Căsătorie

Contra curentului

todayDecember 17, 2020 8

Background
share close

Pe parcursul ultimelor câteva decenii, peisajul vieţii de familie s-a metamorfozat în mod dramatic. Generalizarea și normalizarea divorţurilor sunt numai două dintre aceste schimbări.

Pornind de la cuvintele fără echivoc ale Bibliei, creștinii au afirmat întotdeauna permanenţa căsătoriei, aceasta neavând altă limită decât propria noastră ne-permanenţă: „până ce moartea ne va despărţi”. Divorţurile erau rare și părea firesc să vorbim despre ele ca despre un eșec condamnabil. Asupra celor divorţaţi rămânea un stigmat greu de șters, cei care trăiau în familii stabile erau, prin contrast, vrednici de laudă și puteau să spună orice despre cei care rataseră ţinta. Această judecată în alb și negru avea să își arate, curând, limitele.

În zilele noastre, chiar și în comunităţile de creștini practicanţi, este greu să găsești pe cineva care să nu fie afectat de divorţ – fie ca experienţă proprie, fie printr-o rudă apropiată sau printr-un prieten apropiat care este despărţit. Inevitabil, această atotprezenţă a unei realităţi pe care comunităţile creștine conservatoare au condamnat-o constant în trecut, dezinvolt și fără echivoc, ne modifică discursul. Întrebarea este: avem maturitatea să alegem corect sensul acestor modificări?

Înţelesul revelat al căsătoriei

Mai întâi suntem determinaţi să examinăm mai serios înţelesul căsătoriei. Percepând divorţul ca aproape inevitabil, mulţi diluează semnificaţia angajamentului și admit, chiar în momentul căsătoriei, că, dacă lucrurile nu merg bine, despărţirea este o opţiune bine-venită. Speranţa că această abordare lejeră va diminua daunele sufletești și practice ale rupturii nu îi scutește pe cei în cauză de suferinţe de durată.

Într-un timp când fragilitatea relaţiei și pierderile produse de despărţire sunt tot mai clare, avem nevoie să aprofundăm semnificaţia căsătoriei în contextul concepţiilor noastre despre viaţă și despre Dumnezeu. Modelul teist și trinitar al căsătoriei devine o reacţie la relativizarea căsătoriei. Dumnezeu există în relaţie și de aceea ne-a creat și pe noi în relaţie: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră (…). Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său” (Geneza 1:26-27). Bărbatul și femeia creaţi astfel de Dumnezeu au fost uniţi de El în căsătorie și binecuvântaţi.

Așadar, răspundem chemării de a ne căsători nu doar în virtutea unei trăiri naturale sau pentru aspiraţii personale, ci și ca o încadrare în misiunea de a reflecta asemănarea cu acest Dumnezeu-în-relaţie.

Înţelegerea și dezvoltarea asemănării noastre cu El nu numai că exclud izolarea, separarea, infidelitatea sau divorţul, dar ne și determină să valorificăm tot sprijinul oferit de Dumnezeu ca să înaintăm permanent spre acest ideal.

Deși în experienţele vieţii maritale se împletesc nenumărate fire care ţin de natura noastră biologică, psihologică și socială, natura spirituală este cea care în ultimă instanţă decide cum și de ce ne manifestăm unul faţă de celălalt așa cum o facem. Ţelul cel mai înalt nu se raportează la noi, ci la Dumnezeu. Starea noastră de bine însoţește raportarea dreaptă la Dumnezeu: „Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alţii. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi” (1 Ioan 4:11-12).

Oboseala, obișnuinţa, preocuparea exagerată pentru satisfacţia proprie și nenumărate alte tare sufletești și erori teologice pot să ne deturneze de pe acest traseu mereu în urcare. Dar, chiar și atunci când greșim și suferim pierderi, avem șansa să ne îndreptăm trăirea potrivit chipului lui Dumnezeu în relaţia de căsătorie.

Miracolul la care (nu) sperăm

Cu mulţi ani în urmă am încercat să ajut familia unor prieteni aflaţi în mare impas. Tânăra soţie descoperise, cu uimire, că sentimentele ei faţă de soţ se răciseră. Nu a știut ce poate să mai facă și a plecat de la el. A acceptat să revină pentru o discuţie și i-am vizitat. Soţul a rămas nobil și constructiv pentru refacerea relaţiei. Am petrecut mai multe ceasuri împreună și am vorbit despre fluctuaţiile firești ale iubirii romantice și despre iubirea necondiţionată pe care Dumnezeu ne-o așază în suflet, dacă suntem dispuși să Îi cedăm controlul. Nu am avut impresia că am realizat ceva. În timp totuși, miracolul s-a produs și familia s-a refăcut. Nu după multă vreme, un accident tragic a dus la moartea soţiei. După înmormântare am rămas un timp cu soţul, acum văduv, care mi-a făcut o destăinuire care pentru mine are o valoare nemăsurată: „Cât de mult ne iubiserăm noi la început a fost o nimica faţă de iubirea pe care am trăit-o după acea criză și refacerea relaţiei.”

