Credință

Cum am ajuns să cred

todaySeptember 28, 2021 2

Background
share close

În copilărie am fost păgân. Nu a fost o alegere, ci o consecinţă a lipsei Cuvântului lui Dumnezeu. Apoi am ajuns să cred.

În România anilor 1980, catehizarea unui copil ortodox (cu părinţii membri de partid) era un fapt absurd și puţin posibil (mitul lui Pavlik Morozov, copilul-erou sovietic care și-a denunţat propriul tată, producea prudenţă).

În satul meu din Delta Dunării circulau în vremea aceea basme despre somni antropofagi și despre vitme (iele acvatice, vorbitoare de idiomuri slavone). Era o greșeală fatală să rămâi noaptea lângă apă. Și, în ciuda tuturor preocupărilor, fiinţele din apa înfometată își căpătau periodic birul.

O femeie în vârstă, o numeam Aca, mi-a arătat o carte cu ilustraţii în tăciune despre sfârșitul Sodomei. Atunci am auzit numele lui Dumnezeu. Pedepsirea cetăţii din câmpia Iordanului nu m-a înspăimântat. M-au fascinat puterea lui Dumnezeu și dreptatea Lui. Spre deosebire de monștrii mei păgâni, care se hrăneau cu vinovaţi și nevinovaţi, Dumnezeu pedepsea doar pe cei care refuzau să se pocăiască.

Am crezut în Dumnezeu din pricina celor auzite, din necesitate și din onestitate, pentru că în jurul meu erau atâtea minuni și bucurii pe care materialismul știinţific și vitmele nu le puteau explica: apele violet ale lacului Murighiol în lumina apusului, macii roșii de pe dealul bazinului cu apă, plăcerea scăldatului la Sărătură, gustul măduvei de papură, minunatul dar al prieteniei. Onestitatea este absolut necesară credinţei.

Devenisem conștient că o Judecată avea să vină și mă amestecam în fiecare cortegiu funebru. Mă așezam într-o strană inconfortabilă și, în ceaţa fumului de lumânări și de tămâie, ascultam la nesfârșit descântecele de dezlegare. Existenţa morţii oferea loc definitiv în mintea mea lui Dumnezeu: moartea nu era sfârșitul, dincolo de ea Dumnezeu devenea mai evident.

Nebunia credinţei

Ideologii comuniști atei au neglijat argumentul lui Aristotel din Retorica (2. 23. 22), unde afirmă că probabilitatea poate fi extrasă din improbabilitatea subliniată. Dacă există puţin, trebuie să existe mai mult.[1] Cu alte cuvinte, chiar dacă unele afirmaţii par improbabile, este rezonabil să le crezi (mai ales dacă sunt negate vehement). Paradoxal, cu cât se neagă existenţa lui Dumnezeu, cu atât se afirmă probabilitatea existenţei Sale. Acest arc reflexiv păstrează și naște credincioși în prigoană.

Tertulian, scriitor creștin de la începutul secolului al III-lea, preia argumentul lui Aristotel în afirmaţia credibile est, quia ineptum est[2] (De carne Christi 5. 4).[3] Acestui scriitor i s-a conferit pe nedrept paternitatea cuvintelor credo quia absurdum[4], în fapt doar o parafrazare greșită a primei sintagme. Credo quia absurdum presupune o credinţă fără efort cognitiv, fără argumente, pe baza unui dictat dogmatic.[5] Departe de el așa ceva, Tertulian afirmă că își bazează credinţa pe argumente diferite de cele ale lumii, care par nebunești (prostești) pentru că sunt de neînţeles fără Duhul lui Dumnezeu.[6]

Dumnezeu nu construiește argumente despre existenţa Sa. Ar fi nenatural; nimeni nu este preocupat să demonstreze cuiva că există.

În schimb, Dumnezeu Se manifestă și, din efectele actelor Sale, înţelegem că El este (vezi Exodul 3:14; Ioan 3:8) și cum este (vezi 1 Ioan 4:8).

