Cărți

Eșecul schimbării. O perspectivă biblică

todayAugust 28, 2021

Background
share close

Care sunt cele mai frecvente cauze ale eșecului de a ne schimba? Pentru claritatea și eficienţa argumentării, vom restrânge definiţia schimbării la acele transformări care afectează obiceiurile de viaţă și de muncă. Obiceiurile stau cel mai des în calea reușitei și a performanţei.

„Voinţa e totul!“ Chiar totul?

Într-un studiu din 2011, 27% dintre respondenţii chestionarului „Stres în America“ au raportat că o voinţă slabă este cea mai semnificativă barieră în calea schimbării. În același timp, o bună parte a celor care au participat la studiu cred că puterea voinţei este ceva ce poate fi învăţat și consolidat prin exerciţiu. Ipoteza se confirmă în cercetări recente.

Sinonimele populare pentru voinţă includ determinarea, impulsul interior, autodisciplina, autocontrolul. Dar psihologii caracterizează voinţa, sau autocontrolul, în moduri mult mai exacte. Potrivit celor mai mulţi specialiști în psihologie, voinţa poate fi definită drept: (1) abilitatea de a întârzia recompensa, (2) de a rezista tentaţiilor de scurtă durată în așa fel încât să fie atinse scopurile de lungă durată, (3) capacitatea de a ignora un gând, un sentiment sau un impuls nedorit, (4) stabilizarea conștientă și prin efort a sinelui, (5) o resursă limitată care se poate epuiza.[1] Într-adevăr, rezistenţa repetată la impulsuri slăbește voinţa, așa cum obosește un mușchi prin efort fizic.

„Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Geneza 39:9)

Cercetările au confirmat ipoteza că epuizarea voinţei poate fi prevenită prin credinţe și atitudini.[2] Există în Biblie câteva exemple în care voinţa este în mod repetat solicitată, dar persoana în cauză rezistă datorită unei credinţe sau atitudini în mod constant cultivate. Mă voi referi la două cazuri. În Vechiul Testament (VT), Iosif, fiul patriarhului Iacov, care era angajat la un demnitar egiptean, era „în toate zilele“ hărţuit de nevasta acestuia, care îi făcea avansuri făţișe (Geneza 39:10). Într-o zi, Iosif a trebuit să răspundă acestor insistenţe necuviincioase și a afirmat retoric: „Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Geneza 39:9).

În lipsa acestei perspective, a unei adeziuni la un cod moral al Fiinţei Supreme, nu văd nici cum și nici de ce s-ar fi opus Iosif la nesfârșit. Un alt exemplu este bătălia interioară a lui Iisus, care, în ceasul cel mai greu, în grădina Ghetsimani, Și-a găsit determinarea în cuvintele adresate lui Dumnezeu: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta“ (Luca 22:42). Se ruga astfel având în vedere slăbirea voinţei Sale și posibilitatea renunţării. În ambele cazuri, voinţa a slăbit prin suprasolicitare, dar credinţa și atitudinea faţă de Dumnezeu au sprijinit-o.

Echilateral sau echilibrat

Unii indivizi au personalităţi predispuse perfecţionismului. Acesta din urmă poate fi definit drept tendinţa de a stabili standarde care sunt nejustificat de ridicate și de a măsura valoarea unui individ în raport cu capacitatea lui de a atinge aceste standarde. De obicei, aceste standarde perfecţioniste sunt aplicate la sine. Cauzele apariţiei acestui tip de personalitate sunt mai multe și includ presiunea familiei, cea socială, cea mediatică și modelele nerealiste.[3]

Unii indivizi au personalităţi predispuse perfecţionismului.

Terapeuţii care lucrează cu asemenea tipuri de persoane sugerează că nu este eficient să le vorbească pacienţilor despre coborârea standardelor. Aceștia știu sau au primit deja asemenea sfaturi, ceea ce îi face mai puţin cooperanţi. Terapeuţii sunt mai degrabă sfătuiţi să lucreze la nivelul elementelor premergătoare perfecţionismului, și anume, nevoia de acceptare și de grijă personală, care pare să dirijeze comportamentul perfecţionist.[4] Persoanelor din această categorie li se recomandă ca în mod intenţionat să facă lucrurile suficient de bine, chiar dacă aceasta înseamnă imperfect în raport cu standardele iniţiale. Acest exerciţiu schimbă atitudinea faţă presupusele eșecuri și acceptarea lor și așază standardul în zona în care trebuie.

Îmi amintesc bine cum, în timpul activităţii mele pastorale, o tânără mi-a împărtășit frustrarea de a nu fi atins standardul de perfecţiune morală despre care auzea în jur și care i se recomanda din diverse surse. Am înţeles repede nu doar frustrarea, ci și intenţia de a renunţa cu totul la standard și la luptă. Este adevărat că „omul nu se va ridica niciodată mai sus decât modelul lui de curăţie, de bunătate sau de adevăr“[5]. Și că acest model este Iisus, în toată perfecţiunea lui (1 Ioan 2:6).

