„În faţa noastră sunt lucruri mai interesante decât cele pe care le-am lăsat în urmă.” (C.S. Lewis)
„Dar unde sunt zăpezile de altădată?”, se întreba cu nostalgie poetul François Villon într-un poem scris în secolul al XV-lea. Chiar dacă acesta este refrenul poemului, autorul său nu deplânge abundenţa ninsorilor trecute, ci trecerea timpului, care duce cu sine frumuseţea doamnelor de altădată și un întreg cufăr cu amintiri fericite.
Lucrurile pe care le lăsăm în urmă par să fie mai bune decât cele pe care le trăim sau care se profilează la orizont. Sau cel puţin așa credem când ne lăsăm purtaţi de valul nostalgiei. Iernile de altădată aduceau mai multă bucurie. Reţetele mamei sau ale bunicii nu se compară cu nimic din ceea ce gătim în bucătăriile noastre. Copilăria noastră era mai fericită decât cea a copiilor de astăzi, bisericile erau mai pline, iar lumea era un loc mai sigur.
Forţa de seducţie a trecutului nu poate fi bagatelizată, iar plonjarea în această (aparentă) perioadă de aur a vieţii noastre sau a istoriei comportă riscuri, după cum poate aduce și beneficii.
Despre nostalgie. Portret în alb-negru
Potrivit cercetătorilor, nostalgia este o emoţie dulce-amăruie, care se naște din reflectarea asupra amintirilor plăcute, semnificative pentru individ.
Din punct de vedere etimologic, termenul nostalgie provine din cuvintele grecești nóstos („întoarcere”) și àlgos („suferinţă”), evocând așadar o suferinţă cauzată de dorinţa de întoarcere acasă. Termenul a fost inventat cu trei secole în urmă de medicul Johannes Hofer pentru a descrie starea emoţională a soldaţilor elveţieni, mercenari în armatele monarhilor europeni, care erau măcinaţi de dorul de casă. Iniţial considerată o boală, nostalgia și-a pierdut în timp conotaţia medicală, fiind tratată ca o emoţie complexă, ce exprimă dorinţa unei întoarceri – nu în spaţiu, ci în timp.
Termenul nostalgie provine din cuvintele grecești nóstos („întoarcere”) și àlgos („suferinţă”), evocând așadar o suferinţă cauzată de dorinţa de întoarcere acasă.
În ultimele decenii, mai multe studii au reliefat o serie de beneficii ale nostalgiei, printre care îmbunătăţirea stării de spirit sau găsirea unui (nou) sens pentru a trăi. Nostalgia poate, de asemenea, să protejeze împotriva sentimentului de singurătate și să facă oamenii mai optimiști în privinţa relaţiilor și mai dispuși să ofere sprijin emoţional persoanelor din viaţa lor. Un studiu realizat în 2020 de cercetătorii de la Universitatea Rutgers a arătat că gândirea nostalgică poate reduce impactul psihologic negativ al singurătăţii prin încrederea și încurajarea pe care subiectul le obţine din contemplarea trecutului.
Comentând rezultatele studiilor care reliefează efectele pozitive ale nostalgiei, cercetătorul Tim Wildschut explică faptul că nostalgia acţionează ca un antidot împotriva gândurilor și situaţiilor negative cu care ne confruntăm, promovând echilibrul emoţional. Wildschut susţine că nostalgia se distinge de alte forme ale gândirii despre trecut – precum ruminaţia și gândirea contrafactuală, care se asociază cu amărăciunea și uneori cu depresia – prin nota unică a conexiunii: „Este întotdeauna legată de menţinerea intimităţii. Vrem să ne amintim de cei care nu mai sunt cu noi și de tot ce au însemnat pentru noi. Nostalgia ne conduce la amintirea intimităţii pe care am atins-o, și prin urmare, ne arată de ce suntem capabili”.
