Invenții

E un monstru sub pat! Strategii de gestionare a fricii copilului

todayNovember 26, 2020 2

Background
share close

Sub pat sigur nu e niciun monstru. Dar cum să îl convingi și pe cel mic că e așa când vine la tine, pentru a 495-a oară, cu aceeași frică? Când simţi că eșuezi mereu în „Termină odată cu prostiile și mergi la culcare!”, e semn că ai nevoie să înveţi mai multe despre anxietatea copilului tău și cum puteţi lupta contra ei, împreună.

Adulţii se simt astăzi mult mai îndreptăţiţi și liberi să își recunoască propria anxietate în discuţie cu ceilalţi, faţă de cum se simţeau fie și în urmă cu un deceniu. Deschiderea aceasta i-a cuprins însă momentan doar pe adulţii care vorbesc despre adulţi. Discuţia despre anxietatea copiilor nu ţine încă pasul cu conversaţia despre anxietatea adulţilor, motiv pentru care resursele pentru părinţii care se văd nevoiţi să gestioneze îngrijorările copiilor lor nu sunt la fel de accesibile. Iar dacă se întâmplă ca părintele însuși să nu își gestioneze propriile frici, pare că la orizont e doar dezastrul.

Grijile copiilor

„Ce bine e să fii copil și să nu ai nicio grijă!” este un clișeu, dar este unul neadevărat. Copiii se îngrijorează cu privire la o mulţime de lucruri și multe dintre aceste griji fac parte din procesul normal de creștere, pe parcursul căruia și dispar, de altfel, rând pe rând. Însă atunci când îngrijorările sau frica celui mic îi afectează starea de bine, când e iritabil, plângăcios sau lipicios, nu poate adormi repede, are coșmaruri, face pe el în somn, se trezește în timpul nopţii, e semn că ar putea avea nevoie de ajutor din partea ta pentru a-și gestiona fricile.

Tulburare de anxietate generalizată (GAD). Copiii cu anxietate generalizată se îngrijorează aproape în fiecare zi, pentru diverse lucruri. Desigur că majoritatea copiilor își fac griji pentru lucruri precum temele, testele sau greșelile pe care le fac. Însă copiii cu GAD se îngrijorează mai mult și mai des despre toate aceste lucruri. Un copil cu anxietate generalizată s-ar putea îngrijora, de asemenea, de lucruri la care părinţii nu s-ar putea aștepta. De exemplu, s-ar putea să se îngrijoreze cu privire la recreaţie, la petrecerea de ziua lor de naștere, cu privire la joaca lor cu prietenii, le poate fi frică de teroriști, de război, vreme sau viitor. Pot nutri griji care îi vizează pe cei dragi, siguranţa lor, eventuale boli pe care le-ar putea avea sau moduri în care s-ar putea răni.

Pentru copiii cu GAD poate fi dificil să se concentreze la școală fiindcă în mintea lor există aproape întotdeauna există cel puţin o preocupare negativă, o grijă. Se relaxează greu și nu se recreează, au probleme cu mâncarea sau adorm greu noaptea. Unii copii cu GAD își păstrează îngrijorările pentru ei înșiși. Alţii vorbesc despre grijile lor cu un părinte sau un profesor. S-ar putea să întrebe mereu dacă se va întâmpla ceva de care își fac griji și, indiferent ce le spune adultul, să le fie greu să se simtă bine.

Tulburarea de anxietate de separare (SAD). Este normal ca bebelușii și copiii foarte mici să se simtă neliniștiţi când rămân fără părintele lor pentru prima dată. Dar ei se obișnuiesc relativ repede să fie cu un bunic, o bonă sau cu un învăţător și încep să se simtă ca acasă la grădiniţă sau la școală.

Unii copii însă nu reușesc să se acomodeze ideii de a fi fără mama sau fără tata și pot lua frica aceasta cu ei chiar și pe măsură ce devin adulţi. Adulţii cu un istoric de SAD se simt foarte neliniștiţi de faptul că sunt departe de părintele lor sau departe de casă.

