Fericire

Cursa pentru fericire | Slalom uriaș printre regrete și estimări eronate

todayMarch 23, 2021

Background
share close

Dacă aş fi reuşit să iau decizia potrivită la momentul potrivit, atunci…”, „Dacă aş fi procedat altfel, atunci”… Acest tip de raţionament ilustrează modul în care luăm o cincime dintre deciziile noastre, potrivit unui studiu realizat în 2012.

În luna octombrie a anului 2012, revista Forbes a publicat un top al celor mai mari 25 de regrete pe care le au oamenii. Conform acestui studiu, cele mai importante regrete sunt cele legate de relaţiile cu membrii familiei şi cu prietenii, regretele privind propria persoană şi regretele legate de carieră. Pe scurt: regretul de a nu petrece mai mult cu soţia/soţul şi copiii, neputinţa de a păstra relaţii armonioase cu cei din jur, regretul de a nu face primul pas în vederea iniţierii unei relaţii cu o persoană iubită în secret, regretul de a nu fi vizitat la spital sau acasă pe cineva bolnav de o boală incurabilă, lipsa încrederii în forţele proprii şi grijile referitoare la opinia celorlalţi privind propria persoană, regretul de a nu fi făcut mai multe în ceea ce priveşte locul de muncă visat.

În afară de regretele cu privire la deciziile de zi cu zi, oamenii se confruntă de-a lungul vieţii cu două tipuri mari de regrete: regretul de comitere, legat de acţiuni (regretă ceva ce au făcut) şi regretul de omitere, bazat pe lipsa de acţiune (o dorinţă care nu a fost concretizată). Rezultatele unui studiu la care au participat 370 de adulţi (împărţiţi în mod egal pe sexe) au arătat că regretele asociate unei alegeri care a devenit realitate sunt iniţial dureroase, dar nu durează atât de mult ca acelea asociate unor dorinţe care nu s-au concretizat.

Regretele din viaţa amoroasă au fost mai intense decât cele legate de carieră, iar regretele au fost mai mari dacă era vorba de o mare pierdere personală – a unui partener de viaţă sau iubit.

Cercetătorii au descoperit mai multe tipare. Femeile tind să acorde o mai mare importanţă relaţiilor sociale comparativ cu bărbaţii şi au mai multe regrete privind iubirea faţă de reprezentanţii sexului masculin (care au mai mult regrete privind cariera).

Screenshoot- Cum să te eliberezi de regrete, în mod știinţific

Citește și: Cum să te eliberezi de regrete, în mod știinţific

Scriitoarea şi compozitoarea Bronnie Ware (editorialist pentru publicaţia Huffington Post) a întocmit un top cinci al regretelor pe care le au oamenii pe patul de moarte: 1. Regret că mi-am trăit viaţa mai mult cum se aşteptau alţii de la mine şi mai puţin aşa cum simţeau eu; 2. Mi-aş fi dorit să muncesc mai puţin de-a lungul vieţii şi să mă bucur mai mult de viaţă; 3. Regret că nu am avut curajul să îmi exprim sentimentele; 4. Îmi pare rău că nu am petrecut mai mult timp cu prietenii; 5. Nu înţeleg de ce nu am făcut totul ca să fiu fericit.

Obiectivele stabilite determină fericirea

Întrebaţi care este, în general, sursa de mulţumire, oamenii nu ezită să menţioneze, printre altele, serviciul deţinut, viaţa de familie, venitul material, timpul liber, etc. Cu alte cuvinte, nivelul de mulţumire este cuantificat, măsurat în raport cu diverse paliere ale vieţii.

Modele de construcţie a satisfacţiei vieţii

Din punct de vedere teoretic, satisfacţia este „starea subiectivă rezultată din împlinirea necesităţilor, lipsa de tensiuni, de anxietate; se fundamentează pe aprecierea pozitivă a modului de desfăşurare a vieţii în general sau a unei stări particulare a acesteia”[1].

Satisfacţia se bazează pe aprecierea pozitivă a modului de desfăşurare a vieţii, în sensul că „pe de o parte este folosit ca un indicator general de bunăstare subiectivă, din altă perspectivă este numai o componentă (cea cognitivă a acestuia)”[2].