În 1 Corinteni 1:27-29, apostolul Pavel ne vorbește despre metoda lui Dumnezeu de a lucra: „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari. Și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.“

Dumnezeu Își afirmă atotputernicia, El ţine ca oamenii să nu-L confunde cu vreun idol fără viaţă, placat cu aur ca să i se dovedească valoarea, înălţat pe postamente ridicole ca să i se sugereze sfinţenia sau tămâiat excesiv ca să nu i se deconspire impostura.

Dumnezeu Se folosește de lucrurile simple, chiar înjositoare (pe care oamenii nu le-ar folosi pentru a reprezenta divinitatea), ca să fie inconfundabil.

A accepta existenţa lui Dumnezeu îţi poate întregi concepţia generală despre existenţă, dar nu te poate aduce în relaţie cu Dumnezeu. De aceea, pe lângă afirmarea divinităţii, Dumnezeu Își demonstrează frumuseţea caracterului (în dragostea cu care îi tratează pe păcătoși, mutilaţi, mizerabili, irecuperabili). Abia când înţelegem că Dumnezeu există și este bun (iertător, binevoitor, încurajator, iubitor) la un nivel care depășește orice știm despre această calitate, e posibilă o interacţiune voluntară cu Dumnezeu (vezi Romani 2:4).

Am trăit acum câţiva ani un moment revelator, care m-a convins că nu-I sunt indiferent lui Dumnezeu, că El știe gândurile mele, că El Se îngrijește de mine. Treceam printr-o perioadă foarte dificilă. În ziua respectivă, îmi trăgeam sufletul pe o bancă dintr-un parc. Dintr-odată, pentru câteva fracţiuni de secundă, am simţit că tot ce era în jurul meu a devenit altfel. Lumina era mai vie, respiram un aer mai curat, frunzele copacilor și-au oprit îmbătrânirea, uliul din înălţime nu s-a repezit asupra porumbelului care-i era victimă sigură. Am gândit imediat că așa trebuie să fi fost natura înainte de cădere. Și am știut că acea impresie fulgerătoare (și încântătoare) este un dar din partea lui Dumnezeu, care dorea să știu că El este acolo și că mă încurajează.

Evenimentul care ne convinge definitiv că Dumnezeu este bun rămâne răstignirea Fiului Său pentru mântuirea lumii (vezi Ioan 3:16).

Faptul că salvarea oamenilor a necesitat moartea umilitoare a Fiului lui Dumnezeu pune capăt pretenţiilor înţelepciunii umane (vezi 1 Corinteni 1:19). Evanghelia nu este o nouă filosofie, nici măcar o filosofie divină după care oamenii ar putea să-L evalueze pe Dumnezeu.[7] Caracterul prea-umilitor pentru Dumnezeu al crucificării lui Iisus demonstrează că nu putem nici prevedea, nici epuiza planul lui Dumnezeu. Credinţa este mai mult decât o capacitate intelectuală (sau spirituală, dacă vreţi), este un dat al revelaţiei (vezi Romani 10:17; 1 Tesaloniceni 2:13). Și, dacă este adevărată ultima frază, atunci patima lui Hristos este punctul culminant al revelaţiei, motivul central al meditaţiei creștine. A nu crede sau a uita mesajul absolut și fundamental al răstignirii echivalează cu apostazia.

Dimensiunea practică a credinţei

Raportarea funcţională la Dumnezeu presupune, printre altele, ca mintea să-și găsească o delectare deplină în Dumnezeu. Cu alte cuvinte, avem nevoie să credem fără să ne îndoim (pot exista întrebări fără ca ele să însemne îndoială).

