Apocalipsa

de ce nu se poate întâmpla înainte de Revenire

todayDecember 19, 2020

Background
share close

Data: o zi din viitorul apropiat. Locul: un Boeing 747 zburând deasupra Atlanticului în drum spre aeroportul Heathrow, din Londra. Majoritatea pasagerilor dorm sau doar moţăie. Dintr-odată, aproape jumătate dintre pasageri dispar pur și simplu.

Mai întâi unul, apoi alţi pasageri dintre cei rămași strigă de groază și realizează că cei de lângă ei lipsesc și că doar hainele le-au rămas în urmă. Pasagerii rămași plâng, ţipă, sar de la locurile lor. Părinţii își caută frenetic copiii, dar toţi copiii au dispărut.

Science-fiction? Nu, este o scenă din primul volum al seriei de cărţi Left Behind[1](Lăsaţi în urmă). Scrise de autorii creștini Tim LaHaye și Jerry B. Jenkins, cărţile au intrat pe lista The New York Times a celor mai bine vândute cărţi și pot fi găsite în aproape orice librărie din Statele Unite.

Aceste volume au la bază teoria potrivit căreia, cu șapte ani înainte de a doua venire a lui Hristos, creștinii credincioși vor fi transmutaţi, luaţi la ceruri – vor fi răpiţi. De ce fix șapte ani? Pentru că unul dintre pilonii teoriei este că ultima săptămână din seria de 70 de săptămâni profetice din Daniel 9:24 este încă undeva în viitor.

Rădăcinile teoriei răpirii

Rădăcinile acestei teorii pot fi identificate în timpul Contrareformei. Reformatorii protestanţi ai secolului al XVI-lea identificau papalitatea drept antihristul din profeţie.[2] Mai mulţi învăţaţi iezuiţi și-au asumat apoi sarcina de a apăra papalitatea de aceste atacuri. Cardinalul Robert Bellarmine (1542-1621), conducător al Colegiului Iezuit din Roma, a căutat să anuleze principiul de interpretare profetică zi-an, care constituia dovada pentru cei 1.260 de ani de domnie a papalităţii.[3] Iezuitul spaniol Francisco Ribera (1537-1591) proiecta profeţiile antihristice în viitor (futurism), iar alt spaniol, Luis de Alcazar (1554-1613), declara că aceste profeţii se împliniseră deja în timpul Imperiului Roman (preterism).

Preterismul lui Alcazar a fost adoptat la scurt timp de calvinistul Hugo Grotius (1583-1645), din Olanda și, în timp, a devenit metoda preferată de interpretare a profeţiei biblice printre teologii liberali.

Ribera aplica profeţiile privind antihristul la un antihrist personal, care avea să apară în timpul sfârșitului și să deţină puterea pentru trei ani și jumătate.[4]

Timp de aproape trei secole, futurismul s-a general asociat în principiu cu Biserica Romano-Catolică, până în 1826, când Samuel R. Maitland (1792-1866), bibliotecarul arhiepiscopului de Canterbury, a publicat o broșură de 72 de pagini în care promova antrihistul viitor al lui Ribera.[5] Curând după aceea, alţi membri ai clerului protestant și-au îndreptat atenţia spre futurism și au început să îl propage amplu. Printre ei s-au numărat John Henry Newman, lider al mișcării Oxford, devenit ulterior cardinal romano-catolic, și scoţianul Edward Irving, un predicator prezbiterian foarte cunoscut.

Dispensaţionalism

Futurismul lui Ribera a stat la baza dispensaţionalismului, care susţine că Dumnezeu S-a raportat în moduri diferite la omenire de-a lungul diferitelor ere din istoria biblică. John Nelson Darby (1800-1882) este în general considerat părintele dispensaţionalismului. A fost avocat și cleric anglican, iar în 1828, dezamăgit de delăsarea spirituală a bisericii, s-a alăturat Mișcării Fraţilor. O minte strălucită, Darby predica fluent în germană și în franceză și a tradus Noul Testament în germană, franceză și engleză. Darby a scris peste 50 de cărţi, iar în 1848 a devenit conducătorul Mișcării Fraţilor Darbyști, sau Exclusivi (engl. Exclusive Brethren).

