Recenzii

Creștinism, pur și simplu | Recenzie de carte

todayMay 4, 2022 6

Background
share close

În „Creștinism, pur și simplu“, C.S. Lewis reuşeşte să îşi poarte cititorii pe o frânghie subţire aflată la limita dintre credinţă şi raţiune.

„În (…) 1929, m-am dat bătut și am recunoscut că Dumnezeu este Dumnezeu, am îngenuncheat și m-am rugat: eram, pesemne, în seara aceea, cel mai șovăielnic și mai abătut convertit din toată Anglia”, mărturisește autorul în volumul de faţă.

Apărut pentru prima dată în 1952, volumul Creștinism, pur și simplu[1] (Mere Christianity, în original) este o antologie adaptată a unei serii de emisiuni radiofonice realizate de autorul Clive Staples Lewis pentru postul BBC între anii 1941 și 1944.

Cartea Îl descoperă pe Dumnezeu în experienţa unui om cu o logică incontestabilă, cercetător al propriei credinţe și un creștin căruia nu îi este teamă de întrebări incomode. C.S. Lewis nu este un teolog, ci „un laic foarte de rând al Bisericii Angliei”, cum se descrie chiar el, care prezintă publicului larg esenţa creștinismului din perspectivă proprie.

E drept că unele puncte din această carte sunt interpretări subiective provenite din contextul cultural, social și religios în care a trăit autorul. Tocmai din această cauză, Lewis s-a temut să publice o astfel de lucrare. Nu dorea să creeze controverse în interiorul creștinismului, ci mai degrabă să le ofere scepticilor un creștinism autentic, coerent și vindecător, el însuși numărându-se printre cei vindecaţi.

Cu o atitudine smerită, Lewis reușește să își poarte cititorii pe o frânghie subţire aflată la limita dintre credinţă și raţiune. Deși cartea sa este un exerciţiu de claritate și elocvenţă, o apologie a crezului creștin, autorul își admite limitele în faţa unor întrebări la care singurul răspuns valid rămâne credinţa în Transcendent.

Onest, deschis la dialog și egal cu sine însuși, C.S. Lewis își descrie propria lucrare printr-o metaforă de excepţie: „Cartea mea se aseamănă mai mult cu un hol din care se deschid uşi spre mai multe camere. Dacă voi reuşi să aduc pe cineva în holul acela, voi realiza ce am încercat. Este adevărat că unii oameni descoperă că trebuie să aştepte în hol vreme îndelungată, în timp ce alţii sunt siguri aproape imediat la care uşă trebuie să bată.”

Volumul a devenit una dintre cele mai cunoscute cărţi de teologie pentru laici și ocupă cel de-al treilea loc în topul Christianity Today al celor mai influente cărţi în mediul evanghelic american din 1945 încoace. Francis Sellers Collins, geneticianul care a coordonat Proiectul Genomul Uman (proiectul istoric de cartare a tuturor genelor din corpul omenesc) este doar una dintre personalităţile contemporane care și-au bazat primii pași în creștinism pe lectura cărţii lui Lewis.

Citește și: Lewis și Leul

Creștinism, pur și simplu

„„Creștinism, pur și simplu“, de C.S. Lewis; 245 pagini, editura Humanitas, 2019.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Adriel Raducan

Rate it

Previous post

Credință

cum ajutăm copiii să înveţe din propriile greșeli

A greși este omenește. Singura modalitate prin care putem evita greșelile este să nu avem absolut nicio idee despre absolut niciun lucru, spunea Albert Einstein. Nu de puţine ori, în ceea ce facem sau spunem intervin scăpări care trădează caracterul inerent al greșelilor în viaţa de zi cu zi. Cine nu muncește, nu greșește este o altă zicală populară, ce arată că erorile sunt strâns legate de acţiune, de însăși […]

todayMay 3, 2022

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%
https://upm.fatek.unkhair.ac.id/include/slotgacorhariini/ https://baa.akfarsurabaya.ac.id/inc/-/slotgacorhariini/ https://marumanfiore.xsrv.jp/