De unde aprindem speranța în vreme de război

Știm cum să facem lucruri firești în timp de pace, dar cum să ne continuăm viaţa și să ne păstrăm speranţa în vreme de război?

Dacă ne vom găsi sfârșitul într-un război, fie el și nuclear, ar fi de dorit ca acest moment să ne găsească implicaţi în lucruri firești: rugându-ne, muncind, citind, îmbăind copiii, vorbind cu prietenii, scria C.S. Lewis.

Știm cum să facem toate aceste lucruri în timp de pace, dar cum să ne continuăm viaţa și să ne păstrăm speranţa în vreme de război?

A 20-a zi de război și un carusel de emoţii în care ne tot rotim, pe măsură ce știrile din Ucraina se succed cu rapiditate, modificând scenariile abia creionate ale analiștilor.

Bombardamentele care continuă și se intensifică în mai multe orașe ucrainene, creșterea numărului de victime în rândul populaţiei civile. Sancţiuni fără precedent impuse economiei Rusiei, dar și miliardarilor din jurul președintelui rus, și o creștere a inflaţiei, alimentate de război, implicit și a costurilor în Europa.

Acuzaţiile Rusiei legate de dezvoltarea armelor chimice în Ucraina și îngrijorarea oficialilor occidentali în legătură cu posibilitatea ca Rusia să folosească arme chimice la Kiev. Patru runde de negocieri ruso-ucrainene încheiate fără rezultate concrete.

Un șuvoi de informaţii copleșitor, care aduce războiul de lângă graniţă chiar mai aproape, în casa și mintea noastră, determinându-ne să ne reconsiderăm nivelul de siguranţă și confruntându-ne cu întrebarea: „Și dacă războiul va ajunge și la noi?”.

Un război diferit, cu o miză diferită

Chiar dacă au existat zeci de războaie după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, o invazie a Ucrainei nu ar semăna cu aproape niciunul dintre aceste conflicte, scria pe 21 februarie 2022 jurnalistul David Leonhardt, într-un articol publicat de The New York Times.

Mai întâi, pentru că invazia Ucrainei ar implica folosirea forţei de către una dintre marile puteri ale lumii pentru extinderea dominaţiei regionale, iar un război voluntar de agresiune, pentru extinderea graniţelor sau a influenţei în regiune a reprezentat mai degrabă excepţia în cele opt decenii de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Atacarea Ucrainei ar reprezenta un semnal al debutului unei noi ere, în care ţările iau decizii bazate pe mărimea forţei lor militare, arată Leonhardt.

În al doilea rând, invadarea Ucrainei ar reprezenta un pas brutal făcut într-o criză deja existentă a democraţiei globale, unul inedit, în care o autocraţie ar prelua prin forţa armelor o democraţie. Un scenariu cu atât mai trist cu cât majoritatea ucrainenilor au ales valorile democratice, și cu atât mai îngrijorător cu cât democraţia se erodează de la an la an, după cum arată rapoartele organizaţiei Freedom House realizate din 2006 încoace.

Încordarea cu care este urmărit conflictul din Ucraina la nivel global are de-a face, în cele din urmă, cu faptul că acesta nu este doar un război local, ci unul cu potenţial semnificativ de escaladare. Ceea ce se află în joc în acest moment „este stabilitatea în Europa și întreaga ordine internaţională”, sublinia zilele trecute șeful politicii externe al UE, Josep Borrell.

Nu există multe scenarii optimiste cu privire la modul în care va evolua acest conflict, arată o analiză care inventariază opiniile mai multor experţi și analiști militari, concluzionând că Vladimir Putin nu are multe de câștigat din stingerea imediată a conflictului, dar are multe de pierdut – discuţiile despre necesitatea înlăturării președintelui rus de la putere sau despre posibilitatea acuzării lui pentru genocid, crime de război și crime împotriva umanităţii ar putea convinge liderul de la Kremlin, dacă mai era nevoie s-o facă, de faptul că înfrângerea nu poate fi o opţiune.

