Iran

Cum au apărut talibanii în Afganistan și de ce au întors ţara împotriva ei însăși?

todayAugust 18, 2021

Background
share close

„Ca multe alte proiecte similare, [campania SUA în Afganistan] a avut în miezul ei exagerarea unei ameninţări și o serie de idei geopolitice slab conturate. La toate acestea s-au adăugat încercările nerealiste de a democratiza o societate alcătuită din numeroase triburi.” Așa descrie prezenţa americană în Afganistan fostul președinte sovietic Mihail Gorbaciov, cel care, în 1989 a condus retragerea forţelor sovietice după 10 ani de campanie în aceeași ţară.

Cele mai multe retrospective ale influenţei talibane în Afganistan pornesc de la invazia rusă din 1979. Însă pentru a înţelege mai bine contextul afgan este nevoie să mergem și mai în urmă în istorie.

Teritoriul care alcătuiește astăzi Afganistanul poartă cicatrici milenare de dominaţie, cuceriri și lupte ale facţiunilor interne. Poziţionarea la intersecţia Asiei cu Europa au făcut din pământul astăzi afgan o permanentă ţintă strategică. Darius, regele Babilonului, Alexandru Macedon, Mahmud din Gazni, considerat cel mai mare cuceritor al Afganistanului, apoi Ginghis Han, considerat unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile, cu toţii au considerat că teritoriul afgan trebuie inclus în imperiul lor. La fel au crezut și, numeroși cuceritori arabi au semănat pe pământul afgan seminţele islamului. Așa se face că, în secolul al XIX-lea, atunci când britanicii se luptau cu rușii pentru sferele de influenţă asiatică, Afganistanul, unit ca ţară în secolul XVIII, avea deja o istorie îndelungată de islamism (după secole în șir de budism și zoroastrianism). Pe atunci, însă, religia afganilor era un detaliu pe care marile puteri care se băteau pentru dominaţie în regiune l-au așezat în umbra conflictului diplomatic care a rămas în istorie drept „Marele Joc”.

Marele Joc

Când Marea Britanie a interpretat greșit intenţiile Rusiei „inamice”, crezând că rușii sunt interesaţi să invadeze India sau, după alţi istorici, atunci când Marea Britanie a calculat că estul Indiei este ameninţat de o alianţă între emirul afgan Dost Mohammed Khan și conducătorul Iranului, a purces la invadarea Afganistanului și declanșarea războiului care a ajuns să fie numit „Dezastrul din Afganistan”.

Afganii, care erau organizaţi într-un sistem feudal și nu aveau armată, ci membri de trib antrenaţi să lupte sub diferiţi lideri mai mici, i-au dispreţuit pe britanicii ai căror lideri s-au așezat cu opulenţă în terioriul lor, le-au instalat un lider pe care nu și-l doreau și le-a forţat emirul să se exileze în India. După trei încercări de a anexa Afganistanul, și slăbiţi de Primul Război Mondial, britanicii s-au retras înfrânţi din Afganistan, care și-a proclamat independenţa.

Urmează ani frământaţi de reforme economice, politice și sociale, pe parcursul cărora Afganistanul începe să cocheteze cu comunismul și se aliază cu Rusia. În anii 1970, prim-ministrul pro-sovietic Mohammed Daoud Khan abolește monarhia și se numește președinte al ţării, însă este ulterior asasinat într-un complot comunist. Partidul Comunist Afgan ajunge la putere însă puterea lui este subminată de diviziunile interne și de adeziunea nehotărâtă la influenţa sovietică. Noul guvern comunist își întoarce populaţia împotrivă atunci când respinge public orice asociere cu religia islamică și dă naștere unei revolte civile.

Abecedarul Jihadului

În toată această fierbere, Statele Unite, aflate în Război Rece cu Rusia, alimentează cu arme grupările rebele afgane care erau anti-comuniste. Președintele American Jimmy Carter se declara chiar îngrijorat că invazia rusă, începută în 1979 cu scopul de a întări puterea comuniștilor, „periclitează pacea din regiune”. Așa că americanii au făcut eforturi pentru a întări independenţa afganilor, furnizând ajutor umanitar pentru civili și muniţie pentru mujahedini (luptători islamiști de gherilă, jihadiști) în Operaţiunea Ciclonul, războiul secret al Statelor Unite în Afganistan.

