Psihologie

Complexele de inferioritate: cum pot fi combătute?

todayApril 27, 2021 1

Background
share close

Neîncrederea în forţele proprii este ca o pată ce nu se șterge automat; un fel de picătură chinezească, colectată sub complexele de inferioritate, greu de alungat chiar și cu discursuri motivaţionale sau cu injecţii frugale de optimism fragil, practicat de dragul schimbării.

Este nevoie de ceva mai mult decât de o simplă exaltare a voinţei pentru a demonta convingerea că nu suntem suficient de buni, pentru a ne întări stima de sine și a îndrăzni să facem lucrurile în preajma cărora simţim iminentul risc al eșecului.

Complexele de inferioritate sunt universal valabile

Primul care a folosit sintagma ”sentiment de inferioritate” așa cum o folosim și noi astăzi este Alfred Adler, cunoscutul medic și psihoterapeut austriac.

În viziunea lui Adler, sentimentul de inferioritate, adică sentimentul de a avea o valoare mai mică (Minderwertigkeitsgefuhl, germ.) este sentinţa pe care fiecare și-o dă cu privire la sine, după ce se compară cu alţii și iese, dezamăgitor, pe minus. Este o valoare autoatribuită, care nu depinde de factori obiectivi, ci de interpretări subiective – de unde și posibilitatea de a o modela printr-un proces continuu de redescoperire a sinelui.

În cartea Curajul de a nu fi pe placul celorlalţi, autorii Ichiro Kishimi și Fumitake Koga arată că, din perspectiva lui Adler, sentimentul de inferioritate este universal valabil: oamenii se nasc neajutoraţi și pornesc într-o călătorie fascinantă de căutare a superiorităţii, dorind să atingă în permanenţă noi etape de dezvoltare.

Copiii se bucură când dobândesc achiziţiile ce îi ajută să se adapteze la mediu și le aduc aprecierea părinţilor, adolescenţii se felicită când fac pași spre obţinerea independenţei mult dorite, iar adulţii se simt vii în faţa provocărilor menite să alunge plafonarea.

Speranţa de mai bine vs convingerea că suntem mai prejos decât alţii

Din acest punct de vedere, autorii consideră că sentimentul de inferioritate, ca motor, și căutarea superiorităţii, ca angajament, nu sunt boli, ci stimulente pentru efortul normal, sănătos și pentru dezvoltare, reprezentând însăși esenţa speranţei de mai bine aflată la baza marilor realizări ale societăţii.

Și totuși, în anumite situaţii, simţământul inferiorităţii nu ne propulsează pe culmile autodepășirii, ci ne ţine pe loc. Ca atunci când cineva spune: Nu am destulă școală, deci nu pot avea succes sau Nu arăt bine, așa că nu mă voi căsători niciodată, insistând pe o logică de tipul: Sunt în situaţia A, deci B nu se poate realiza.

În astfel de cazuri, sentimentul de inferioritate se transformă într-un complex de inferioritate și devine o scuză folosită pentru a conserva rutina nemulţumirii de sine.

Sentimentele de inferioritate. Complexele de inferioritate. Stimă de sine scăzută

Asociaţia Americană de Psihologie definește complexul de inferioritate ca pe un sentiment acut de inadecvare și nesiguranţă, ce derivă dintr-o deficienţă fizică sau psihologică, fie reală, fie închipuită; o judecată aspră manifestată cu privire la sine, în mod pregnant și pe termen lung.

În expunerile lor actuale, teoreticienii preferă să folosească expresia „stimă de sine scăzută”, o sintagmă populară, sugestivă pentru oamenii care își subapreciează caracteristicile fizice, emoţionale, intelectuale, sociale și/sau spirituale.

Stima de sine scăzută este asociată cu o serie de trăsături și comportamente tipice. Spunem despre cineva că nu se autovalorizează atunci când își ignoră calităţile, concentrându-se exclusiv pe defecte, când se mulţumește cu puţin, când renunţă ușor din cauza neîncrederii în forţele proprii, când se consideră insuficient de pregătit pentru un loc de muncă mai bun sau insuficient de atrăgător pentru un partener dezirabil etc.

Într-o măsură mai are sau mai mică, fiecare se confruntă cu astfel de temeri, însă nu toţi le gestionează la fel.

De unde vin complexele de inferioritate?

Modul în care ne percepem depinde de anumite predispoziţii genetice, însă bazele sale vin din copilărie. Părinţii și îngrijitorii primari au menirea de a forma imaginea de sine a copilului.

Prin raportarea la cel mic, faţă de care fie adoptă o atitudine permisivă, cu laude exagerate, fie își exprimă formal exigenţele, persoanele din imediata lui apropiere încurajează acceptarea de sine sau, din contră, îi alimentează convingerea că nu este suficient de bun.

