Ar putea fi un ritual searbăd, pe care l-am moștenit din familie, o poezie recitată mecanic, dar, la fel de bine, rugăciunea pentru masă poate fi un exerciţiu spiritual autentic.
Senzaţia de saţietate a reprezentat un lux pentru cei mai mulţi oameni, de-a lungul celei mai mari perioade din istorie, scrie oncologul Ezekiel Emanuel, subliniind că acest lucru reprezintă un motiv îndeajuns de solid pentru a te ruga înainte de masă. Medicul evreu povestește că și-a crescut copiii în acest mod, mulţumind pentru fiecare masă luată împreună, și că a simţit un gol atunci când copiii au crescut și au plecat, iar ocaziile de a se ruga în faţa unei mese cu multe tacâmuri au devenit tot mai rare. Prin urmare, atunci când a mers la restaurant împreună cu prietenii, nu a ratat ocazia de a se ruga pentru abundenţa de alimente (la care, nici chiar în secolul 21, nu are acces orice locuitor al planetei noastre).
Rostirea unei rugăciuni înainte de masă este o practică larg răspândită în Statele Unite, a arătat un sondaj realizat de The Washington Post și Kaiser Family Foundation. Aproape jumătate dintre americani își rezervă aproximativ un minut pentru a se ruga la masă – iar acest procent încă suprinzător de mare însumnează americani din sudul și din nordul ţării, din mediul urban și rural, catolici și protestanţi, democraţi și republicani.
Această rugăciune scurtă reprezintă, de fapt, „o modalitate puternică de a-ţi aminti că nu ești autosuficient, că trăiești datorită bunăvoinţei cuiva, că o mulţime de oameni care muncesc la fel de mult ca tine nu au ce mânca”, a declarat pastorul Tim Keller, rezumând astfel câteva dintre motivele pentru care persoane de religii diferite încă se apropie de mesele lor mai mult sau mai puţin încărcate având capul plecat și mâinile încrucișate în rugăciune.
Rugăciunea pentru masă care atestă recunoștinţa
Omul modern a pierdut adevărata bucurie de a mânca (dar și de a găti), ajungând să aibă o relaţie dezechilibrată cu mâncarea, observă educatorul de sănătate Tracie Abram. Ne concentrăm tot mai puţin pe ceea ce este în farfuria noastră – nu ne mai lăsăm ochiul să se bucure de pleiada de culori, nu îngăduim papilelor gustative să se răsfeţe mai mult timp cu fiecare înghiţitură de mâncare. Iar dacă pierdem acest festin al privitului, mirositului și mestecatului îndelung, compensăm prin mărimea porţiilor și prin numărul caloriilor. Mâncarea e considerată un lucru de la sine înţeles, iar exerciţiul mâncatului se amestecă (ba chiar este înghiţit) printre alte activităţi mai mult sau mai puţin importante ale zilei.
Dar dacă ne-am lua timp să înţelegem cât de binecuvântaţi suntem că nu trebuie să ne facem griji pentru ce vom mânca sau dacă vom mânca la masa următoare?
„Imaginează-ţi cât de recunoscător ai fi pentru o singură felie de pâine, dacă ar trebui să ari câmpul, să plivești buruienile, să semeni și să recoltezi cerealele, să macini și să cerni făina, să tai lemnele cu care să îţi coci pâinea”, scrie Abram. Chiar dacă pentru mulţi oameni acesta rămâne doar un exerciţiu de imaginaţie, pentru că alimentele lor provin în mare măsură de pe rafturile magazinelor, faptul că ne așezăm la masă cu suficientă mâncare încât să nu ne ridicăm flămânzi rămâne un motiv de recunoștinţă.
Anne-Marie Dole obișnuiește să se roage pentru mâncare, dar mărturisește că uneori cuvintele rugăciunii se rostogolesc odată cu lacrimile. Are 56 de ani și a fost cândva antrenoare profesionistă de cai, dar un acccident de mașină a ţintuit-o într-un scaun cu rotile pentru tot restul vieţii. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că am ceva de mâncare. Știţi, este un lucru oribil să suferi de foame”, spune femeia. Și nu vorbește din cărţi, chiar știe ce înseamnă să flămânzești.