Dar tot atât de adevărat este că Iisus completează ceea ce lipsește și, la drept vorbind, întotdeauna va lipsi la noi, oamenii. Mă refer, firește, la imaginea din parabola lui Iisus despre un împărat care a condiţionat participarea la nunta fiului său de primirea unei haine de gală. Acea haină de nuntă a trebuit îmbrăcată atât de cei răi, cât și de cei buni (Matei 22:10,11). Aceasta înseamnă că, indiferent cât ești de bun și de sus pe scara schimbărilor în bine din punct de vedere moral, va fi mereu ceva ce trebuie suplinit de harul sau favoarea gratuită și nemeritată a lui Dumnezeu.

Subestimarea dificultăţii procesului

Este foarte posibil ca procesul schimbării să fie mult mai dificil în realitate decât în estimarea de la început. Întâmpinând aceste dificultăţi, sunt șanse ca motivaţia și voinţa să fie slăbite sau chiar anulate. În acest sens văd utile cele două întrebări pilduitoare ale lui Iisus: „Cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească? (…) Sau care împărat, când merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii?“ (Luca 14:28,31). Aici este nevoie de un pic de management și de cunoaștere de sine. Dar și de perseverenţa omului neprihănit, despre care spune poetul evreu că „tot ce începe duce la bun sfârșit“ (Psalmii 1:3).

Legând dificultatea procesului de perfecţionismul analizat anterior, înţelegem că trebuie să ne asigurăm că dificultatea nu e cauzată de niște aspiraţii personale nerealiste.

În acest caz, indiferent ce anume întâmpinăm, este potenţial gestionabil. În același timp este foarte posibil ca ne-ducerea schimbării până la capăt din cauza dificultăţii să nu fie imputată greutăţii procesului, așa cum ar trebui, ci sinelui, lucru care duce la descurajare. Dacă înţelegem că dificultatea schimbării rezidă în principal în parcurs și doar în sens secundar în lipsa noastră de capacitate, această concluzie ne va ajuta să perseverăm.

Descurajarea

Descurajarea este prezentă în viaţa celor mai mulţi încă din adolescenţă, când în procesul de școlarizare elevii întâmpină dificultăţi (costuri, resurse), ţinte înalte pentru angajare (note foarte bune) și constrângeri (locuri limitate).[6] Când vine vorba de schimbare, desigur că atitudinea este determinantă în acest proces. Un spirit care este descumpănit nu va lupta ca unul care este plin de determinare.

Se știe de aproape un secol că atât încurajarea, cât și descurajarea au un impact semnificativ asupra performanţei[7], deci implicit și asupra schimbării. Trebuie să înţelegem totuși că, în timp ce este normală, descurajarea nu trebuie să deţină controlul asupra deciziilor și implicaţiei.[8] Complacerea în descurajare deprimă spiritul și se va interpune în calea schimbării.

Așadar nu suntem vinovaţi că ne încearcă descurajarea, dar suntem răspunzători pentru felul în care o gestionăm.

Remediul la descurajare este, de cele multe ori, în noi, atunci când înţelegem că nu suntem în competiţie decât cu noi, iar pe noi chiar ne putem învinge, data viitoare. Totuși, atunci când resursele interioare sunt minime, vom avea nevoie de un suflu exterior, ceva care nu mai ţine de capacităţile noastre naturale. Este ca atunci când vrei să știi că cineva acolo Sus te vede, te știe, te iubește. Atât poezia (Psalmii 27:14), cât și profeţia (Daniel 10:19; Hagai 2:4) veterotestamentară oferă îndemnul: „Fii tare!“ Iar cei cărora li se adresează aceste cuvinte vor reuși să fie tari având speranţa și încredinţarea că vor primi ajutor de la Dumnezeu, că nu sunt singuri.

Transformarea spiritului

Astfel ajungem la ceea ce poate să constituie rezerva de putere atunci când voinţa, eșecul, dificultatea și descurajarea au periclitat finalizarea schimbării. Am intitulat această secţiune „transformarea spiritului“ deoarece acestea sunt două cuvinte-cheie. Schimbarea înseamnă transformare, iar transformarea este importantă mai întâi la nivelul spiritului. De ce? Fiindcă, potrivit Scripturilor creștine, spiritul este acela care „dă viaţă“, fie că vorbim de Spiritul lui Dumnezeu (Ioan 6:63), fie de interiorul omului (Hagai 1:14). Căci, da, când este blocat de vreuna din cauzele de mai sus, spiritul are nevoie de împrospătare, de viaţă, de motivaţie, iar uneori, fără atingerea Cerului, nu se va întâmpla nimic.

