Creștinismul, între încorsetare și libertinaj

Pentru a fi un bun creștin, trebuie să nu înjuri, să nu furi, să nu minţi, să nu înșeli și să nu vorbești pe nimeni de rău.

Creștinii buni se ţin departe de orice vicii și de orice fel de excese sau extravaganţe în stilul de viaţă, cred în sfinţenia și exclusivitatea relaţiei matrimoniale și nu văd avortul ca pe una dintre metodele contraceptive. Acestea sunt doar câteva trăsături ale unui portret care pe mulţi îi duce cu gândul la o viaţă imposibilă.

Creștinismul, o cămașă de forţă?

Este creștinismul o cămașă de forţă și o religie a restricţiilor? De ce creștinul nu are voie să facă atât de multe lucruri? Cum poate fi înţeleasă libertatea în contextul acestor interdicţii? Copilăria mi-a fost plină de întrebări, formulate în cuvinte care ar face orice copil să se simtă rău („Pocăitul nu are voie să facă…”, „De ce voi nu aveţi voie să…?”), pe care le primeam de la colegii de clasă sau de la partenerii de joacă.

În cartea Argument pentru Dumnezeu, Timothy Keller abordează problematica libertăţii în raport cu religia creștină. Capitolul 3 contraargumentează perspectiva susţinută de activista Emma Goldman în cartea The Failure of Christianity(„Eșecul creștinismului”), conform căreia creștinismul este o cămașă de forţă. Abordarea lui pornește de la definirea adevărului și a comunităţii și se încheie cu descrierea adaptabilităţii culturale a creștinismului.

Adevărul creștin – dușmanul libertăţii?

Contestatarii creștinismului consideră că nu există adevăr absolut și nici un scop fundamental al vieţii. Nimeni nu are vreun rost, ci fiecare este chemat să-și facă un rost. În concepţia existenţialistă asupra vieţii, nu suntem meniţi să fim cineva sau să devenim cineva, ci fiecare este dator să își găsească semnificaţie și sens. Dar asumarea existenţei adevărului este asumpţia oricărui tip de convieţuire umană. Dacă nu ar exista adevăr obiectiv, nici măcar pretenţia că totul este relativ nu poate fi adevărată și nici afirmaţia că nu există adevăr nu poate fi considerată adevărată. Deci adevărul este inevitabil.

Dar, dacă adevărul este definit în paradigma creștină ca adevăr absolut, acesta devine în ochii contestatarilor dușmanul libertăţii. Să trăiești în conformitate cu ceea ce spune Dumnezeu înseamnă să-ţi știrbești personalitatea pentru a se potrivi îngustimii unui adevăr absolut. În schimb, spun contestatarii creștinismului, pentru a avea o personalitate pe deplin liberă, trebuie să trăim pentru și de dragul nostru, nu pentru și de dragul lui Dumnezeu.

Când vorbim despre a trăi pentru și în acord cu voia cuiva, facem referire la autoritate. Rolul, puterea, vârsta și capacităţile îi oferă cuiva autoritatea necesară conducerii. Dacă există o ierarhie implicită în orice fel de sistem, cu atât mai mult raportul dintre noi și Dumnezeu este de acest tip. Ideea de Dumnezeu implică suveranitatea, dreptul lui Dumnezeu de a conduce. Ceea ce-i intrigă pe contestatarii creștinismului este pretenţia creștinilor de a considera religia lor ca fiind una a libertăţii. Dacă suntem liberi, de ce să ascultăm de Dumnezeu? Pentru că așa vrea El? Și de ce vrea Dumnezeu să trăim într-un fel sau altul? Pentru că poate să ne conducă și așa-I place?

Înrobiţi de dragul lui Dumnezeu?

Când ne referim la ideea de a trăi pentru și de dragul lui Dumnezeu, ne referim la motivaţie. Trăim în cadrul principiilor stabilite de Dumnezeu deoarece Îl iubim. Dumnezeu ne-a iubit mai întâi, și noi răspundem iubirii Sale. Înseamnă acest lucru că dragostea Lui ne constrânge? Dacă da, acest tip de îmbrăţișare a constrângerilor este unul care vorbește despre o libertate surogat, neatractivă. Rămânem în cadrul limitelor impuse de Dumnezeu din respect și recunoștinţă faţă de Cel care ne-a făcut bine. Ascultăm de El, dar e posibil să nu ne placă ceea ce trebuie să facem. O facem pentru El, din motivaţii altruiste, dar fără să ne identificăm cu ceea ce facem.

