Stil de viață

Consumul de carne | Nu am putere decât dacă mănânc carne

todayJuly 8, 2022 3

Background
share close

Forţa fizică este asociată în mod automat cu consumul de carne, iar asocierea pare legitimă din punct de vedere logic: prin digestie tăria animalului-victimă devenit aliment nu se transmite organismului care o consumă? Aflaţi răspunsul în continuarea acestui articol.

Mihai, după două zile de vegetarianism, povestește: „Absenţa cărnii din alimentaţie îmi provoacă foame continuă. Aș mânca nonstop … și mi-e poftă de colesterol în stare pură, de carne, de proteine nobile. Ieri noapte am visat că mănânc slănină … ”

Textul de mai sus nu descrie un caz singular. Pe un blog personal, autorul relatează următoarele: „Am un coleg de 110 kilograme şi ar vrea să mai dea jos câteva, dar nu o face. Nici nu ar avea cum, căci la prânz consumă hrană grea: cârnaţi, sarmale, chifteluţe, friptură, sau orice altceva bazat pe carne. Seara pui la rotisor, şniţel sau altceva, asta pe lângă o ciorbă de porc şi o tocăniţă tot cu carne. Eu am discutat cu el şi am încercat să îi explic (în măsura posibilităţilor – căci nu sunt dietetician), cum că prea multă carne consumă, că dacă vrea să mai slăbească ar trebui să facă o cură cu verdeţuri şi legume etc. El susţine că: «Dacă nu mănânc carne la masă, nu mă satur».“[1]

Carnea cea de toate zilele

Multe persoane sunt într-o situaţie asemănătoare: dependente de carne – toată alimentaţia lor gravitează în jurul acestui aliment şi au convingerea fermă că este imposibil să mănânce mai puţină carne, cu atât mai puţin să renunţe complet la ea, altminteri riscând o foame continuă. Şi cum foamea face parte dintre semnalele de alarmă ale organismului, destinate să-i asigure supravieţuirea, pare logic să-i dai atenţie maximă.

Dacă mănânci vegetale şi nu te saturi, gândesc unele persoane, vei fi nevoit să mănânci mai des şi mai mult, astfel că rişti să te îngraşi. În schimb, carnea te satură, este bogată în proteine care au un conţinut caloric mai redus decât glucidele şi lipidele, prin urmare, pare alimentul ideal: săracă în calorii şi oferind saţietate garantată. Totuşi, pentru persoana supraponderală menţionată la începutul acestui articol, acest raţionament nu a funcţionat.

Alte persoane au o alimentaţie bazată în principal pe carne din considerente de eficienţă: „Nu am putere decât dacă mănânc carne“. Carnea este văzută adesea în societate ca sursa de energie prin excelenţă, în absenţa căreia este imposibil să ai o performanţă fizică medie, cu atât mai puţin una de excepţie: „Pe de altă parte, nu s-a văzut un atlet de performanţă vegetarian, pentru simplul motiv că vegetalele au un conţinut de proteine incomparabil inferior cărnii, iar proteinele stau la baza sistemului nostru muscular“, scrie un senior-editor al unei publicaţii online româneşti. Forţa fizică este asociată în mod automat cu consumul
de carne, iar asocierea pare legitimă din punct de vedere logic: prin digestie tăria animalului-victimă devenit aliment nu se transmite organismului care o consumă? Muşchiul din alimentul animal nu se transformă el în muşchi uman? Intuitiv, este mai uşor să accepţi că muşchiul din aliment devine muşchi în corpul consumatorului decât că frunza sau sămânţa se transformă în muşchi uman.

Aceasta poate explica de ce bărbaţii tind să fie mai puţin vegetarieni în comparaţie cu femeile. Sondajele sunt în general concordante în această privinţă şi arată că femeile sunt mai frecvent dispuse să trăiască mai sănătos renunţând la carnea roşie şi că aproximativ 70% din totalul persoanelor vegetariene sunt femei[2]. În fond, forţa fizică este mult mai necesară la bărbaţi decât la femei – nu doar că locurile de muncă în care este necesară forţa braţelor sunt preponderent ocupate de bărbaţi, dar bicepşii hipertrofiaţi sunt simbolul peren al masculinităţii cam în toate societăţile. Renunţând la carne pentru „frunze“, nu riscă un bărbat să-şi piardă nu doar capacitatea de efort, dar chiar şi identitatea sexuală?

Poţi să fii vegetarian și să nu rabzi de foame?

Te poţi sătura şi în absenţa cărnii? Un grup de cercetători din Suedia au realizat un mic experiment pe 20 de femei sănătoase, cu greutate normală, cărora li s-a servit o caserolă cu mâncare pe bază de carne, bogată în proteine (conţinut în energie 43%) sau o caserolă cu mâncare vegetariană, bogată în carbohidraţi (conţinut în energie 69%). La masa următoare, cele care serviseră mâncarea pe bază de carne au consumat cu 12% mai puţine calorii decât cele care serviseră mâncarea vegetariană[3]. Acest studiu a fost promovat uneori ca o dovadă a faptului că o masă pe bază de carne este mai săţioasă decât una vegetariană.

