Iisus

Cum a folosit Iisus Scripturile ebraice

todayOctober 9, 2021 2

Background
share close

Când citim Evangheliile, putem deveni contrariaţi de modul în care Iisus Hristos interpretează Scripturile ebraice.

De aceea, în acest articol, analizăm succint maniera în care Iisus a utilizat metodele hermeneutice ale vremii, folosite deopotrivă de înţelepţii evrei, de filosofii greci și de scriitorii Noului Testament (NT). Printre acestea se numără alegoria, tipologia, analogia și interpretarea profetică. Vom analiza pe scurt câteva exemple din evanghelii, în care Iisus a folosit Vechiul Testament (VT), însă nu într-un mod clar și simplu de înţeles[1], ci într-o formă criptică și ilustrativă.

Reinterpretarea profetică a lui Isaia

Și ucenicii lui Iisus erau contrariaţi de faptul că Învăţătorul lor nu vorbea deschis, ci folosea parabole, lăsând astfel loc la interpretări. Când L-au abordat pe această temă, Iisus le-a răspuns și mai șocant: „De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg. Şi cu privire la ei se împlineşte prorocia lui Isaia, care zice: «Veţi auzi cu urechile voastre şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri şi nu veţi vedea». Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec“ (Matei 13:13-15).[2]

Citatul lui Iisus provine din Isaia 6:9-10 și subliniază decizia lui Iisus de a transmite poporului un mesaj criptat. Concluzia rapidă ar fi că parabolele au rolul de a micșora șansele ascultătorilor de a se în­-toarce la Dumnezeu și, concomitent, de a le mări vinovăţia pentru că persistă în păcat.

Însă nu trebuie să tragem concluzii pripite. Iisus îmbracă mesajul împărăţiei mesianice într-un limbaj codificat numai după ce ascultătorii au ales să nu fie deschiși la mesajul Său. Pildele vin după o respingere crescândă din partea liderilor a predicării lui Iisus, respingere care culminează cu atribuirea puterii Sale lui Beelzebul (Matei 12:24; Marcu 3:22; Luca 11:15). În urma acestei decizii umane de a sfida mărturia clară a Duhului Sfânt vine judecata divină, care constă în prezentarea mântuirii astfel încât cei care o aud să nu o înţeleagă.

Nu acesta este și cazul ucenicilor. Pentru că și-au deschis inima să primească mesajul lui Iisus, ei au favoarea să primească și mai mult din semnificaţia și principiile noii împărăţii pe care Iisus a venit s-o instaureze (Matei 13:16).

În acest fel, ucenicii trăiesc un timp râvnit de mulţi sfinţi și profeţi dinaintea lor (Matei 13:17), adică timpul lui Mesia.

Tipologia „Iona și Ninive“

Tipologia înseamnă preluarea unui personaj sau eveniment al VT de către NT pentru a prefigura persoana și activitatea lui Iisus. Legătura dintre typos-ul VT și antitypos-ul Iisus nu se face doar prin formă, ci și prin structura de fond a celor două elemente. Printre cele mai cunoscute tipologii se numără cea a profetului Iona, menţionată în Matei 12:38-42; 16:1-4; Marcu 8:11-12; Luca 11:29-32.

Istoria profetului Iona i-a dat ocazia lui Iisus să vorbească despre Sine ca semn divin, în contextul în care oficialii iudei ai timpului pretindeau de la Iisus o dovadă că El are o misiune divină. Cererea fariseilor și a cărturarilor nu era onestă, din moment ce hotărâseră deja să-L omoare (Matei 12:14). Ei refuzaseră să se lase convinși de semnele și predicarea lui Iisus de până atunci, iar solicitarea aceasta avea menirea nu de a-I da oportunitatea lui Iisus să dovedească cine este, ci de a-L deconspira – să arate că nu este cine spune că este.

Folosindu-se de Iona ca typos, Iisus schimbă miza discuţiei indusă de diatriba liderilor, către adevăratul scop al misiunii Sale. După cum Iona petrecuse trei zile în adâncuri, fără speranţa de a mai revedea lumina, „tot aşa va fi şi Fiul Omului, timp de trei zile şi trei nopţi, în inima pământului“ (Matei 12:40).[3] Forma de pasiv divin „nu i se va da alt semn“ (Matei 12:39) „arată că Iisus vorbește în numele lui Dumnezeu, care refuză să răspundă cererii lor. Însă este un refuz relativ, pentru că le dă totuși un semn, deși este bazat pe trecut, nu pe prezent.“[4]. Moartea și învierea lui Hristos reprezintă miezul mesajului și al misiunii lui Iisus și, ulterior, al bisericii (Faptele apostolilor 2:24; 13:30; 17:31). De aceea, acest semn este cel mai mare care le putea fi dat, dar pe care ei nu-l puteau pricepe, pentru că deja hotărâseră să-L lepede pe Iisus.