Atunci când decidem să punem punct unei relaţii pentru că nu ne mai satisface – ca și atunci când rămânem într-o relaţie, dar încetăm să credem și să investim în ea – nu ne imaginăm ce experienţe miraculoase, cu adevărat fericite, anihilăm. De câteva secole, literatura și apoi filmul au idealizat și idolatrizat dragostea romantică, pasională – înflăcărată –, dar de cele mai multe ori lipsită de resurse pentru a se metamorfoza într-o iubire durabilă, constructivă, matură. Adevăratele și de obicei nespusele povești de dragoste sunt însă altele, ale celor care au vrut ca de la iubirea cea mai bună pe care o poate genera natura umană să treacă la iubirea inspirată de asemănarea cu Dumnezeu.

Casatoria ca reflectare a lui Dumnezeu

Dincolo de planul cel mai bun

Este foarte greu să vorbești împreună și despre căsătorie, și despre divorţ. Presat să spună ce crede cu privire la divorţ, Iisus Hristos a insistat să vorbească despre permanenţa căsătoriei: „Drept răspuns, El le-a zis: «Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început, i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască și a zis: De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa și cei voi vor fi un singur trup? Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă’” (Matei 19:4-6).

Ca în aproape orice domeniu al existenţei, planul iniţial al lui Dumnezeu a fost însă știrbit. Ca soţi și soţii, uneori ajungem să ne facem rău unul altuia și, coborând tot mai jos în ostilitate și necredinţă, mândria și ambiţia ne duc spre decizii catastrofale.

Chiar și în acest dezastru, este important să privim la Dumnezeu și să știm că El nu S-a schimbat. Chiar atunci când aparent vasul pe care l-am spart nu poate fi refăcut, trebuie să ne refacem atitudinea spirituală și să fim guvernaţi tot de modelul divin: să primim iertarea lui Dumnezeu și să dăruim iertarea noastră, să acţionăm spre binele celuilalt, atât cât ni se permite, să protejăm cu respect imaginea lui Dumnezeu în cei cu care am construit o familie. „Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită și cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinereţe care a fost izgonită, zice Dumnezeul tău. «Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veșnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. (…) Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine și legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine»” (Isaia 54:6-8,10).

Motiv biblic și spirit biblic

Citite fără credinţă, chiar și cuvintele lui Dumnezeu sunt făcute să însemne ceea ce El nu a vrut. În consecinţă, de-a lungul timpului s-a căutat mereu o abordare legistă a chestiunii divorţului. Unul dintre cei doi, adesea cel cu un statut social privilegiat, a invocat „motivul biblic” de despărţire (adulterul) și s-a considerat îndreptăţit nu numai să divorţeze, ci și să se recăsătorească.

Atenţie însă, pentru că într-o asemenea atitudine zace o capcană mortală. „Motivul biblic” nu poate fi contrar spiritului biblic, iar spiritul biblic este spiritul arătat de Dumnezeu prin Iisus Hristos. Și ce vedem la Dumnezeu? Că profită, fără să stea pe gânduri, de greșelile noastre, ca să ne abandoneze? Dacă ar fi așa, cine ar putea să stea în picioare înaintea Lui? Dumnezeu avea de partea Sa dreptatea și puterea, dar a ales să folosească, în raport cu noi, doar iubirea.

Spiritul biblic înseamnă răbdare, umilinţă, iertare, speranţă. În cuvinte uimitoare, vorbind despre o parte din poporul ales mereu predispusă la neascultare și idolatrie, Dumnezeu ne face cunoscute gândurile, sentimentele și intenţiile Sale: „Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine? Căci, când vorbesc de el, Îmi aduc aminte cu gingășie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el și voi avea milă negreșit de el, zice Domnul” (Ieremia 31:20).

„Vine o vreme când nu mai putem eluda consecinţele teoriilor noastre, când tot ce am gândit cere să fie trăit, când toate ideile şi toate himerele noastre se convertesc în experienţe – iar atunci jocul se termină şi suferinţa începe.“ (Emil Cioran, Caiete)

 

Biblia ne dă multă speranţă când e vorba de păcat: Dumnezeu este pregătit să ierte orice păcat și să îl arunce în uitare. Nu cred că divorţul face excepţie. Dar, când ne îndreptăţim singuri, când iluzia că avem dreptate ne duce la aroganţă și dispreţ, când judecata biruiește mila, mi-e teamă că ne închidem singuri sufletul faţă de atingerea iertării și salvării.