Rugăciunea pentru masă reprezintă momentul în care ne luăm timp să ne exprimăm recunoștinţa pentru mâncare. Mesele noastre îmbelșugate intră în categoria acelor daruri bune despre care apostolul Iacov scrie că au o singură Sursă; ele descind de la „Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17).
Rugăciunea pentru masă este și un exerciţiu de smerenie, un moment în care „încetinim paradele noastre de autosuficienţă”.
A te opri, chiar și numai pentru câteva zeci de secunde înainte de a mânca, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru hrană înseamnă să îţi amintești că Dumnezeu poartă de grijă. Uneori suntem orbiţi de durerea care există în lumea noastră, dar avem nevoie să deschidem ochii larg pentru a privi tot ceea ce este bun în jurul nostru, punctează scriitorul Cole Douglas Claybourn. Avem nevoie să ne bucurăm de acest dar esenţial pe care-l primim zilnic, după cum avem nevoie să ne odihnim în făgăduinţa Lui că Se va îngriji de nevoile noastre esenţiale dacă Îl vom căuta pe El înainte de orice altceva.
Rugăciunea pentru masă este și un exerciţiu de smerenie, scrie pastorul Erik Raymond. Este vorba de acele momente în care recunoaștem că nu suntem Dumnezeu, că nu controlăm noi circumstanţele; momentele în care „încetinim paradele noastre de autosuficienţă” și vedem lucrurile dintr-o perspectivă corectă.
Rugăciunea pentru masă și apostazia
Mulţi dintre participanţii la sondajul efectuat de The Washington Post și Kaiser Family Foundation au declarat că au luat în serios rugăciunea pentru masă în momentul în care au avut copii, pentru că au dorit să-i deprindă cu exerciţiul rugăciunii.
Chiar dacă nimeni nu e atât de naiv să creadă că rugăciunea pentru masă va împiedica pe cineva să-și piardă credinţa, pastorul Erik Raymond este convins că rolul ei este mai important decât tindem să credem. Pe de o parte, spune Raymond, lipsa de recunoștinţă e semnul unei inimi necredincioase (Romani 1:21), iar faptul că nu ne străduim să Îl păstrăm în conștiinţa noastră are consecinţe serioase (Romani 1:28).
În două decenii de slujire, în care a auzit multe rugăciuni pentru masă, pastorul susţine că a putut vedea indicii despre starea spirituală a unei persoane chiar și din aceste câteva cuvinte rostite înainte de a mânca. Uneori a stat în prezenţa unei persoane care Îi mulţumea lui Dumnezeu pentru masă într-un mod care L-a făcut să se simtă binecuvântat, dar alteori a sesizat declinul spiritual al cuiva din modul mecanic în care se ruga sau din reticenţa de a o face. Concluzia lui este că rugăciunea are un efect esenţial, acela de a ne lega de Dătătorul oricărui lucru bun, așa că nu ar trebui neglijată în nicio împrejurare, oricât de banală ar părea ea.
Rugăciunea, o cheie a mărturiei creștine
Scriind despre viaţa de rugăciune a lui Iisus, scriitoarea Ellen White subliniază legătura Lui strânsă cu Tatăl: „Însuși Hristos, în viaţa Sa pe pământ, îl căuta zilnic pe Tatăl Său pentru a primi de la El noi rezerve de har și, după această comuniune cu Dumnezeu, mergea să-i întărească și să-i binecuvânteze pe alţii”.
Biblia ne arată că Iisus se oprea să Se roage înainte de masă, fie că era cu ucenicii Săi, fie că se afla înaintea unei mulţimi. Înainte de a-i hrăni pe cei 5.000 de oameni care veniseră să-I asculte cuvintele, „a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi apoi le-a dat ucenicilor” (Matei 14:19). La masă cu cei doi ucenici ucenicii pe care-i însoţise ca un Necunoscut pe drumul spre Emaus, El „a luat pâinea și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o” (Luca 24:30).