Ceea ce se află în joc în acest moment „este stabilitatea în Europa și întreaga ordine internaţională”, sublinia șeful politicii externe al UE, Josep Borrell.

Nu suntem atât de aproape de al treilea război mondial cum am fost în timpul Războiului Rece, iar un răspuns nuclear al Rusiei ca răspuns la sancţiunile economice care i-au fost impuse este puţin probabil, afirmă William Wohlforth, profesor de politică internaţională la Dartmouth, subliniind în același timp că este dificil de prevăzut turnura pe care o va lua această criză.

Acest război se deosebește semnificativ de cele obișnuite, iar consecinţele lui ar putea fi majore, inclusiv la nivel economic și de arhitectură a securităţii europene, cu excepţia faptului că va fi identificată o soluţie care să dezamorseze conflictul. Ceea ce lipsește în acest moment este tocmai acel „pod de aur” pe care să îl oferi inamicului pentru a se putea retrage, crede William Wohlforth, observând că de găsirea combinaţiei potrivite de sancţiuni și potenţiale recompense ar putea depinde oprirea crizei înainte de a degenera „într-o situaţie cu adevărat fără speranţă”.

În război, și spectatorii plătesc un cost piperat de anxietate

Avalanșa de știri și de imagini pe care le urmărim zilnic, în timp real, cu locuinţe distruse, orașe pustiite și civili împușcaţi pe stradă poate provoca o traumă indirectă, derivată, explică profesorul Bryan Robinson, subliniind că această formă de traumă este foarte reală și se poate manifesta prin simptome similare cu cele întâlnite la persoanele care trăiesc în mod direct evenimentele traumatice.

Războiul din Ucraina vine cu un cost ridicat de anxietate, declară Paul Salkovskis, profesor de psihologie clinică la Universitatea din Oxford, care s-a implicat în găsirea strategiilor de rezilienţă la teama declanșată de pandemie. Anxietatea indusă de posibilitatea extinderii războiului este în creștere, spune Salkovskis, explicând faptul că teama este un răspuns la ameninţare, unul care poate fi perfect raţional, dar care necesită ajutor specializat atunci când anxietatea devine invalidantă. În miezul anxietăţii se află incertitudinea, care generează comportamente precum consumul crescut de știri, în încercarea de a înţelege mai bine natura ameninţării, seriozitatea ei sau modul în care i se poate răspunde, explică profesorul.

Trauma indirectă este foarte reală și se poate manifesta prin simptome similare cu cele întâlnite la persoanele care trăiesc în mod direct evenimentele traumatice.

Chiar dacă, în cazul războiului, avem mai multe elemente de claritate decât în cazul pandemiei, în care dușmanul era un agent patogen necunoscut, suspansul este la fel de puternic, iar deconectarea este dificil de realizat, din cauza modului în care funcţionează lumea noastră, explică neurologul Dean Burnett.

După doi ani de pandemie, și implicit, de incertitudine, sentimentele pe care le experimentează mulţi odată cu începerea războiului din Ucraina sunt de „furie, lipsă de speranţă, neputinţă și amorţeală”, observă expertul în sănătate mintală Erin Jones, care susţine că gestionarea sentimentelor negative începe cu modul în care ne raportăm la fluxul continuu de informaţii.

De ce e nevoie de limitarea consumului de știri

După stresul cronic generat de pandemie, ameninţarea războiului îi face pe unii să se simtă ca și cum veștile bune ar fi dispărut pentru totdeauna, scrie Barbara Sahakian, profesor în cadrul Departamentului de Psihiatrie al Universităţii din Cambridge, insistând asupra nevoii de a rezista consumului compulsiv de știri.

Expunerea la fluxul ridicat de informaţii se dovedește copleșitoare, motiv pentru care ar trebui să decidem cu onestitate ce volum de știri depășește limitele între care ne putem menţine sănătatea mintală și să realizăm că este esenţial să ne ţinem departe de jurnalele de știri și de informaţiile din reţelele socializare, alocându-le un interval de timp fix și, de preferinţă, redus ca întindere, punctează Erin Jones. De asemenea, este necesar să ne informăm din surse credibile, obiective, și care să nu amplifice teama prin modul în care expun informaţia.

