Teologie

Creștini supraaglomeraţi. De la cauze la soluţiile unei probleme cronicizate

todayMarch 2, 2021 1

Background
share close

Sleit de puteri, într-o luptă acerbă cu cronometrul, copleșit în mare parte din timp – o descriere în care se regăsesc tot mai mulţi creștini. Atunci când criza de timp a devenit noua normalitate, poate că avem nevoie de ceva mai mult decât de cunoașterea tehnicilor de management al timpului.

Mașina care trebuie să ajungă de urgenţă la mecanic. Micul dejun pregătit în fugă și nicio idee despre cine și când va găti prânzul. Un copil care trebuie examinat de medic. Un termen limită deja depășit, în ciuda orelor lucrate până după miezul nopţii. Trei mailuri nedeschise, cinci apeluri telefonice la care n-ai răspuns de acum două zile. O casă care are nevoie disperată de curăţenia amânată săptămâna trecută, câteva straturi în care buruienile confiscă tot mai mult spaţiu, de la oră la oră. O scrisoare care ar fi trebuit expediată de ieri, un colet returnat fără să fi fost anunţat, o factură pe care nimeni n-a achitat-o, sperând că o vei face tu.

Uneori, zilele par atât de pline, încât orice mărunţiș neprevăzut care se insinuează ameninţă cu implozia. Atunci când graba, pendularea între sarcini și agitaţia devin noile coordonate ale vieţii, creștinii au nevoie de un răgaz pentru a analiza cum au ajuns în acest punct și pentru a identifica ieșirile din acest labirint al grabei.

Atinși de „maladia grabei”

Mai mult de 4 din 10 creștini sunt într-o continuă alergare de la o sarcină la alta, potrivit unui studiu din 2007, care a colectat date de la mai mult de 20.000 de creștini, cu vârste cuprinse între 15 și 88 de ani, din 139 de ţări. O limită a studiului rămâne aceea că, în unele ţări, eșantioanele cu care s-au lucrat au fost foarte mici, de ordinul zecilor de persoane.

De supraaglomerare s-au plâns mai ales creștinii din ţări precum Japonia, Filipine, Africa de Sud, Regatul Unit, Mexic și Indonezia, în timp ce creștinii din Ugnada, Nigeria, Malezia și Kenia au raportat în mult mai mică măsură dificultăţi legate de gestionarea timpului. Totuși, lipsa timpului devine o problemă care afectează creștinii din culturi foarte diferite și cu ocupaţii dintre cele mai diverse. Astfel, un creștin din trei este sub presiunea bifării sarcinilor zilnice chiar și în culturile în care graba nu a devenit încă fundalul vieţii cotidiene.

De asemenea, 6 creștini din 10 au afirmat că viaţa lor aglomerată reprezintă (frecvent sau întotdeauna) o piedică în dezvoltarea relaţiei lor cu Dumnezeu.

Potrivit studiului, creștinii din America de Nord, Africa și Europa au fost cei mai susceptibili să se confrunte cu distrageri de la consolidarea relaţiei cu divinitatea.

De interferenţa programului zilnic aglomerat cu dezvoltarea unei relaţii autentice cu Dumnezeu s-au plâns în special avocaţii (72%), managerii (67%), asistentele medicale (66%), pastorii (65%), profesorii (64%), vânzătorii (61%), antreprenorii (61%) și gospodinele (57%).

Pentru a-și ajuta cititorii să își diagnosticheze „maladia grabei”, autorul creștin Tim Chester sugerează – în cartea sa, The Busy Christian’s Guide to Busyness – câteva întrebări de evaluare:

  • Obișnuiești să muncești cel puţin 30 de minute peste programul de lucru?
  • Răspunzi de acasă la emailuri ori telefoane care au legătură cu slujba?
  • Ţi s-a spus vreodată: „N-am îndrăznit să te deranjez, pentru că știu cât ești de ocupat” ?
  • S-au plâns membrii familiei sau prietenii că nu îţi faci timp să stai cu ei?
  • Dacă ai primi o zi liberă, ai folosi-o pentru a rezolva sarcini restante la locul de muncă sau diverse probleme casnice?
  • Te simţi obosit în mod frecvent în timp ce lucrezi sau ai dureri de ceafă sau umeri?
  • Depășești adesea viteza legală atunci când conduci?
  • Profiţi de ofertele de lucru flexibil ale angajatorului?
  • Ai suficient timp pentru rugăciune și pentru a te ruga împreună cu copiii?
  • Iei masa măcar o dată pe zi împreună cu restul familiei?

