Psihologie

de ce amânăm și cum se câștigă războiul cu noi înșine

todayMarch 31, 2021

Background
share close

Procrastinarea reprezintă o modalitate de a ne agresa pe noi înșine, susţine psihologul Piers Steel. O agresiune de care putem deveni dependenţi, dacă nu detectăm motivele din spatele ei și mai ales strategiile eficiente de a o contracara.

Limba română a preluat termenul „procrastinare” tocmai pentru că îi lipsea cuvântul care „să denumească amânarea sistematică, repetitivă, devenită trăsătură de comportament”, explică Rodica Zafiu, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din București, într-un număr al revistei Dilema veche. Este vorba de un împrumut necesar, explică autoarea, pentru că termenul surprinde o reacţie destul de întâlnită la ritmul galopant al vieţii moderne, unde termenele-limită sunt necruţătoare, iar eficienţa a devenit o veritabilă obsesie.

Fără îndoială însă, comportamentul pe care îl numește nu era străin nici generaţiilor de dinaintea noastră, după cum o dovedește, în Romanul adolescentului miop, scena pregătirii pentru corigenţa la matematică, ce face deliciul cititorilor fie că au, fie că nu tendinţa de a amâna.

La final de an școlar, profesorul Vanciu îi invită pe toţi cei doritori să-și salveze media la matematică să se prezinte după 3 zile la liceu, unde vor fi examinaţi din materia trimestrului în care nu au promovat.

Elevul Eliade este mai mult decât entuziasmat de planul pe care și-l încropește și pe care este fericit să îl turuie oricui e dispus să îl asculte. Se va apuca de învăţat de îndată ce va ajunge acasă, prelungindu-și programul de studiu până la 10 seara și reluându-l sârguincios la ora 2 dimineaţa. Cu acest program ambiţios va izbuti să treacă prin algebră și trigonometrie în doar două zile, cea de-a treia fiind rezervată recapitulării. În ziua examenului va păși încrezător spre tablă, unde urmează să înregistreze un triumf pe măsura umilinţei îndurate într-un an în care nu a învăţat deloc matematică.

Entuziasmul i se topește pe nesimţite după masa de prânz, când urcă somnoros în mansardă, hotărât să-și antreneze creierul pentru acest efort sisific cu o lectură deloc tangentă cu materia buclucașă.

O oră mai târziu deschide, în sfârșit, cartea de trigonometrie, numai pentru a se pierde printre paragrafele din prefaţa cărţii. O nouă încercare de a ajunge pe drumul cel bun este sabotată de detectarea unor motive majore de disconfort: creionul nu e îndeajuns de ascuţit, fereastra nu e suficient de larg deschisă, nu are destulă hârtie, picioarele stau incomod.

Până seara, alte „urgenţe” îl reţin de la parcurgerea celor 192 de pagini alocate zilei respective: nevoia de a face duș sau de a lua o gustare, distrageri datorate ruperii creionului sau ciripitului păsărelelor, pauzele de cântat la pian și cele în care încearcă să evite surmenajul. Centrul de greutate al speranţei se muta așadar în cea de-a doua zi, care ar fi trebuit să înceapă foarte devreme. Doar că, până la momentul intrării în pat, prin deliberări succesive, ora trezirii este nepermis de mult amânată. A doua zi se derulează după modelul celei dintâi, așa că, socotind de mai multe ori (pentru o precizie cât mai mare) numărul paginilor încă neparcurse și raportându-l la numărul de ore disponibile, adolescentul decide: ar fi mai bine să nu se prezinte la examen, să rămână corigent și, în loc să promoveze superficial, să înveţe temeinic, o dată pentru totdeauna, matematica. Numai că o vară întreagă e o perioadă prea preţioasă pentru a fi irosită cu logaritmi sau binomul lui Newton, motiv pentru care comedia număratului frenetic al paginilor de curs și al zilelor rămase până la examen continuă, cu final previzibil, până în ziua examinării.

Procrastinarea și războiul emoţiilor

În general, amânarea nu ne face bine, indiferent de forma ei, este concluzia tranșantă la care ajunge Fuschia Sirois, profesor de psihologie la Universitatea din Sheffield, pornind de la definiţia procrastinării: o întârziere voluntară a realizării unei sarcini, deși cel care amână se așteaptă ca lucrurile să meargă ulterior și mai rău.

