Cultură

„Femeia cu cartea” | Slăbiciunea care descătușează puterea lui Dumnezeu

todaySeptember 6, 2021

Background
share close

Dumnezeu folosește trăsăturile care ne displac și slăbiciunile noastre pentru a crea ceva măreţ, dincolo de abilităţile și imaginaţia noastră – acesta este mesajul care răzbate din filele biografiei misionarei Gladys Aylward, Femeia cu cartea.

Statura scundă și părul drept, de culoarea păcurii, au fost trăsăturile care au frustrat-o pe pe Gladys Aylward întreaga copilărie și adolescenţă. Născută la începutul secolului trecut într-un cartier din Edmonton, în nordul Londrei, Gladys tânjea să fie frumoasă, la fel ca sora ei, și să obţină note mari la școală. Singurul ei dar părea să fie totuși măiestria de a povesti frumos; se pricepea doar la „vorbe” – reproșul cel mai frecvent pe care i-l făcea tatăl ei. Darul de povestitoare nu părea, de altfel, să-i fie de vreun folos, nici în timpul școlii, nici în anii în care a lucrat ca slujnică în casele locuitorilor înstăriţi ai orașului.

„Este nevoie de cel puţin 200 de misionari în China” – un scurt anunţ citit într-o revistă misionară avea să modifice radical relieful planurilor ei de viitor. Gândul la milioanele de chinezi care mureau fără să fi știut că un Altul îi iubea îndeajuns cât să fi murit deja pentru ei a dat o turnură diferită vieţii ei, deși prietenii și familia au respins cu ostilitate aceste planuri de la bun început. Începea o luptă care nu avea sorţi de izbândă decât prin dezancorarea de orice sprijin exterior și agăţarea de Cel care îi făcuse chemarea de a iubi, de a sluji și de a suferi pentru un popor căruia nu-i cunoștea nici limba, nici obiceiurile.

Gladys însăși va scrie, spre sfârșitul vieţii, unei prietene misionare, că nu e realist ca să se aștepte la un drum mai neted decât cel pe care a pășit Fiul Omului, în timp ce mergea spre Golgota.

Pe măsură ce deapănă istoria lui Gladys Aylward, cartea deconstruiește mituri despre modul în care (credem că) Dumnezeu intervine în îndeplinirea planurilor pe care El Însuși le creionează. Povestea „femeii cu cartea” nu curge lin, fără aluviunile dezamăgirilor și suferinţelor tăioase. Dimpotrivă, provocări și primejdii reale survolează perimetrul zilelor trăite printre străini, care întâmpină tentativele ei de apropiere cu ocări, împroșcând-o cu balegă.

De fapt, miracolele care jalonează experienţa ei se îngemănează cu lipsuri, strâmtorări și lupte sufletești foarte vii. Fragilitatea și teama sunt prezente în fiecare moment de cumpănă, însă Gladys nu pactizează cu ele, nu se lasă fărâmiţată de împotrivire sau ameninţare.

Deși a tânjit ani în șir să plece în Orientul Îndepărtat, cu gândul la milioanele de chinezi care n-au auzit vestea bună a Evangheliei, călătoria în China s-a lăsat așteptată, ușile de acces închizându-se cu zgomot, iar gesturile de sprijin fiind mai degrabă note de subsol decât centrul acestei istorii. După 3 luni de pregătire pentru misiune în cadrul Misiunii pentru China Continentală, comisia de examinare a decis întreruperea trainingului, considerând-o incapabilă să își însușească limba chineză. În cele din urmă, la 30 de ani, va pleca cu propriile ei economii, urcând în trenul transsiberian care ar fi trebuit să o poarte prin toată Europa, la jumătate din preţul (de neatins) al călătoriei cu vaporul. Angajatul agenţiei de voiaj o avertizează însă că în Manciuria e războia, așa că trenul va fi oprit, cel mai probabil, la graniţa cu Rusia.

Ideea războiului nu o sperie, de fapt nici măcar nu i se pare demnă de luat în seamă câtă vremea ea trebuie să răspundă unei chemări care vine de dincolo de ea.

Previzibil, trenul nu răzbate dincolo de linia războiului, iar ea își va petrece o noapte sub cerul liber în gerul și troienele din Siberia, va fi arestată în Vladivostok, reușind să evadeze și să fugă la bordul navei japoneze care urma să o ducă în China. Este prinsă de soldaţii ruși chiar înainte de a urca la bordul navei și eliberată în schimbul unei lire sterline – bacnotă primită de la un cuplu de care se apropiase în timpul călătoriei, un dar ce părea cu totul inutil la momentul primirii, având în vedere destinaţia spre care se îndrepta Gladys.

Începuturile slujirii ei în Yangcheng, provincia Shanxi, nu par nici ele promiţătoare, de la ura cu care o întâmpină locuitorii orașului, la atitudinea rece a misionarei în vârstă, împreună cu care va înfiinţa și administra un han, La cele opt fericiri. În timp, hanul ajunge vestit pentru că oferă cele mai bune condiţii de cazare și cea mai bună mâncare la preţuri modice. Iar bonus este faptul că aici se povestesc, seară de seară, „întâmplări minunate dintr-o carte necunoscută”.

