Iisus

Este religia o cauză a războiului?

todayAugust 24, 2023 2

Background
share close

Ar putea fi religia, în sine, o cauză a majorităţii războaielor? Biologul evoluţionist Richard Dawkins este unul dintre cei care cred că răspunsul la această întrebare este afirmativ.

Religia provoacă războaie pentru că dă naștere unor certitudini”, susţine Dawkins. Este o opinie pe care o împărtășește și omul de știinţă și filozoful american Sam Harris, care vede în religie „cea mai prolifică sursă de violenţă din istoria noastră”. Harris și Dawkins nu sunt singurii care văd o corelaţie directă între religie și război, mulţi alţii considerând că ideologia religioasă este pasibilă de a da naștere conflictelor violente.

Pentru a verifica adevărul acestor afirmaţii, să reflectăm la câteva războaie majore din timpurile moderne și să analizăm rolul jucat religia în declanșarea lor.

Primul Război Mondial (1914–1918)

Cunoscut și sub numele de Marele Război, acesta a fost unul dintre cele mai letale conflicte înregistrate în istorie. În acest conflict global s-au înfruntat Puterile Centrale (Germania, Turcia și Austro-Ungaria) și Puterile Aliate (Franţa, Marea Britanie, Rusia, Italia, Japonia și, din 1917, Statele Unite). Cauza cea mai vehiculată a izbucnirii Primului Război Mondial este asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, care a fost împușcat de naţionalistul sârb Gavrilo Princip, la 28 iunie 1914. Dar asasinarea a reprezentat doar catalizatorul războiului – naţionalismul, militarismul, imperialismul și alianţele politice au fost combustibilul din spatele Primului Război Mondial.

Tratatul de la Versailles, semnat în iunie 1919, trebuia să fie o garanţie că lumea postbelică nu va mai permite vreodată un conflict global atât de devastator.

Din păcate, Germania s-a simţit păcălită în urma semnării tratatului, care așeza pe umerii săi întreaga responsabilitate pentru război, obligând-o să plătească despăgubiri în valoare de miliarde de dolari statelor învingătoare, să cedeze mare parte din coloniile aflate sub dominaţie germană și din teritoriile cucerite sau anexate recent. De asemenea, Germania accepta statutului demilitarizat al Renaniei, provincie din care forţele militare aliate ar fi urmat să se retragă în 1935.

Al Doilea Război Mondial (1939–1945)

Chiar dacă nu se poate spune că termenii duri ai Tratatului de Pace au făcut inevitabil Al Doilea Război Mondial, cu siguranţă au deschis calea spre ascensiunea Partidul Nazist. Acesta a obţinut sprijin din partea populaţiei, seduse de promisiunea ștergerii umilinţelor îndurate de Germania și de cea a transformării ţării într-o putere imposibil de ignorant.

În manifestul său autobiografic din 1925, Mein Kampf, Hitler se descrie ca fiind antisemit (înainte de a se muta la Viena, la vârsta de 18 ani). Acest lucru a fost confirmat de Elisabeth Grünbauer, care și-a depănat amintirile despre tinereţea lui Hitler într-un interviu din 1994. Hitler a locuit în casa familiei ei din München timp de mai bine de un an, înainte de a pleca pe front, în Primul Război Mondial.

Indiferent care a fost momentul în care Hitler a început să adopte o poziţie antisemită, nu există nicio îndoială că percepţia despre evrei i-a influenţat acţiunile atunci când a ajuns la putere. Obsesia de a crea „o rasă pură” este o dovadă a faptului că antisemitismul său era legat de rasă, mai degrabă decât de religie.

Războiul civil rus (1917-1923)

Acest conflict este amintit în Guinness World Records drept „cel mai costisitor război civil din lume”, în ce privește numărul de vieţi pierdute în timpul războiului și în evenimente legate de război. Conflictul a fost purtat între facţiuni politice opuse (bolșevicii și cei care se opuneau Revoluţiei bolșevice) și a luat viaţa a peste 9 milioane de oameni, dintre care 8 milioane erau civili. Cu toate acestea, religia nu a jucat niciun rol în începerea acestui război. A fost o luptă între diferite grupuri politice și militare pentru controlul Rusiei.

