Recenzii

Fascinaţia libertăţii eterne într-un regim comunist

todayJune 3, 2022 2

Background
share close

Cea mai mare surpriză a anului 1989 a fost rapiditatea cu care regimurile comuniste din Europa s-au prăbușit. Colapsul acestora a survenit tot atât de repede precum s-a desfăşurat instalarea lor. Două personalităţi au avut un rol incontestabil în subminarea unui regim comunist care părea să fie veșnic.

Papa Ioan Paul al II-lea (1920-2005), polonez

Istorica alegere în 1978 a unui polonez în poziţia de suveran pontif a schimbat radical datele geopolitice şi spirituale ale lumii. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Pontificatul său de 26 de ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, după activitatea Sfântului Petru (estimată între 34 și 37 de ani) și cea a lui Pius al IX-lea (31 de ani).

Primul său pelerinaj în Polonia natală a fost punctul de cotitură – „a fost detonatorul”, avea să afirme generalul Jaruzelski, ultimul preşedinte al Poloniei comuniste. Chiar și adversarii au recunoscut că persoana lui Karol Wojtyla, deși nu a constituit niciodată o parte evidentă a rezistenţei, a generat o schimbare fundamentală odată cu mesajul adresat concetăţenilor săi.

Flacăra a fost aprinsă și s-a răspândit de la un capăt la celălalt al Poloniei. Mulţi consideră
azi că, fără papa Ioan Paul al II-lea, nu ar fi existat sindicatul Solidaritatea. Fără Solidaritatea, nu ar fi existat Gorbaciov. Fără Gorbaciov, nu se putea vorbi de căderea
comunismului.

Mihail Sergheevici Gorbaciov (n. 1931), rus

Lider al Uniunii Sovietice între 1985 și 1991, a avut o contribuţie decisivă la prăbușirea regimului pe care aceasta se clădise. Perestroika (reconstrucţia) și glasnostul (deschiderea), pe care el le-a iniţiat și promovat, au fost elementele care au constituit o lovitură fatală pentru lagărul comunist. Încercările sale sistematice de democratizare a URSS-ului au dus la definitiva subminare a puterii Partidului Comunist, dar și a propriei sale poziţii.

Într-o întâlnire din cursul anului 1989, Gorbaciov i-a spus papei Ioan Paul al II-lea: „Apreciem misiunea dumneavoastră la acest înalt scaun, suntem convinși că va însemna mult în istorie.” În 2005, la moartea papei, Gorbaciov a afirmat despre pontif că „este un exemplu remarcabil pentru noi toţi. (…) Trebuie să fi fost voia lui Dumnezeu. El s-a comportat în mod cu adevărat curajos.”

Pentru contribuţia sa la încetarea Războiului Rece, Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990. În propria ţară, nu se bucură de aceeași preţuire. Mulţi nostalgici ai supremaţiei Uniunii Sovietice îl învinovăţesc pentru dezintegrarea blocului socialist.

În 2014, a părut hotărât să reintre în atenţia publică, susţinând, în mod surprinzător, politica lui Vladimir Putin, care afirma, nu demult, că „dispariţia URSS-ului a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut”.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Florentin Lehaci

Rate it

Previous post

Libertate religioasă

Adventiștii de ziua a șaptea și libertatea religioasă

Adventiștii de ziua a șaptea consideră conceptul de libertate religioasă drept esenţial în misiunea lor. „Separarea dintre biserică și stat oferă cea mai bună ocrotire libertăţii religioase și este în conformitate cu declaraţia lui Iisus: «Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!» (Matei 22:21).“[1] Ellen White (1827-1915), care a avut un rol important în organizarea și consolidarea Bisericii Adventiste de Ziua a […]

todayJune 3, 2022

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%