Ultimele știri

Fundația „Pro-Vita” din Cluj-Napoca lansează Campania Online „Femei Puternice”

todayMarch 4, 2021 5

Background
share close

Comunicat de presă

Fundația Clinica Pro Vita, alături de colaboratorii săi, Asociația Părinților Copiilor cu Sindrom Down, NewLife Betel și 40 de zile pentru viață Cluj-Napoca, anunță lansarea campaniei #Femeiputernic pe parcursul lunii martie 2021.

Campania celebrează actele de curaj ale femeilor obișnuite, care au ales să lupte pentru viață și au înfruntat obstacolele care stăteau în fața dreptului copiilor lor de a se bucura de o viață împlinită.

În luna martie, organizatorii au pregătit o serie de evenimente  în mediul online pe pagina de Facebook Marșul pentru Viață Cluj-Napoca și pe pagina de Instagram marsulptviata.cluj. În cadrul acestor evenimente, vor fi prezentate femei care vor împărtăși poveștile lor impresionante, vor fi discutate subiecte de actualitate în live-uri emoționante și, de asemenea,  au fost pregătite provocări de suflet și un concurs special.

„În luna martie, prin  campania #Femeiputernice aducem în prim plan povești de succes. Femei care ne-au inspirat cu dragostea lor, lupta neînfricată pentru viață și puterea de a nu da înapoi. Un gest mic pentru o dragoste mare. Campania #Femeiputernice oferă oportunitatea de a aprecia femei puternice care ne inspiră. Invităm comunitatea din Cluj și nu numai să fie parte din campanie și să împărtășească cu noi povestea femeii puternice din viața lor”, a declarat Naomi Terec, Director programe al Fundației Clinica Pro Vita.

Programul evenimentelor online, invitați speciali și subiectele care vor fi discutate se pot găsi mai jos:

Cum să devii o femeie puternică?
Fiecare tânără, fiecare femeie știe că trebuie să devină puternică. A fi puternică nu este o opțiune, este o necesitate. Totuși, cum poate o femeie tânără să își însușească acest statut? Live-ul este un MUST WATCH pentru toate femeile tinere care doresc să devină  femei puternice.

Invitat special: Daniela Maron, protagonista canalului de Youtube „Dincolo de mine”.

Data: 12 martie 2021
Ora: 19.00
Locație: Facebook/ Marșul pentru Viață Cluj-Napoca

Dincolo de renunțare. Despre puterea de a lupta.
Femeile de-a lungul vieții s-au luptat în diverse forme pentru viață, pentru binele copiilor lor. Dar ce trăiește o mamă pe care dizabilitatea copiilor ei o provoacă zi de zi la a căuta soluții inedite la situații excepționale?

Mika Varga și Laura Morar, mame de copii cu dizabilități și voci importante în promovarea drepturilor copiilor cu nevoi speciale, vorbesc despre provocările și alegerile lor.  O discuție onestă despre întrebările controversate pe care le aduce dizabilitatea.

Invitați speciali: Mika Varga, cântăreață, și Laura Morar, președinte al Asociației Părinților Copiilor cu Sindrom Down, Cluj-Napoca.

Data: 16 martie 2021
Ora: 19.00
Locație: Facebook/ Marșul pentru Viață Cluj-Napoca

Între feminism și feminitate
Invitați speciali: Bella Știr, soție, mamă și blogger pe „Bella Blog”.

Un subiect controversat care ridică multe întrebări.

Există o definiție corectă a femeii puternice? Cine stabilește standardele? Ce fac dacă nu mă încadrez în șabloanele societății? Dar ale bisericii? O discuție despre extreme, echilibru și cum să alegi propria cale. Doroteea Chiriac, fondatoarea revistei „Inimă de prințesă” și invitata ei, Bella Știr,  vorbesc deschis despre provocarea de a fi o femeie puternică în secolului 21.

Data: 19 martie 2021
Ora: 19.00
Locație: Instagram/marsulptviata.cluj

Când iubesc adopt. Adopt când iubesc.
Adopția devine un subiect tot mai discutat, iar frământările legate de procesul adopției și ce va urma după preocupă tot mai multe persoane. Mă va iubi dacă nu i-am dat viață? Cum va reacționa când va afla? Va fi egal cu copilul natural?

Găsește răspunsuri la întrebările despre adopție din experiența personală a celor care au trecut prin acest proces.

Invitați speciali: Monica Opreanu, mamă adoptivă, Eliza Moraru, care găzduiește în familia ei un copil aflat în plasament familial și Alex Ilie, Director executiv al Alianței România fără orfani.

Data: 25 martie 2021
Ora: 19.00
Locație: Facebook/ Marșul pentru Viață Cluj-Napoca

Puterea de a fi vulnerabilă. Despre consiliere.
Stereotipurile societății moderne cu privire la imaginea femeii puternice, ne prezintă o femeie ce nu are nevoie de ajutor, care își depășește în singurătate momentele dificile și își ascunde vulnerabilitățile. În ciuda acestei preconcepții, pentru multe femei consilierea este modul prin care se reconectează cu puterea lor interioară.

Este, așadar, consilierea un gest de înfrângere sau un act de curaj? Împreună demontăm mituri despre consiliere.

Invitați speciali: Monica Arba, consilieră în criza de sarcină și Mariana Fulop, consilieră în sindromul post-avort.

Data: 29 martie 2021
Ora: 19.00
Locație: Facebook/ Marșul pentru Viață Cluj-Napoca

CONTACT

Organizatori: Fundația Clinica Pro Vita, NewLife Betel, Asociația Părinților copiilor cu Sindrom Down, 40 de zile pentru viață Cluj-Napoca

Persoană de contact: Hurducaș Andreea, NewLife Betel

Telefon: 0767469428
E-mail:andrycas@yahoo.com

Urmăriți evenimentul pe paginile oficiale ale campaniei de Facebook | Instagram


Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Doina Bejenaru

Rate it

Previous post

Anunțuri

Conferința Femeilor: „Promisiuni știute pentru vremuri neștiute” cu Daniela Delibaș la Cluj-Napoca

„,Promisiuni știute pentru vremuri neștiute – Revendică promisiunile lui Dumnezeu în viața ta!” este provocarea Bisericii „Vestea Bună” din Cluj-Napoca pentru femei în pragul Zilei Internaționale a Femeilor. Invitata specială a evenimentului este scriitoarea, redactor și crainic la Radio Vocea Evangheliei Suceava, Daniela Delibaș. Daniela Delibaș a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității de Stat din Oradea și a Facultății de Teologie din cadrul Universității Emanuel Oradea. Este căsătorită și are trei copii. Experiența ei de viață, în rolul […]

todayMarch 4, 2021 2

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%