Copiii cu SAD vor evita pe cât posibil să meargă la grădiniţă sau la școală. Vor spune că se simt prea rău sau prea supăraţi pentru a merge. Unii nu vor dori să doarmă singuri în cameră, să meargă la vreo petrecere în pijamale sau să facă activităţi în general fără să aibă părintele aproape.

Fobia socială (tulburare de anxietate socială). Copiii care se luptă cu fobia socială sunt îngroziţi de ceea ce vor crede sau vor spune ceilalţi. Se tem întotdeauna că ar putea face sau spune ceva jenant. Își fac griji că ar putea suna sau arăta ciudat. Nu le place să fie în centrul atenţiei. Nu vor ca alţii să îi observe, așa că s-ar putea să evite să ridice mâna la școală. Dacă sunt chemaţi la tablă, îngheaţă sau intră în panică. O prezentare publică poate părea pentru ei o imposibilitate terorizantă.

Fobia socială îi poate determina pe copii și pe adolescenţi (cei mai sensibili la părerile celor din jur) să evite școala sau prietenii. Se pot simţi rău sau obosiţi înainte sau în timpul școlii. Se pot plânge de alte senzaţii ale corpului, care sunt asociate și cu anxietatea, precum palpitaţiile sau senzaţia de sufocare. S-ar putea să se simtă agitaţi, să simtă că se înroșesc sau se încălzesc, că tremură sau sunt ameţiţi.

O formă extremă a fobiei sociale este mutismul selectiv (SM) care se manifestă la copii are au capacitatea de a vorbi, poate chiar vorbesc acasă, sau cu prietenii foarte apropiaţi, însă refuză să vorbească la școală, cu prietenii sau în alte locuri care le provoacă frică.

Fobie specifică. Cine nu își amintește să îi fi fost cândva frică de întuneric? Poate chiar de monștri, de tunete și fulgere, sau de vreun animal. Aceste frici atât de comune se liniștesc de cele mai multe ori cu ajutorul adulţilor, însă atunci când copilul suferă de o fobie, el simte o frică extrem de intensă și mult mai durabilă în timp. Copilul care are fobie de un anumit lucru va evita acel lucru cu orice preţ și va fi îngrozit și greu de consolat dacă nu va putea.

Cum recunoști anxietatea copilului?

Anxietatea devine o problemă atunci când ajunge să fie un obstacol în viaţa de zi cu zi a copilului. Atunci când el se retrage din activităţi normale și benefice pentru un copil de vârsta lui, când își refuză experienţe fugind de ele din cauza fricii că lucrurile vor merge rău, în vreun fel sau altul. De exemplu, e absolut normal ca în dimineaţa unui examen, un copil de vârstă școlară să simtă emoţii cu privire la cum se va desfășura totul. Însă unii copii pot fi atât de emoţionaţi încât nu reușesc să găsească forţa să meargă la școală în dimineaţa aceea. Din nefericire, anxietatea severă poate afecta sănătatea mentală și emoţională a copilului, deteriorându-i simultan încrederea în sine și respectul pentru propria persoană, creând astfel un cerc vicios care îl face să se izoleze de ceilalţi și să devină din ce în ce mai retras, sporindu-și suferinţa.

Copiii de vârstă un pic mai mare își pot manifesta anxietatea prin simptome care pot fi ușor înţelese greșit și tratate drept altceva decât anxietate:

  • lipsă de încredere pentru a încerca lucruri noi (deși e la vârsta explorării, când lumea întreagă ar trebui să fie un uriaș laborator) și o incapacitate de a se confrunta cu provocările simple ale vieţii de zi cu zi
  • dificultate de concentrare
  • probleme cu somnul/hrănirea
  • ieșiri nervoase violente
  • un pesimism alcătuit dintr-o multitudine de gânduri negative sau de presentimente că ceva foarte rău urmează să se întâmple
  • evitarea activităţilor de zi cu zi (mersul afară, la școală, în vizită la prieteni)

Înţelegând anxietatea copilului tău

Părinţilor care observă simptome ale anxietăţii la copilul lor, psihologii le recomandă să îi însoţească prin frică, astfel încât copiii să poată învăţa despre universul lor emoţional, într-un cadru în care se simt în siguranţă, și să își dezvolte un instrumentar psihologic la care să apeleze ori de câte ori se confruntă cu anxietatea.

