Editoriale

Despre o anumită investiţie spirituală

todayNovember 29, 2023 2

Background
share close

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea (Proverbele 22,6).

O amintire tot mai vie mă vizitează uneori, când mă gândesc ce mult datorez bunicilor mei dragi, în formarea mea ca om, pentru educaţia lor religioasă de un bun simţ sănătos, ţărănesc, cu acea încredere neclintită în Dumnezeu pe care o pot insufla numai sufletele curate ca de copii, păstrate astfel în trupuri ce ajung la vârste venerabile.

Amintirea mea este dintr-o vară în care aveam şase ani şi mă aflam la bunica din partea tatălui. Tocmai ajunseserăm sub poalele pădurii, unde bunica avea multă treabă pe o bucată de pământ cultivată de ea, când a realizat că uitase să hrănească puişorii de găină închişi pe prispa casei. M-am oferit să mă întorc singură pentru a-i hrăni şi, deşi bunica ezita să mă lase, la insistenţele mele temerare şi presată de treburi, a acceptat.

Am plecat spre sat, dar, la trecerea peste pârâu, m-a întâmpinat un grup gălăgios de copii ce pregăteau un baraj de pescuit; văzându-mă străină, de la oraş, singură şi mai micuţă, au început să mă alunge cu pietre, încercând să mă determine să fug şi strigând să nu mai trec pe la pârâul „lor”. Reacţia mea i-a surprins atât pe ei, cât şi pe mine: pur şi simplu, am refuzat să o iau la fugă şi, încasând câteva lovituri de pietre pe gambe şi glezne, am continuat mersul la pas până m-am îndepărtat, cu toate că durerea era foarte ascuţită.

Abia când hrăneam cu mălai puişorii am plâns, ca şi cum sperietura m-ar fi ajuns din urmă, în sfârşit; mă gândeam cum mă voi întoarce pe acelaşi traseu… Când am ajuns din nou la pârâu, m-am rugat lui Dumnezeu aşa cum mă învăţaseră bunicii mei şi, mirare mare: deşi erau la câţiva metri de mine, copiii cu pricina nu m-au mai văzut, am traversat de parcă aş fi fost invizibilă! Abia mai târziu am realizat întâmplarea asta miraculoasă şi puterea rugăciunii, purtându-le recunoştinţă dragilor mei bunici că m-au învăţat cum pot să fiu curajoasă: nu să nu simt vreo teamă, ci să mă bazez totdeauna pe ajutorul divin, chiar împotriva aparenţelor ostile şi piedicilor ce par insurmontabile.

Meditând la rolul membrilor unei familii în armonizarea ei interioară, cred că, mai mult decât părinţii – adesea confiscaţi de alergarea zilnică –, bunicii sunt cei chemaţi să cultive în sufletul copiilor dragostea de Dumnezeu şi credinţa neclintită în El, chibzuinţa de a cerceta lumea şi curajul de a înfrunta viaţa. Educaţia asta e un privilegiu (conştientizat sau nu) pentru oricine o primeşte în copilărie, fie că rămâne fidel ei, fie că, asemenea fiului risipitor, trece prin ocolul amar al lumii, ca să revină la ceea ce era mai preţios decât întreaga lume. Azi, cu ochii adultului, o consider o adevărată investiţie în dezvoltarea spirituală a oricărui individ, căci nu poţi deveni om întreg fără refacerea legăturii tale cu Dumnezeu.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Corina Matei

Rate it

Previous post

Copii

Singur (și fericit) – un statut tot mai frecvent în societatea modernă

Numărul persoanelor singure a crescut vertiginos în ultimele decenii în aproape 40% dintre ţările lumii. Deși unii se plâng de discriminarea economică la care sunt supuși, mulţi dintre cei care au ales acest stil de viaţă cred că sunt în posesia unui loz câștigător în alte segmente ale vieţii lor. Este mai costisitor să trăiești ca persoană singură în Marea Britanie decât să faci parte dintr-un cuplu, este concluzia unui […]

todayNovember 28, 2023

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%
https://upm.fatek.unkhair.ac.id/include/slotgacorhariini/ https://baa.akfarsurabaya.ac.id/inc/-/slotgacorhariini/ https://marumanfiore.xsrv.jp/