Captivi între acele de ceasornic

Citește și: Captivi între acele de ceasornic

Profesorul Michael Zigarelli, coordonatorul studiului amintit, a explicat că există un cerc vicios în care ajung creștinii. Aceștia tind să se lase asimilaţi de cultura grabei și a aglomerării excesive a timpului, alegere care are potenţialul de a deteriora relaţia cu Dumnezeu, așa încât ajung mai vulnerabili faţă de perspectivele seculare asupra vieţii, ceea ce conduce, în final, la o conformitate și mai mare faţă de cultura grabei. Ciclul poate fi rupt doar atunci când ne punem ordine în felul în care gândim despre viaţă, despre Dumnezeu și așteptările Lui asupra modului în care ne trăim viaţa, explică Zigarelli.

N-am fost creaţi pentru grabă

Încercând să explice cum am ajuns să fim atât de ocupaţi, pastorul Kevin DeYoung observă, în cartea sa, Extrem de ocupat, că lumea modernă, globalizată, se confruntă cu două realităţi pe care locuitorii altor secole nu le-ar putea înţelege: extraordinara complexitate a vieţii și oportunităţile numeroase pe care le avem astăzi. Prin comparaţie cu generaţiile de dinaintea noastră, putem călători relativ ieftin pretutindeni, obţinem cu ușurinţă informaţiile care ne interesează și avem toate condiţiile pentru a munci nu doar ziua, ci și în orele nopţii. Există o mulţime de oportunităţi pentru orice categorie de vârstă și simţim că esteimposibil să le lăsăm să treacă pe lângă noi.

Cele mai grave consecinţe pe care le suportăm atunci când ne lăsăm striviţi de călcâiul timpului sunt de ordin spiritual, susţine pastorul, analizând câteva dintre aceste pericole. În primul rând, viaţa aglomerată ucide bucuria. Nu doar că nu ne mai putem bucura totdeauna, cum ne îndeamnă apostolul Pavel, dar nu mai reușim să ne bucurăm nici în cele mai multe ocazii, iar oboseala și acreala noastră ucid și bucuria celor din jur.

„Un stil de viaţă aglomerat ucide mai mulţi creștini decât gloanţele”, scrie DeYoung, descriind modul în care grijile sau dorinţa insaţiabilă după lucruri materiale sugrumă interesul pentru lucrurile spirituale.

Atunci când ne planificăm să rezolvăm atât de multe sarcini încât doar un miracol (și, desigur, lipsa oricărui element de neprevăzut) ar face posibil acest lucru, neglijăm să așezăm un hotar între „povara noastră și limitele noastre”, după cum sublinia medicul creștin Richard Swenson. Atunci când știm exact care sunt limitele noastre, putem alege să ne programăm să facem ceva mai puţin decât ne permit acestea.

În cele din urmă, supraaglomerarea ne face orbi faţă de o serie de lipsuri de ordin spiritual; poate ceea ce încearcă să mascheze agitaţia noastră continuă este ambiţia, dorinţa de a mulţumi pe toţi sau sentimentul lipsei de semnificaţie, conchide DeYoung.

Timpul este un dar

Deseori, ne purtăm ca și când timpul ar fi inamicul nostru cel mai aprig. Spunem că ne-am dori zile mai lungi, pe care să le umplem cu activităţile care nu mai încap în cele 24 de ore, folosim atât de des sintagma „sunt ocupat”, încât supraaglomerarea a devenit parte a identităţii noastre. Suntem avari cu timpul nostru și risipim timp, tânjim să avem timp liber și ezităm să-l recunoaștem, atunci când ne bucurăm de el, prinși într-o perpetuă cursă de a demonstra cât de ocupaţi suntem.

