De ce mă lupt să am credinţă

Cartea lui Nathan Brown, „De ce mă lupt să am credinţă“[1] este un exerciţiu de „apologetică personală“, un drum pe care să îl parcurgi cu gândul la tine și la propriile credinţe și îndoieli.

După cum nu am putea trăi fără aer, tot așa, nu am putea trăi fără credinţă. Chiar și cei care neagă existenţa lui Dumnezeu sau care pur și simplu nu sunt interesaţi de persoana Lui au nevoie ca la nivelul vieţii cotidiene să trăiască de multe ori „prin credinţă”.

Fie că ne place să acceptăm, fie că nu, credinţa este o parte din viaţa noastră într-o manieră mult mai semnificativă decât pare la prima vedere. Dar ideea de „a lupta ca să crezi” nu am înţeles-o niciodată așa de bine ca după lecturarea cărţii lui Nathan Brown.

Știam istoria lui Ryan Bell, pastorul care i-a uimit pe mulţi când a anunţat că vrea să experimenteze cum este să trăiești un an fără Dumnezeu. Îmi amintesc că am așteptat atunci cu destul de multă emoţie finalul celor 365 de zile de necredinţă și am fost foarte dezamăgit când Ryan a anunţat că opţiunea lui finală rămâne viaţa fără Dumnezeu.

Dar acum, regăsind povestea în cartea lui Nathan Brown, mi-am dat seama că istoria a avut totuși o mică implicaţie pozitivă – a dat naștere acestei cărţi, a cărei prefaţă este scrisă tocmai de Ryan Bell.

Nathan Brown, autor creștin australian, prietenul lui Ryan Bell, te uimește cu onestitatea cu care discută despre credinţă nu doar ca despre un dat al finitudinii noastre, ci ca despre o alegere pe care ai nevoie să o reînnoiești în fiecare zi. Orice credinţă are până la urmă nevoie să „lupţi” pentru ea, iar bucuria certitudinilor vine tocmai din acest exerciţiu al alegerii credinţelor, până când ele devin realitate.

Cartea este deci, așa cum mărturisește autorul, un exerciţiu de „apologetică personală”, un drum pe care să îl parcurgi cu gândul la tine și la propriile credinţe și îndoieli. Citind-o, îţi dai seama că Nathan Brown nu te încurajează la îndoială, ci la credinţă, oferind destul de multe motive ca, în ciuda societăţii seculare din jur, să continui să crezi.

Din punctul acesta de vedere, cartea nu poate fi separată de contextul apariţiei ei și nici nu cred că frământările autorului au aceeași rezonanţă în experienţa fiecărui cititor. Ceea ce cred însă că face Nathan Brown aici, și o face foarte bine, este să ne provoace la cercetare, la introspecţie și la curaj.

Până la urmă, dacă nu vom putea recunoaște în faţa noastră de ce credem ceea ce credem, dacă nu vom găsi argumente care să răspundă exigenţelor propriilor noastre îndoieli, cum vom putea răspunde semenilor noștri sau unei societăţi ce abandonează credinţa în Biblie și în absoluturile morale propovăduite de ea?

Te-ar putea interesa și: Credinţa care dă siguranţă