Un deceniu întreg au luptat afganii împotriva ocupaţiei ruse, milioane de civili fiind dislocaţi și nevoiţi să fugă din calea războiului. Americanii și diverse grupuri musulmane au furnizat în tot acest timp sprijin, numeroși luptători străini alăturându-se afganilor în speranţa unei victorii împotriva rușilor. Mulţi dintre ei veneau convinși de un cumul de motive religioase și politice, dorind ca Afganistanul islamic să învingă ateismul comuniștilor ruși care invadaseră.

Americanii au făcut eforturi pentru a întări independenţa afganilor, furnizând ajutor umanitar pentru civili și muniţie pentru mujahedini în Operaţiunea Ciclonul, războiul secret al Statelor Unite în Afganistan.

Osama bin Laden s-a numărat printre acești luptători străini, venind din Arabia Saudită, la 22 de ani, și contribuind cu experienţa sa în construcţii și cu bani pentru a ajuta la ridicarea unor baze de antrenament pentru mujahedini. Cu alte cuvinte, SUA l-a finanţat, fără să știe, chiar pe cel care avea să devină inamicul numărul 1 al ţarii. Însă „indivizii contează mai puţin”, avea să spună în 1999 un oficial american comentând pe marginea situaţiei în care Statele Unite finanţa grupări jihadiste. „Ideea este că am creat un întreg nucleu de oameni antrenaţi și motivaţi care s-au întors împotriva noastră. Este situaţia clasică a monstrului Frankenstein.”

Războiul Afganistanului cu sine

La trei ani de la retragerea armatei sovietice, în 1992, guvernul comunist a fost înlăturat de la putere iar ţara s-a autointitulat Statul Islamic al Afganistanului. Privit din exterior, părea că războiul se sfârșise, însă Afganistanul ducea acum un război cu sine.

Mai multe armate diferite de mujahedini au încercat să umple vidul de putere rămas în urma destituirii guvernului comunist, negociind pentru un guvern de coaliţie. Una dintre aceste grupări însă, despre care se crede că ar fi fost susţinută de serviciile pakistaneze, s-a opus coaliţiei și a încercat să preia „guvernarea interimară”. Lucrul acesta a dus la izbucnirea unui război civil care a implicat cinci armate de mujahedini distincte. Confruntările lor, care au distrus orașul Kabul și au provocat un val de refugiaţi, au aprins focare de insurgenţă în mai multe regiuni ale Afganistanului. Dintr-un astfel de focar au ieșit talibanii.

cine sunt talibanii

Ascensiunea talibanilor

În 1995, o grupare autointitulată „studenţii” (pentru că era alcătuită din tineri cu o educaţie precară, instruiţi în școli teologice islamice conservatoare – medrese – din Afganistan și Pakistan), s-a lansat în încercarea de a-și vedea împlinită propria viziune cu privire la binele Afganistanului. În 1996, talibanii au capturat capitala și au declarat Afganistanul emirat islamic. În 1998, talibanii controlau 90% din Afganistan și erau dezavuaţi internaţional pentru interpretarea lor extremă a legii islamice.

Climatul dominat de haos și corupţie din Afganistan a fost cadrul cel mai potrivit în care afganii să creadă în promisiunea talibanilor că vor aduce pacea și că vor pune legea islamică la loc de cinste în ţară. Ceea ce aveau să descopere afganii însă avea să fie că viziunea talibană asupra islamului era una mai mult decât strictă.

Sub regimul taliban, a fost impus un cod vestimentar draconic, care impunea femeilor purtarea vălului burka și bărbaţilor menţinerea bărbii după standarde fixe. Femeilor le-a fost interzis accesul la viaţa publică, inclusiv accesul la educaţie după vârsta de 10 ani (motivată în negocieri drept o măsură de protecţie a fetiţelor care ar fi căzut deseori victime atacurilor sexuale în drum spre școală), cu rare excepţii în care femeilor le era permis să studieze medicina (întrucât femeile nu puteau fi consultate decât de medici femei) și Coranul. Fetele sau femeile care încercau să își continue educaţia în școli clandestine erau biciuite dacă erau prinse.