Darby a conceput o filosofie a istoriei foarte elaborată, împărţind istoria în opt ere, sau dispensaţiuni (engl. dispensation), „fiecare conţinând o altă ordine prin care Dumnezeu Își desfășoară planul de răscumpărare”.[6] Mai mult, Darby afirma că revenirea lui Hristos va cuprinde două etape. Prima, o „răpire secretă”, invizibilă, a credincioșilor autentici, ar încheia marea „paranteză”, sau epoca bisericească începută odată cu respingerea lui Hristos de către evrei. După răpire, profeţiile vechitestamentare ar urma să se împlinească ad litteram, ceea ce va duce la necazul cel mare, care s-ar sfârși cu a doua venire a lui Hristos în glorie.[7] Atunci, Hristos ar instaura o domnie pământească, de 1.000 de ani literali, având în centru Israelul.

Viziunea escatologică a lui Darby a ocupat un loc de cinste în fundamentalismul creștin american al anilor 1920, atunci când conservatorii creștini au apărat creștinismul protestant ortodox de provocările venite din partea darwinismului și a teologiei liberale. Astăzi, cei mai mulţi creștini evanghelici acceptă pilonii principali ai escatologiei lui Darby.

Ideea de răpire care are loc înainte de necazul cel mare nu era o noutate introdusă de Darby. „În cartea Approaching Deliverance of the Church (1687; Apropiata eliberare a bisericii), Peter Jurieu susţinea că Hristos avea să vină pe norii cerului să îi răpească pe sfinţi și Se va întoarce în cer înainte de bătălia Armaghedonului.

El vorbea, așadar, de o răpire înainte de a doua venire a lui Hristos în slavă și de judecata de la Armaghedon. Comentariile asupra Noului Testament ale lui Philip Doderidge (1738) și ale lui John Gill (1748) au folosit termenul «răpire», pe care au considerat-o iminentă. E limpede că aceștia credeau că această venire ar preceda coborârea lui Hristos pe pământ și vremea judecăţii. Scopul era acela de a-i feri pe credincioși de timpul judecăţii.”[8]

Doctrina răpirii s-a răspândit în întreaga lume, în principal prin Mișcarea Fraţilor și prin Biblia Scofield cu Trimiteri. În secolul al XX-lea era predată în școli precum Institutul Biblic Moody și Seminarul Teologic din Dallas. Cartea lui Hal Lindsey Agonia bătrânei noastre planete, ca și multe alte volume de o natură similară, au propagat mai departe teoria răpirii secrete.

O investigare a teoriei răpirii

Teoria răpirii se bazează pe mai multe presupuneri. Din cauza spaţiului limitat, vom putea investiga pe scurt doar două dintre ele: (1) ideea că a 70-a săptămână din profeţia cu cele 70 de săptămâni din Daniel 9:24-27 se află încă în viitor și (2) ideea că biserica nu va trece prin necazul cel mare.

1. A 70-a săptămână din Daniel 9:27

Deși a apărut pentru prima oară în scrierile lui Irineu (secolul al II-lea d.Hr.), ideea că a 70-a săptămână din profeţia lui Daniel este în viitor nu a avut un rol semnificativ în teologia creștină până când nu a devenit un pilon fundamental al dispensaţionalismului din secolul al XIX-lea.[9] Potrivit acestei perspective, cele 69 de săptămâni se încheie cu intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, iar cea de-a 70-a săptămână „este separată de celelalte 69 printr-o perioadă nedeterminată de timp”.[10] De ce? Pentru că epoca bisericii este văzută ca o paranteză în planul lui Dumnezeu, mai exact, ceasul profetic a stat în duminica Paștelui și va reîncepe să funcţioneze după răpire, atunci când Dumnezeu Își reia legăturile directe cu Israel, în viitor.