Al doilea război sino-japonez (1937-1945)

Acest conflict a izbucnit ca urmare a rezistenţei chineze la expansiunea Japoniei, care a încercat să domine politic și militar China. Războiul a dus la moartea a 25 de milioane de civili, precum și la moartea a peste 4 milioane de militari japonezi și chinezi.

Deși au existat mai multe incidente, după ce japonezii au invadat Manciuria, „Incidentul de la podul Marco Polo”, din 1937, când trupele japoneze au deschis focul asupra soldaţilor locali, a fost considerat momentul oficial de începere a războiului

Alte războaie

  • Numit și „Marele Război al Africii”, cel de-al doilea război din Congo (1998–2003) a implicat direct nouă naţiuni africane și a ucis aproximativ 3,8 milioane de oameni.
  • Să nu uităm de milioanele care și-au pierdut viaţa în revoluţii și epurări în Cambodgia lui Pol Pot, China lui Mao, România lui Ceaușescu și Coreea de Nord sub dictatura familiei Kim.

Cum rămâne cu războaiele în care este implicată religia?

Sigur că există războaie care au motive religioase în spate. Cruciadele, Inchiziţia spaniolă, Războiul de 30 de ani și conflictul israeliano-palestinian în curs sunt doar câteva dintre ele.

Nu se poate nega faptul că, de-a lungul istoriei omenirii, extremiștii religioși au fost implicaţi în evenimente teribile sau că atrocităţi au fost comise de oameni cu diferite convingeri religioase, care pretind că duc un război sfânt, așa cum s-a întîmplat în atacurile jihadiste. Cu toate acestea, dacă reflectăm la numeroasele războaie care au fost purtate de-a lungul istoriei, este clar că politica, ideologiile concurente, conflictele etnice și luptele pentru putere sunt la fel de vinovate.

„Am ovservat că religia acţionează în multe moduri. Nu este corect să pretindem că are o esenţă unică, rigida și inerent violentă”, spune fosta călugăriţă Karen Armstrong. Elementul religios este adesea prezent în conflictele armate, fără a fi cauza acestora, susţine Armstrong, subliniind că liderii care urmăresc să-și consolideze puterea sau să se îmbogăţească folosesc adesea religia pentru a-și atinge scopurile.

Ar trebui să ne descotorosim de religie?

Deși religia nu este întotdeauna singura sau principala cauză a războiului, „noii atei” precum Dawkins și Harris cred că teismul (credinţa în Dumnezeu) nu este doar nejustificat, ci și dăunător și că ar trebui să i ne opunem cu vehemenţă.

Într-un articol publicat în 2014 în Sydney Morning Herald și intitulat sugestiv „Dumnezeu este cu noi, din păcate”, Sam de Brito sugerează că eliminarea religiei ar putea rezolva problema conflictelor globale.

„Elimină problema lui Dumnezeu în Israel și în Gaza și vei rămâne cu doi oameni care au mai multe în comun decât le pasă să descopere”, a scris el. „Dacă L-am înlătura pe Dumnezeu din restul Orientului Mijlociu, nu ar mai exista acest război devorator și sectar cauzat de un dezacord vechi de 1400 de ani.” De Brito nu este primul care a sugerat că realizarea păcii mondiale este un lucru „simplu”, ce presupune eliminarea religiei.

În 1789, catolicismul era religia oficială a Franţei. Populaţia Franţei era preponderent catolică, în timp ce membrii minorităţii evreiești sau protestante nu erau cetăţeni cu drepturi depline. Până în 1794 însă, toate bisericile din Franţa au fost închise. Filosofii iluminiști criticaseră Biserica, denunţând-o pentru bogăţia, puterea și influenţa ei. Proprietăţile bisericești au fost confiscate, 30.000 de preoţi au fost exilaţi și alte sute uciși ori forţaţi să se căsătorească. Calendarul creștin a fost înlocuit. Așa a început Revoluţia Franceză.

Citește și: Frica de război | Cum să nu ni se tulbure inima?