Biciuirea în public era o pedeapsă aplicată frecvent și pentru încălcarea codului vestimentar. Din cauza segregării pe sexe a spitalelor și a limitării accesului femeilor la servicii de sănătate, speranţa de viaţă a femeilor din Afganistan scăzuse la 46 de ani. Furtul era pedepsit cu amputarea mâinii, atât la bărbaţi cât și la femei, în timp ce adulterul putea duce chiar la o sentinţă de execuţie. Executaţi public erau și bărbaţii .

„În absenţa unui sistem juridic funcţional”, nota un raport al Departamentului pentru Relaţii Umanitare din cadrul ONU, „multe municipalităţi și autorităţi provinciale folosesc interpretarea talibană a Shariei (legea islamică) precum și coduri tribale de justiţie.” Același raport concluziona că „absenţa unei viziuni intelectuale pentru Afganistan, dincolo de aplicarea strictă a principiilor Sharia, este un element crucial în înţelegerea mișcării talibane la începuturile sale. Talibanii au apărut ca un răspuns la haosul și nelegiuirea care prosperau sub conducerea comandanţilor mujahedini, nu din cauza absenţei unui guvern. (…) Talibanii au răspuns nelegiuirii cu interpretări literale ale Coranului. Acolo unde textul tace, au oferit reguli stricte, de tipul interdicţiei de a înălţa zmeie, de a cânta muzică, de a tunde bărbi”.

Cum se finanţează prăpădul

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, talibanii și aliaţii lor sunt responsabili de 76% dintre decesele înregistrate în rândul civililor afgani în 2010. Unii analiști au spus chiar că 4 din 5 decese de civili pot fi puse în seama talibanilor. Un raport umanitar ONU arăta în 1998 că aproximativ 160.000 de refugiaţi afgani au fost împiedicaţi de talibani să primească hrană, fiindcă gruparea a bombardat pista pe care se afla un avion cargo cu ajutoare.

Talibanii au capturat ţara ţării preluând controlul asupra drumurilor afgane. Și își menţin puterea cultivându-și forţa financiară. Potrivit unei analize The Conversation, talibanii se susţin material cu venituri anuale de 1,5 miliarde de dolari, provenite din surse extrem de diverse: cultivarea opiului (90% din heroina la nivel mondial provine din valea râului Helmand, controlată de talibani), minerit, din „impozite”, donaţii caritabile de la ONG-uri sau persoane fizice din alte ţări (Arabia Saudită, Pakistan, Iran și alte câteva ţări din Golful Persic), din exporturi, și de la guvernele altor ţări (Rusia, Iran, Pakistan și Arabia Saudită).

Afganistanul, cimitirul imperiilor?

Numeroși analiști deplâng retragerea forţelor americane din Afganistan ca pe un eșec rușinos, care va fi plătit mai ales din drepturile femeilor afgane. Însă, într-o analiză inspirat intitulată „Este Afganistanul cimitirul imperiilor?”, analistul Akhilesh Pillalamarri nota, încă de acum patru ani, că prezenţa americanilor în Afganistan nu face altceva decât să dea timp talibanilor. „Talibanii nu vor face nicio concesie pentru că timpul este de partea lor, iar ei nu au altceva de făcut decât să aștepte plecarea Statelor Unite”, scria Pillalamarri. „Statele Unite au fost implicate în Afganistan timp de aproape 16 ani, ceea ce face din campania aceasta cel mai lung conflict din istoria lor (…). În ciuda faptului că au cheltuit mai mult pe Afganistan decât pe reconstruirea Europei după cel de-al Doilea Război Mondial, progresul a întârziat să apară. Nu ar fi surprinzător dacă talibanii vor ajunge să controleze tot Afganistanul în mai puţin de un deceniu.” La împlinirea acestei estimări asistăm astăzi, când talibanii au preluat puterea.