Tendinţa de a amâna realizarea unor sarcini mărunte nu este, prin urmare, deloc inofensivă; ceea ce pare lesne de pasat unei zile mai libere sau în care vom avea o dispoziţie mai bună se acumulează ca un bulgăre uriaș. Nu doar pe listele noastre cu ce avem de făcut, dar și în mintea noastră, devenind stresori care ne epuizează. Sarcinile mărunte se transformă din mușuroaie în adevăraţi munţi atunci când sunt amânate, spune Sirois. 

Există un cerc vicios al amânării: decizia de a amâna generează un sentiment de ușurare, o recompensă imediată, care va facilita ulterior repetarea comportamentului disfuncţional.

Recompensa reprezintă un element esenţial în bucla habitudinală, veriga care face foarte dificilă schimbarea unui obicei dificil. Pe de altă parte, sentimentul de ușurare este urmat de rușine sau de vinovăţie, sentimente care intensifică stresul, crescând posibilitatea unei noi amânări, imediat ce ne vom confrunta cu o sarcină neplăcută, fără sens sau de care ne temem, explică Sirois.

Cercetările au arătat că, odată ce ne implicăm în rezolvarea unei sarcini, ea pare mai puţin stresantă și dificilă, ceea ce arată că emoţiile colorează foarte viu percepţia pe care o avem despre gradul de dificultate al sarcinii.

Amânarea este, în esenţa ei, iraţională, explică Sirois, subliniind că procrastinarea are la bază incapacitatea de a controla emoţiile negative pe care ni le provoacă o anumită activitate, de la anxietate și nesiguranţă la plictiseală și frustrare.

Spectator al propriei vieţi

Citește și: Spectator al propriei vieţi

Atunci când amânăm rezolvarea unei sarcini, presupunem că ziua de mâine va fi diferită, că noi înșine vom fi cumva diferiţi în viitorul imediat și acordăm prioritate dispoziţiei noastre de astăzi în faţa consecinţelor pe care le va avea lipsa de acţiune asupra sinelui nostru în viitor, subliniază psihologii Timothy Pychyl și Fuschia Sirois, într-un studiu publicat în 2013. De fapt, ne angajăm să plătim preţul amânării în viitor, orbiţi de nevoia de a ne repara dispoziţia pe termen scurt. E ca și cum am fura din propriul nostru buzunar, doar pentru că ne descoperim incapabili să ne gestionăm emoţiile negative.

Tipare psihologice ale procrastinatorilor

Pentru a rezolva problema amânării este nevoie de demantelarea motivelor de la baza acestui comportament. După cum este nevoie să delimităm procrastinarea de amânarea obișnuită, care se înscrie în perimetrul firescului.

Toată lumea amână să facă lucruri, dar nu toţi sunt procrastinatori”, declară Joseph Ferrari, profesor de psihologie la Universitatea DePaul din Chicago. Aproximativ 20% dintre adulţii lumii procrastinează, ceea ce înseamnă că fac din amânare un adevărat stil de viaţă, tergiversând începerea sau finalizarea sarcinilor domestice, școlare sau de serviciu și astfel diminuându-și calitatea vieţii. Dacă realizăm că este vorba de un procent semnificativ, cu mult mai mare decât rata diverselor boli și afecţiuni, ar trebui să ne concentrăm mai mult pe găsirea soluţiilor care să le redea viaţa și bucuria celor pentru care amânarea a devenit o problemă cronică, spune Ferrari.

Aproximativ 20% dintre adulţii lumii procrastinează, ceea ce înseamnă că fac din amânare un adevărat stil de viaţă.

Amânarea devine problematică atunci când vizează acele sarcini pe care avem tot interesul să le finalizăm la timp, devenind astfel o reacţie obișnuită, punctează și profesorul William McCown, pionier în studiul procrastinării și autorul cărţii Procrastination and Task Avoidance: Theory, Research and Treatment.

Cei care procrastinează se împart, după criteriul motivaţiei, în trei categorii mari, susţine Ellen Hendriksen, psiholog la Centrul pentru Anxietate și Tulburări Asociate din cadrul Universităţii din Boston.