În replică: (1) Nu există niciun motiv logic sau exegetic să separăm a 70-a săptămână de celelalte 69 de săptămâni. Nu mai există nicio altă profeţie temporală în Scriptură care să cuprindă o astfel de pauză.[11] (2) Subiectul principal în Daniel 9:26 este Unsul (Mesia), iar subiectul versetului imediat următor este tot Unsul, nu antihristul. Potrivit tiparului vizibil în versetele 25 și 26 din Daniel 9, „domnul” din formularea „poporul unui domn” se poate referi de asemenea la Iisus.[12] Însă și în cazul în care domnul din versetul 26 ar fi Titus (ca tip al antihristului), și nu Unsul, el nu este și subiectul versetului 27, pentru că, gramatical, este în raport de subordonare faţă de „popor”. Poporul este acela care distruge cetatea și Sfântul Locaș, nu domnul. Acel „el” din versetul 27 trebuie să se refere iar la Mesia/Unsul de la începutul versetului 26. (3) În Daniel 9:27 citim: „Și El va confirma legământul cu mulţi” (Biblia Traducerea Fidela [BTF] 2015). Acest text nu susţine de fapt că el va face un legământ.

În ebraică, locuţiunea „a face un legământ” nu este folosită în acest text. În schimb, textul spune că Unsul/Mesia va întări sau „va determina un legământ să reușească”. Textul nu face așadar referire la un legământ nou, ci la unul deja existent.

Dacă ar fi ca antihristul să facă un nou legământ cu „mulţi”, profetul ar fi folosit expresia adecvată pentru „a face/încheia un legământ”.

Contrar teoriei dispensaţionaliste, a 70-a săptămână prezintă punctele culminante ale lucrării Mântuitorului.[13] În prima jumătate a săptămânii, El a întărit, sau a confirmat, legământul prin învăţătura Sa. Un exemplu în acest sens este Predica de pe Munte, când Iisus a luat câteva dintre cele Zece Porunci din vechiul legământ și le-a întărit, le-a aprofundat înţelesul. Apoi, în mijlocul săptămânii, El a pus capăt semnificaţiei teologice a jertfelor, oferindu-se pe Sine pentru salvarea omenirii. Prin urmare, legământul veșnic a fost confirmat și ratificat prin moartea lui Iisus Hristos.

2. Biserica și necazul cel mare

Potrivit dispensaţionalismului, necazul cel mare de după răpirea bisericii va dura șapte ani. Scopul lui este acela de „a duce la convertirea unei mari mulţimi de evrei”[14], care vor trăi împlinirea legămintelor lui Israel. Acest concept este susţinut cu 1 Tesaloniceni 1:10; 5:9; Romani 5:9 și Apocalipsa 3:10.

O exegeză atentă a textelor din Romani și 1 Tesaloniceni indică faptul că „mânia viitoare” se referă la mânia lui Dumnezeu, care îi va distruge pe cei nelegiuiţi la cea de-a Doua Venire, așa cum indică 2 Tesaloniceni 1:7-10.[15] Este manifestarea mâniei lui Dumnezeu la judecata finală, nu în timpul marii încercări care precedă venirea lui Hristos. Pavel spune: „să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Iisus, care ne izbăveşte de mânia viitoare” (1 Tesaloniceni 1:10). Revenirea lui Hristos, când va avea loc de fapt răpirea, ne va scăpa de mânia viitoare. Prin urmare, această mânie nu poate veni înainte de a doua venire.

