Creștinism

Divorţul între creștinii conservatori

todayDecember 16, 2020 1

Background
share close

În America, protestanţii conservatori par să divorţeze cel puţin la fel de des ca persoanele cu altă orientare religioasă. Ideea a devenit prilej de arătat cu degetul și acuzat de ipocrizie, însă aceasta este doar o dovadă că statistica este greșit interpretată.

Numeroși creștini practicanţi se bazează pe investiţia în valorile lor, cultivate de-a lungul vieţii, sperând sincer că ele îi vor împiedica să ajungă vreodată în pragul divorţului. Eforturile lor în direcţia aceasta sunt deja bine împământenite în cultura conservatoare americană, pe care o propunem spre analiză datorită caracterului ei de exponent, mai ales prin prisma exportării acestei culturi în afara Statelor Unite.

Credinţa și practica

Încă din adolescenţă, creștinii evanghelici conservatori promit să fie abstinenţi până la căsătorie.[1] Tinerii se documentează despre graniţele de siguranţă ale unei curtenii evlavioase[2] – ce pot și ce nu au voie să facă în timpul unei prietenii romantice[3] – și apoi se ambiţionează să le respecte. Sunt învăţaţi să evite pornografia.[4] Să nu sară dintr-o relaţie în alta.[5] Respectă instituţia căsătoriei și consideră că adulterul este ceva atât de grav încât nu poate fi nici măcar subiect de glumă.[6] În acest context, la nivelul întregii populaţii, rata divorţurilor în statele americane majoritar conservatoare este mai ridicată decât în cele majoritar liberale.[7] Paradoxul acesta i-a intrigat mai ales pe sociologi, care au încercat să afle de ce discursul pro-familie, atât de prevalent în mediile religioase conservatoare[8], nu scade rata divorţurilor în zonele cu un număr semnificativ de asemenea credincioși?

O misiune pentru sociologi

Nicholas Kristof, într-un editorial The New York Times, citează o cercetare întocmită de Naomi Cahn și June Carbone, care arată cum un stat conservator precum Arkansas are una dintre cele mai mari rate ale divorţului[9] din SUA, în timp ce un stat liberal precum Massachusetts are una dintre cele mai mici rate ale divorţului.[10] Cei doi sociologi susţin și că familiile liberale „își încurajează copiii să îmbine simultan toleranţa faţă de ceilalţi cu disciplina personală” și că, în consecinţă, „aceștia aleg în majoritate covârșitoare să își crească la rândul lor copiii în familii cu doi părinţi”.

Numeroase cercetări au evidenţiat în schimb faptul că credinţa religioasă și participarea la viaţa bisericii întăresc, în general, căsniciile și contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor. Și din acest motiv, rata vizibil mai mare a divorţurilor în statele conservatoare intrigă. Sociologii au sondat însă diferite mecanisme prin care influenţa conservatorismului religios s-ar putea face simţită în privinţa riscului de divorţ.[11] O parte dintre ei au observat că, atunci când din ecuaţia sociologică sunt eliminate elemente care nu ţin de religie în sine, dar se asociază cu ea, trendul nu se mai verifică.

Domesticirea statisticilor

Prima explicaţie la care au recurs sociologii a fost aceea că regiunile cu o concentrare mare de protestanţi conservatori au și alte caracteristici unice care sunt favorabile instabilităţii maritale. În zonele cu mulţi protestanţi conservatori, locuitorii sunt, în medie, beneficiari ai unui nivel mai scăzut de educaţie. În medie, ei tind să se căsătorească la vârste mai mici. După ce s-au căsătorit, au tranziţii mai rapide la statutul de părinte și după primul copil tind să facă relativ repede și alţii. În aceste regiuni se înregistrează rate mai scăzute de integrare a mamelor în câmpul muncii, iar familiile au venituri mai mici.[12] Tiparul familiei din regiunile conservatoare a fost botezat de sociologi „modelul familiei roșii”. Din nefericire, majoritatea acestor trăsături sunt factori de risc individual în privinţa divorţului[13], fără să decurgă direct din religie. Această primă explicaţie susţine, deci, că paradoxul este doar aparent și un rezultat al unei interpretări statistice care nu ţine cont de ansamblul mediului din care datele au fost recoltate.

O a doua explicaţie privește paradoxul prin prisma culturii maritale mult mai puternice în statele conservatoare. Altfel spus, rezidenţii statelor conservatoare ar înregistra rate mai mari ale divorţurilor deoarece înregistrează rate mai mari ale căsătoriilor și rate mai mici ale coabitării.[14]

În statele „albastre”, relaţiile care evoluează în coabitare și se destramă nu sunt înregistrate ca divorţuri, în timp ce, în statele „roșii”, fiindcă genul preferat de uniune este căsătoria, separarea este mult mai vizibilă în statistici.[15]

Sociologul american Bradford Wilcox, făcând apel inclusiv la propriile studii, argumenta că, dacă la nivel de stat, diferenţa în ce privește rata divorţurilor dezavantajează statele republicane, la nivel individual, statisticile arată opusul. Familiile republicane sunt mai stabile decât cele democrate, soţii tind să se declare mai des fericiţi în căsnicie, sunt mai puţin înclinaţi să își înșele partenerul, mai puţin dispuși să divorţeze, mai puţin predispuși să aibă primul copil în afara căsătoriei.[16] Wilcox nu pare să aibă dubii că aceste statistici individuale se datorează valorilor pro-familie, prosperităţii economice care derivă din împărţirea cheltuielilor cu un soţ și unui anumit tipar psihologic republican despre care spune că este marcat de optimism, conștiinciozitate și aversiune faţă de risc, toate predispunând la un mariaj mai stabil. Cercetătorul lasă să se înţeleagă că, de fapt, statistica la nivel de stat ar fi influenţată decisiv de ceilalţi rezidenţi, neconservatori, ai regiunilor albastre.

Valori amplificate și riscuri atenuate

Criticii filosofiei de viaţă creștine conservatoare spun că valorile religioase nu sunt suficiente pentru a proteja căsniciile, fiindcă aceeași „cultură religioasă [care] laudă sfinţenia căsniciei (…) provoacă tipare comportamentale care destabilizează căsnicia”. Acuzaţia pune rata crescută a divorţului pe seama educaţiei bazate pe abstinenţă, familism intens, preţul mare pus pe ideea de a avea copii, condamnarea avortului și ignorarea mijloacelor contraceptive.[17] Criticii suspectează că toate acestea ar contribui la formarea timpurie a familiilor și la încetarea educaţiei formale, ambele fiind factori care cresc riscul finalizării unei căsnicii în divorţ.[18] Copiii protestanţilor, încurajaţi să rămână abstinenţi până la căsătorie, ar grăbi momentul căsătoriei pentru că acesta ar coincide cu începutul vieţii sexuale. În același timp, fiindcă abstinenţa ocupă un loc central în educaţie, ei ar dobândi informaţii insuficiente privind mijloacele contraceptive existente. O sarcină timpurie/extraconjugală poate duce și ea la un mariaj timpuriu (lucru care nu se întâmplă în aceeași măsură în statele liberale, unde avortul este uneori considerat mijloc contraceptiv). Apoi, fiindcă familia e formată timpuriu, partenerii care se concentrează pe provocările unui început în doi nu mai acordă importanţă formării academice și renunţă deseori la studii.

Chiar dacă valorile bune, care trebuie păstrate, aduc cu ele riscuri adiacente, nu e nevoie să mergem pe calea celor care, în încercarea de a le evita, au devenit critici ai valorilor în sine.

E adevărat că o sarcină prematură, apărută într-o familie întemeiată timpuriu, needucată și săracă, crește presiunea care poate face divorţul să pară în ochii unora răul mai mic. Însă avortul nu este și nu devine o metodă contraceptivă, oricât s-ar protesta împotriva acestei idei. Celelalte mijloace de contracepţie trebuie cunoscute. Apoi, preţuirea familiei și a copiilor este o atitudine demnă de valoarea pe care acestea două le au în sine. În schimb, idolatrizarea familiei și stigmatizarea celor necăsătoriţi sau fără copii este o extremă. Între o persoană căsătorită și una necăsătorită nu există nicio diferenţă calitativă, iar atitudinile noastre ar fi bine să reflecte acest lucru.

În ceea ce privește educaţia sexuală sănătoasă, aceasta nu se rezumă la anatomie sau la mecanica sexului, ci pornește de la cunoașterea propriei persoane și cuprinde și noţiuni de inteligenţă emoţională (a ști De ce simt ce simt? De ce simte celălalt ce simte? Cum influenţează cele două interacţiunea dintre noi?), noţiuni de maturitate afectivă (Cum evit dependenţa bolnăvicioasă de celălalt? Gelozia? Ce înseamnă să am așteptări realiste de la o relaţie?) și noţiuni de comunicare (Ce înseamnă și cum se construiește intimitatea? Ce înseamnă consimţământul?). Există și alte componente importante ale educaţiei sexuale, legate indisolubil de religie, precum cele privitoare la cadrul legitim – căsătoria – în care Scriptura plasează sexualitatea umană. Când transmitem aceste valori morale, „trebuie să avem o abordare holistică”, susţine autoarea americană Anna Broadway, punctând că restricţiile sunt benefice, iar ideea de castitate premaritală este pozitivă, nu negativă, adică este oportunitatea accentuării idealului „iubirii care se oferă pe sine”. De aceea, oamenii ar trebui să se concentreze, spune ea, pe îmbogăţirea și pe construirea relaţiilor romantice în cadrul graniţelor impuse de principii.[19]