Edward Diener este cunoscut în literatura de specialitate datorită modelelor propuse în analiza satisfacţiei cu privire la calitatea vieţii: bottom-up şi top-down. Conform perspectivei bottom-up, satisfacţia generală este rezultatul luării în calcul de către individ, într-o măsură evaluativă generală, a tuturor aspectelor vieţii, în timp ce perspectiva top-down susţine că satisfacţia generală determină modul în care individul evaluează diversele aspecte ale vieţii[3].

Cu alte cuvinte, modelul bottom-up afirmă existenţa unei relaţii determinante de jos în sus (dinspre aspectele vieţii spre evaluarea generală a satisfacţiei), în timp ce modelul top-down susţine existenţa unei relaţii cauzale de sus în jos (dinspre satisfacţia generală spre evaluarea aspectelor vieţii).

 

Oamenii nu sunt numai satisfăcuţi cu anumite aspecte ale vieţii lor, ci sunt şi fericiţi în raport cu acestea.

În acest sens, este necesară o distincţie clară între a fi satisfăcut şi a fi fericit. Satisfacţia (fie cu serviciul, familia, venitul material etc.) şi fericirea sunt doi indicatori care măsoară calitatea vieţii. Distincţia între cei doi indicatori se referă la nivelul la care se realizează evaluarea, aşa cum evidenţiază Ruut Veenhoven[4]:

1. Cognitiv – în cazul satisfacţiei – bunăstarea subiectivă este evaluată pe baze raţionale, se urmăreşte realizarea unei imagini coerente privind percepţia vieţii de către individ;

2. Afectiv – în cazul fericirii – este imaginea unei evaluări afective a vieţii. Indicatorii privind fericirea sunt rezultatul implicării emoţionale a individului în actul evaluator, se descrie o imagine puternic ancorată în subiectivitatea fiecărei persoane.

Principiile nefericirii

Blaise Pascal spunea că ,,nu trăim plenar aproape niciodată, ci doar sperăm să trăim astfel; privim întotdeauna prea departe şi astfel ratăm să mai fim fericiţi; procedând astfel, este inevitabil să trăim nefericiţi”. Cu alte cuvinte, fericirea individuală este dependentă de maniera în care, în cele din urmă, indivizii își „permit” să fie fericiţi.

Cum estimăm că ceva ne va face fericiţi sau nefericiţi? Cum ne simţim după ce acel ceva se
întâmplă? Estimările
făcute sunt extrem de importante pentru că toate deciziile se iau în funcţie de consecinţele emoţionale ale acestor evenimente. Concret: sunt fixate anumite obiective, fericirea este condiţionată de realizarea acestora, însă după ce obiectivele sunt atinse, oare cât de aproape a fost estimarea iniţială în raport cu starea de fericire rezultată?

Răspunsul la această întrebare este dat de către Dan Gilbert, profesor de psihologie la Harvard, cunoscut pentru revoluţionarea principiilor economiei moderne, cât şi pentru spulberarea unei serii de mituri: mai mult înseamnă mai bine; oamenii care au parte de bunăstare materială sunt mai fericiţi, iar cei care trăiesc în sărăcie sunt nefericiţi; oamenii sănătoşi sunt fericiţi, iar cei care au diverse afecţiuni sunt nefericiţi.

Dan Gilbert a descoperit oamenii estimează corect care dintre două evenimente diferite aduce o stare înaltă de fericire, dar sunt deficitari în prezicerea gradului de fericire pe care îl va aduce fiecare eveniment în sine. Rezultatele studiilor au condus la formularea câtorva principii ale nefericirii[5].

Principiul 1: Oamenii supraestimează durata şi intensitatea emoţiilor date de lucrurile materiale şi subestimează durata şi intensitatea emoţiilor date de experienţe. În realitate, oamenii descoperă că durata şi intensitatea emoţiilor date de experienţe sunt mai mari decât durata şi intensitatea emoţiilor create de lucrurile cumpărate sau avute de-a gata.