La două zile după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, profesorul de psihiatrie Steven Berkowitz a ţinut o conferinţă de presă la Universitatea Yale, iar una dintre primele recomandări pe care le-a făcut în vremea când reţelele de socializare nu existau, a fost închiderea televizorului. Oamenii nu ar trebui să verifice știrile legate de război mai mult de două ori pe zi, spune Berkowitz, explicând că, în ciuda percepţiilor noastre, lucrurile nu se schimbă chiar atât de dramatic în 24 de ore, cel puţin dacă nu ne aflăm într-o zonă de conflict.

Nevoia de a ne verifica telefonul la intervale mici de timp, absorbind ca un burete ultimile noutăţi, vine din nevoia de control și generează, de asemenea, un fals sentiment de control. În realitate, nu putem controla nimic din ceea ce se întâmplă în zona de război, iar sfatul experţilor este să ne concentrăm atenţia pe lucrurile asupra cărora avem control.

Cum ne menţinem echilibrul în vremuri de război?

Consumul de alimente sănătoase, recreerea, asigurarea orelor necesare de somn, hidratarea, petrecerea timpului în aer liber, mișcarea fizică fac parte dintr-o rutină a îngrijirii pe care nu trebuie s-o abandonăm în timpuri de incertitudine.

Dieta sănătoasă, de exemplu, poate reduce impactul negativ al stresului asupra corpului, susţine cercetătorul Matthew Kuchan, explicând „efectul în cascadă” al alimentelor asupra sănătăţii creierului.

Atunci când traversăm perioade dificile, ne putem confrunta cu perturbări ale somnului, dar acest lucru n-ar trebui să ne determine să tratăm somnul ca pe o problemă periferică, pentru că somnul și sănătatea mintală se influenţează reciproc, punctează neurologul Jeffrey Wertheimer. Privarea de somn poate conduce la niveluri mai ridicate de stres, frustrare, depresie și anxietate, dar în același timp diminuează abilitatea de a rezolva problemele, capacitatea de concentrare, memoria, capacitatea de conectare cu familia și prietenii și, în cele din urmă, interferează cu sănătatea fizică, remarcă Wertheimer.

Neglijarea nevoilor de bază va înrăutăţi modul în care reacţionăm la contextul de incertitudine în care ne găsim.

Semnalele pe care ni le trimite corpul în perioade de anxietate ridicată devin confuze, greu de deslușit, așa că ceea ce trebuie să facem e să respectăm ora obișnuită de culcare, să ne hidratăm, să mâncăm la intervale regulate, chiar dacă organismul nostru pare să nu simtă nevoia de somn, apă sau hrană, scrie psihoterapeutul Noel McDermott, explicând că neglijarea nevoilor de bază va înrăutăţi modul în care reacţionăm la contextul de incertitudine în care ne găsim.

De altfel, atunci când ne concentrăm pe lucrurile asupra cărora avem un anumit grad de control, faptul că rămânem eficienţi în gestionarea anumitor compartimente ale vieţii noastre ne ajută să facem faţă senzaţiei de copleșire, explică Steven Berkowitz.

În timp ce devorarea fiecărei știri legate de război ne oferă doar iluzia că suntem implicaţi în această criză, există modalităţi mai sănătoase (și mai utile) de a contribui la diminuarea suferinţei produse de acest conflict. Numărul ucrainenilor care fug de ororile războiului crește cu fiecare zi, iar organizaţiile care se ocupă de nevoile refugiaţilor au din ce în ce mai mare nevoie de resurse umane și materiale.

Generozitatea este unul dintre cele mai bune medicamente împotriva anxietăţii pe care le deţinem în prezent.

