Credință

Deslușind „Zvonurile altei lumi”

todayOctober 14, 2021 2

Background
share close

Cartea Zvonurile altei lumi a fost scrisă, potrivit autorului ei, pentru cei care sunt blocaţi în „zonele de frontieră ale credinţei”: fie neagă existenţa supranaturalului, deși uneori tânjesc după ceva mai mult decât le oferă viaţa lor încorsetată în rutină, fie simt că nu știu cum să trăiască simultan în cele două lumi, vizibilă și invizibilă.

Așa cum și-a obișnuit deja cititorii, Yancey își structurează cartea în jurul unor întrebări esenţiale (Ce se întâmplă cu o societatea care a pus sacrul în paranteză? Care sunt temeiurile credinţei într-o lume invizibilă? De ce există atâta haos într-o lume creată de Dumnezeu? De ce atât de puţini oameni se bucură de lucuruile bune ale lumii luând ca reper voinţa lui Dumnezeu? De ce avem parte de zvonuri, iar nu de dovezi irecuzabile despre existenţa lumii spirituale?), transformându-și scrritura într-o verificare minuţioasă a propriei sale credinţe.

Mai întîi, Philip Yancey sondează experimentul inedit pe care l-a făcut prima societate din istorie, Occidentul modern, acela de a încercă să trăiască fără Dumnezeu, susţinând că nu suntem în stare să realizăm pe deplin efectele acestei mutaţii. Reducţionismul a fost preţul plătit pentru progresul știinţei, care a adus bunăstare societăţii moderne – dezintegrând întregul în elementele sale de bază, condiţia prin care Descartes spera să ajungem la cunoașterea desăvârșită a naturii în întregul ei.

Am ajuns astfel să vedem în fiinţa umană „nimic altceva decât o aglomerare de neuroni”, după cum afirma neurofizicianul Francisc Crick, unul dintre cei patru cercetători care au descoperit structura AND-ului.

Yancey explorează modul în care reducţionismul ocultează, și, în final, elimină elimină posibilitatea existenţei lumii supranaturale, analizând singurătatea tăioasă a locuitorilor acestui veac, nevoiţi să-și creeze singur un scop pentru o viaţă apărută întâmplător și să găsească temeiuri care să justifice valoarea fiinţei umane și necesitatea moralităţii.

O altă secţiune a cărţii tratează lupta pe care mulţi creștini o trăiesc, aceea de a concilia cele două dimensiuni ale existenţei. Autorul își avertizează cititorii cu privire la primejdia extremelor, de la tentativa de evadare din lumea naturală, asemenea pustiniclor sau fundamentaliștilor, la cea (mult mai pregnantă) a concentrării pe coordonatele lumii vizibile, atât de acaparante pentru simţurile noastre. Cea de-a doua atitudine are de-a face cu evacuarea sacrului din spaţiul fiecărei zile, restrângându-i aria la activităţile bisericești sau cu caracter spiritual.

Soluţiile pe care le propune autorul ţin de sporirea acuităţii vizuale, căutând dovezile întrepătrunderii lumii spirituale și materiale acolo unde ele sunt mai ușor de găsit („natura îmi reamintește mereu cât de dependent și de firav sunt”), antrenamentul permanent al găsirii și rămânerii în prezenţa lui Dumnezeu și deprinderea de a ne bucura de darurile bune ale lumii în care trăim. Prea mult timp creștinii au avut reputaţia de dușmani ai plăcerii și chiar ai bucuriei, dar nu de acest gen de extraspiritualitate avem nevoie, observă Yancey, subliniind nevoia de a (re)învăţa cum să cum să ne bucurăm de ceea ce este bun, raportându-ne mereu la voinţa lui Dumnezeu cu privire la viaţa noastră.

Prea mult timp creștinii au avut reputaţia de dușmani ai plăcerii și chiar ai bucuriei, dar nu de acest gen de extraspiritualitate avem nevoie.

Chiar și darurile bune pot fi (și încă atât de ușor!) pervertite, într-o lume scrijelită de păcat, de aceea avem nevoie să ne rugăm în spiritul, dacă nu folosind cuvintele rugăciunii lui Pascal: „Fii Tu limanul lor (al dorinţelor bune, n.r.), precum le-ai fost Izvorul”. Până la urmă, cel mai bun mod de a folosi darurile lumii materiale este de a le pune în slujba celor mai defavorizaţi dintre noi.

