Rugăciune

Cum ne ajuta rugaciunea de calmare in gestionarea emotiilor?

todayApril 17, 2021 2

Background
share close

„Eu locuiesc în locuri înalte și în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite.” (Isaia 57:15)

Cu ani în urmă, încercând să încurajez o persoană pe care o apreciam și o vedeam întunecată de viaţa sa recentă, am simţit cum replica ei mă blochează: „Eu cred că Dumnezeu are treburi mai importante decât să se ocupe de mine.” Oare ce se poate răspunde la asta? De ce e greșită atitudinea de a refuza să te lași ajutat ori să ceri ajutor?

Din ce stări anume să ne calmăm

E firesc să ne dorim ca starea noastră de fond să fie calmul, ca acel puls interior, ce variază de la apatie la surescitare, să aibă o „valoare” medie, de echilibru. Însă, atunci când ne-am pierdut calmul într-o situaţie percepută ca fiind de criză, ajungem să experimentăm fie panica, fie îngrijorarea, fie teama, fie mânia, fie neliniștea.

Serenitatea e o stare de graţie a celor care se pot detașa de conjunctura viciată și pot atinge un calm senin, nu apatic, o liniște superioară, înălţătoare, o plutire pe deasupra „plafonului de nori” din viaţă.

Oare cum ne ajută rugăciunea să le depășim și să revenim la calm ori chiar să-l trăim, poate, pentru prima dată? Cum să experimentăm, prin strunirea lucidă a reacţiilor noastre, acea serenitate despre care vorbeau cei vechi, cei religioși, și despre care aproape că nu se mai vorbește azi?

Serenitatea e o stare de graţie a celor care se pot detașa de conjunctura viciată și pot atinge un calm senin, nu apatic, o liniște superioară, înălţătoare, o plutire pe deasupra „plafonului de nori” din viaţă.

Rugăciunea de calmare. De la panică la calm

Pentru cineva sceptic cu privire la folosul rugăciunii, voi relata o situaţie adevărată din vremea fostului regim: era o seară de iarnă, cu zăpadă și gheţuș pe străzile cartierului bucureștean Drumul Taberei și, ca de atâtea ori, se întrerupsese curentul electric, din pricina crizei economice prin care treceau românii. Farmacistul X, un tânăr intelectual ateu, gândindu-se că e inutil să mai stea pe întuneric în farmacie, încuie și, când să plece, se pomenește cu un puști care-l roagă să revină și să-i dea de urgenţă, pentru mama bolnavă, ceea ce trecuse medicul pe o reţetă. Farmacistul descuie farmacia, se îndreaptă băjbâind spre rafturile pe care le știa foarte bine și îi vinde băiatului ceea ce era scris pe reţetă.

În drum spre casă, realizează că, recent, se schimbase ordinea unor produse de pe rafturi și că acolo unde s-ar fi aflat ce era prescris în reţetă acum se găsea o otravă letală. Revine, verifică și, panicat, realizează catastrofa și neputinţa de a mai face ceva ca să remedieze situaţia. Atunci, pentru prima dată în viaţă, cade în genunchi și se adresează… lui Dumnezeu: „Dacă exiști, ajută-mă să nu devin un criminal! Nu vreau să devin un criminal!” Câteva clipe mai târziu, puștiul revine plângând, pentru că alunecase pe gheaţă și spărsese sticluţa cu pricina. De atunci, farmacistul nu a mai fost ateu.

Panica produsă ca un blocaj al deciziei, al căutării unei soluţii, poate aduce multe prejudicii, mai ales că survine pe fondul unei crize de timp și de resurse interioare, unei presiuni ce pare insuportabilă și fără ieșire.

Panica se caracterizează fie prin neputinţa perplexă, disperată, fie prin pierderea capacităţii de a gândi limpede, de a ne stăpâni emoţiile, precum și prin pierderea controlului asupra acţiunilor proprii. Nu ne referim aici la aspectele medicale subsumate diagnosticului de „atac de panică”, ci la emoţia comună, experimentată de oameni fără disfuncţii ale activităţii psihice; asta nu înseamnă că nu putem submina atacul de panică și prin rugăciunea fierbinte, în care mutăm centrul de greutate de la noi la persoana lui Dumnezeu. Panica produsă ca un blocaj al deciziei, al căutării unei soluţii, poate aduce multe prejudicii, mai ales că survine pe fondul unei crize de timp și de resurse interioare, unei presiuni ce pare insuportabilă și fără ieșire.

În asemenea momente, e bine să ne amintim că impulsurile nu sunt un sfetnic bun, că e mai înţelept să ne amânăm primele reacţii dictate de somatizări, de hormonii stresului ori de variaţiile tensiunii arteriale, ale pulsului, ale respiraţiei; asta deoarece, pe fondul blocajului raţiunii, riscăm să ne facem rău nouă și să recurgem la gesturi greșite, cu urmări regretabile.

