Externe

Creştinii din Scoţia spun că noua lege prin care ura este criminalizată va limita libertatea de exprimare

todayFebruary 23, 2021 3

Background
share close

Guvernul Scoţiei ar trebui să modifice mai multe texte dintr-o lege care sancţionează ura ca infracţiune pentru că, în caz contrar, va duce la urmărirea penală a cetăţenilor pentru simplul motiv că au o altă opinie în chestiuni cum ar fi ideologia de gen şi căsătoria între persoane de acelaşi sex, au declarat recent mai mulţi lideri catolici şi protestanţi.

Biserica Catolică, Biserica Liberă Scoţiană şi Alianţa Evanghelică au trimis o scrisoare către Humza Yousaf, ministrul justiţiei, pentru a cere mai mult timp pentru a „analiza în detaliu” posibilele consecinţe ale acestei propuneri legislative.

Liderii religioşi l-au avertizat pe Yousaf că există riscul ca „o propunere inadecvată şi rău-intenționată” să fie transformată în lege dacă procesul legislativ este grăbit.

Bisericile sunt îngrijorate că Legea privind Infracţiunile de Ură conţine formulări atât de vagi încât este foarte posibil ca unii creştini să fie consideraţi infractori pentru simplul motiv că şi-au exprimat opinii diferite în legătură cu sexualitatea sau ideologia de gen.

Episcopii catolici au emis un punct de vedere conform căruia ei înşişi ar putea fi sancţionaţi pentru folosirea Bibliei, a Catehismului Bisericii Catolice sau a altor texte religioase considerate inflamatoare sub noua lege.

„Ca şi creştini, nu suntem de acord unii cu alţii în toate lucrurile şi ştim că mulţi nu împărtăşesc şi nici nu înţeleg credinţa noastră, însă suntem angajaţi pe deplin pentru liberul schimb de idei în societate,” au spus ei într-o scrisoare din 12 februarie, prin care au înaintat o petiţie guvernului scoţian.

„Noi credem că oricine ar trebuie să fie liber să îşi exprime dezacordul cu credinţa noastră, chiar şi să-şi bată joc sau să ne ridiculizeze,” spun ei în scrisoare. „Suntem convinşi că credinţa noastră este adevărată şi are suficiente dovezi pentru a rezista criticii; prin urmare suntem deschişi la orice tip de dezbatere liberă.”

Scrisoarea mai spune că în chestiuni precum ideologia transgender şi orientarea sexuală este importantă „distincţia între atacurile violente, detestabile şi obscene împotriva unor persoane, pe de o parte, şi dezacordul sau disputa cu o poziţie ideologică, pe de altă parte.”

„Nu putem accepta nici o poziţie sau opinie care spune că orice divergență în chestiuni precum faptul ca sexul sau genul sunt noţiuni fluide nu ar trebui să fie dezbătute,” se mai spune în scrisoare. „O dezbatere deschisă şi onestă despre esenţa fiinţei umane nu ar trebui niciodată înnăbuşită.”

Scrisoare a fost transmisă la scurt timp după ce creştinii din statul australian Victoria şi-au exprimat îngrijorarea privind o nouă lege care interzice terapiile de conversie pentru persoanele care nu sunt heterosexuale.

În Anglia şi Tara Galilor, Comisiile Juridice propun reforme legale care să coboare pragul la care o infracţiune de ură este comisă. Acest lucru înseamnă criminalizarea aşa-numitului „discurs de ură”, atât în locuri private cât şi în locuri publice.

Sursa: CruxNow

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Poteraș Ionuț

Rate it

Previous post

Externe

Illinois: O elevă creștină va fi audiată disciplinar pentru refuzul de a participa la programul de educație sexuală al școlii

O elevă de liceu din Illinois va fi audiată disciplinar din cauza refuzului de a participa la programul de identitate de gen și sexualitate al școlii, după ce părinții ei au cerut să fie scutită de la acest curs, informează Christian Post. O organizație juridică nonprofit specializată pe probleme de libertate religioasă la nivel național a trimis recent o scrisoare de înștiințare către Illinois Mathematics and Science Academy din Aurora […]

todayFebruary 22, 2021 3

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%