Criticile constante îi conferă copilului iluzia unei perfecţiuni intangibile și, pe cale de consecinţă, certitudinea unei insuficienţe imposibil de demontat.

Copilăria trăită în umbra unor standarde imposibile generează, de cele mai multe ori, nesiguranţă și o nevoie acută de a primi aprobarea celor din jur, ceea ce duce către o viaţă în care urmăm așteptările altor oameni.

 

Pe de altă parte, stereotipurile bazate pe criterii ce ţin de religie, etnie, vârstă, naţionalitate, gen ș.a.m.d. influenţează și ele autovalorizarea. Studiile demonstrează faptul că femeile se consideră mai puţin pregătite și au mai puţină încredere în abilităţile lor de a promova din punct de vedere profesional, comparativ cu bărbaţii.

Simptomele unei stime de sine scăzute

Pe lângă nevoia de atenţie și de validare, există și alte ”simptome” ale unei stime de sine scăzute:

  • sensibilitate crescută faţă de critici, dar și faţă de complimente;
  • tendinţa spre perfecţionism;
  • repetitivitatea gândurilor supărătoare;
  • interiorizarea persoanei, pe fondul sentimentelor de rușine, vină sau neputinţă;
  • asumarea responsabilităţii pentru nereușita altor persoane;
  • izolarea de prieteni, colegi și familie;
  • evitarea oricărui tip de competiţie (și, implicit, evitarea comparaţiilor);
  • lipsa asumării riscurilor;
  • gestionarea eșecului personal prin umilirea celorlalţi;
  • adoptarea rolului de victimă;
  • manifestarea superiorităţii.
  • În anumite situaţii, stima de sine scăzută se asociază cu tulburări ca anxietatea sau depresia, putând dura ani întregi sau chiar toată viaţa.

Puterea libertăţii

„Este specific naturii umane să ne simţim inferiori, din când în când.” spune Martin E. Ford, profesor la Universitatea George Mason din Virginia.

Ce se întamplă când sentimentele de inferioritate persistă? Când suferim din cauza propriilor limite, iar suferinţa ne împiedică să căutăm superioritatea de care vorbea Adler? Când progresul este suspendat de autocritică, de acea voce interioară obișnuită să minimizeze valoarea personală și să amputeze orice gând al schimbării?

Spre deosebire de Freud, pentru care oamenii stau la mila propriilor traume, Adler consideră omul ceva mai mult decât suma experienţelor sale: îl consideră un agent activ al schimbării, care dă sens și valoare acestor experienţe, ridicându-se deasupra determinismului cauză-efect.

De aceea, în viziunea psihoterapeutului, depășirea complexelor de inferioritate este o chestiune de exercitare a libertăţii.

Dacă suntem captivi unui singur mod de a vedea lucrurile, ne va fi greu să înlocuim tiparele de gândire deficitare.

Dacă ne percepem ca fiind urâţi, mediocri și slabi, întotdeauna mai prejos decât alţii, vom căuta în permanenţă dovezi care să ne susţină concepţiile și ne vom comporta ca atare, intrând într-un cerc vicios dificil de contracarat; vom deveni victime ale unui monolog interior bazat pe un șir neîntrerupt de gânduri automate, hotărâte să ne convingă de faptul că, în ciuda tuturor eforturilor, nu avem, în fond, nicio șansă.

Gândirea utilă

Schimbarea gândurilor care curg din inerţie, a tiparelor cognitive adânc înrădăcinate în mentalitatea nemulţumitului de sine reprezintă cea mai mare provocare. Și totuși, alinierea gândurilor la o viziune pozitivă poate fi realizată prin introspecţie, prin detașare și printr-o doză consistentă de curaj asumat.

Din acest punct de vedere, filosofia adleriană este o filosofie a curajului si a folosirii, pentru că îndeamnă omul să își folosească experienţa în propriul avantaj, să curme gândurile iraţionale și să dezamorseze acele modele cognitive care fac rău, ca de pildă:

  • Gândurile de tipul „totul sau nimic”

Gândurile de tipul „totul sau nimic” sunt cele ce se supun unei imagini în alb și negru, care absolutizează orice nereușită, orice slăbiciune și orice eșec.

Spre exemplu, din cauza faptului că nu a promovat un examen, cineva poate trage concluzia că este o cauză pierdută pe toate planurile.

Filtrul mental presupune interpretarea unei anumite situaţii din perspectivă pur negativă.

Spre exemplu, cineva care nu și-a îndeplinit targetul de vânzări se va teme că toată lumea o să îl catalogheze ca fiind bun de nimic.