„Ceasul încercării” (peirasmos), din Apocalipsa 3:10, s-ar putea referi la necazul cel mare, însă textul nu spune că poporul lui Dumnezeu nu va trece prin el. Expresia „te voi păzi” este alcătuită din două cuvinte grecești: téreó și ek. Téreó are sensul de „a fi cu ochii pe”, „a păzi”, „a menţine”[16], iar prepoziţia ek are sensul primar de „din”, „de la”[17], referindu-se la ieșirea din ceva sau de undeva. O altă prepoziţie grecească (apo) exprimă ideea de separare, „departe de”.[18]

În rugăciunea Sa de mare-preot, Iisus spune: „Nu Te rog să-i iei din (ek) lume, ci să-i păzeşti (téreó) de (ek) cel rău” (Ioan 17:15). „A păzi de cel rău” nu înseamnă că Satana nu îi putea ispiti pe ucenici, ci Iisus Îi cere Tatălui să îi păzească pe ucenici în mijlocul ispitei, să vegheze asupra lor și să îl împiedice pe Satana să îi înfrângă.

În mod asemănător, în 2 Petru 2:9, apostolul scrie: „Domnul ştie să izbăvească din (ek) încercare (peirasmos).” Apostolul nu spune aici că poporul lui Dumnezeu va fi ferit de (apo) ispite, ci că El îi va izbăvi din mijlocul (ek) lor. În același fel, apostolul Ioan, în Apocalipsa 3:10, nu spune că cei credincioși vor fi ţinuţi la distanţă de (apo) ceasul încercării (peirasmos) – care este același cuvânt cu cel din 2 Petru 2:9 –, ci că ei vor fi ţinuţi în siguranţă în timpul acelei perioade.

Așadar, niciunul dintre textele folosite pentru a sprijini ideea că biserica nu va trece prin ceasul strâmtorării nu spune cu adevărat acest lucru. De fapt, Scriptura învaţă cu claritate că sfinţii lui Dumnezeu vor trece prin necazuri mari (Matei 24:9; Marcu 13:11; Luca 21:12-19; Apocalipsa 13:14-17).[19]

Concluzie

Teoria răpirii, de sorginte recentă, a captat imaginaţia a milioane de creștini sinceri. Învăţătura ei centrală, potrivit căreia cea de-a 70-a săptămână din ciclul de 70 de săptămâni profetice al lui Daniel este undeva în viitor, se bazează pe presupoziţii nebiblice, iar învăţătura potrivit căreia biserica nu va trece prin necazul cel mare răspunde emoţiei umane de frică de greutăţi, însă este contrară învăţăturii Bibliei. Potrivit Scripturii, biserica va trece prin marele necaz, dar va fi izbăvită prin răpirea care va avea loc la cea de-a doua venire a lui Iisus.

Acest articol a fost preluat de pe site-ul adventistbiblicalresearch.org.

„Marcă înregistrată de Tyndale Publishers, din Wheaton, Illinois.”

„Martin Luther spunea, de exemplu: „Cred că papa este diavolul deghizat și încarnat, pentru că el este antihristul“, Sämtliche Schriften, Concordia Pub. House, St. Louis, (1887), 23, p. 845.”

„L. R. Conradi, The Impelling Force of Prophetic Truth, Thynne and B. Co. Ltd., Londra, 1935, p. 346.”

„Ibidem, 2, p. 489-493.”

„An Enquiry Into the Grounds on Which the Prophetic Period of Daniel and St. John has been supposed to Consist of 1260 Years, ed. a 2-a, Londra, 1837, p. 2.”

„Vezi Walter A. Elwell, Evangelical Dictionary of Theology, Baker Book House, Grand Rapids, 1984, p. 292.”

„Această perspectivă ignoră complet natura condiţionată a multor profeţii din Vechiul Testament (Deuteronomul 28:1,15; Ieremia 4:1; 18:7-10).”

„Vezi Mal Couch (ed.), Dictionary of Premillennial Theology: A Practical Guide to the People, Viewpoints, and History of Prophetic Studies, Kregel Publications, Grand Rapids, 1996, p. 346.”

„Irineu, Against Heresies 5.25.3, (Ante-Nicene Fathers, 1:554). Vorbind despre antihrist, el spune că Daniel „indică durata acestei tiranii, în timpul căreia sfinţii vor fi nevoiţi să fugă, ei, cei care Îi aduc o jertfă fără prihană lui Dumnezeu: «la jumătatea săptămânii», spune că «va face să înceteze jertfa și darul de mâncare și pe aripa urâciunilor idolești va veni unul care pustiește». (…) Acum, trei ani și șase luni constituie jumătate de săptămână.“”.

