Educatie

Daniel Miheț: În rând cu criminalii

todayMarch 25, 2021 16

Background
share close

Anul trecut am scris un articol intitulat „Salutări din Scoția socialistă”. Se discuta la acea vreme aprobarea legii de instigare la ură. A trecut prin faza a treia finală și a fost aprobată, mai așteaptă semnătura reginei săptămâna aceasta pentru promulgare. Legea în sine sună bine până ce înțelegi despre ce se ascunde în spatele ei. Această lege ca și in alte țări există de mult timp și se referă la discriminare pe motiv de rasă, religie, dezabilități și sex. În Scoția s-au gândit să o „îmbunătățescă” introducând și accentuând pe aspectul de orientare sexulă.

În paranteză, la ora de Educație Socială elevilor din clasă li s-a cerut să stea în picioare sau să rămână în bancă în funcție de modul de agreare sau dezagreare cu valorile LGBT. Astfel pentru că fiul meu a rămas pe scaun dezagreând cu valorile promovate la materia respectivă când toti ceillati s-au ridicat în aprobare cu practica trans de a face operație de schimbare de sex pentru copil de peste 3 ani (printre altele) a fost avertizat că dezacordul cu această ideologie îl va încrimina dacă a trecut de 12 ani… Dupa legea veche aceasta nu era adevarat dar se pare că va putea deveni de acum inainte… (Am discutat cu conducerea liceului și după insistență l-am retras de la orele de promovare a acestor ideologii. Pentru îndrăzneala de a nu se conforma curiculumului și-a pierdut prietenii).

Inițial propunerea acestei „îmbunătățiri” a legii de instigare la ură criminaliza orice cuvânt sau atitudine care facea pe cineva doar să se „simtă” ofensat de opinii diferite. În alte cuvinte dacă stăteai de vorbă cu cineva și exprimarea punctului tău de vedere biblic cu privire la căsătorie, orientare sexuală sau aspecte etice morale ca și avortul și eutanasia contravenea cu punctul de vedere diferit al celuilalt acesta avea dreptul să te raporteze la poliție în baza acestei legi doar pe principiul că „s-a simțit” ofensat… S-a creat opoziție din partea creștinilor și chiar și a juriștilor și a unor artisti (R. Atkinson creatorul și întruchiparea celebrului „Mr. Bean” având o voce activă împotriva acestei legi) deoarece toți și-au dat seama că este o forma subtilă de criminalizare a libertății de exprimare, comedianții practic pierzandu-și jobul peste noapte cu umorul lor sarcastic, potential „ofensator”… Astfel că legea s-a schimbat în așa fel ca comedianții să poata să-și desfășoare în continuare liniștiți profesia, în schimb cu creștinii este mai complicat…

Am scris direct guvernului, miniștrilor, am petiționat (pe lângă protestele scrise făcute cu privire la permiterea de a lăsa locașurile de cult deschise pe perioada de lockdown) împreună cu bisericile și păstorii văzând pericolul de a criminaliza Evanghelia. Mesajul Evangheliei în sine este ofensator, Pavel spune că predicarea crucii este un „prilej de poticnire” pentru că cheamă la pocăință, la întoarcere din „felul deșert de vietuire” (deranjează să provoci gândirea și comportarea umană fără Dumnezeu), pentru că arată un Isus care moare pentru păcătoși („păcătos? cine? eu?”) care singurul este Calea spre mântuire (ofensator pentru cei care urmează o altă religie a meritelor). Conceptul biblic de familie, de căsătorie între un bărbat și o femeie devine un afront pentru cei care simt și cred contrariul…

Unul din pastorii din Marea Britanie care ne-a vorbit studenților la colegiu în urmă cu 20 de ani s-a întors împotriva lor acum si a pastorilor evanghelici cerând guvernului ca să se introducă cât mai repede legea care să interzică „convertirea” persoanelor trans la orientarea sexuala originală avută la naștere. În acest sens rugăciunea, predicarea și păstorirea care promovează valorile biblice vor deveni criminale. Păstorii, consilierii, evangheliștii vor deveni ”periculoși” peste noapte, în rand cu criminalii. Dacă cineva vine la tine și iți cere să te rogi pentru el/ea că se lupta cu tentații homosexuale sau trans și le onorezi cererea esti un criminal.

