Divine Providence | God’s Love and Human Freedom

Cartea „Divine Providence. God’s Love and Human Freedom“, de Bruce Reinchenbach este impresionantă mai întâi prin totalul dezinteres al autorului de a impresiona. Reinchenbach are mai degrabă o moştenire de transmis.

Bruce Reichenbach este profesor emerit de filosofie, pensionat în 2011, după ce a predat la Universitatea din Augsburg timp de aproape jumătate de secol. După pensionare a predat ca profesor invitat în alte universităţi din lume și a scris. Ultima dintre cărţile sale, Divine Providence. God’s Love and Human Freedom[1] (Providenţa divină: Dragostea lui Dumnezeu și libertatea umană) este una dintre cele mai edificatoare lucrări care explică interacţiunea lui Dumnezeu cu lumea.

Scrisă după o viaţă de reflecţie, cartea lui Reinchenbach este impresionantă mai întâi prin totalul dezinteres al autorului de a impresiona. Reinchenbach are mai degrabă o moștenire de transmis. De aceea, textul are aspectul unei mărturii personale, dar argumentate academic. Tonul cărţii este așezat, echilibrat, modest și pios. Cu toate acestea, argumentaţia nu este nici pe departe modestă. Atent și sistematic, profund în egală măsură, Reichenbach răspunde cu răbdare întrebărilor care se ridică natural în cursul lecturii. Senzaţia de comprehensivitate pe care o conferă cartea este unul dintre principalele ei atuuri.

Volumul are 12 capitole, care urmează un fir logic evident. După ce analizează aspectele-cheie ale cărţii: suveranitatea lui Dumnezeu, libertatea umană și relaţia dintre acestea, Reichenbach lărgește cadrul, introducând în discuţie bunătatea lui Dumnezeu, omnipotenţa și atotștiinţa Sa. În mod necesar, analizează principalele modele teologice care sistematizează relaţia dintre aceste atribute: teismul clasic și teismul deschis, cu accent pe cel din urmă, care reprezintă inovaţia ultimelor decenii.

Finalul cărţii urmărește, în patru capitole, să răspundă la întrebările cele mai practice care au legătură cu domeniul de studiu al cărţii – providenţa lui Dumnezeu: întrebări legate de tăcerea lui Dumnezeu și perceputa Sa absenţă, de modul în care funcţionează rugăciunea de mijlocire și de posibilitatea existenţei și a explicării minunilor. Aceste ultime capitole fac volumul valoros pentru un public mai larg decât cel preocupat de discuţia oarecum mai tehnică din primele două treimi ale cărţii.

Reichenbach nu găsește argumente în favoarea ideii că Dumnezeu interacţionează cu lumea într-o manieră deterministă. Dimpotrivă, crede că Dumnezeu le garantează fiinţelor create libertatea deciziei. Cu toate că Dumnezeu Se autolimitează pentru a face posibil acest lucru, Reichenbach argumentează că Dumnezeu rămâne atotștiutor. Pentru cei care au aceleași vederi biblice, această carte este o aprofundare excelentă a argumentelor în favoarea acestor convingeri. Pentru ceilalţi, cartea lui Reichenbach este o provocare demnă de luat în considerare.