Nu putem înţelege valoarea reală a timpului decât atunci când îl raportăm la veșnicie și la Acela care l-a creat, notează scriitoarea Elisabeth Elliot. Pentru un creștin, timpul trebuie să însemne mai mult decât o înlănţuire de zile, el este creat de Dumnezeu, întrerupt de „semne de punctuaţie” (dimineaţă, seară, vară, iarnă), curgând cu repeziciune uimitoare și contrastând astfel cu veșnicia promisă în viitor. De altfel, ziua de astăzi este doar o felie de timp care ni se dă pentru a ne deprinde cu prezenţa Celui care a creat timpul; ea are sens, culoare și speranţă, pentru că, în trecut, Cineva a murit în locul nostru, dar și pentru că, în viitor, Îl vom vedea așa cum este și vom desluși, alături de El, miracolul de a trăi veșnic.

Putem să ne tratăm neliniștea pe care ne-o aduce trecerea timpului atunci când observăm, în filele Scripturii, modul în care Dumnezeu sincronizează evenimentele și le ordonează după calendarul Său. Rebeca merge după apă, la fântâna din afara cetăţii, exact atunci când slujitorul lui Avraam își încheia rugăciunea în care cere o nevastă pentru fiul stăpânului său; David ajunge cu merinde la fraţii lui la timp pentru a asista la criza provocată de Goliat și pentru a interveni.

Există întotdeauna timp să facem ceea ce Dumnezeu dorește să facem,scrie Elliot, explicând că frustrarea, agitaţia, graba sunt indicii clare că nu acţionăm după planul lui Dumnezeu, ci după al nostru.

Între chronos și kairos

Voia lui Dumnezeu poate fi îndeplinită de noi chiar acolo unde ne aflăm acum, fără să așteptăm un set de circumstanţe ideale, punctează scriitorul Jerry Sittser, în contextul unei discuţii mai largi despre infuzarea vieţii cotidiene cu bucuria prezenţei Lui.

Trîim într-o lume modernă, dar perspectiva noastră asupra timpului ar trebui să rămână una biblică, scrie Sittser, care analizează cei doi termeni care desemnează timpul în lumea greacă: chronos și kairos.

„Noi existăm în chronos, dar tânjim după kairos. Chronos cere viteză, pentru ca viaţa să nu fie irosită; kairos cere răbdare, pentru ca viaţa să fie savurată”, scrie Sittser.

Chronos este termenul care se referă la timp ca la o resursă măsurabilă, în timp ce kairos vizează semnificaţia experienţei zilnice, descoperirea lucrurilor care contează în viaţă, miracolul care ia naștere în cofrajul momentelor obișnuite. Trăim în ritmul dictat de chronos, în timp ce orele aleargă, iar termenele limită se profilează la orizont, dar savurăm momentele de tip kairos atunci când ne pierdem în vârtejul de ninsoare de dincolo de fereastră, ne ghemuim pe o canapea pentru o seară lungă împreună cu prieteni dragi sau contemplăm respiraţa liniștită a unui copil adormit.

În momentele de tip kairos, presiunea dată de curgerea firelor de nisip în clepsidră dispare, pentru a face loc bucuriei și revelaţiei că fiecare secundă, fiecare respiraţie sunt daruri nepreţuite, desprinse dintr-un Dar și mai mare, de la care nimeni nu este exclus.

Căutând soluţii pentru o viaţă aglomerată

Atunci când problema crizei de timp persistă sau chiar se înrăutăţește de la an la an, ar trebui să analizăm, dincolo de circumstanţele exterioare, motivele interioare care ne fac să alergăm fără oprire, scrie Tim Chester. Sunt ocupat pentru că am nevoie de mai mulţi bani? Pentru că simt că trebuie să dovedesc celorlalţi ceva? Pentru că încerc să împlinesc așteptările celorlalţi sau pur și simplu pentru că presiunea lucrului continuu mă ajută să evadez din haosul relaţional în care mă găsesc?