Studiile arată că gesturile de bunătate pe care le facem pentru cunoscuţi sau străini reprezintă o strategie eficiente de a șterge efectele stresului cotidian asupra sănătăţii noastre emoţionale. Iar dacă generozitatea este unul dintre cele mai bune medicamente împotriva anxietăţii pe care le deţinem în prezent, după cum susţine psihologul Adam Grant, avem un motiv puternic (deși nu acesta ar trebui să prevaleze) pentru a oferi ajutor multiplelor nevoi cauzate de tragedia războiului.

Credinţa în faţa crizelor care nu cedează

În mai 1985, David Jacobsen, director al unui spital din Beirut, a fost răpit de extremiștii musulmani, fiind captiv pentru următoarele 17 luni. Și-a petrecut prima parte a captivităţii legat, a fost mutat de mai multe ori, a fost obligat să trimită mesaje dictate cuvânt cu cuvânt de către răpitorii săi și nu a ieșit în aer liber decât de două ori în cele 17 luni. După eliberare, Jacobsen a povestit cu ce și-a umplut aceste zile lungi și cum a reușit să își menţină, până la capăt, speranţa în eliberare.

În cartea sa, „Uneori nu-mi vine să mă rog”, scriitorul Mike Jones preia și dezvoltă tehnicile folosite de Jacobsen pentru a rezista incertitudinii și dificultăţilor perioadei de detenţie, aplicându-le la orice criză de proporţii, care nu pare să cedeze, cu care se poate confrunta un creștin.

„Dacă Dumnezeu Se află la conducere, te vei elibera de presiune când crizele apar. Nu este doar un mod extraordinar de a trăi, e singurul mod care are sens.”

Credinţa că Dumnezeu Se află la conducerea vieţii noastre este esenţială, scrie Jones. Nu Dumnezeu este autorul suferinţei care brăzdează planeta, dar El nu ne abandonează în niciuna din crizele noastre, până în ziua în care va face ceruri noi și un pământ nou. „Dacă Dumnezeu Se află la conducere, te vei elibera de presiune când crizele apar. Nu este doar un mod extraordinar de a trăi, e singurul mod care are sens”, conchide autorul.

Să privești spre Dumnezeu mai mult decât spre criza în care te afli este o altă strategie pe care o întâlnim la multe dintre personajele biblice. Deși statura neobișnuită a lui Goliat a intimidat o întreagă oștire, David a reușit să-și înfrângă adversarul bazându-se pe o altă realitate, la care nu avea acces decât prin credinţă. Petru a descoperit că poate merge pe apă, cel puţin câtă vreme ochii lui au privit spre Iisus și nu spre mărimea valurilor.

Bătăliile pe care le ducem de-a lungul vieţii au întotdeauna o miză spirituală, de aceea și armele de care avem nevoie trebuie să fie supranaturale – un adevăr pe care psalmistul îl reliefează atunci când rememorează istoria poporului său, pentru a concluziona: „căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa, ci Tu mă izbăvești de vrăjmașii noștri” (Psalmul 44: 6-7).

Încrederea în făgăduinţele lui Dumnezeu rămâne ancora creștinului în timpuri de criză. Biblia este înţesată de promisiuni pe care Dumnezeu le face fiecăruia dintre copiii Săi: El Se va îngriji de nevoile noastre (Filipeni 4: 19), va lupta pentru noi (Exod 14:14), ne va sfătui cu privire la calea pe care trebuie să o urmăm (Psalmi 32:8), va fi cu noi în vremuri de strâmtorare (Psalmi 91: 15), ne va oferi „pace deplină” dacă ne încredem în El (Isaia 26:3). Și, la finalul istoriei păcatului, va șterge El însuși lacrimile noastre, invitându-ne în bucuria unui Acasă veșnic, din care vor fi eradicate jalea, strigătul și durerea (Apocalipsa 21:4).

Cu cât asimilăm mai mult din Cuvânt atunci ne adâncim în studiul lui, cu atât mai clar va putea Dumnezeu să ne vorbească prin el în orele în care suntem departe de Scriptură.