Sfatul străbunicii mele funcţionează, pentru că îţi acordă răgaz de gândire și-ţi amintește că nu ești singur și neputincios: să bei un pahar de apă, înainte de a vorbi sau a face orice altceva; asta ca să realizezi că, atunci când te simţi sub un asalt al răului, poţi prelua controlul dacă lași să treacă acel climax al panicii în care ești presat să spui sau să faci ceva anume.

Răgazul acesta scurt e suficient pentru ca, în gând, neștiut de nimeni, să înalţi o rugăciune fierbinte: „Doamne, ai milă de mine, sunt copilul tău, dă-mi încă o șansă, în bunătatea Ta!”; alte detalii nu sunt necesare Celui care ne asigură că nu piere nici măcar o vrabie fără știrea Sa (Matei 10:29). Puterea rugăciunii în panică vine din încrederea că nu suntem niciodată singuri, uitaţi, izolaţi sau neimportanţi în ochii Lui și că El ne preia povara când nu mai găsim noi forţa de a o purta, pentru că ne declară, de milenii: „Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îţi păstrez bunătatea mea!” (Ieremia 31:3). Raportate la mileniile omenești și la veșnicia Lui, oare cât mai cântăresc acele câteva momente de panică?

Rugăciunea de calmare. De la îngrijorare la calm

Altă poveste adevărată: într-o gară din Italia, seara târziu, o doamnă din România, profesor universitar care tocmai participase cu succes la un congres internaţional, obosită și flămândă, constată că a pierdut și trenul, și avionul de întoarcere în ţară. Banii rămași sunt puţini, nu știe dacă i-ar ajunge să mai caute un hotel, să ia un taxi și să înnopteze acolo până a doua zi, când ar avea o altă variantă de călătorie. Foarte îngrijorată, dar nu defetistă, strigă în sinea ei: „Doamne, eu nu găsesc nicio soluţie, mă las în mâinile Tale!” Prin forţa aceasta a încrederii în providenţă, efectul de calmare a venit imediat, împreună cu soluţia; i-a apărut în faţă oficiul Poliţiei și, într-o italiană elegantă, le-a împărtășit unor ofiţeri situaţia și îngrijorarea de a nu găsi un hotel decent, accesibil, în proximitate. Aceștia s-au oferit să o ajute, alegându-i un hotel potrivit și conducând-o acolo cu mașina poliţiei.

Îngrijorarea e o stare de neliniște și apăsare, variabilă ca durată și cu un motiv identificabil: o problemă anume provoacă grijă și îndoiala că am putea-o depăși. Însă ecoul spuselor Mântuitorului străbate solidar, empatic, tot prin milenii: „Ajunge zilei necazul ei” (Matei 6:34). Și dacă, pentru îngrijorările cotidiene, suntem îndemnaţi să ne încredem în El, cu atât mai mult să o facem când ne îndeamnă: „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu și aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc.” (Ioan 14:1, 2)

Rugăciunea de calmare. De la teamă la calm

Amintire din copilăria mea: aveam sub șapte ani, eram la bunica și parcurgeam un drum de vreo doi kilometri, pentru prima dată singură, de pe o vâlcea până la casa din sat, ca să hrănesc niște puișori de găină. Drumul trecea printr-un pârâu în care se jucau niște copii ai satului, care m-au perceput ca pe o intrusă de la oraș în universul lor, astfel încât au aruncat cu pietre în picioarele mele, până am reușit să trec apa.

Când am ajuns la pârâu, surpriză: copiii păreau să nu mă vadă, de parcă eram de sticlă.

La întoarcere, mă îngrozea gândul că îi voi regăsi acolo, în singurul loc prin care știam că pot trece spre vâlceaua unde mă aștepta bunica. M-am îndreptat cu gândul către Dumnezeu, nu știu cu ce cuvinte, dar cu acea forţă pe care ţi-o dă teama, deși nu puteam să întrevăd vreo scăpare. Când am ajuns la pârâu, surpriză: copiii păreau să nu mă vadă, de parcă eram de sticlă.