Dacă o persoană ar trebui să prezică, pe o scală de la 1 la 10, cât de ferici ar fi dacă ar merge la un concert şi pe o scală de la –10 la –1 cât de nefericită ar fi dacă ar rămâne bloca în lift, s-ar greşi teribil calculele. Experimentele lui Gilbert au arătat că deşi tendinţa este de a estima că participarea la un concert este de nota 10, în realitate, după 10 minute de la părăsirea locului respectiv starea de fericire ar fi de nota 3-4. Iar dacă se crede că a rămâne blocaţi în lift conduce la o stare totală de nefericire(notată cu -10), în realitate oamenii se vor simţi de nota 3-4 pe scala fericirii. Adică la fel ca la concert! Pare paradoxal, însă acesta este efectul.

Principiul 2: Starea de nefericire este indusă de existenţa mai multor opţiuni şi de posibilitatea de schimbare a deciziei luată iniţial. Într-un alt experiment făcut de Dan Gilbert[6] s-a oferit studenţilor care participaseră la un curs de fotografie posibilitatea să păstreze o poză considerată a fi reprezentativă pentru munca depusă. Jumătate dintre studenţi au primit această informaţie, iar celeilalte jumătăţi i s-a spus că dacă vor să-şi schimbe opţiunea, pot alege altă poză în locul celei desemnate iniţial. După o lună, când toţi studenţii au fost întrebaţi cât de fericiţi sunt cu alegerea făcută, cei care avuseseră posibilitatea să îşi schimbe decizia (chiar dacă n-o făcuseră) erau mult mai nefericiţi decât cei care nu au avut această posibilitate.Cu cât există mai multe opţiuni cu atât oamenii sunt mai nefericiţi, pentru că în realitatate nu ştiu să estimeze corect câtă fericire aduce o anumită alegere sau alta.

Principiul 3: Obţinerea rapidă a lucrurilor conduce la apariţia stării de nefericire. Sistemul psihic uman include, alături de celelalte procese psihice, şi imaginaţia. Aceasta joacă un rol foarte important atunci când anticipăm diferite scenarii. Experimentele făcute de psihologi au evidenţiat că plăcerea şi fericirea stau în anticipare.

Planificarea unei excursii mult dorită, aduce cu sine imaginarea fiecărui detaliu privind acest eveniment: cum va arăta cerul la asfinţit; gustul mâncărurilor ce vor fi servite; senzaţiile încercate la ajungerea în locul respectiv. Obţinerea foarte uşoară a diferitelor lucruri face să se pier exact această plăcere a anticipării. De aceea, orice lucru cumpărat doar pentru satisfacerea plăcerii conduce la trăirea unei plăceri de o intensitate crescută doar pe moment.

Principiul 4: Cu cât oamenii au mai mulţi bani, cu atât se bucură mai puţin de ceea ce li se întâmplă. Un studiu realizat în 2006, de către Daniel Kahneman[7] şi colaboratorii săi, a demonstrat că într-o lume în care totul tinde să devină “mai mare”, “mai scump”, “mai strălucitor”, cu cât oamenii au mai mulţi bani cu atât plăcerea şi savoarea lucrurilor mici scade.

Mulţumirea cu propria viaţă este un exerciţiu de voinţă

Împlinirea poate veni o dată cu renunţarea la vechile decizii şi restructurarea scenariului de viaţă. Senzaţia de împlinire nu trebuie să fie dictată de obiecte, ci de idei, de gânduri, de perspective asupra vieţii, de acele elemente pe care fiecare dintre noi le poate genera şi dezvolta independent de condiţiile exterioare vieţii sale.

Nu trebuie să îi considerăm pe ceilalţi responsabili de împlinirea noastră, ci trebuie găsită modalitatea prin care se poate asigura împlinirea prin propriile forţe: schimbarea de sine, lucrul constructiv cu propria persoană, aspectele la care trebuie să se renunţe pentru a exista armonia cu sine şi cei din jur.

Echilibrul intern reflectă relaţia individului cu Dumnezeu.

Nu în ultimul rând, starea de fericire/mulţumire rezidă în raportarea la Dumnezeu. Echilibrul intern reflectă relaţia individului cu Dumnezeu. Sunt sugestive câteva îndemnuri biblice: „Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat” (Proverbele lui Solomon 15:15) sau „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este
voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi” (1 Tesaloniceni 5:18).