Părintelui i se poate părea că cel mic este un rezervor nesfârșit de întrebări tip „dar dacă…?” și că fiecare răspuns rezonabil pe care îl oferă acestor întrebări nu face decât să le declanșeze pe următoarele, de același tip.

Lawrence J. Cohen autorul cărţii Reţete împotriva îngrijorării. O abordare prin joc a anxietăţii și fricii copiilor, e de părere că în miezul întrebărilor „dar dacă…? (te lovește mașina pe drum spre magazin? / tati întârzie pentru că i s-a făcut rău și a murit? / bunica o să se îmbolnăvească și nu o să mai poată merge? / bunicul o să cadă pe scări când vine să mă ia de la școală? / etc) sunt trei dintre cele mai comune simptome ale anxietăţii:

  • indecizia („dar dacă aleg greșit…?”)
  • perfecţionismul („dar dacă greșesc?”)
  • supra-pregătirea („dar dacă se întâmplă asta, sau cealaltă sau cealaltă?”)

Întrebările de tip „dar dacă?” sunt repetitive, stresante și nu produc soluţii creative sau utile. În schimb produc teroare ca și cum ar fi reale.

Una dintre soluţiile pe care le propune Lawrence J. Cohen la acest tip de gândire anxioasă este să o confruntăm, să îi recunoaștem iraţionalitatea, să răspundem gândurilor iraţionale și să îl ajutăm pe copil să trăiască în prezent. Gândirea anxioasă pendulează deseori între recapitulare și repetiţie: recapitulăm continuu ce am făcut, ca să vedem dacă e bine sau ce am fi putut face diferit și repetăm continuu pentru viitor, exersând fiecare scenariu din infinitatea posibilă. Copiii prinși între recapitulare și repetiţie au nevoie să se ancoreze în prezent, să schimbe „dar dacă…?”-urile cu întrebări care evaluează ceea ce este acum, în prezent.

Raţiunea și logica nu reușesc, din păcate, să ajute, spune Cohen. Nu vom asista niciodată la încheierea unei discuţii despre monștri de sub pat cu copilul spunând „Bine, mama, mulţumesc că mi-ai spus că nu există. Noapte bună.” Dar din fericire, aceasta nu înseamnă că nu există modalităţi de a combate altfel anxietatea.

Începeţi cu empatia. Copiii nu vor putea auzi argumentele prin care le contraziceţi fricile decât dacă știu mai întâi că înţelegeţi ce simt.

Provocarea nu înseamnă ceartă. Dacă te cerţi, atunci gândul anxios nu este contrazis în mod eficient – chiar dacă tu, părintele ai „dreptate”.

Cele mai puternice sunt provocările care vin din interior, cele pe care copilul le dezvoltă singur, nu pentru că i-a oferit părintele soluţiile pe care le folosește el.

Înainte de a contrazice gândurile anxioase ale celui mic, provoacă-le pe ale tale.

Jocuri care alungă frica

Unul dintre motivele pentru care gândurile anxioase sunt greu de combătut este faptul că le simţm ca și cum ar fi adevărul. De aceea compasiunea și răbdarea sunt indispensabile. Zona cerebrală numită amigdală este responsabilă pentru exprimarea fricii și a agresivităţii, iar oamenii de știinţă au observat că persoanele care suferă de anxietate sau de stres posttraumatic prezintă hiperactivări ale amigdalei.

Acest lucru i-a condus pe cercetători să considere că intervenirea asupra circuitului cerebral al fricii este o soluţie în tratarea anxietăţii. Unele tipuri de tulburăr anxioase pot fi tratate medicamentos și/sau cu ajutorul terapiei vorbite, între care terapia cognitv comportamentală este cea mai studiată. Însă psihologii spun că, în cazul tulburărilor care nu se pretează tratamentului medicamentos, se poate interveni și prin metode care să producă stimularea altor părţi ale creierului. Părinţii ar putea opta pentru o astfel de strategie, stimulând copilul să facă mișcare, să se implice în activităţi creative sau de altă natură care îi fac plăcere.