În realitate, acest studiu doar a demonstrat că o masă bogată în proteine este mai săţioasă decât una bogată în glucide (carbohidraţi). În cadrul unui alt studiu, ulterior acestuia, care a utilizat doar proteine de origine vegetală (din grâu), li s-au administrat subiecţilor, în trei ocazii diferite, trei mese de prânz standard, conţinând fiecare 450 kcal. Primul meniu era bogat în proteine vegetale (71,5% conţinut în energie), al doilea era bogat în carbohidraţi (99% conţinut în energie) şi al treilea conţinând un amestec în proporţii egale din cele două. La cină, femeile care consumaseră masa bogată în carbohidraţi au consumat cu 31% mai multe kilocalorii, iar cele care consumaseră masa mixtă, cu 20% mai multe kilocalorii decât cele care consumaseră masa bogată în proteine[4]. Efectul de saţietate aşadar este legat de conţinutul în proteine, şi nu de natura (animală sau vegetală) a alimentelor.

O masă pe bază de carne tinde să fie mai bogată în proteine şi în acest fel mai săţioasă. Dar o masă vegetariană echilibrată va include şi suficiente proteine, nu doar carbohidraţi, astfel încât, în general, persoanele vegetariene nu suferă de foame. Zeci de mii de persoane utilizează o alimentaţie vegetariană fără a resimţi foamea într-un mod diferit de persoanele omnivore.

Însă, când înlocuiesc alimentaţia bazată preponderent pe carne cu una vegetariană, unele persoane resimt, în perioada de tranziţie, o senzaţie de foame mai intensă (senzaţie de foame la o oră după masă). Acest lucru se întâmplă deoarece, spre deosebire de carne, care rămâne mai mult timp în stomac, alimentele vegetale (dacă nu sunt îmbogăţite cu proteine şi grăsimi) părăsesc mai repede stomacul[5]. După o scurtă perioadă (câteva săptămâni, uneori câteva luni) organismul se adaptează la noul regim alimentar.

Există puţine studii controlate care să investigheze comparativ foamea la persoanele cu diete omnivore şi foamea la cele vegetariene. Totuşi, un studiu efectuat pe 99 de persoane cu diabet a comparat o alimentaţie omnivoră (recomandată de Asociaţia Americană pentru Diabet) cu o dietă vegană, săracă în grăsimi, timp de 74 de săptămâni (participanţii au fost alocaţi în mod aleatoriu în cele două grupuri). La ambele grupuri, senzaţia de foame s-a diminuat semnificativ în comparaţie cu momentul începutului studiului şi nu s-a observat nicio diferenţă semnificativă în senzaţia de foame între cele două regimuri alimentare (scorul de foame a fost de fapt ceva mai mic la grupul vegetarian, dar diferenţa a fost practic nesemnificativă).

Cum rămâne cu forţa?

Există dovezi mai mult decât suficiente care arată nu doar că poţi avea forţă fizică pe baza unei alimentaţii vegetariene, ci chiar că forţa fizică a persoanelor vegetariene este adesea superioară celei a persoanelor care consumă carne.

Într-un experiment celebru, efectuat încă din anul 1907, care a evaluat influenţa consumului de carne asupra forţei şi rezistenţei fizice, celebrul economist şi profesor american Irving Fisher a comparat trei grupuri: atleţi consumatori de carne, atleţi vegetarieni şi persoane sedentare vegetariene. Care dintre ei a avut cea mai mică rezistenţă fizică? Vegetarienii? Nu, ci atleţii consumatori de carne, a căror capacitate de efort prelungit a fost mai redusă chiar şi în comparaţie cu vegetarienii sedentari.

În 1968, un studiu realizat în Danemarca pe un grup de bărbaţi a comparat influenţa a trei tipuri de alimentaţie asupra rezistenţei fizice măsurate prin timpul de pedalare pe o bicicletă staţionară. Timpul mediu de pedalare pentru o dietă mixtă (carne şi vegetale) a fost de 114 minute; la o dată ulterioară, aceloraşi subiecţi li s-a dat o masă bogată în carne, lapte şi ouă şi au fost re-testaţi. Timpul mediu de pedalare în acest caz a fost de doar 57 de minute. Într-o a treia etapă, subiecţilor li s-a servit o masă strict vegetariană (cereale, legume, fructe), iar timpul mediu de pedalare măsurat a fost de 167 de minute[6].

John Robbins, un promotor al alimentaţiei vegetariene, după ce prezintă mai multe asemenea experimente, concluzionează: „Ştiu despre multe alte studii din literatura medicală care relatează date similare. Dar nu ştiu despre nici unul singur care să fi ajuns la rezultate diferite. Ca urmare, mi-a fost mai degrabă destul de greu să ascult serios industria cărnii proclamând cu mândrie «carnea dă putere», în faţa dovezilor copleşitoare în sens contrar.“

Totuși, nici măcar atleţii?