Cum a devenit timpul cel mai vajnic inamic al nostru

Citește și: Foamea de timp, boala omului modern

În timp ce, în teorie, am putea face o mulţime de lucruri cu adevărat bune, realitatea este că nu vom reuși să ducem la capăt decât o parte dintre ele. Adesea acţionăm ca și când timpul nostru ar fi elastic, dar realitatea este că rezerva noastră de timp nu poate crește, nu poate fi stocată, și este extrem de limitată, punctează autorul și consultantul Peter Drucker.

Pentru a evita să devenim copleșiţi, trebuie să ne stabilim priorităţile. Dar stabilirea priorităţilor este imposibilă dacă nu identificăm mai întâi posteriorităţile, așa cum numește Drucker sarcinile care se regăsesc în ultima parte a listei noastre cu lucruri de făcut. Chiar dacă ne organizăm foarte bine programul, eliminăm timpii morţi și căutăm metode de a ne spori eficienţa, nu vom reuși să evităm stresul supraaglomerării decât atunci când delimităm lucrurile pe care nu le vom face, chiar dacă ne-am dori. De fapt, stabilirea priorităţilor noastre este expresia dragostei faţă de semeni și faţă de Dumnezeu, susţine DeYoung. Chiar și atunci când ne pregătim să slujim altora, dacă facem din nevoile tuturor prioritatea noastră, rezultatul va fi că vom deveni din ce în ce mai ineficienţi sau vom reuși să implinim doar nevoile „celor mai gălăgioși, mai nevoiași și mai intimidanţi oameni”.

Adesea vedem viaţa ca pe o luptă între responsabilităţi concurente (faţă de familie, prieteni, muncă, slujire, biserică), scrie Chester, obervând că, pentru creștini, slujirea și închinarea nu sunt anexe ale unei vieţi ocupate, ci un mod de viaţă în sine. Tocmai din acest motiv, avem nevoie să transformăm munca noastră și toate activităţile unei zile într-un mijloc de a trăi pentru Dumnezeu în momentul prezent.

Facă-Se lista Ta”, e o rugăciune foarte bună pentru creștinii împotmoliţi în metri de liste cu sarcinile de îndeplinit, scrie Elisabeth Elliot, remarcând faptul că purtăm deseori sarcini pe care Dumnezeu nu le-a pus pe umerii noștri.

Verificarea listei noastre zilnice împreună cu El poate părea ceva abstract, chiar utopic, dar învăţăm să deslușim călăuzirea Lui doar atunci când facem o prioritate din timpul de închinare. Avem nevoie de un timp special pentru rugăciune, de un loc liniștit, de studiul Cuvântului și chiar de un jurnal în care să notăm rugăciunile ascultate și lecţiile învăţate pentru a învăţa arta folosirii înţelepte a timpului, scrie Elliot. De fapt, punctează autoarea, dacă timpul cu Dumnezeu are primul loc în agenda ta, și celelalte lucruri își vor găsi mai ușor locul.

A rezerva timp pentru închinare în devălmășia sarcinilor unei zile în care pare să nu existe timp suficient reprezintă, neîndoios, un act de credinţă la fel de robust ca acela prin care contăm pe harul divin pentru mântuire mai mult decât pe oricare dintre faptele noastre bune.

Până la urmă, știu, asemenea psalmistului, că înainte să mă fi născut, și chiar să fi avut vreun chip, ochii Lui mă priveau, iar „în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmul 139:16). Ceea ce înseamnă că a văzut și ziua de azi, oricât de aglomerată și stresantă s-ar contura ea, și a fost gata să o paveze, la cererea mea, cu odihna Lui.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Carmen Lăiu

Rate it

Previous post

Externe

Biserică din Belarus evacuată cu forța de autorităţi

New Life Church, una dintre cele mai mari biserici locale din Minsk, capitala Belarusului, a pierdut în data de 17 februarie accesul în clădirea unde biserica se aduna la închinare, după ce ofiţeri de poliţie au dat buzna în interior şi au început să-i evacueze pe credincioşi din clădirea aflată pe un teren ce este proprietatea bisericii. Biserica aduna peste 1.000 de persoane în cele trei slujbe din fiecare duminică […]

todayMarch 2, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%