Am trecut fără probleme și apoi am realizat, pentru întâia dată, că nu sunt singură nici când mă simt singură și că pot fi curajoasă și când mă simt fricoasă. De unde vine puterea? De la Cel care îl întâmpină pe fricosul și reticentul Ghedeon cu apelativul „viteazule!” (Judecători 6:12) și de la Cel care ne împărtășește, ca un frate și ca un model de urmat: „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33). Raportate la scara biruinţei lumii întregi, cât mai contează niște vânătăi pe glezne?

rugaciunea de calmare

Rugăciunea de calmare. De la mânie la calm

Mânia este o iritare intensă, explozivă, care poate avea mai multe forme: fie seamănă cu ceea ce latinii numesc „ira furor”, furia nebunului, adesea fără justificare; fie seamănă cu o izbucnire de protest foarte orgolioasă a cuiva care se simte lezat, ofensat; fie este procesul ascendent al unei enervări necontrolate și dispoziţii violente a unui temperament vulcanic; fie este o revoltă justificată faţă de o nedreptate… strigătoare la cer. Este exact ceea ce trebuie să facem ca să ieșim din starea de mânie: să strigăm la Dumnezeu ca să ne ferească de ispită și de păcat, pentru că textul revelat ne spune: „Mâniaţi-vă, și să nu păcătuiţi” (Efeseni 4:26).

Cu excepţia acestei „mânii sfinte”, fără păcat, pe care a manifestat-o și Mântuitorul la vederea depravării de la Templu, celelalte forme ţin de defectele și slăbiciunile omenești. De fiecare dată când ne încearcă o astfel de mânie „omenească, prea omenească” (Nietzsche), ar trebui să ne luăm câteva secunde pentru a-I cere lui Dumnezeu: „Ajută-mă, Doamne, să nu devin un om rău!”. Un împărat se ruga: „Vezi dacă sunt pe o cale rea, și du-mă pe calea veșniciei!” (Psalmii 139:24).

După această conștientizare a pericolului, pricepem imediat că nu noi suntem cei ce se manifestă „liber” în acele clipe, dar pricepem și cât de mult stă în puterea noastră să punem capăt manifestărilor mâniei. Se cere o detașare de propria persoană și de ţesătura de interacţiuni care au dus la scandalul respectiv, o privire de la distanţă, așa cum un pictor se depărtează de tablou pentru a retușa ceva; iar apoi, să retușăm!

Rugăciunea de calmare. De la neliniște la calm

Neliniștea este un tip aparte de îngrijorare, difuză, uneori metafizică, pentru motive abstracte ale conștiinţei și poate persista ca un zgomot de fond, care nu ne lasă să trăim fără a căuta un remediu. Remediul este de ordin moral, doar el poate liniști conștiinţa.
Sunt persoane ce simt dacă au acţionat conform cu voia divină ori nu, prin aceea că alegerile lor sunt însoţite de pace interioară ori de neliniște. Atunci când conștiinţa se „încarcă” prin înclinaţii sau decizii greșite, păcătoase, apare un gol alarmant, care ne șoptește: „Cei răi n-au pace.” (Isaia 57:2). Și, dimpotrivă, când știi că ai ales după voia Lui, oricât de ostile sunt conjuncturile, rămâi calm.

Pentru recuperarea stării de pace, este suficient, dacă suntem onești cu noi înșine, să recunoaștem în conștiinţă care e greșeala și să avem tăria de a o îndrepta și de a o părăsi, spunând: „Doamne, în numele Fiului Tău Iisus Christos, care prin jertfa Lui a ridicat păcatul lumii și păcatul meu, te rog, iartă-mă și fă voia Ta în viaţa mea!”. Cel ce nu se schimbă niciodată ne asigură: „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui, și să trăiască.” (Ezechiel 33:11). Există o serenitate, o pace, un calm tonic, superior, care pot fi experimentate doar printr-o viaţă în acord cu voia divină.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Corina Matei

Rate it

Previous post

30 zile de rugăciune

Ziua 5: N’Djaména, Ciad – #pray30days

Populație musulmană: 750.000 DESCARCA AICI Ghidul de rugăciune în format PDF. N’Djaména este capitala Ciadului, una dintre cele mai sărace țări din lume și este singurul centru urban din țară. Jumătate din populația de 1,5 milioane este musulmană. Locuitorii din Ciad trăiesc între vechi și modern: gătesc pe o plită făcută din trei pietre, iar la vecinii de alături sună un smartphone. Dacă cineva reușește să adune destui bani, își instalează aer condiționat în coliba sa de noroi. Cineva care […]

todayApril 17, 2021


Similar posts

30 zile de rugăciune

Ziua 15: Samarkand, Uzbekistan – #pray30days

Populaţie musulmană: 510.000 DESCARCA AICI Ghidul de rugăciune în format PDF. Samarkand este un oraş frumos, aproape mitic, ce şi-a câştigat faima datorită prezenţei pe traseul celebrului drum al mătăsii. Oraşul se mândreşte cu cele trei secţiuni istorice ale sale: o parte din secolul al VII-lea, ce a fost distrusă […]

todayApril 27, 2021 11

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%