Dansul caraghios” este un joc prin care pot fi contracarate gândurile anxioase ale celor mici prin activitate fizică. Așa cum îi spune și numele, jocul presupune ca părinţii și copiii să își scuture fricile prin dans, oricât de caraghios ar arăta, imitând tremuratul de frică sau alte mișcări pe care copilul și le imaginează.

Copiii anxioși au imaginaţii foate active, prin urmare o altă posibilitate de a interveni este chiar prin intermediul jocului. Părinţii îl pot învăţa pe cel mic să își disipeze anxietatea „luând-o peste picior” cu un joc de „Din fericire/Din păcate”. Jocul constă în alternarea de propoziţii legate între ele care încep cu „din fericire” sau „din păcate”: „din fericire, azi e o zi frumoasă” spune un jucător. „Din păcate, plouă”, spune celălalt. Ideea jocului este să conteste seriozitatea impenetrabilă a gândurilor de îngrijorare și să ofere copilului un cadru în care să își poată exprima liber pornirea de a crea scenarii catastrofice.

Și dacă nu?” este un alt joc menit să alunge gândurile anxioase provocându-le. Un jucător spune un gând îngrijorător („dacă o să te transformi în găină?!”), iar celălalt îi răspunde cu („da, dar dacă nu mă transform?”). Scopul jocului este ca cei mici să ajungă să poată râde împreună cu părinţii de temerile lor cele mai apăsătoare și să în același timp să facă loc în gândirea lor și pentru posibilitatea ca gândul cel negru să nu se materializeze.

Copiii mai mari pot fi învăţaţi să cunoască modul în care fncţionează anxietatea lor, prin jocuri precum „Spionul” sau „Laboratorul omului de știinţă”, în timpul cărora trebuie să adune cât mai multe informaţii despre frica lor: „Când apare? Când este la punctul ei maxim? Când este la punctul ei cel mai puţin intens? Ce mă împiedică anxietatea să fac? Ce mă împinge să fac? Cum se simte corpul meu în tot acest timp? Cum ar reacţiona anxietatea mea dacă aș contesta-o? Ce se întâmplă cu anxietatea mea când exersez tehnici de respiraţie?”. Copilul poate învăţa astfel că anxietatea este ca un val care crește în volum înainte să se spargă de stânci, că ea vine, pe un crescendo, după care trece. Și că el poate observa această mișcare a valurilor, fără să o ia drept realitatea ultimă a vieţii lui.

Arsenalul împotriva anxietăţii lucrează deci și cu logica și cu emoţia, și cu corpul pentru a construi un tot care să opună rezistenţă îngrijorării și fricii. Din acest tot, nu trebuie să lipsească încrederea în Tatăl Ceresc, căruia cei mici îi pot cere oricând ajutorul prin rugăciune, sperând și văzând cum El le alungă chiar și cei mai înspăimântători monștri, prin îngerii buni care ne păzesc, și prin părinţii care sunt aliaţii lor puternici.

Alina Kartman este senior editor la Semnele timpului și ST Network.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Alina Kartman

Rate it

Previous post

Educatie

Un nou documentar HBO prezintă o ceremonie religioasă prin care o mamă îşi declară fiul ca fiind o fetiţă – ȘtiriCreștine.ro

Documentarul intitulat „Transhood”, care a avut premiera la HBO pe 12 Noiembrie, arată scene  în care un băieţel primeşte un aşa numit „botez transgender” în cadrul unei ceremonii religioase condusă de către o femeie. Aceasta s-a adresa persoanelor prezente chemându-le să „proclame public identitatea celor care se identifică ca fiind lesbiene, homosexuali, bisexuali, transgender, queer, nehotărâţi, intersex, pansexual, asexual şi orice altă categorie care nu a fost menţionată.” Matt Walsh, un cunoscut autor şi blogger conservator american, descrie într-o postare […]

todayNovember 26, 2020 1

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%