Rugăciunea pentru masă poate fi o formă de mărturie, chiar dacă nu acesta este principalul ei obiectiv.
Atunci când ne rugăm, nu facem decât să urmăm exemplul lui Iisus. În același timp, rugăciunea pentru masă poate fi și o formă de mărturie, chiar dacă nu acesta este principalul ei obiectiv.
Rugăciunea pentru masă într-un loc public este o „mărturie perturbatoare”, susţine profesorul creștin Alan Noble, care admite că s-a simţit de multe ori inconfortabil în situaţii de acest gen. E un disconfort care poate fi sesizat în cazul multor creștini care iau masa într-un restaurant sau în alt loc public. Într-o societate seculară, rugăciunea este privită ca un act religios intim, care ar trebui practicat doar acasă sau în biserică. Prin urmare, ea devine în spaţiul public o mărturie care infirmă ideea că ar trebui să ne manifestăm credinţa discret, ca pe o opţiune personală pe care o ascundem în viaţa publică. Deși nu ar trebui să ne rugăm în public doar pentru a fi văzuţi, pentru a șoca sau a incomoda pe ceilalţi, dacă evităm rugăciunea doar pentru că nu este considerată o practică socială dezirabilă, atunci ceea ce facem e să capitulăm în faţa ideilor impuse de secularism, conchide profesorul.
De fapt, „ciudăţenia” rugăciunii pentru masă vine din faptul că ea contrazice perspectiva materialistă, punctează Noble. Într-o societate în care unii iau mâncarea ca pe un dat, iar alţii văd în obţinerea ei geniul uman care a reușit să producă o gamă foarte variată de produse alimentare la scară largă și cu costuri rezonabile, rugăciunea de mulţumire propune o viziune cu totul diferită: mesele noastre vin din mâna lui Dumnezeu, sunt darul Lui pentru noi. Prin urmare, atunci când ne oprim să mulţumim pentru mâncare, ceea ce facem este să recunoaștem (și să transmitem mai departe) faptul că, dincolo de ambalaje, de tehnologie, de procedee revoluţionare și de eficienţa umană, se află puterea lui Dumnezeu care susţine totul.
Remarcând reticenţa multor creștini de a se ruga în prezenţa oaspeţilor, autoarea creștină Megan Hill subliniază că rugăciunea trebuie să fie un element important al ospitalităţii creștinilor. Dacă musafirii noștri sunt creștini, atunci rugăciunea împreună este un dar pe care li-l facem – le oferim sentimentul că sunt acasă atunci când sunt departe de casă.
Rugăciunea trebuie să fie un element important al ospitalităţii creștinilor.
Pe de altă parte, dacă avem oaspeţi care sunt străini de rugăciune, a-i invita să participe la momentele noastre obișnuite de închinare înseamnă să manifestăm faţă de nevoile lor spirituale aceeași grijă de care dăm dovadă când vine vorba de nevoile fizice pe care le au. În intimitatea casei noastre, rugăciunea poate vorbi convingător despre priorităţile inimii unui creștin, despre faptul că tot ce deţinem și tot ce suntem nu se datorează priceperii noastrei, ci jertfei lui Iisus.
Rugăciunile martirului Ștefan trebuie să fi răsunat în urechile apostolului Pavel până la convertirea lui, după cum și rugăciunile lui Pavel au stârnit dorinţa temnicerului din Filipi de a cunoaște mai mult despre Dumnezeul prizonierilor săi, conchide Hill, încurajându-ne să ne rugăm mai mult împreună cu oaspeţii noștri.
Până la urmă drumul între masa întinsă astăzi și ospăţul nunţii Mielului (Apocalipsa 19:90) poate începe pentru cineva chiar aici și acum, odată cu susurul blând al unei rugăciuni de mulţumire.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.
Post comments (0)