Există și o latură întunecată a nostalgiei, scrie psihologul Valentina Stoycheva într-un articol care încearcă să stabilească graniţele dintre rememorarea constructivă și idealizarea trecutului. Nostalgia încetează să ne mai slujească și începe să devină dăunătoare atunci când renunţăm să trăim în prezent și rămânem prizonierii trecutului, retrăindu-l la nesfârșit. Doza este cea care face diferenţa așadar, exact ca în cazul condimentelor, susţine Stoycheva. Excesul de nostalgie ne poate determina să ne angajăm în comportamente nepotrivite sau chiar dăunătoare – de pildă, putem apela la intervenţii chirurgicale menite să ne salveze pentru un timp timp tinereţea (sau măcar aparenţa ei).
Pe fondul dezmăgirilor pe care le provoacă prezentul și al lipsei de simţ critic se naște nostalgia istorică – glorificarea unor perioade din trecut, uitând conurile de umbră ale acesteia și eludând traumele trăite de alte persoane. Un studiu publicat în 2021 a constatat că nostalgia este folosită de partidele populiste ca strategie pentru obţinerea susţinerii pentru agenda lor politică din partea cetăţenilor. Analizând desfășurarea campaniei electorale online a partidului Alternativa pentru Germania (AfD) în alegerile din 2019, din landul Turingia din Germania, cercetătorii au constatat că participanţii la studiu au fost mai receptivi la retorica populistă nostalgică decât la retorica populistă care nu exploata nostalgia faţă de trecut.
Inducerea nostalgiei funcţionează foarte bine și ca strategie de publicitate pentru a influenţa comportamentul consumatorilor.
După cum observă autorul creștin Brett McCracken, pentru decenii întregi, industria cinematografică a pariat cu succes pe reciclări – francizele de film, continuări ale filmelor celebre sau reboot-uri. Un subgen care rămâne foarte profitabil în această categorie mai largă a filmelor care reușesc să seducă prin apelul la nostalgie este cel al filmelor care se folosesc de melodii vechi, foarte îndrăgite. Unul dintre exemple este filmul Yesterday, care brodează o poveste în jurul cântecelor legendarei trupei de rock The Beatles, folosind inclusiv piesa care dă numele filmului. Yesterday a fost votat drept cel mai bun cântec al secolului XX la BBC Radio, în 1999, de un grup de experţi în muzică.
Muzica este un declanșator foarte puternic al nostalgiei, punctează McCracken, observând cât de ușor alunecăm, pe acordurile unei melodii, spre vremurile deja apuse, pe care le credem mai simple și mai fericite decât cele pe care le trăim acum. Tânjim, după cum o spune cântecul, după ziua de ieri, cea în care „toate necazurile păreau atât de departe”.
Chiar și creștinii cad în această cursă, deși adevărul este că nu avem motive de a idealiza trecutul, oricâte lucruri frumoase am fi trăit în el. Filmele ne vând adesea o versiune înecată în zahăr a istoriei, dar și creștinii se lasă ademeniţi de aceleași tentaţii, notează McCracken, subliniind modul în care ne raportăm la trecut: aducând în prim-plan realizările și ignorând eșecurile (sclavia, rasismul, lipsa de reacţie a bisericii la genocidul evreilor etc.).
Jurnalistul Collin Hansen scrie despre pericolul de a „venera sfinţii de altădată ca pe niște titani ai credinţei”, avertizând că există riscul ca „pe măsură ce ei cresc în amintirea noastră, Dumnezeu să scadă”. Hagiografia nu doar că ignoră în mod voit greșelile celor mai loiali dintre slujitorii Lui, dar este roaba nostalgiei – iar nostalgia, conchide Hansen, este în opoziţie cu credinţa, pentru că ne ispitește să tratăm prezentul ca și când ar fi în afara sferei de influenţă a divinităţii.
Ce ne lipsește atunci când alunecăm în nostalgie?
Unul dintre efectele nocive ale nostalgiei este acela că face confuzie între rememorarea sănătoasă, constructivă a trecutului și dorinţa de a-l retrăi. Nostalgia poate fi utilă dacă ne face să regretăm valorile și reperele pe care cultura noastră le-a abandonat sau le-a estompat; în acest caz, ea „ne extinde orizontul moral, amintindu-ne că modului nostru de a trăi din prezent îi lipsește ceva important”, subliniază R.R. Reno, fost profesor de etică și teologie.