În ceea ce face, omul trebuie să evite risipirea de sine. Trebuie să se analizeze. Dacă se asemănă cu fratele fiului risipitor din pilda biblică, dacă adună faptă bună după faptă bună, însă există o discrepanţă între ceea ce spune şi ceea ce face, trebuie să îşi schimbe atitudinea. Dacă se asemănă cu fiului risipitor, atunci trebuie să evite alegerile greşite, pe cât posibil.

Scriitorul american Nelson Richard DeMille spunea că „suntem cu toţii pelerini aflaţi în aceeaşi călătorie, doar că unii dintre pelerini au hărţi mai bune”. Calitatea „hărţii” este dată de abilitatea individuală de a descifra coordonatele acelei hărţi. Chiar dacă toţi trăim sub acelaşi cer, avem totuşi orizonturi diferite[8].

Trebuie să conştientizăm că există acţiuni ale căror efecte au impact decisiv nu numai asupra propriei persoane, ci şi asupra celor din jur.

Din această perspectivă, există patru lucruri care nu pot fi recuperate: piatra, după ce a fost aruncată; cuvântul, după ce a fost rostit; ocazia, după ce a fost pierdută și timpul, după trecerea lui! O piatră aruncată în apă produce schimbări nu doar în interiorul apei, ci şi la suprafaţa ei. Piatra poate fi luată înapoi, însă undele create de căderea ei în apă nu sunt reversibile. Cuvintele au două tăişuri – pot înălţa sau pot nărui. O dată rostite, semnificaţia şi impactul pe care le au asupra individului nu pot fi retrase! Scuzele, chiar și când sunt acceptate, nu anulează impactul emoţional al cuvintelor rostite asupra individului. Ocaziile şi timpul sunt asemenea trenurilor – pierderea lor poartă cu sine pierderea călătoriei care ne-a fost menită.

Viaţa aduce cu sine multe încercări. Nu trebuie pierdute din vedere, însă, scopul pentru care se luptă – pentru a se asigura motivaţia de a merge mai departe – şi credinţa că fiecare izbândă trebuie să facă oamenii mai buni.

„Zamfir, Cătălin şi Vlăsceanu, L.azăr (coord). (1992). Dicţionar de sociologie. Bucureşti: Editura Babel”.

„Bălţătescu, Sergiu. (2003). Abordări psihosociale ale satisfacţiei şi fericirii. În Calitatea vieţii, nr. 2, pp. 261–163”.

„Diener, Edward. (1984). Subjective Well-Being. În Psychological Bulletin, vol. 95, nr. 3, pp. 542–575”.

„Veenhoven, Ruut. (1989). Conditions of happiness. Boston: D. Raider Publishing Company”.

„Wilson, Timothy D.; Daniel T. Gilbert (2003). Affective Forecasting. În Advances in Experimental Social Psychology, Vol 35, pp 345–411”.

„Gilbert, Daniel T.şi Ebert, Jane E. J. (2002). Decisions and revisions: The affective forecasting of changeable outcomes. În Journal of Personality and Social Psychology, Vol 82(4), 503-514”.

„Kahneman D., Krueger A.B., Schkade D., et al. (2006). Would you be happier if you were richer? A focusing illusion. Science, 312, 1908-1910”.

„Konrad Adenauer, politician creștin-democrat german, de profesie jurist”.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Irina Cristescu

Rate it

Previous post

Anunțuri

Spania devine a patra ţară din Europa care legalizează eutanasia

Legislativul spaniol a aprobat joia trecută o lege, ce va intra în vigoare începând cu luna iunie, care va permite ca adulţii cu „boli cronice grave, fără vreo şansă de recuperare şi care trec prin suferințe insuportabile” să aibă posibilitatea de a pune stop vieţii fie prin eutanasiere fie prin intermediul suicidului asistat medical. Înainte de aprobarea acestei legi, oferirea de ajutor cuiva pentru a comite suicid se pedepsea cu 10 ani de închisoare. Inițiativa legislativă a fost în dezbateri […]

todayMarch 23, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%