Să ai o credinţă autentică este echivalent cu a-L implica pe Dumnezeu în toate deciziile vieţii. Înseamnă să te încrezi în El chiar dacă nu ai o dovadă palpabilă, chiar dacă altora li se par absurde așteptările tale bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Credinţa îţi oferă posibilitatea părtășiei cu Dumnezeu (vezi Evrei 11:6). Atunci când prin credinţă acceptăm despre Dumnezeu ceea ce nu vedem și primim ca personale făgăduinţele biblice, renunţând la obiceiurile nefaste și la păcate, Îi deschidem ușa lui Dumnezeu ca El să intre în viaţa noastră (vezi Apocalipsa 3:20). Asemenea trăiri nu depind de pedigriul spiritual, ci de mila lui Dumnezeu. Ele sunt accesibile oricui crede cu toată inima. Așa am ajuns să înţeleg că Dumnezeu e capabil să-mi ofere mai mult decât satisfacţia pe care mi-o dădeau obiceiurile care mă înrobeau. Am recunoscut că Dumnezeu e atotputernic, așadar poate să-mi ofere bucurii chiar mai intense, dar nevătămătoare. M-am așezat în genunchi și L-am rugat să mă elibereze de ceea ce era rău. Am simţit mustrarea lui Dumnezeu pentru inima mea împărţită, totuși niciodată nu am mai simţit o mustrare atât de blândă, de iubitoare. Aceasta a fost o binecuvântare imposibil de definit în cuvinte. Tot ce vom cere cu credinţă, în rugăciune, vom primi (vezi Matei 21:22).

Epilog

Credinţa este răspunsul la dorinţa de a fi lucid. Hărţuit de relativism, am nevoie de asigurarea că există soluţii pentru decepţii și îngrijorări, că există ceva mai înalt, mai preţios. Fără credinţă, aș avea la îndemână laxismul sau cinismul cu consecinţele lor triste. Credinţa este o invitaţie perpetuă și actul de curaj de a o urma continuu. Ceea ce mă încurajează este funcţionalitatea credinţei. Pe drumul credinţei primim confirmări și repurtăm victorii.

Bogdan Andrei descrie credinţa personală ca pe un itenerariu oferit de Dumnezeu, marcat de oameni, cu ideile și evenimentele lor. Autorul descoperă pe acest drum întregul interes și planul lui Dumnezeu pentru viaţa sa.

„Aristotel, Retorica, Editura Iri, București, 2004, p. 269.”

„În latină, „Este credibil pentru că este prostesc (nebunesc)“. Există argumente pentru a accepta credibilitatea afirmaţiei, dar ele sunt de neglijat.”

„Citat de James Moffatt în „Aristotle and Tertullian“, în Journal of Theological Studies, nr. 17 (1915- 1916), p. 170-171.”

„În latină, „Cred pentru că e iraţional (fără logică)“. Nu există argumente pentru credinţă.”

„Despre relaţia dintre credinţă și raţiune vezi Toma de Aquino, Summa Theologica, SS, q. IV, art. 8, ediţia Benziger Bros, 1947, p. 1589 – 1590.”

„Robert D. Sider, „Credo Quia Absurdum?“, în Classical World, nr. 73 (aprilie-mai), 1980, p. 417-419.”

„Gordon D. Fee, The First Epistle to the Corinthians (The New International Commentary on the New Testament), 1987, p. 68.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Bogdan Andrei

Rate it

Previous post

Devoțional

Când lucrul bun se pune în calea lucrului celui mai bun – ȘtiriCreștine.ro

de Ken Korkow V-ați gândit vreodată că, uneori, când facem lucruri bune acest lucru poate fi greșit? Când Titanicul s-a lovit  de aisberg, custodele navei s-ar fi putut pregăti să steargă podelele vasului cu mopul. Dar un lucru bun ca acesta cu siguranță nu era  necesar chiar atunci. Viața ne așează multe „lucruri bune” pe care le putem face pentru a ne consuma timpul, energia și talentele. Am putea spune că nu este nimic greșit în a face lucruri bune […]

todaySeptember 27, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%