În aparenţă neînzestrată pentru viaţa aspră de misionar, într-o ţară măcinată de războaie civile și conflicte cu alte puteri în expansiune, Gladys demonstrează că este omul potrivit la locul potrivit. Nu știe adesea ce decizii să ia în momente de mare primejdie, așa că zăbovește în rugăciune, pentru a primi sfat de la Cel care nu greșește. Iar răspunsurile vin uneori printr-un verset biblic memorat cu mult timp înainte sau în urma unui imn de laudă intonat cu ultimele puteri – răspunsuri neașteptate, purtând semnătura Dumnezeului care nu lucrează cu jumătăţi de măsură.

Deși remarcabilă, credinţa ei se clatină uneori, iar ea nu se sfiiește s-o recunoască în faţa ascultătorilor ei, chinezi simpli, înformetaţi să audă întâmplări biblice: admite că încercările i-au activat temeri și îndoieli și că a luptat cu sine pentru a se abandona în mâinile lui Dumnezeu.

Răspunsurile la rugăciune vin – neașteptate, copleșitoare, purtând semnătura Dumnezeului care nu lucrează cu jumătăţi de măsură.

De fapt, de aici, din acest abandon, irumpe și curajul ei neobișnuit. Intervine, la porunca mandarinului, pentru a opri măcelul din închisoarea pentru bărbaţi. Deși neobișnuită, porunca mandarinului se bazează pe convingerea că femeia cu cartea slujește Dumnezeului celui viu, că El locuiește în ea, așadar nu i s-ar putea întâmpla ceva rău – chiar dacă intră într-o celulă unde deţinuţii se omoară între ei cu topoarele, fără ca gardienii să îndrăznească să-i oprească. Iar minunea urmează acestei pășiri curajoase în arenă, căci Gladys știe că, mai ales în vortexul încercărilor, trebuie să trăiască ceea ce predică.

Iubirea e cea care o păstrează pe traiectoria slujirii, ori de câte ori un alt copil orfan, lihnit de foame, i se ivește la ușă. În cele din urmă, familia ei devine prea numeroasă pentru a fi întreţinută de altcineva decât de Acela care a înmulţit pâinea și peștii în timpurile noutestamentare. Iubirea o reţine în Yangcheng atunci când soldaţii japonezi sunt pe urmele ei și o oţelește pentru o călătorie grea, de peste 30 de zile, în care poartă cu ea peste o sută de copii pe cărările primejdioase ale munţilor, spre regiunile neocupate de peste Fluviul Galben.

De altfel, pentru femeia care ajunge să fie strigată de chinezi Ai-vo-te („cea care ne iubește”), iubirea are alte valenţe decât cele împământenite. În notiţele ei, Gladys observă că modalitatea autentică de a iubi este aceea care caută apropierea nu pentru a obţine, ci pentru a oferi. O iubire care „nu caută folosul propriu, nu se așteaptă să fie răsplătită, îl caută doar pe Dumnezeu, pentru a fi cu El”. Aceasta e iubirea care o face să renunţe la cetăţenia britanică, pentru a o dobândi pe cea chineză, deși această dezrădăcinare  îi aduce o serie de incoveniente (printre care și obligaţia de a merge periodic la poliţie, pentru viza de ședere, în anii în care se întoarce în Marea Britanie, vânată fiind de comuniștii din China).

Cel puţin la fel de impresionantă ca  miracolele care au loc în punctele-cheie ale slujirii sale este siguranţa ei că merge exact în direcţia în care trebuie să meargă.

Una dintre temele exploatate astăzi de literatură și de cinematografie este cea a alegerilor perfecte. Personajul principal al unui roman publicat recent ajunge într-o bibliotecă aflată în afara timpului, în care poate citi nenumărate cărţi, fiecare prezentând o altă versiune a vieţii sale. O lectură fascinantă și terifiantă deopotrivă pentru cineva măcinat de regrete, într-un etern tangaj între ceea ce ar fi putut fi și ceea ce a ales să trăiască.

Gladys Aylward nu se cantonează nicio clipă în nesiguranţa cu privire la misiunea ei, iar convingerea ei că nimic nu poate deșira frumuseţea planurilor divine este osatura pe care își construiește fiecare zi de slujire. Atunci când rezultatele muncii ei se fac ţăndări, când oamenii apropiaţi îi trădează încrederea, atunci când numele ei devine destul de cunoscut pentru a fi invitată să ia masa cu regina Marii Britanii, Gladys rămâne o slujitoare. Una care știe exact unde merge, nu pentru că ar cunoaște drumul, ci pentru că Îl știe bine pe Cel care promite (ei, și oricui intră în cadenţa slujirii): „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea”.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Carmen Lăiu

Rate it

Previous post

Big Bang

Lecturi pentru minte și spirit

Există lecturi teologice care provoacă gândirea, zdruncină certitudinile şi schimbă inima omului. Din fericire, piaţa de carte românească este tot mai bogată la acest capitol, motiv pentru care trecem în revistă câteva cărţi ce merită citite măcar o dată. Interpretarea Scripturii. Publicat de Editura Viaţă şi Sănătate, volumul Interpretarea Scripturii (520 pagini) este rodul eforturilor a 49 de teologi de elită care răspund unor întrebări diverse despre şi din Biblie, […]

todaySeptember 5, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%