În prima categorie intră cei care amână finalizarea unei sarcini pentru că vor să evite emoţia negativă asociată cu aceasta. Poate că scrierea unui eseu, de exemplu, ne face să ne simţim anxioși, îngrijoraţi cu privire la rezultat sau nesiguri de originalitatea ideilor noastre, așa că o gustare doldora de calorii, câteva minute sau ore petrecute pe YouTube sau Netflix ori pur și simplu o discuţie antrenantă, dar nenecesară în acel moment servesc ca un tampon între noi și stresul asociat sarcinii respective. Amânarea nu doar că ne sabotează productivitatea, dar nici măcar nu ne livrează pe de-a-ntregul starea de bine promisă.

Tot ce reușește procrastinatorul este să deșire emoţia negativă asociată sarcinii și să împânzească cu aceste fâșii timpul pe care îl irosește.

Optimistul face parte din a doua categorie de procrastinatori, cei care își subestimează cronic bugetul de timp sau își supralicitează abilitatea de a jongla cu sarcinile într-un interval anumit de timp. În realitate, optimistul trăiește într-o amăgire care pare să-i deranjeze pe ceilalţi mai mult decât pe el, fiind surprins mereu nepregătit și supraaglomerat pe ultima sută de metri. În aceeași categorie se regăsesc și procrastinatorii activi, cei care amână deliberat rezolvarea unei sarcini pentru că își calculează relativ bine timpul și pot lucra sub presiune. Există totuși și modalităţi mai bune de a realiza un proiect, fie el și unul care ţine de creaţie.

Leneșul sau vânătorul de plăcere este ultimul tip de procrastinator – cel care așteaptă să aibă chef să lucreze și al cărui comportament de evitare se accentuează adesea dacă persoanele din jur îi preiau sarcinile, sastisite de această eternă amânare.

Cum se combate procrastinarea

Deseori, amânarea este indiciul unei probleme emoţionale subiacente, nerezolvate, susţine terapeutul Nathaniel Cilley, explicând că, fără ajutorul unui specialist, oamenii nici măcar nu realizează cel mai adese că amânarea nu este singura lor problemă (și probabil nici măcar problema de bază).

Procrastinarea reprezintă o strategie de evitare care creează suferinţă în plan psihologic și care se poate asocia cu depresia, anxietatea, perfecţionismul, tulburările alimentare și multe alte afecţiuni, punctează consilierul Rachel Eddins. Rușinea este un mod în care am fost educaţi să ne motivăm, spune Eddins. Credem că, dacă suntem severi, critici cu noi, atunci vom reuși să obţinem rezultate mai bune, dar rușinea este un bun catalizator al amânării.

Autocompasiunea reprezintă o cale mai bună, potrivit studiilor, care au descoperit că ea diminuează suferinţa psihologică, întărește motivaţia, este un predictor bun al optimismului și stării de bine și se asociază cu spiritul de iniţiativă, curiozitatea, dorinţa de explorare și conștiinciozitatea.

Autocompasiunea include dispoziţia de a ne ierta pentru greșelile trecutului, capacitatea de a ne elibera de vinovăţie și de a ne oferi relaxarea de care avem nevoie după un ritm de lucru frenetic, dar ea nu trebuie folosită ca scuză pentru a ne complace în amânare. De fapt, primul pas în combaterea procrastinării este recunoașterea faptului că am căzut în mrejele acestui comportament disfuncţional, în loc să ne ascundem în spatele unor pretexte străvezii, spune psihologul Ellen Hendriksen. Acceptarea faptului că avem o problemă reprezintă deja jumătate din rezolvarea ei, susţine Hendriksen.

Următorul pas se referă la schimbarea mediului, operând modificări radicale, precum ștergerea din telefon a unei aplicaţii care ne distrage de la muncă. Este dificil, dacă nu imposibil, să trecem de la amânare cronică la productivitate ridicată, așa că Hendriksen recomandă o perioadă de tranziţie, în care să rezolvăm sarcini mai simple, fără obișnuitele întreruperi și tergiversări. Limitarea listei de sarcini este esenţială, spune psihologul. Atunci când ne propunem să bifăm un volum copleșitor de activităţi ne predispunem, de fapt, la noi amânări.

Nu este ușor pentru un terapeut să ajute un procrastinator cu state vechi, spune profesorul McCown, subliniind că procesul este aproape la fel de anevoios ca și recuperarea unei persoane cu depresie severă. După cum o persoană depresivă nu se va înveseli doar pentru că o sfătuiești să facă astfel, nici cel pentru care amânarea a devenit o problemă cronică nu se va corija doar pentru că îi explici tehnicile de gestionare a timpului, crede Ferrari. Aceste tehnici funcţionează, dar nu neapărat și pentru cei 20% dintre oameni pentru care amânarea e o problemă înrădăcinată de comportament și care pot avea nevoie de consiliere sau chiar de terapie.