În mod obișnuit însă, nostalgia implică ideea că „Dumnezeu este prezent într-un anumit moment mai degrabă decât în altul sau – idee chiar mai dăunătoare – că am prefera să fim într-un moment din trecut mai mult decât în cel care ne-a așezat Dumnezeu acum”, spune profesorul Kyle David Bennett. Un creștin nu ar trebui să fie nostalgic; el are nevoie să-și aducă aminte de trecut, nu să trăiască în el. De asemenea, scopul incursiunilor în trecut nu ar trebui să fie acela de a ne contempla sau obloji rănile, ci de a găsi vindecarea, pentru a ne putea angaja în misiunea de vindecare a rănilor altora, conchide profesorul.
Un creștin are nevoie să-și aducă aminte de trecut, nu să trăiască în el.
Analizând cele două perspective, autorul creștin Trevin Wax concluzionează că trecutul n-ar trebui abordat ca o hartă pe care trebuie să o urmăm, ci ca pe un bagaj preţios de resurse, pe care îl putem folosi potrivit nevoilor și contextului prezent.
Într-un articol care vorbește despre tendinţa nostalgiei de a se converti în escapism, pastorul David Gibson punctează că există o singură explicaţie a sfatului biblic („Nu zice: «Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?». Căci nu din înţelepciune întrebi așa.” – Eclesiastul 7:10) – aceea că o astfel de interogaţie îl scoate din calcul pe Dumnezeu. Să tânjești după zilele din trecut poate însemna că ai devenit orb (sau imun) la pleiada de lucruri bune din prezent, dar și ignorant faţă de răul din trecut; jelirea trecutului este o formă de a nega realitatea prezenţei lui Dumnezeu în ziua de astăzi, notează Gibson.
Ce ne lipsește, de fapt, atunci când ne simţim nostalgici? Într-un articol care radiografiază foamea de naraţiuni familiare, cunoscute, McCracken argumentează că la baza acestei nevoi exploatate cu succes de Hollywood se regăsește complexitatea și fluiditatea identităţii celor care trăiesc în era digitală.
Cu câteva decenii în urmă, identitatea noastră era determinată de familie, de locul nașterii, de cultura locului și de tradiţia religioasă. Răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu?” este mult mai dificil de articulat astăzi, când instrumentele de construire a identităţii s-au multiplicat la nesfârșit, iar nostalgia noastră izvorăște din dorul după vremurile în care era cu mult mai simplu să spui – și să știi – cine ești, argumentează McCracken.
Ceea ce ne lipsește atunci când scormonim în cenușa trecutului nu este ceva ce am putea găsi pe pământ.
Ceea ce ne lipsește atunci când scormonim în cenușa trecutului nu este ceva ce am putea găsi pe pământ, scria C.S. Lewis. Credem că tânjim după un anumit loc sau după un anumit timp, dar întoarcerea acolo nu ne-ar oferi bucuria mult jinduită, după cum nici cărţile sau muzica nu ne vor purta într-acolo. Ele doar ne vor frânge inima dacă le folosim ca vehicule pentru întoarcerea la (ceea ce credem că) ne-ar face fericiţi, pentru că sunt doar „parfumul unei flori pe care nu am găsit-o, ecoul unei melodii pe care nu am auzit-o, vești dintr-o ţară îndepărtată pe care nu am vizitat-o încă”, notează scriitorul.
Dacă nostalgia înseamnă dor, atunci dorul acesta nu este legat de geografie și de niciun perimetru al timpului sau emoţiilor noastre. El doar tatonează gândul veșniciei, cu care am fost impregnaţi încă de când eram o bucată de lut frământată de degetele Creatorului nostru. Și care ne ajută să privim înainte, și nu înapoi, spre Împărăţia care se apropie, cu vuiet de piatră desprinsă din munte.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.
Post comments (0)