Prietenie

Dinspre mine, înspre noi | prietenia și reciprocitatea

todayJanuary 21, 2021 1

Background
share close

Înţelepciunea prieteniei înseamnă să-i găsești pe aceia cărora, oferindu-le, simţi că primești, fără ca aceasta să-ţi ceară să te schimbi sau să-ţi ceară vreun preţ.

Realitatea socială revelează faptul că prieteniei i se acordă un statut special în raport cu alte tipuri de relaţii, ca de exemplu căsătoria sau relaţiile intrafamiliale. Ea se naște atunci când termenii ei sunt avantajoși. Îmi place, mi se potrivește, am nevoie, face să râd, înţelege sunt criterii de bază pentru alegerea prietenilor. Toate aceste criterii au în vedere propria persoană. În lumina acestui fapt se evidenţiază câteva întrebări. Dacă prietenia ne are în centru pe noi, unde am putea găsi potenţiali parteneri în vederea prieteniilor noastre? Pot doi prieteni să se ofere în mod egal unul celuilalt? Ce se întâmplă când unul oferă mai mult? Este potrivit să avem așteptarea ca celălalt să lase de la el?

Prietenia nu cere nimic, deși primește

Prietenul răspunde la ceva profund din interioritatea noastră, „ceva ce suntem noi înșine”[1], dar fără intenţia de a ne schimba sau de a se schimba. Aristotel, în Etica Nicomahică, identifică prietenia ca fiind participaţia unuia în conștiinţa existenţei celuilalt. O reciprocitate în percepţiile asupra a ceea ce simte și gândește celălalt. Simţi că el gândește așa cum gândești tu. Acceptarea, naturaleţea, empatia sunt doar câteva dintre ingredientele prieteniei autentice, iar gradul de confort oferit de relaţie este dat de faptul că niciunul nu caută să-l schimbe pe celălalt. Nimeni nu-și dorește o prietenie în care celălalt caută să-l transforme după bunul său plac sau una prin care el să-l schimbe pe celălalt. Schimbarea, din orice direcţie ar fi, este un proiect costisitor. Timpul, emoţiile, conflictele, stresul sunt doar câteva dintre costurile unei astfel de abordări.

Prietenia ideală nu solicită nimic din partea celuilalt, ci doar se bucură de ceea ce deja este. Simpla manifestare naturală a ceea ce este celălalt răspunde nevoilor noastre profunde. Înţelepciunea prieteniei constă în găsirea unor persoane care, fără să le ceri nimic și fără să le coste ceva, îţi oferă crezând că primesc.

Prieteniile se aleg, nu se întâmplă. „Sunt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine și cu cei ce păzesc poruncile Tale” (Psalmii 119:63). Împrietenindu-te cu aceia cu care, prin felul lor natural de a fi, îţi găsești împlinirea nevoilor tale, prietenia are premisele satisfacţiei și durabilităţii.

Ce facem însă atunci când, în același timp, noi și prietenii noștri avem trebuinţe diferite? Cum ne raportăm la situaţiile în care, indiferent de decizia luată, unul sau celălalt este afectat?

Utopia reciprocităţii: egalitatea

Reciprocitatea în relaţiile de prietenie pornește de la premisa că putem ajunge la o situaţie de tip câștig-câștig sau că putem alterna rezonabil câștigul părţilor.

Adesea însă, așteptările de reciprocitate ale prieteniei creează impresia unei atitudini greșite de tipul „mi se cuvine”, care inhibă receptorii satisfacţiei, bucuriei, recunoștinţei și înlătură elementul surpriză din relaţie. Când cineva oferă ceea ce era dator să ofere sau când oferă ceea ce nu împlinește așteptările celuilalt, indiferent de intenţia lui, acest fapt nu este perceput ca un câștig de către cel care primește.

Măsurarea implicării și aportului în relaţiile de prietenie transformă reciprocitatea într-o ecuaţie imposibilă.

Matematica reciprocităţii în prietenii ţine de percepţia fiecăruia. Condiţiile și instrumentele de evaluare a darurilor primite sau oferite sunt într-o dinamică perpetuă. Când cineva este disperat și primește ajutor, acel ajutor este perceput ca cel mai important dar pe care îl putea primi. Lucrurile se complică însă când cineva primește un dar de care nu are nevoie. Un astfel de dar este cuantificat adesea ca sacrificiu din partea celui care primește și exclude reciprocitatea. Cea mai nefericită situaţie este aceea în care cel care primește ajutorul îl percepe ca pe o înrobire sau o intruziune în fiinţa lui. În cazul acesta, cel ajutat așteaptă chiar repararea situaţiei. Valoarea unui comportament și, ca atare, reglementarea reciprocităţii, ţin de percepţia receptorului.

Ecuaţia reciprocităţii poate fi folosită ca un cântar a ceea ce primim sau dăruim. Măsurarea reciprocităţii din perspectiva timpului și a sentimentelor simplifică ecuaţia, dar nu o rezolvă. Chiar dacă am încerca, este aproape imposibil să investim unii în alţii, în mod egal, timp și sentimente. Diversitatea nevoilor umane este principalul motiv (unii percep ca pe un câștig libertatea pe care le-o oferă partenerul, iar alţii au nevoie să fie mereu laolaltă și să facă toate lucrurile împreună).

Reciprocitate prin compromisuri benefice

Acceptarea și reciprocitatea benefică indică prezenţa compromisului în orice tip de relaţie. Compromisul presupune renunţarea la ceva din ceea ce își doresc ambele părţi, în urma negocierii. Atâta timp cât nu ameninţă principiile fundamentale de viaţă, compromisul este benefic și necesar. Dacă urmarea lui este dărâmarea sistemului de valori al unuia dintre cei doi, aceasta duce la frustrare și, mai târziu, la conflict. În cazul în care sunt puse în joc principii și valori de viaţă, este nevoie de un alt compromis, și anume, de respectarea reciprocă a opiniei și comportamentelor contrare. Însă cu cât se înmulţesc compromisurile de tipul acesta, cu atât mai vulnerabilă este relaţia. După cum nota Camil Petrescu, „marea înţelepciune e să-ţi alegi prieteni care nu te vor sili la compromisuri.”[2]

„Dintre toate mijloacele pe care înţelepciunea ni le-a dat ca să atingem fericirea în viaţă, de departe cel mai important este prietenia.” (Epicur)


Reciprocităţi false și alte excese

Uneori, reciprocitatea zugrăvește chipuri opuse ei. Un exemplu extrem ar fi sindromul Stockholm – victima devine obsesiv preocupată de nevoile răpitorului, neglijându-și propriile nevoi. Atașamentul faţă de agresor conduce până la imposibilitatea unei despărţiri voluntare. La scară mai mică sunt oamenii care, pierzându-și conștienţa valorii de sine în urma unor traume sau abuzuri, au nevoie să fie dominaţi într-o relaţie. În asemenea cazuri, paradoxal, relaţia total asimetrică oferă percepţia unei reciprocităţi. Unul are împlinită nevoia de a primi, iar altul, pe aceea de a oferi.

La această extremă de evitat se adaugă aceea a altruismului dezechilibra(n)t, care ne poate lăsa fără resurse interioare și poate deveni astfel dăunător. Această consecinţă se răsfrânge în cele din urmă și asupra aproapelui. Dar, ca în cazul protocolului de siguranţă în cazul prăbușirii unui avion sau ca în cazul mamelor care își îngrijesc bebelușii, binele celui care dăruiește este condiţia și sursa binelui aproapelui său. Condiţia principală a dăruirii este să ai ce oferi. Având grijă de tine, ai grijă de alţii. În același timp, altruismul poate acţiona în defavoarea celui asupra căruia se răsfrânge. Unele daruri sau momentul la care sunt oferite pot fi în defavoarea celui care le primește. Prin faptul de a lăsa mereu de la tine poţi încuraja abuzul, lenea, hoţia ș.a.m.d. Uneori, să nu oferi poate fi cel mai bun dar pentru aproapele tău.

Premisele reciprocităţii din perspectivă biblică

Cu toate acestea, afirmaţiile Bibliei cu privire la prietenie pun accentul acolo unde contează cel mai mult. „Este mai ferice să dai decât să primești” (Faptele apostolilor 20:35). „Prietenul adevărat iubește oricând” (Proverbele 17:17). „Nimeni să nu-și caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia” (1 Corinteni 10:24). „Oricui îţi cere, dă-i” (Luca 6:30).

Baza prieteniei este iubirea aproapelui. De fapt, aceasta este temelia umanităţii. Dumnezeu creează omul după chipul și asemănarea Sa, iar pe Sine Se definește ca fiind dragoste. Așadar, iubind, omul trăiește.

Dacă cea dintâi nevoie a omului este să fie iubit, cea mai mare nevoie a lui este să iubească. Creștinul nu oferă pentru a primi, ci primește pentru a da. Acesta este modul de manifestare a lui Dumnezeu faţă de om. Ne dă, înainte să oferim sau să merităm. Paguba scoaterii iubirii din prietenie nu constă în golirea ei până-n nefiinţă, ci în umplerea ei de egoism și răutate. Prietenia fără iubire duce la vrajbă și neînţelegeri.

În cazul prieteniei biblice, reciprocitatea este consecinţa implicită a oferirii. Oferind, îmi ofer. În același timp, altruismul este molipsitor. Pe lângă fericirea implicită pe care o produce, el oferă cel mai prielnic context ca aproapele, la rândul lui, să fie altruist. Beneficiul se dublează.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Ștefăniță Poenariu

Rate it

Previous post

Externe

Astronautul creștin Victor Glover: „Răsăritul și apusul din spațiu îmi amintesc de psalmul 30”

Imagine: Adobe Stock Astronautul Victor Glover a reflectat recent aspupra frumuseții răsăritului și apusului din spațiul cosmic, spunând că aceasta îi amintește de un verset din Biblie, din cartea psalmilor.  Glover este unul din cei patru astronauți care au plecat în spațiu în noiembrie anul trecut pentru o misiune științifică lungă de șase luni. El a postat joi câteva imagini pe Instagram de la bordul Stației Spațiile Internațioanle (ISS).  „Astăzi am făcut aceste fotografii, îmi plac răsăriturile și apusurile de […]

todayJanuary 20, 2021 1

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%