Libertatea înseamnă responsabilitate

Libertatea este folosită adesea ca pretext pentru permiterea răutăţilor. Acest tip de voinţă, a lui „fac ce vreau”, este libertatea luciferică. Căutând independenţa faţă de Dumnezeu, te desprinzi de orice fel de autoritate care ar putea să-ţi interzică ceva. Acest tip de libertate regăsit în inima Revoluţiei Franceze interzicea orice fel de limită, însă tocmai acest principiu devenea o interdicţie, deci o încălcare a lui însuși.

Libertatea înseamnă responsabilitate, ceea ce reprezintă supunere faţă de o disciplină. În lipsa ei, direcţia în care se exercită iubirea se deplasează dinspre oameni înspre propria persoană și astfel apare iubirea de sine, pe care Biblia o identifică drept drumul pierzării. Egoismul definește natura căzută a omului, care se manifestă printr-o voinţă pervertită și neputincioasă. Nu doar că adesea omul își dorește lucruri rele, ci, chiar și atunci când își dorește lucruri bune, uneori este incapabil să le facă. Păcatul se ţine legat de el.

Iubirea înseamnă să faci ce este corect

Când Iisus Hristos a fost întrebat care este cea mai importantă lege dintre toate, El a identificat-o ca fiind legea iubirii: să-ţi iubești aproapele și să-L iubești pe Dumnezeu. Cine iubește împlinește toate legile deoarece toate se întâlnesc în iubire. Cu alte cuvinte, în iubire se regăsește libertatea. Iubește și fă ce vrei pentru că, în realitate, atunci când iubești, faci ce este bine și corect.

Dragostea pentru Dumnezeu este declaraţia de pierdere a independenţei personale. În cadrul familiei, ambii parteneri renunţă la independenţă și doar prin dependenţă reciprocă pot deveni una. Fiecare își jură în cadrul unui legământ dragoste necondiţionată. Te voi iubi, te voi înţelege, îţi voi face pe plac, mă voi schimba în bine, îţi voi purta de grijă ș.a.m.d., indiferent de contextul în care vom trăi. Cei doi parteneri își jură fidelitate până ce moartea îi va despărţi.

Iisus Hristos a făcut mult mai mult decât atât pentru noi. De dragul nostru a preluat natura umană, a trăit ca unul din noi și a murit în locul nostru. După înviere, conform Scripturii, va vedea o sămânţă de urmași, lucrarea Lui va propăși și se va uni, într-un legământ asemenea căsătoriei, cu toţi cei care-L iubesc (Isaia 53:10).

Prin credinţa în harul lui Iisus, omul devine capabil de săvârșirea binelui. Libertatea este condiţionată de putere. În lipsa puterii, nu contează dacă ești liber sau nu. Ce înseamnă să ai libertatea de a face un lucru dacă nu ai puterea de a-l face? Hristos S-a jertfit ca să ne ispășească păcatele și să ne dea putere din puterea Sa pentru a ne opune păcatului.

Creștinii nu sunt acceptaţi de Dumnezeu pe baza respectării unor restricţii, ci prin credinţă sunt de atrași de harul lui Iisus. Ca urmare a iubirii și a harului transformator al lui Dumnezeu pentru noi, mintea noastră ajunge să înţeleagă binele pe care restricţiile divine îl produc. O asemenea înţelegere generează capacitatea de a trăi cu sens și cu plăcere în cadrul unor principii percepute din afară ca restrictive. Biblia descrie legea lui Dumnezeu ca fiind plăcută pentru cel care o înţelege (Psalmul 119:91-94). „Legea, negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7:12).

Pasăre devii atunci când zbori

Libertatea se diferenţiază de libertinaj prin faptul că principiile responsabilităţii, cu toate restricţiile ei implicite, sunt parte din ea. Libertatea nu se constituie în absenţa restricţiilor, ci în prezenţa și prin asumarea restricţiilor benefice omului și societăţii din care acesta face parte.

Cuvântul „pasăre” în sanscrită înseamnă „născut de două ori”. A doua naștere a păsării se întâmplă atunci când învaţă să zboare. Dacă nu zboară, nu este pasăre. În mod similar, a fi om, din perspectivă biblică, nu presupune doar nașterea biologică, ci și nașterea din nou – o întâlnire cu Iisus Hristos care regenerează natura morală a omului și care, prin expunerea la adevăr, ne ajută să învăţăm cum să trăim în libertate sau… cum să iubim. „Iubește și fă ce vrei” implică recunoașterea și acceptarea responsabilităţii cu limitele ei benefice.

Ștefăniţă Marian Poenariu abordează tema constrângerilor credinţei creștine, considerând limitele ca potenţator de identitate, relevanţă și libertate.

Citește și: