Aproape de cei persecutați

Doi dintre misionarii răpiți în Haiti au fost eliberați

todayNovember 23, 2021

Background
share close

Doi membri ai unui grup misionar răpiți în Haiti în urmă cu o lună au fost în sfârșit eliberați, însă alți 15 creștini sunt încă în captivitate.

„Cei doi ostatici care au fost eliberați sunt în siguranță, sunt într-o formă bună și sunt îngrijiți”, a declarat un reprezentant al Christian Aid Ministries (CAM) pe site-ul său. Organizația, care este organizatorul lucrării misionare și își are sediul în Ohio, a spus că „nu poate furniza sau confirma numele celor eliberați, motivele eliberării lor, de unde provin sau locația lor actuală”.

„Vă încurajăm să continuați să vă rugați pentru rezolvarea deplină a acestei situații”, a declarat CAM. „În timp ce ne bucurăm de această eliberare, inimile noastre sunt alături de ceilalți 15 credincioși care sunt încă reținuți. Continuați să vă rugați pentru ostaticii rămași înaintea Domnului.”

Grupul de 16 americani și un canadian erau în vizită la un orfelinat când au fost răpiți de 400 Mawozo, o bandă puternică al cărei lider a amenințat că îi va ucide pe ostatici dacă cererile de răscumpărare de un milion de dolari de persoană nu le vor fi îndeplinite.

Creștinii din Haiti, atât lideri ai bisericii haitiane, cât și misionari americani, au explicat recent preocupările lor către CT cu privire la modul în care lucrătorii CAM ar putea fi eliberați în moduri care ar descuraja bandele de răufăcători care fac viața în Haiti dificilă.

Între timp, rugăciunile constante și pline de compasiune ale susținătorilor CAM pentru răpitorii înșiși dezvăluie trei caracteristici cu care alți creștini ar trebui să fie familiare, cât și provocatoare de gândire, potrivit experților de la „Centrul de tineri pentru studii anabaptiste și pietiste de la Elizabethtown College”.

„Inimile noastre strigă: ‘Doamne, cât mai trebuie să continue asta?’”, au scris rudele prizonierilor într-un mesaj postat de CAM. „Și totuși, pe măsură ce această saga se prelungește căutăm și mai adânc în interiorul nostrul după har și curaj, și găsim în minele din  adâncurile sufletești niște pietre prețioase strălucitoare frumoase….”. Au fost citate cateva din caracteristicile credinței anabaptiste: „cât de prețios este să apartenenții la… Trupul lui Hristos”, „rugăciunile, Scriptura și mesajele de încurajare” și „zilele de rugăciune și post colectiv”.

„Vedem inimile creștinilor din întreaga lume adunându-se împreună în timp ce rugăciunile continuă pentru cei dragi și răpitorii lor”, au scris ei. „Deși tânjim ca așteptarea să se termine și ca cei dragi să fie eliberați, suntem totuși recunoscători pentru comorile pe care le-am găsit în această vale a plângerii – daruri de la Dumnezeul nostru și de la poporul Său.”

Sursa: Christianity Today

Puteți asculta mai jos un episod din podcastul „Quick to listen”, despre cum creștinii din Haiti perseverează în ciuda condițiilor dificile. (lb. engleză)

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Poteraș Ionuț

Rate it

Previous post

COVID-19

Eficienţa vaccinurilor anti-COVID. Este realist să așteptăm eficiență de 100%?

Știinţa medicală a făcut progrese extraordinare în ultimii 20-30 de ani, cu realizări care au dus la o creștere atât a speranţei de viaţă, cât și a calităţii vieţii. Boli precum cancerul, insuficienţa cardiacă severă, poliomielita sau tuberculoza au parte astăzi de abordări moderne și eficiente. În galeria impresionantă de soluţii medicale moderne, precum stimulatoarele cardiace sau cerebrale, transplantul de organe, dializa, protezele, insulina, levodopa (și lista ar putea continua), […]

todayNovember 23, 2021


Similar posts

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%