Astronautul Victor Glover, care se află într-o misiune de șase luni în spațiul extraatmosferic, pe Stația Spațială Internațională (SSI), spune că credința sa creștină îl va ajuta pe tot parcursul acestei lungi misiuni.
Glover a discutat recent despre credința sa, despre rolul pe care îl joacă aceasta pentru familia lui și despre cum intenționează să rămână conectat cu Biserica atât fizic cât și spiritual pe toată durata șederii sale în spațiu.
Glover, alături de alți trei astronauți, a pornit în această misiune de la Kennedy Space Center duminica trecută în capsulă SpaceX Crew Dragon, Resilience. Echipajul va participa la o misiune științifică pe Stația Spațială Internațională.
În timpul unui interviu video cu Christian Chronicle, Glover a explicat experiența unică pe care a avut-o atunci când a fost selectat ca astronaut pentru NASA în 2013 și de ce Dumnezeu rămâne punctul său cel mai important.
„A fost o călătorie cu adevărat interesantă în cei șapte ani de când sunt astronaut al NASA. A fost și este și un exercițiu personal, profesional și spiritual”, a explicat el.
„Vreau să folosesc abilitățile pe care mi le-a dat Dumnezeu pentru a-mi face bine treaba și pentru a-mi susține atât colegii de echipaj, misiunea cât și NASA. Acesta e lucrul la care mă gândesc cel mai mult”, a adăugat Glover.
„Am o treabă de făcut. Aștept cu nerăbdare să privesc pe fereastră, să fac fotografii și să imortalizez acel moment în care voi fi în spațiu”, a declarat el cu câteva zile înainte de începerea acestei misiuni.
Chiar dacă Stația Spațială Internațională se află la o altitudine între 296–421 km deasupra Pământului și se deplasează cu o viteză medie de aproape 30.000 de km/h (27.700 km/h) , Glover a spus că va fi activ în ce privește rutina bisericii din care face parte.
„Am trimis deja cupe pentru „Cina Domnului” și o Biblie, și în plus chiar avem o conexiune foarte bună la internet. Așadar, în ceea ce privește ceremonia de împărtășire, voi continua să fac asta, la fel ca și slujirea prin intermediul internetului, citirea Bibliei și rugăciunea”.
Astronautul de 44 de ani a vorbit și despre soția sa, Dionna, și despre cei patru copii ai lor.
„Dumnezeu mi-a atribuit câteva lucruri cu adevărat importante: viața, acest vas (trupul), dar și o soție cu care am o relație deosebită, alături de care am patru fiice.
În plus, Glover și-a împărtășit gândurile despre cum a reacționat biserica la problemele actuale din America. „Cu toții trebuie să ne sprijinim pe Dumnezeu, dar trebuie să ne și ajutăm unul pe celălalt și să ne încurajăm unii pe alții”, a spus el.
Glover a mai declarat pentru Christian Chronicle că oamenii ar trebui să alerge la Dumnezeu (nu numai) atunci când caută răspunsuri la aceste situații dificile și nu la oameni.
„Există atât de multe lecții simple în Biblie. Să-L iubeșți pe Dumnezeu în primul rând, să te iubeșți pe tine însuți – să ai o dragoste corectă față tine – și apoi să-ți iubești fratele/aproapele ca pe ține însuți. Dacă toți facem asta, atât de multe dintre aceste probleme cărora le permitem să ne despartă nu mai devin bariere în calea relațiilor dintre noi”, a spus el în încheiere.
CBMC International 23 noiembrie Intrăm din nou în perioada anului în care în unele țări sunt organizate sărbători speciale de mulțumire. Chiar dacă nu este nevoie de o sărbătoare oficială pentru a fi recunoscători, câteodată avem nevoie de un memento, mai ales pe parcursul unui an ca cel pe care l-am trăit cu toții, în care necazurile au venit în multe forme. Fără îndoială că unii oameni se întreabă: „Să mulțumesc? Pentru ce?” Pandemia de coronavirus ne-a afectat, cu siguranță, […]
Câmpul muncii poate fi plin de stres – termene de îndeplinit, cote de realizat, obiective de atins, marje de profit care trebuie menținute. Din cauza acestor cerințe, multe locuri de muncă devin medii nesănătoase, potențial dăunătoare bunăstării fizice, mentale și emoționale a membrilor personalului. Harvard Business Review, o publicație de […]
Post comments (0)