Nu este suficient să urmezi tipare, ci trebuie să-ţi modifici mentalitatea și să-ţi reconfirmi adeziunea la valorile biblice.

Când afirma: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi“ (2 Corinteni 5:17), apostolul Pavel avea în vedere înnoirea minţii, a spiritului. O persoană care caută cu regularitate acest izvor de reîmprospătare nu are decât de câștigat. Același Pavel face deosebirea între conformare și transformare când zice: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită“ (Romani 12:2). Da, nu este suficient să urmezi tipare, ci trebuie să-ţi modifici mentalitatea și să-ţi reconfirmi adeziunea la valorile biblice. Doar așa vei avea resursele necesare de a persevera într-o schimbare care trebuie să fie continuă.

De cate ori putem eșua?

Observând, analizând și întâmpinând cu soluţii fiecare din cauzele eșecului schimbării, nu ne rămâne decât să ne întrebăm de câte ori putem eșua. Răspunsul simplu ar fi: „Ori de câte ori este necesar pentru schimbare“. Aţi citit bine. În loc să inhibe schimbarea, eșecul ei are un rol stimulator și catalizator. Eșecul maturizează și creează oportunităţi de repoziţionare faţă de viaţă și ţintele ei.

Dumnezeu este dispus să ne reabiliteze cu totul.

Povestea apostolului Petru conferă probabil o bună ilustraţie. El L-a trădat pe Iisus de trei ori, așa cum îi prezisese El, deși nu L-a crezut (Marcu 14:30-31). Dar, după ce s-a căit și s-a întâlnit din nou cu Iisus faţă în faţă, după înviere, Mântuitorul l-a întrebat pe ucenicul corijent, tot de trei ori: „Mă iubești tu mai mult decât [ceilalţi]?“ (Ioan 21:15-17). Din această ultimă întâlnire învăţăm nu numai că ni se iartă căderile atunci când o cerem, dar că Dumnezeu este dispus să ne reabiliteze cu totul, așa încât rolul sau atribuţiile pe care le-am avut când am eșuat să ni le reasumăm, de data aceasta într-un spirit nou și cu o determinare proaspătă.

Laurenţiu Moţ identifică principalele piedici în calea schimbării și privește în Biblie cu speranţa de a găsi resurse noi pentru a le depăși.

„Roy F. Baumeister, John Tierney, Willpower: Rediscovering the Greatest Human Strength, The Penguin Press, New York, 2011, cap. 4, 6.”

„M. Muraven & R. Baumeister, „Self-regulation and depletion of limited resources: Does self-control resemble a muscle?“, în Psychological Bulletin, vol. 126, nr. 2, mar. 2000, p. 247-259.”

„Aysel Köksal Akyol, Güneş Sali, „A Study on the Perfectionist Personality Traits and Empathic Tendencies of Working and Non-working Adolescents across Different Variables“, în Educational Sciences: Theory and Practice, vol. 13, nr. 4, 2013, p. 2032-2042.”

„Ellen G. White, Tragedia veacurilor, Viaţă și sănătate, Pantelimon, 2015, p. 555.”

„Michael N. Code, Kerry B. Bernes et al., „Adolescents’ perceptions of career concern: Student discouragement in career development“ în Canadian Journal pf Counselling and Psychotherapy, vol. 40, nr. 3, 2006, p. 160-174, https://files.eric.ed.gov/fulltext/EJ739917.pdf.”

„Georgina Stickland Gates, Louise Q. Rissland, „The effect of encouragement and of discouragement upon performance“, în Journal of Educational Psychology, vol. 14, nr. 1, 1923, p. 21.”

„François Neville et al. „«Why Even Bother Trying?» Examining Discouragement among Racial-Minority Entrepreneurs“, în, Journal of Management Studies, vol. 55, nr. 3, 2018, 424-456.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Laurențiu Moț

Rate it

Previous post

Important

Poporul fără Biblie – Kimr din Sudan – ȘtiriCreștine.ro

Rugăciune pentru popoare fără Biblie: Kimr, SudanDupă calendarul lunar, în luna august ne rugăm pentru poporul Kimr din Sudan, neatinși cu Evanghelia și care nu au Biblia tradusă în limba lor. Rugați-L pe Domnul să trimită lucrători în Sudan pentru a împărtăși dragostea lui Isus cu poporul Kimr. Rugați-vă ca Duhul Sfânt să înmoaie inimile lor față de creștini, astfel încât aceștia să fie receptivi la Evanghelie. Rugați-L pe Domnul să mântuiască liderii cheie din poporul Kimr care să declare cu […]

todayAugust 28, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%