Dacă vrem să fim oameni care depinde de călăuzirea lui Dumnezeu în orice vreme, avem nevoie să devenim oameni ai Cuvântului scris, scrie profesorul Ron Clouzet, subliniind că, cu cât reușim să asimilăm mai mult din acest Cuvânt atunci ne adâncim în studiul lui, cu atât mai clar ne va vorbi Dumnezeu prin intermediul lui în orele în care suntem departe de Scriptură.

Rugăciunea este locul în care putem aduce fiecare frică și neliniște a noastră, 24 de ore din 24, siguri fiind că este Cineva care ne aude, ne înţelege preocupările și este dispus să preia toată această povară a grijilor, oferindu-ne în schimb pacea Lui, „care întrece orice pricepere” (Filipeni 4:7).

Speranţa în vreme de război

Întrebându-se ce merită să facem și ce nu, în vreme de război, scriitorul creștin C.S. Lewis observa că războiul e numai forma accentuată a realităţii familiare că vom muri într-o bună zi.

Acesta este motivul pentru care scriitorul mărturisea că e tentat să răspundă întrebării „Cum ar trebui să trăim într-o epocă atomică?” într-un mod simplu: exact așa cum am fi trăit în secolul al XVI-lea, când locuitorii Londrei se confruntau cu ameninţarea ciumei aproape în fiecare an și exact așa cum trăim deja într-o lume a bolilor incurabile, a accidentelor aviatice și de mașină.

Bomba atomică nu reprezintă nimic mai mult decât o nouă posibilitate de a muri prematur într-o lume cu multiple astfel de posibilităţi, în care moartea e mai mult decât o simplă probabilitate, conchidea C.S.Lewis.

Nu cred că C.S. Lewis încerca să minimalizeze chipul hidos al războiului atunci când îl alătura nenumăratelor suferinţe cu care se confruntă pământenii. Până la urmă, concluzia cu care încheiau istorisirile lor cei care au trăit vremurile de război („Cât de greu ar fi, numai război să nu mai fie”) arată cât de adânc marcate rămân fiinţele umane de o experienţă căreia cuvintele nu-i pot descrie fidel dramatismul.

În același timp, în vremurile de prosperitate uităm prea ușor adevărata realitate a lumii în care trăim și ne legănăm în iluzia că ne putem controla viaţa – o iluzie pe care n-o împărtășesc și cei care trăiesc în cele mai defavorizate și nesigure regiuni ale lumii. Poate că în mai mare măsură decât alte crize, războiul ne deschide ochii, arătându-ne că nu trăim într-o ediţie de buzunar a paradisului, ci într-o lume deformată de păcat, în care moartea, nedreptatea, durerea, despărţirile sunt însuși fundalul pe care rulează viaţa.

„Noaptea este întunecată și eu sunt departe de casă. Condu-mă Tu…” – acestea au fost versurile imnului care a răsunat în noapte, în timp ce prizonierele olandeze, transportate de naziști cu trenuri pentru animale până în lagărele de la Ravensbruck, se pregăteau să se culce în aer liber, cu o pătură subţire între ele și pământul umed. Erau vocile surorilor ten Boom, care își continuau misiunea de a disemina speranţă în iadul lagărelor naziste, așa cum o făcuseră și în libertate, când își deschiseseră casa oricărui evreu înspăimântat care le bătuse la ușă.

Noaptea este încă întunecată și noi suntem încă departe de casă, chiar dacă adesea ne-am lăsat rădăcinile să se întindă mai adânc spre pământ decât înspre cer. Speranţa vine însă de acolo de unde a izvorât dintotdeauna: de la Acela care a părăsit Împărăţia Păcii pentru a suferi, împreună cu noi, dar mai tăios decât toate experienţele noastre însumate, durerea războiului provocat de păcat. Chiar dacă nu înţelegem totul, chiar dacă ne dau târcoale temeri, Dumnezeul care ne-a purtat prin toate crizele trecutului o poate face la fel de bine și în viitor. De fapt, poate să facă mai mult de atât: să ne aprindă ca pe o lumină în noaptea care nu va dura pentru totdeauna.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.

Citește și: Lacrimi, război și lalele. O zi printre refugiaţi la Vama Siret