Educaţia eficientă nu este aceea care eludează valorile ca și cum suma tabuurilor ar trebui să fie constantă și deci, dacă am renunţat la tabuuri sexuale, trebuie să avem tabuuri axiologice. În realitate, valorile merită păstrate și afirmate ca atare, recunoscând însă și evitând riscurile care vin din ignorarea factorilor ce interacţionează cu acele valori și le pot deturna.

„Florentin Lehaci, „Și creștinii cad la testul pornografiei“, Semnele timpului, 31 aug. 2014, https:// semneletimpului.ro/social/si-crestinii-cad-la-testul-pornografiei.html.”

„Alina Kartman, „Ciocnirea culturilor sexuale (I)“, 2 oct. 2014, Semnele timpului, https://semneletimpului. ro/religie/teologie/sexualitatea-biblica/ciocnirea-culturilor-sexuale.html.”
„În urmă cu cinci ani, aproape 4 din 10 americani (39%) susţineau că divorţul rămâne un păcat și dacă este intentat după un adulter dovedit sau în cazul unui abuz (37%). O treime dintre pastorii americani (32%) cred același lucru (vezi Timothy C. Morgan, „One in Three Amercans Say Divorce Is Still a Sin in Cases of Abuse“, 18 aug. 2018, https://www.christianitytoday.com/news/2015/august/ one-in-three-americans-say-divorce-is-still-sin-in-cases-of.html).”

„Vezi Naomi Cahn, June Carbone, Red Families v. Blue Families, Oxford University Press, 2010.”

„W. Bradford Wilcox, Soft Patriarchs, New Men: How Christianity Shapes Fathers and Husbands: University of Chicago Press, Chicago, 2004, și Sally K. Gallagher, Evangelical Identity and Gendered Family Life, Rutgers University Press, New Brunswick, N.J., 2003.”

„Jennifer Glass, Jerry Jacobs, „Childhood Religious Conservatism and Adult Attainment among Black and White Women“, în Social Forces, 2005, nr. 83, p. 555-579.”

„Brent Simpson, „The Poverty of Trust in the Southern United States“, în SocialForces, nr. 84, 2006, p. 1625-1638.”

„R. A. Call Vaughn, Tim B. Heaton, „Religious Influence on Marital Stability“, în Journal for the Scientific Study of Religion, nr. 36, 1997, p. 382-392.”

„Ron Lesthaeghe, Lisa Neidert, „The Second Demographic Transition in the U.S.: Spatial Patterns and Correlates“, Report 06-592, Universitatea din Michigan, Centrul pentru Studierea Populatiei, 2006.”

„Mark Regnerus, Forbidden Fruit: Sex and Religion in the Lives of AmericanTeenagers, Oxford University Press, New York, 2006.”

„J. Glass, P. Levchak, „Red States, Blue States, and Divorce: Understanding the Impact of Conservative Protestantism on Regional Variation in Divorce Rates“, în American Journal of Sociology, vol. 119, nr. 4, 2004, p. 1002–1046.”

„Scott Fitzgerald, Jennifer Glass, „Can Early Family Formation Explain the Lower Educational Attainment of U.S. Conservative Protestants?“, în Sociological Spectrum, nr. 28, 2008, p. 556-577.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Alina Kartman

Rate it

Previous post

Cartea săptămânii

Gânditul emoțional și gânditul rațional – ȘtiriCreștine.ro

„De-a lungul anilor în modelul consilierii creștine multidisciplinară (CCM) pe care l-am dezvoltat cu ajutorul Domnului am spus multor oameni, și mie în primul rând, următorul lucru: Nu fi robul gândurilor și robul emoțiilor. Dumnezeu ți-a dat posibilitatea să raționezi, să gândești și să simți. Folosește gândurile și emoțiile ca slujitori ai tăi, nu tu să le slujești lor! Dacă ești robul gândurilor și robul emoțiilor atunci asta e idolatrie […]

todayDecember 15, 2020 2

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%