McCown recomandă, la rândul său, ca procrastinatorul să înceapă să aplice ceea ce a învăţat, rezolvând sarcini mărunte și bucurându-se de primele succese în finalizarea la timp a acestora.

Dosarul „Procrastinarea”: şase principii de viaţă ce trebuie reeducate

Citește și: Dosarul „Procrastinarea”: şase principii de viaţă ce trebuie reeducate

Învingerea procrastinării poate începe cu schimbarea modului în care gândim, crede Christopher Rim, directorul firmei de consultanţă Command Education. Deși știm că vom gusta din plin satisfacţia lucrului bine (și la timp) făcut, amânăm pentru că ne simţim mai bine în momentul în care facem acest lucru decât ne-am simţi confruntându-ne cu ceea ce avem de făcut. Pornind de la această realitate, ne putem învăţa mintea să se bucure de procesul realizării unui proiect, până acolo încât să obţinem mai multă satisfacţie din munca noastră decât din evitarea ei, spune Rim.

Gustăm cu adevărat satisfacţia lucrului finalizat doar atunci când învingem doi inamici redutabili: dependenţa de muncă (după cum susţin autorii bestsellerului Rework, dependentul de muncă nu este preocupat de creșterea eficienţei, întrucât îi place să lucreze peste program) și perfecţionismul, complicele perfect al procrastinării.

Din cauza presiunii în care trăiește un perfecţionist (generată de teama exagerată de eșec, fixarea standardelor nerealiste, inabilitatea de a se bucura de realizări, gândirea în termeni de „totul sau nimic”), amânarea unui proiect devine o alegere ușoară, aproape inevitabilă.

Adams nu a reușit să își gestioneze amânarea, așa că a rezolvat acest neajuns creându-și în avans propriul epitaf: „În cele din urmă, a respectat termenul stabilit.

Dincolo de efectele nocive pe care perfecţionismul le are asupra sănătăţii fizice și psihice, este important să remarcăm că el seamănă cu perfecţiunea, dar livrează, în fond, subproductivitate, scrie Rim. Dacă aștepţi să realizezi lucruri perfecte, vei pierde în final oportunităţi și, cel mai probabil, rezultatul final va fi inferior celui pe care l-ai fi obţinut dacă ai fi exersat și ai fi dobândit experienţă în tot timpul pe care l-ai irosit cu amânări, explică specialistul.

Umoristul Douglas Adams, cunoscut pentru modul în care procrastina în timp ce lucra la seria de romane Ghidul autostopistului galactic, observa cu haz plăcerea pe care i-o provocau termenele-limită. De fapt, spunea el, ceea ce adora era sunetul sec pe care-l făceau acestea în timp ce treceau în goană pe lângă el.

Deși a aplicat diferite strategii, Adams nu a reușit să gestioneze problema amânării, așa că a rezolvat acest neajuns creându-și în avans propriul epitaf: „În cele din urmă, a respectat termenul stabilit.

Un epitaf care ne reamintește că viaţa noastră are consistenţa boabelor de rouă și că timpul trece cu mult prea repede între două termene-limită, între două anotimpuri, între două respiraţii. Și, dacă așa stau lucrurile, ar fi atât de trist să ne irosim această fărâmă de viaţă lăsându-ne striviţi de călcâiul perfecţiunii sau de teroarea termenelor-limită. Ori risipind clipele de astăzi cu nesăbuinţa celui care nu știe cum să achite nota de plată a zilei de mâine.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Carmen Lăiu

Rate it

Previous post

Externe

Creștere tulburătoare a numărului de persoane care aleg eutanasia în Australia

Statul australian Victoria a fost primul din ţară în care s-a legalizat sinuciderea asistată în anul 2017. Până în septembrie 2020, numărul persoanelor care şi-au pus capăt vieţii în acest mod a fost de 10 ori mai mare decât ceea ce au previzionat oficialii. Previziunile spuneau că nu vor fi mai mult de o duzină de morţi pe an, însă numărul persoanelor care au ales să moară a fost de 124. Comitetul pentru Revizuirea Sinuciderii Asistate Voluntar a publicat un […]

todayMarch 31, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%