„Orice om înţelept, orice om onorabil, trebuie să fie îngrozit de religia creștină”, declara Voltaire. „Religia a ţinut (omul) în ignoranţă faţă de îndatoririle sale reale, faţă de interesele lui adevărate. Doar risipind acești nori și aceste fantome ale religiei vom descoperi Adevărul, Raţiunea și Morala”, susţinea  baronul d’Holbach.

Doar că Domnia Terorii, una dintre etapele Revoluţiei franceze, a demonstrat că înlăturarea religiei nu a eliminat și nici măcar a prevenit violenţa.

Ce spune Biblia despre Dumnezeu?

În cartea sa, The God Delusion, Dawkins îl descrie pe Dumnezeu ca fiind „cel mai neplăcut personaj din toată ficţiunea” folosind atribute precum „meschin”, „nedrept” și „neiertător” pentru a-L descriere.

Nu pot vorbi în numele tuturor religiilor – doar din experienţa mea de creștin –, dar Dumnezeul despre care am citit în Biblie nu seamănă cu portretul pe care îl desenează Dawkins. Cartea Exodul îl descrie pe Dumnezeu ca fiind „milos”, „încet la mânie”, „plin de îndurare” și „iertător” (Exod 34:6).

Cartea Psalmilor înfăţișează un Dumnezeu care „dă pâine celor flămânzi” (Psalmul 146:7), „ocroteşte pe cei străini” și „sprijină pe orfan şi pe văduvă” (Psalmul 146:9).

Iisus a spus că una dintre cele mai mari porunci date omului este „să ne iubim pe aproapele ca pe noi înșine” (Marcu 12:31). Îmi pot doar imagina câte războaie am putea opri, dacă am urma acest principiu!

Evangheliile lui Luca și Ioan relatează episodul în care Petru a tăiat urechea unui soldat, într-un moment de mânie, iar Iisus l-a mustrat, înainte de a vindeca soldatul. Temperamentul nestăpânit și acţiunea pripită a lui Petru ar fi putut genera un conflict, dar intervenţia lui Iisus a calmat lucrurile.

(Un fapt amuzant e acela că Marea Britanie și Spania chiar au intrat în război atunci când un căpitan britanic a susţinut că marinarii spanioli i-au tăiat urechea. Războiul a durat aproape 10 ani și a fost numit Războiul urechii lui Jenkins).

Adevărata cauză a războiului

În cele din urmă, cauza principală a războiului este una umană. Fie că este vorba de putere politică, control ideologic sau de motive religioase, la bază este dorinţa noastră de a obţine lucrurile pe care nu le avem.

„De unde vin conflictele şi luptele între voi? Nu din acestea, din dorinţele voastre care se luptă în mădularele voastre? Voi doriţi, dar nu aveţi; ucideţi şi râvniţi, dar nu puteţi obţine; vă certaţi şi vă luptaţi, dar nu aveţi, pentru că nu cereţi.” (Iacov 4:1-2, NLT).

Să nu transformăm religia într-un motiv de război. În schimb, să facem din religie un exerciţiu de autocontrol, o șansă de a ne manifesta compasiunea și o lumină în întuneric.

Vania Chew locuiește în Sydney și lucrează ca asistent marketing la Adventist Media. O versiune a acestui articol a apărut pentru prima dată pe site-ul web Signs of the Times Australia.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Vania Chew

Rate it

Previous post

Credință

Relația cu timpul | Captivi între acele de ceasornic

Dacă în urmă cu aproape șapte decenii Hans Selye introducea noţiunea de stres în limbajul știinţific, astăzi conceptul a prins rădăcini solide în vocabularul nostru, invadând toate etajele cotidianului. O cauză frecventă a stresului, deși inegal distribuită între muritori, împletește suficiente fire în ţesătura ei complicată, pentru a nu putea fi evitată pe de-a-ntregul: relaţia cu timpul. Cu siguranţă, dacă un om din istorie ar putea să facă saltul în […]

todayAugust 22, 2023

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%
https://upm.fatek.unkhair.ac.id/include/slotgacorhariini/ https://baa.akfarsurabaya.ac.id/inc/-/slotgacorhariini/ https://marumanfiore.xsrv.jp/