Cât despre lista atleţilor vegetarieni de performanţă, ea este impresionantă şi demolează mitul că performanţa este posibilă doar cu o alimentaţie bazată pe carne. Prezentând aici unele exemple, nu susţinem că performanţa este posibilă doar cu o alimentaţie vegetariană (nu toţi atleţii vegetarieni sunt campioni mondiali), ci doar că o alimentaţie vegetariană s-a dovedit cel puţin la fel de performantă ca una bazată pe carne.

În 1893, într-o competiţie de atletism implicând alergarea de la Berlin la Viena (aproape 600 km), ocupanţii locurilor 1 şi 2 erau vegetarieni. Primul a terminat cursa în 155 de ore, iar al doilea, în 156 de ore. Ocupantul locului 3, care consuma carne, a ajuns la linia de sosire cu o întârziere de 22 (!) de ore. În aceeaşi perioadă, de dinainte de sfârşitul secolului al XIX-lea, într-o cursă de 100 de kilometri, din primii 14 finalişti, 11 erau vegetarieni. Într-o cursă similară de peste 100 de kilometri, participanţii trebuiau să finalizeze cursa în 14 ore. Din opt vegetarieni care s-au înscris în concurs, şase au finalizat-o în cele 14 ore, iar doi au depăşit cele 14 ore pentru că s-au rătăcit şi au alergat în plus încă vreo 8 kilometri. În schimb, niciunul dintre concurenţii consumatori de carne nu s-a putut încadra în cele 14 ore, şi numai unul a reuşit să finalizeze cursa[7].

Asemenea performanţe nu sunt doar apanajul atleţilor din trecut. Dave Scott este cel care a câştigat de şase ori triatlonul Ironman („Omul de fier“) din Hawaii. În toată perioada în care a câştigat cele şase competiţii a fost complet vegetarian (vegan). Edwin Moses, câştigător al aurului olimpic la 400 m garduri în 1976 şi 1984, câştigător a 122 de curse consecutive, care a stabilit patru recorduri mondiale, era vegetarian. Lista sportivilor vegetarieni cu performanţe remarcabile mai include jucătoarele de tenis Martina Navratilova şi Billie Jean King, înotătorul Murray Rose (multiplu campion olimpic), baschetbalistul Robert Parish, ciclista Lizzie Armitstead, culturistul Bill Pearl (câştigător de patru ori al concursului Mister Univers), luptătorul Walter „Killer“ Kowalski, campionul canadian la ultramaraton Brendan Brazier, patinatoarea Charlene Wong şi multiplul campion mondial la atletism Carl Lewis (care din 1990 a devenit vegan, fără ca aceasta să-i afecteze performanţele sportive – dimpotrivă, crede el).

Robert Ancuceanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București.

Citește și: Ce s-ar întâmpla dacă ai mânca numai carne?

Consumul de carne

„«Sunt obez dar ma tratez», http:// derscanu.7ani.net.”

„D. Maurer, „Vegetarianism. Movement or moment?“, Temple University Press, Philadelphia, 2002, p. 11.”

„B. Barkeling, S. Rössner, H. Björvell, «Effects of a high-protein meal (meat) and a high-carbohydrate meal (vegetarian) on satiety measured by automated computerized monitoring of subsequent food intake, motivation to eat and food preferences», Int J Obes, 1990, 14(9), p. 743-51.”

„J.D. Latner, M. Schwartz, «The effects of a high-carbohydrate, high-protein or balanced lunch upon later food intake and hunger ratings», Appetite, 1999; 33(1), p. 119-28.”

„R. Ballentine, Transition to vegetarianism. An evolutionary step, The Himalayan International Institute, Honesdale (PA), 1999, p. 103.”

„Aceste experimente și altele similare sunt descrise în cartea lui John Robbins, Diet for a New America: How Your Food Choices Affect Your Health, Happiness and the Future of Life on Earth, H.J. Kramer Inc., Tiburon (CA), 1987, p. 157-158.”

„Aceste exemple și multe altele din istoria timpurie a sportului pot fi accesate în J.C. Wharton, «Muscular Vegetarianism: The Debate Over Diet and Athletic Performance in the Progressive Era», Journal of Sport History, Vol. 8, Nr. 2, 1981.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Robert Ancuceanu

Rate it

Previous post

Căsătorie

După divorț mai există dragoste

Multe cupluri realizează abia după divorţ cât de piperat este preţul plătit pentru eșecul de a ajunge la un numitor comun, iar câteva chiar reușesc să găsească drumul uitat spre inima partenerului și să-și refacă relaţia. Verifică întreaga noastră colecţie de articole despre DIVORŢ Dragostea care renaște din cenușă după luni, ani sau zeci de ani pare decupată din decorul unui film romantic, așa cum este, de pildă, The Parent […]

todayJuly 7, 2022

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%