Ateiștii pe platformele de socializare și-au exprimat încântarea la o astfel de lege frecandu-și mâinile cu satisfacție amenințând că vor profita de ocazie ca să înceapă sezonul de „vânatoare creștină”.

Așa cum spuneam înainte, aceasta lege de instigare la ură a fost modificată de la „l-a făcut să se SIMTĂ ofensat” la „a ofensa cu INTENȚIE”. Întrebarea se pune: unde tragi linia? Cine decide ce înseamnă „cu intenție sau fără intenție”? Se pare că depinde de judecătorul peste care dai în sala de judecată de ce fel de simpatii are, totul devine subiectiv… Ce este foarte grav, este că potrivit acestei legi tot ce spui în casa poate să stea împotriva ta. Dacă ai un vecin, un prieten, unul din neamurile tale, unul din prietenii copiilor tăi la masă și te rogi pentru mâncare sau aveți o discutie și lor li se pare că punctul tău de vedere nu agrează cu noua ideologie de emancipare sexuală poți fi raportat poliției.

Predicile online pot sta împotriva celui care predică Evanghelia. Singurul mod de a fi „în siguranță” este să nu mai predici unicitatea si supremația lui Isus, pocăința, sfințirea, ucenicia și nicidecum „purtarea crucii”, într-un cuvânt să eviți unele porțiuni din Biblie… adică toată. S-a împlinit ce Pavel a spus lui Timotei despre vremurile de pe urmă cu privire la „gâdilarea urechilor”…

Angajarea va fi tot mai grea pentru un creștin care vrea să-și poarte crucea fără să abandoneze învățătura lui Hristos. Pe fondul rezultatului alegerilor din America lucrurile se alineaza, se încheagă și se precipită; am auzit de curând un pastor american dând nu mai mult de zece ani până la acest scenariu sumbru.

M-am întâlnit cu scoțieni care mi-au spus ca s-au rugat pentru Romania în perioada Comunistă. Roata se întoarce, poate că acum este vremea ca românii să se roage pentru Scoția. Așa cum recent ni s-a spus că noua variantă de virus din Marea Britanie a ajuns prin toată Europa până în Romania tot la fel „virusul” răzvrătirii de Dumnezeu se va răspândii și el…

Vestea bună este ca odată cu precipitarea persecuției harul Lui Dumnezeu este înmulțit, biserica se curățește, prin suferința lor creștinii arată că Dumnezeu este vrednic de devotamentul lor și astfel alte suflete văzând vrednicia Mielului vor fi câștigate de jertfa Lui la mântuire, răsplata credincioșilor în cer se mărește și poate…, poate…. de acestă dată să fim chiar noi generația care să aibă privilegiul zilelor de pe urmă și să experimenteze revenirea izbăvitoare a Domnului pentru biserica Lui biruitoare….

„Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.

Adevărat este cuvîntul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.

Dacă răbdăm, vom şi împărţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi.

Dacă sîntem necredincioşi, totuş El rămîne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.

Adu-le aminte de aceste lucruri, şi roagă-i fierbinte înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, cari nu duc la alt folos decît la pieirea celor ce le ascultă. Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n’are de ce să -i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvîntul adevărului. Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Şi cuvîntul lor va roade ca gangrena. Din numărul acestora sînt Imeneu şi Filet, cari s’au abătut dela adevăr. Ei zic că a şi venit învierea, şi răstoarnă credinţa unora. Totuş temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, avînd pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe ceice sînt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!” 2 Timotei 2:8-19

Îndatorat Lui,

Daniel Miheț

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Gabriela Augustinov

Rate it

Previous post

Devoțional

Ioan Ciobotă: Drumul spre Armaghedon sau spre Slavă

24 martie 2021 „Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.”(Apocalipsa 16:16) Video AICI. „Dacă ne predăm viața lui Cristos, părăsim drumul spre Armaghedon și mergem pe drumul spre Slavă”, spunea John Walvoord. Zilele trecute am sunat-o pe o doamnă în vârstă și a început să-mi spună imediat cât de îngrijorată este ea ca să-și facă vaccinul. A încercat pe diverse căi… Știți cum se întâmplă: suni pe cineva, dar în loc să asculte ce […]

todayMarch 25, 2021 4


Similar posts

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%