. Acest lucru ar putea explica de ce, în ciuda tuturor argumentelor contra – și chiar a tuturor realităţilor contra deciziei de a avea copii – adesea simţim „chemarea” de a fi mame, de a deveni părinţi.

Este o chemare care nu se va stinge în cazul multora dintre noi, în ciuda oricăror constrângeri sociale sau politice. Dar este o chemare pe care o putem urma prin acceptare, incluziune, iubire necondiţionată și speranţă.

Melody Tan este manager de proiect în cadrul programului TV Mums at the Table și locuiește în Sydney, Australia, împreună cu soţul și cu fiul ei. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Melody Tan

Rate it

Previous post

Religie

Familia, un crâmpei de cer

Principiile pe care se clădește familia rămân valabile, la mii de ani după încheierea primei căsătorii, iar aplicarea lor poate ajuta familiile să înflorească chiar și în secolul 21. Chiar dacă astăzi relaţiile disfuncţionale și violenţa domestică sunt probleme care macină numeroase familii, așa că mulţi se întreabă dacă mariajul mai este o opţiune demnă de luat în calcul.  Familia fericită și secretul ei Satisfacerea nevoilor celuilalt înainte ca el să […]

todayJanuary 31, 2023 12

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%
https://upm.fatek.unkhair.ac.id/include/slotgacorhariini/ https://baa.akfarsurabaya.ac.id/inc/-/slotgacorhariini/ https://marumanfiore.xsrv.jp/