Devoțional

Cum te vei prezenta în ziua lui Cristos? – ȘtiriCreștine.ro

todayNovember 28, 2020 2

Background
share close

În ziua revenirii Sale, când cei morţi în Cristos vor învia (1 Cor. 15:23)? Ei bine, Pavel se ruga pentru o sfinţenie susţinută de credinţă care să îmbrace pe creştini. Această sfinţenie (pe care o mai numeşte şi starea „fără pată”, „fără vină”, „fără reproş”, „curăţie”) este sigură datorită credincioşiei lui Dumnezeu, condiţionată de credinţă şi dependentă de rugăciune.

1. Este sigură datorită credincioşiei lui Dumnezeu
Pavel are certitudinea că Dumnezeu va lucra în credincioşi această credinţă şi sfinţenie perseverentă până în ziua lui Cristos. Această lucrare face parte din credincioşia lui Dumnezeu.

„Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în toate şi să vă păstreze întreaga fiinţă – duhul, sufletul şi trupul vostru – fără pată la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Cel Care v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta” (1 Tesaloniceni 5:23-24).

„Astfel, aşteptând descoperirea Domnului nostru Isus Cristos, voi nu sunteţi lipsiţi de nici un dar, iar El vă va şi întări până la sfârşit, astfel încât să fiţi fără vină în ziua Domnului nostru Isus Cristos. Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la părtăşia cu Fiul Său, Isus Cristos, Domnul nostru” (1 Corinteni 1:7-9).

„Sunt sigur că Acela Care Şi-a început în voi buna Sa lucrare o va isprăvi până în ziua lui Cristos Isus” (Filipeni 1:6).

Aceasta era aşteptarea şi certitudinea lui Pavel în dreptul credincioşilor. Dar această siguranţă a perseverării lor în credinţă şi sfinţenie nu este una automată. Adică, ea nu-şi are rădăcina în credincioşi în aşa fel încât credinţa şi sfinţenia lor să supravieţuiască fără lucrarea lui Dumnezeu în ei.

Credinciosul este noua creaţie a lui Dumnezeu (2 Corinteni 5:17) dar nu are în sine puterea de a persevera. Însă această nouă creaţie are o legătură cu Cel care-i oferă zilnic puterea de a înainta. Iar această legătură este sigură, spune Pavel, pentru că este susţinută decisiv de Dumnezeu, nu de om. De aceea Pavel insistă, „Dumnezeu este credincios şi va face lucrul acesta” (1 Tesaloniceni 5:24, cf. 1 Corinteni 1:9).

2. Este condiţionată de credinţă
Cu toate acestea, deşi este absolut sigură pentru toate fiinţele noi în Cristos, Pavel spune credincioşilor, „acum El v-a împăcat în trupul de carne al lui Cristos, prin moarte, pentru a vă înfăţişa sfinţi, curaţi şi fără păcat înaintea Lui, dacă rămâneţi cu adevărat bine întemeiaţi şi fermi în credinţă” (Coloseni 1:22-23).

Sfinţenia pe care trebuie să o avem în ziua venirii lui Cristos este dependentă de perseverarea în credinţă. Această condiţie nu contrazice siguranţa. Dumnezeu este credincios; El va face lucrul acesta. Dar credinciosul nu poate să creadă că el este gata să se întâlnească cu Cristos dacă nu „rămâne cu adevărat bine întemeiat şi ferm în credinţă.”

Credincioşia lui Dumnezeu este experimentată prin aprinderea continuă, în noi, a harului ce ţine în credinţă. El ne ţine. Şi El o face oferindu-ne dorinţa de a-L preţui şi a urmări sfinţenia.

3. Este dependentă de rugăciune
Pavel nu priveşte pur şi simplu această dinamică ce are loc în viaţa credincioşilor. El se roagă pentru ei. Şi în rugăciunea sa cere ca ei să dorească, de fapt, să fie curaţi şi fără pată în ziua lui Cristos.
Cu siguranţă ei vor rămâne în credinţă şi în sfinţenie, pâna la ziua lui Cristos. Această finalitate este condiţionată de perseverarea lor în credinţă. Iar rugăciunile lui Pavel sunt instrumentul pe care Dumnezeu îl foloseşte ca să-i aducă acasă cu bine.

„Mă rog ca dragostea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaştere şi orice pricepere, ca să puteţi deosebi lucrurile de valoare şi să fiţi curaţi şi fără pată în ziua lui Isus Cristos” (Filipeni 1:9-11).
„Domnul să facă să crească şi să se reverse dragostea voastră unii faţă de alţii şi faţă de toţi, aşa cum facem şi noi faţă de voi! El să vă întărească inimile în sfinţenie, ca să fiţi fără pată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toţi sfinţii Lui!” (1 Tesaloniceni 3:12-13).

Deci: adevărul certitudinii lui Pavel ne oferă siguranţă. Adevărul condiţiei ne oferă seriozitate. Şi adevărul instrumentului ne oferă sete după rugăciune şi după a ne înconjura de fraţi şi surori care să mijlocească pentru credinţa şi sfinţirea noastră.

Iosua Faur
Pastorul Bisericii Baptiste „Sfânta Treimei” Brăila

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Doina Bejenaru

Rate it

Previous post

Educatie

COVID – Un trend ascendent – ȘtiriCreștine.ro

Este imposibil să nu remarci, indiferent cât de sceptic ai fi, că evoluția infecției cu Covid-19 este într-un trend alert crescător. Ca unul care lucrează în sistemul medical văd cum de la o zi la alta numărul celor infectați se înmulțește: pacienți, personal medical, prieteni, colegi, cad rând pe rând sub incidența acestei boli. Din fericire majoritatea fac forme medii, sau ușoare, însă bilanțul deceselor datorate infecției, suprapusă pe comorbiditățile preexistente, nu ne face deloc să fim optimiști. Dacă la […]

todayNovember 27, 2020 2


Similar posts

Educatie

Blestemat e oricine este atârnat pe lemn

BAL49154 Christ on the Cross, 1884 (oil on canvas) by Munkacsy, Mihaly (1844-1900); 460×712 cm; Deri Muzeum. Debrecen, Hungary; (add.info.: also known as ‘Golgotha’; part of a triptych, other 2 panels in Deri Muzeum and Art Gallery of Hamilton, Ontario;); Hungarian, out of copyright Cu trei sau patru decenii înainte […]

todayApril 26, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%