Răsturnarea valorilor se referă la transformarea lucrurilor pozitive în lucruri negative.

Spre exemplu, angajatul cu o evaluare excelentă va tinde să spună că reușita personală se datorează incompetenţei colegilor.

  • Graba spre concluzii negative

Concluziile pripite se referă la formarea opiniilor negative pe baza unor interpretări exagerate, scoase din context.

Spre exemplu, pentru că nu a fost salutat într-o ocazie, cineva căruia îi lipsește încrederea în sine poate trage concluzia că persoana respectivă îl detestă sau îl dispreţuiește.

  • Etichetarea sentimentelor ca fapte obiective

Etichetarea sentimentelor ca fapte obiective se referă la ridicarea simţămintelor la rang de adevăr universal valabil.

Spre exemplu, dacă eu mă simt stângaci/ stângace, înseamnă că toată lumea crede la fel despre mine.

Curajul de a nu fi pe placul celorlalţi

În cartea Rezolvă ecuaţia fericirii, autorul Mo Gawdat spune:

„Să te lupţi ca să primești validarea unei imagini pe care ţi-ai ales-o este o bătălie pierdută din start, pentru că adevăratul tău sine nu este ceea ce pretinde eul tău. Vom fi astfel nefericiţi căutând mereu ceva nou, care să ne completeze imaginea, în speranţa că cei din jur vor crede că imaginea suntem noi. Vom da greș (…). Întâi și-ntâi, ceilalţi te vor valida rareori pentru că sunt preocupaţi mai mult de propriul lor eu, nu de al tău. Pentru ca ei să aibă dreptate, tu trebuie să nu ai: când reprezinţi mai puţin, ei înseamnă mai mult (…).”

Fără a urmări să ofere o reţetă general valabilă pentru rezolvarea complexelor de inferioritate, autorii cărţii Curajul de a nu fi pe placul celorlalţi numesc trei obstacole care compromit acceptarea de sine:

  • dorinţa de recunoaștere din partea oamenilor,
  • o viaţă trăită pe placul altora și
  • gândirea convenţională.

Referindu-se la cel din urmă obstacol, autorii prezintă legenda lui Alexandru Macedon care, dorind să împlinească profeţia ce spunea că cine va reuși să desfacă Nodul Gordian va deveni stăpânul Asiei, a recurs la o metodă neașteptată de a elibera carul mult râvnit, devenit simbol al regalităţii.

Vâzând cât de strâns și complicat este nodul, Alexandru cel Mare și-a scos sabia și l-a despicat brusc cu o singură lovitură, nu înainte de a exclama, conform legendei: „Nu contează modul în care aceste frânghii vor fi dezlegate!”

Povestea este adesea folosită pentru a ilustra puterea gândirii neconvenţionale, capabile să rezolve o problemă aparent imposibil de rezolvat, prin depășirea metodelor clasice, deja consacrate.

Dorinţa de recunoaștere din partea oamenilor și viaţa trăită pe placul altora ne împiedică să ne cunoaștem cu adevărat, să ne acceptăm imperfecţiunile și să muncim pentru autodepășire. De aceea, spun autorii, este nevoie ca nodurile complicate – lanţurile din relaţiile noastre personale, care nu se pot desface folosind metodele convenţionale – să fie tăiate printr-o abordare complet nouă.

O abordare care să ne ajute să înţelegem că suntem mai mult decât ceea ce cred ceilalţi despre noi înșine. Uneori, chiar mai mult decât ceea ce credem noi despre propria persoană. Nu trebuie să tratăm aceste credinţe ca pe niște adevăruri absolute, definitive și irevocabile. Mai ales atunci când vrem să depășim anumite complexe, și să o facem în mod real, nu prin activarea setării de (auto)amăgire.

Este important să ne simţim acceptaţi, și putem tinde într-acolo fără măști purtate în schimbul validării; fără ajustări artificiale de natură să convingă auditoriul că ne încadrăm în parametrii doriţi; fără să (ne) păcălim.

Pentru a lupta împotriva complexelor de inferioritate avem nevoie, în primul rând, să fim sinceri. Oricât de mult ne-ar costa.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Genia Ruscu

Rate it

Previous post

Anunțuri

India grav afectată de pandemia de Covid-19

„Lideri creştini, pastori şi membri din biserică au pierit dintre noi. Inimile noastre sunt frânte,” este mesajul unui lider evanghelic. Mii de persoane mor fără să mai ajungă la spital. India trece printr-o perioadă de criză la scară mare, iar infecţia cu Covid-19 pare a fi scăpat de sub control. Autorităţile au declarat luni 26 aprilie că s-au înregistrat peste 2.800 de decese în ultimele 24 de ore, cel mai […]

todayApril 27, 2021 5

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%