„J. Dwight Pentecost, Things to Come, Zondervan, Grand Rapids, 1958, p. 247.”

„Niciuna dintre presupusele profeţii cu pauze enumerate de Pentecost (op.cit., p. 247) nu este o profeţie cu privire la timp. Toate se bazează pe ideea că profeţiile din Vechiul Testament legate de Israel trebuie să se împlinească ad litteram faţă de Israel, în viitor.”

„1. Versetul 25 – Unsul (Mesia) (ebr. mashiach) – Cârmuitorul (ebr. nagid) – A+B. 2. versetul 26a – Unsul (ebr. mashiach) – A. 3. versetul 26b – domn (ebr. nagid) – B. „Acest tipar sugerează că toate cele trei referiri vizează același Uns/Mesia/Cârmuitor/Domn identificat la prima ocurenţă a acestei perechi de cuvinte în versetul 25. Dacă este așa, atunci, «poporul unui domn» care va veni se referă la poporul lui Mesia. (…) Dacă această interpretare este corectă, în ce sens au distrus cetatea și Sfântul Locaș, în anul 70 d. Hr., cei din poporul Cârmuitorului evreu Mesia? Armata romană a fost, într-adevăr, agentul fizic care a adus distrugerea propriu-zisă a Ierusalimului. Dar de ce l-au distrus? L-au distrusă pentru că Iudeea s-a răsculat împotriva Romei. Dacă Iudeea nu se răscula, armata romană nu ar fi mers niciodată acolo, iar Ierusalimul ar fi fost cruţat.“ (W. H. Shea, Daniel 7-12, Pacific Press Pub. Assn., Nampa, Idaho, 1996, p. 75, 76.)”.

„În gândirea dispensaţionalistă, moartea lui Hristos nu face parte din perioada celor 70 de săptămâni. „Stârpirea Unsului a avut loc la câteva zile după încheierea celor 69 de săptămâni“ (J. Dwight Pentecost, op. cit., p. 248) și cu circa 2.000 de ani înainte de începerea săptămânii a 70-a, undeva în viitor.”

„Vezi John Stott, Romans, InterVarsity Press, Downers Grove, Ill., 1994, p. 146; John Murray, Epistle to the Romans NICNT, Wm. B. Eerdmans Pub., Grand Rapids, Mich., 1965, p. 171; Charles Wanamaker, Commentary on 1 & 2 Thessalonians NIGTC, Wm. B. Eerdmans Pub., Grand Rapids, Mich., 1990, p. 88.”

„W. F. Arndt, F. W. Gingrich, „Téreó“, A Greek- English Lexicon, University of Chicago Press, Chicago, 1979.”

„Ibidem, „apo“, p. 19”.

„Ideea că aceste texte se referă la rămășiţa israelită și nu la biserică (J. Dwight Pentecost, op. cit., p. 278, 238) are din nou la bază presupunerea că Dumnezeu trebuie să Își împlinească ad litteram profeţiile faţă de Israel.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Gerhard Pfandl

Rate it

Previous post

Concerte

Concert LIVE de Crăciun cu Michael W. Smith – ȘtiriCreștine.ro

Nașterea lui Isus este cel mai important eveniment din istoria omenirii. Atmosfera feerică a acestui eveniment este așteptat mai mult ca niciodată. Muzica este un element care ne sensibilizează și ne pregătește inima pentru închinare, mulțumire, speranță pentru viitor. Descoperă frumusețea acestei sărbători, pătrunde puterea dragostei care ne-a fost dăruită prin Nașterea Domnului Isus împreună cu Michael W. Smith. Evenimentul se va desfășura EXCLUSIV LIVE ONLINE disponibil în toată lumea pe pagina oficială Ryman.org Intră în sezonul sărbătorilor de iarnă […]

todayDecember 18, 2020 1

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%