Un singur reper

Dacă învăţăm ceva din Scriptură, acel ceva este că nimic, absolut nimic din viaţa noastră nu poate funcţiona cum trebuie după legile firii noastre. Chiar dacă un lucru pare simplu, natural, avem mare nevoie să privim spre Dumnezeu și să înţelegem ce urmărește El.

Căsătoria este încă un pas viitor? Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru tinereţe, pentru frumuseţe, pentru atracţie, pentru emoţii, pentru tot ce face frumoasă viaţa unui tânăr. Dar să nu ne bazăm pe ele! „Adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale!” (Eclesiastul 12:1). Ne vom dezice de felul obișnuit de a privi căsătoria ca pe un pariu pe care trebuie să-l câștigăm, vizând pe cea mai frumoasă, pe cel mai promiţător, care să ne facă să gustăm fericirea. „Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu” (Psalmii 73:28).

Suntem în perioada în care abia așteptăm să avem copii și totul merge bine, iar mama este sănătoasă și sarcina, o plăcere? Foarte bine, dar să nu ne credem deja stăpâni pe ţintă. Dumnezeu le-a îngreunat mereu viaţa celor mai buni prieteni ai Săi în această privinţă, ca să gândească bine la ce înseamnă să aducă pe lume copii, să știe că vor fi, de fapt, proprietatea lui Dumnezeu și că El singur are drept asupra lor. Ana, viitoarea mamă a lui Samuel, după multe lacrimi și rugăciuni, după multă nefericire trăită și transmisă în jur, a ajuns la punctul în care să spună: „Am renunţat. Tu, Doamne, ești mai important pentru mine decât să am copii. Dacă totuși vei hotărî să rămân însărcinată, ca să fie clar că m-am liniștit și nu vreau nimic pentru mine, nu-l voi ţine, ci Ţi-l voi da Ţie, să trăiască la sanctuar.” Și copilul abia atunci a venit. În orice situaţie, avem de ales între firesc și spiritual. De obicei, aceasta înseamnă calea mai lungă, mai grea, mai îngustă.

Iar, dacă la celălalt pol al trăirilor omenești constat că am făcut greșeli mari, mi-am ruinat familia, i-am înstrăinat pe cei care m-au iubit, mă voi lăsa în mâna lui Dumnezeu, care știe să-l scoată din necaz pe cel care-și pune speranţa în El.

Firea va dori să se impună, unii prieteni mă vor îndemna să lupt și avocaţii îmi vor face promisiuni. Dar știu că alegerea bună este alta: „Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta. Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși; chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea! Voi suferi mânia Domnului – căci am păcătuit împotriva Lui – până ce El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină și voi privi dreptatea Lui” (Mica 7:7-9).

Oamenii, și chiar și bisericile, au încercat să prescrie reguli exacte de urmat, imitând proceduri judiciare. Este foarte greu. Nu numai că fiecare caz diferă întrucâtva de toate celelalte și regulile nu ţin seama de multe chestiuni de fineţe. Dar procedurile nu pot insufla spiritul potrivit, ba chiar îl descurajează. Doar atunci când înţelegem cum ne tratează Dumnezeu și ne place, doar atunci ne însușim atitudinea Lui. Altfel, ce rost ar avea să pretindem că suntem creștini? Nu avem altă soluţie decât să verificăm ce știm despre Dumnezeu și să Îl rugăm, smerit, să ne purtăm în consecinţă.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Adrian Bocăneanu

Rate it

Previous post

Important

Fii misionar prin rugăciune pentru poporul Kutai, Indonezia – ȘtiriCreștine.ro

În perioada, 18-24 decembrie, te provocăm să pui pe lista ta de mijlocire noi popoare, noi puncte pe harta lumii, care nu au Pâinea Vieții în limba lor. Popoare care nu au gustat din bucuria mântuirii și puterea Cuvântului care vindecă și transformă. Fiți misionari prin rugăciune, contribuiți la lărgițirea Împărăției Evangheliei purtând și susținând pe cei aflați în prima linie de misiune prin traducerea Bibliei. Rugăciune pentru popoare fără Biblie: Kutai, AsiaDupă calendarul lunar, în luna decembrie ne rugăm […]

todayDecember 17, 2020 4

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%