De fapt, pentru aceia care nu văd în credinţă decât „o orbecăială stranie și arogantă”, cel mai convingător dintre zvonurile lumii supranaturale, care străpung adesea Cortina lumii de aici și de acum, ar putea fi tocmai viaţa celor care, ignorând definiţia pe care societatea seculară o dă succesului, văd lumea (și acţionează în ea) conform unei ierarhii inverse, așa cum a făcut Iisus. Cei care Îl văd pe El în persoana celor mai neînsemnaţi fraţi ai Lui, dăruind și dăruindu-se binelui acestora, sunt cei care, în final,  reușesc „să dea viaţă existenţei lui Dumnezeu”.

Într-o ultimă secţiune, care analizează provocarea creștinilor de a-L face pe Dumnezeu vizibil într-o lume în care răul stăpânește, iar prezenţa lui Dumnezeu pare mult mai subtilă, Yancey își conduce cititorii printr-un periplu de verificare a valorilor care transpar din alegerile lor zilnice. Credinţa noastră într-o lume nevăzută poate fi ușor testată din modul în care ne raportăm la bani, la dificultăţi, la moarte sau la eșecurile morale ale celorlalţi. Banii pot exercita asupra noastră o forţă extraordinară de atracţie sau pot fi numai un dar împrumutat, pe care îl cheltuim cu recunoștinţă și responsabilitate, investindu-i pentru creșterea Împărăţiei. Necazurile sunt întreruperi dureroase ale vrajei pe care lumea material o ţese în jurul noastru sau ocazii care ne ascuţesc dorul dupa adevărata noastră Casă și ne fac să găsim în Dumnezeu făgașul și soluţia la anxietatea și incertitudinile noastre. Moartea este fie capăt de drum, fie un dușman deja învins de Cel Răstignit.

Admiţându-și limitele și eșecurile înregistrate în această trăire simultană în două lumi diferite, Yancey încearcă, în fiecare secţiune a cărţii sale, să definească procesul de asumare a dublei cetăţenii a creștinului. Este vorba de „un soi de salmonidificare a identităţii”, notează scriitorul, recurgând la analogia cu somonul, care trece printr-o serie de metamorfoze care îl ajută să treacă de la apa dulce într-un mediu sărat.

Analogia are limitele ei, câtă vreme suntem chemaţi să privim la „lucrurile de sus”, considerându-ne doar peregrini pe o planetă care este totuși căminul nostru pentru o vreme. În acest răstimp însă, datoria creștinilui nu este doar de a căuta amprenta lui Dumnezeu în lumea materială, ci de a deveni unul dintre acele zvonuri ale lumii spirituale și o împlinire a rugăciunii lui Iisus ca voia lui Dumnezeu să se facă nu doar în cer, ci și pe pământ.

Cei care au mizat totul pe veșnicie „caută, pe cât le stă în putinţă, să nu fie atât de pierduţi în ceruri încât să nu fie de niciun folos pământesc și, totodată, să nu fie atât de pierduţi pe pământ încât să nu fie de niciun folos ceresc”.

O misiune posibilă doar prin har, care reclamă capacitatea de a trăi simultan în „timpul mic, pământesc, al cadenţei zilnice” și în „timpul mare, ceresc”, după cum nota filosoful Andrei Pleșu.  Așteptarea autentică a Împărăţiei veșnice nu are nimic de-a face cu izolarea de problemele și nevoile lumii de acum. Dimpotrivă, conchide Yancey, cei care au mizat totul pe veșnicie „caută, pe cât le stă în putinţă, să nu fie atât de pierduţi în ceruri încât să nu fie de niciun folos pământesc și, totodată, să nu fie atât de pierduţi pe pământ încât să nu fie de niciun folos ceresc”.

Un exerciţiu pe cât de dificil, pe atât de ofertant, care reclamă efortul de identificare a liniei fine de demarcaţie, precum și a punctelor de întâlnire dintre cele două lumi, ambele aparţinându-I Celui care numește ambasadori imperfecţi pentru a transmite mesajul perfect al dorinţei sale de împăcare și de refacere a întregului fărâmiţat de păcat („ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”).

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Carmen Lăiu

Rate it

Previous post

Iisus

Cuvintele lui Iisus și contextul narativ iudaic

Maniera de a comunica a lui Iisus Hristos nu putea fi străină de contextul iudaic al vremii Sale. Într-o cultură eminamente orală, naraţiunile, istorisirile, pildele, metaforele ocupau un loc important.[1] Stabilirea sinagogilor în perioada celui de-al Doilea Templu (516 î.Hr. – 70 d.Hr.) a creat un context propice pentru instruirea poporului evreu în cunoașterea scrierilor sacre, prin intermediul acestor mijloace de comunicare.[2] Sinagogile nu reprezentau doar centre comunale de închinare, […]

todayOctober 13, 2021 2

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%