Folosindu-se de tipologia lui Iona, Iisus întoarce acuzaţiile dinspre El spre acuzatori. Oamenii din Ninive au ascultat mesajul lui Iona și l-au acceptat. În schimb, generaţia lui Iisus, deși avea ocazia să asiste la activitatea unui profet „mai mare decât Iona“ (Matei 12:41), L-au respins și L-au osândit. De aceea, la judecată, vor fi condamnaţi de păgânii din Ninive care s-au întors la Dumnezeu.

Tipologia lui Iona Îi oferă lui Iisus oportunitatea să deschidă un subiect sensibil pentru iudei, care se considerau poporul ales. Pe lângă exemplul ninivenilor, Iisus mai menţionează regina din Sud (Matei 12:42), care a fost impresionată de înţelepciunea lui Solomon. Astfel, Iisus pune în contrast receptivitatea păgânilor la mesajele unor profeţi (regina din Seba „a venit de la marginile pământului“ – Matei 12:42) cu încăpăţânarea poporului ales, care Îl respingea pe Cel mai mare profet.

Analogia potopului

Iisus a vorbit despre potopul din vremea lui Noe în contextul avertizărilor și al îndemnurilor privitoare la pregătirea pentru parusia, sau revenirea Domnului. „Fiindcă așa cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului. Căci, aşa cum era în zilele de dinaintea potopului, când oamenii mâncau, beau, se însurau şi se măritau, până în ziua în care Noe a intrat în arcă, şi nu au ştiut nimic până când nu a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului“ (Matei 24:37-39 NTR).

Iisus subliniază aici normalitatea indiferentă și vinovată care i-a ţinut pe oameni în necunoștinţă faţă de judecata pe care o puteau anticipa, dar care i-a luat prin surprindere. Sensul expresiei „nu au știut“ (gr. oὐκ ἔγνοσαν) de cele mai multe ori nu exprimă lipsa cunoașterii, „ci respingerea ei deliberată, însă mai poate însemna și incapacitatea de a «înţelege» sau de a «recunoaște» semnele judecăţii iminente“[5].

Atitudinea generaţiei lui Noe ilustrează comportamentul generaţiei din timpul revenirii lui Iisus. Preocupările imediate îi vor distrage pe oameni de la a recunoaște apropierea parusiei, ei fiind astfel surprinși și nepregătiţi pentru judecată.

Concluzii

Limbajul criptic apare la Iisus atunci când îmbracă o sentinţă. Numai în ultima săptămână din viaţa Sa, discursurile sentenţioase ale lui Iisus sunt expuse în formă deschisă.[6] Până atunci, de multe ori Iisus folosește analogii și tipologii cărora numai cei doritori și deschiși le pot cuprinde sensul. Pe măsură ce Iisus este tot mai respins de poporul evreu, avertizările Sale, spuse într-o formă voalată, se înteţesc. În același timp, discipolii Săi sunt făcuţi părtași în mod deschis tainelor Împărăţiei mesianice, care constau în patima, moartea și învierea lui Iisus.

Iosif Diaconu consideră că studiul Bibliei este fascinant, mai întâi, pentru ceea ce ne învaţă și, în al doilea rând, pentru că ne ajută să renunţăm la ceea ce știam în mod eronat despre Biblie, autorii și subiectele ei.

„Așa cum se vede în Matei 4:4; 21:13; Marcu 7:6; 14:27; Luca 4:8,10.”

„A se vedea și Marcu 4:12; Luca 8:10.”

„Contradicţia dintre ceea ce spune Iisus aici, că va sta trei zile în mormânt, și faptul că a stat numai 36 de ore este numai aparentă. „Evreii considerau că o zi parţială reprezenta o zi întreagă (cf Geneza 42:17-18; 1 Samuel 30:12-13; Estera 4:16; 5:1), astfel că Iisus S-a aflat în mormânt vineri, sâmbătă și duminică; terminologia este adecvată“ (Grant Osborne, Comentariu exegetic al Noului Testament – Matei, Noua speranţă, Timișoara, 2019, p. 520).”

„Grant Osborne, Comentariu exegetic al Noului Testament – Matei, Noua speranţă, Timișoara, 2019, p. 519.”

„A se vedea blestemarea smochinului (Matei 21:19; Marcu 11:13), curăţirea Templului (Matei 21:12-13; Luca 19:45), condamnarea fariseilor și a cărturarilor (Matei 23:13; Luca 11-52); parabola proprietarului viei (Marcu 11:12:1; Luca 20:9).”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Iosif Diaconu

Rate it

Previous post

Credință

Amintirile Tatălui sunt ceea ce am uitat noi

Amintirile tatălui sunt ceea ce noi am uitat și cheia care dă neînţelesului sensuri noi, clare și profunde. În parabola video „Ce este aceasta?“, Constantin Pilavios dă viaţă unui dialog de trei minute, pe o bancă din faţa casei, între un tată și fiul său adult. — Ce este aceasta? — O vrabie. — Ce este aceasta? — Tocmai ţi-am spus, tată, o vrabie. — Ce este aceasta? — O […]

todayOctober 8, 2021 2

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%