Ce urmează?

După atacurile de la 11 septembrie 2001, președintele american George Bush a spus că „talibanii vor plăti”. Invazia americană a demonstrat însă, la fel ca invazia britanică și cea rusă, că cei care plătesc preţul cel mai scump nu sunt insurgenţii (talibanii de de acum), ci de rând, care nu au altă vină decât de a se fi născut acolo. Ce preţ vor plăti? Agenţia ONU pentru Refugiaţi avertiza în luna iulie că Afganistanul se îndreaptă vertiginos către o criză umanitară de proporţii.

cine sunt talibanii

Cu aproape jumătate (42,47%) din populaţia Afganistanului avea mai puţin de 15 ani și aproape 63,7 procente din populaţia afgană are sub 25 de , afganii care vad instalarea guvernului taliban 2.0 nu mai sunt afganii care i-au primit pe insurgenţi cu speranţă în anii 1990. În ciuda promisiunilor talibane că, de data aceasta, va fi altfel, populaţia este speriată, neîncrezătoare și dispusă mai degrabă să își riște viaţa fugind, decât să mai trăiască sub un regim în care nu mai crede.

O lume întreagă privește cu tristeţe și cu indignare la situaţia din Afganistan. Mulţi încearcă să găsească un sens în tot ce se întâmplă stabilind vinovaţii. Pornind pe pista aceasta, ne putem concentra pe rolul Statelor Unite în Afganistan, pe modul în care viziunea lor cu privire la interesul afganilor a modelat deformat societatea afgană și putem să concluzionăm că educaţia cu forţa sugrumă forţa educaţiei. Dar lecţia aceasta se învaţă la fel de greu în geopolitică, pe cât de greu se învaţă în viaţa personală. Nu poţi schimba după idealurile tale pe cineva cu care vrei să ai o relaţie bună, decât dacă manifești în egală măsură nobleţea interesului pentru binele celuilalt, răbdarea de a-l asculta și a-l înţelege, și delicateţea de a nu-l brusca pe drumul său spre schimbare. Dar ţări de pe trei continente au trișat la toate aceste capitole faţă de Afganistan. Mai întâi britanicii, apoi rușii, apoi americanii au mărșăluit superior în ţară, tratând structurile locale ca pioni într-un joc în care singura regulă care contează este ideologia puterii dominatorilor.

Te-ar putea interesa să citești și:cine sunt talibanii

Nu putem spera că talibanii vor duce Afganistanul la împlinirea potenţialului său ca ţară, dar nici speranţa că americanii ar fi putut șterge cu buretele deceniile în care au gravat ei înșiși în mentalul afgan rezistenţa violentă faţă de ocupaţioniști și să obţină complianţa afgană faţă de idealurile democratice și occidentale nu era . Cine seamănă vânt, culege furtună și, din nefericire, furtună este ceea ce se întâmplă azi în Afganistan.

Afganistanul de astăzi este o reflexie a limitării omului de a schimba ceea ce nu cunoaște decât superficial, dar și de a adopta o schimbare pe care nu o cunoaște cu adevărat. Americanii au crezut că democraţia este bună și pentru afgani, dar au încercat să le-o predea prin opusul ei: decizia unilaterală și arbitrară de a face cum cred ei că este mai bine. Cum putea să iasă ceva bun de aici? Cum ar putea să mai iasă astăzi?

Alina Kartman este senior editor la Semnele timpului și ST Network.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Alina Kartman

Rate it

Previous post

Biserica

Avem sau nu nevoie de biserică?

Biserica se referă la nevoia noastră de comuniune, de a învăţa să avem părtășie cât încă suntem aici pe pământ și la slujirea celor din jurul nostru. De ce biserica reprezintă încă idealul lui Dumnezeu pentru secolul XXI Cine are nevoie de o biserică locală – într-o eră a comunităţilor virtuale, a tweet-urilor sau a reţelelor de socializare, unde cele mai bune predici sunt la doar un clic distanţă? Ce […]

todayAugust 17, 2021 1

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%