Am putea crede că ucenicii Lui Iisus – care Îl urmaseră, observându-i fiecare cuvânt și fiecare acţiune – știau multe despre rugăciune, dar, într-o zi, ei L-au rugat să-i înveţe cum să se roage.
Rugăciunea este o deprindere care se învaţă. Și, chiar dacă învăţăm cel mai mult despre rugăciune pur și simplu rugându-ne, pentru a începe o viaţă de rugăciune este nevoie de câteva instrucţiuni. Și acest lucru L-a făcut Iisus: El Și-a învăţat ucenicii să se roage. Această rugăciune, consemnată în capitolul 11 al Evangheliei după Luca, este cunoscută sub numele de Rugăciunea Domnească.
Așadar, cum poţi începe să te rogi?
Prietenie cu Dumnezeu
În primul rând, reţineţi că rugăciunea este o deschidere a inimii, așa cum o facem în faţa unui prieten, descărcând povara grijilor și împărtășind lucrurile bune care ni se întâmplă. Rugăciunea înseamnă să ai o conversaţie profundă și semnificativă cu Dumnezeu.
Este adevărat că Dumnezeu știe deja ce te necăjește și poate chiar a pregătit o soluţie pentru îngrijorările tale, chiar înainte să-I vorbești despre ele. Dar este important să Îl „apelezi”, pentru că tu vei fi beneficiarul acestei discuţii. Există un adevăr despre rugăciune pe care mulţi dintre cei care se roagă cu ardoare s-ar putea să nu-l fi descoperit: rugăciunea nu-L coboară pe Dumnezeu la noi; El a făcut deja asta atunci când ni L-a trimis pe Fiul Său, Iisus. Mai degrabă, rugăciunea ne înalţă pe noi la Dumnezeu. Tocmai de aceea, când Isus a fost pe pământ, El i-a învăţat pe ucenicii Săi cum să se roage.
Rugăciunea nu-L coboară pe Dumnezeu la noi, ci rugăciunea ne înalţă pe noi la Dumnezeu.
Dacă nu sunteţi familiarizaţi cu modelul de rugăciune oferit de Iisus, îl puteţi găsi în Evanghelii (Matei 6:9–13 și Luca 11:2–4). În Rugăciunea Domnească, suntem îndrumaţi să aducem înaintea Lui nevoile noastre zilnice și chiar dorinţele noastre. De asemenea, Îi putem destăinui bucuriile, necazurile și grijile pe care le avem și ne putem aștepta să primim un răspuns. Totuși, așa cum părinţii știu că unele lucruri pe care copiii și le doresc nu sunt bune pentru ei, Dumnezeu va răspunde cererilor tale, dar nu neapărat în modul în care te aștepţi să o facă.
Nevoia noastră de rugăciune
Evangheliile includ numeroase relatări despre ocazii în care Iisus s-a rugat. Motivul pentru care s-a rugat atât de mult a fost acela că distanţa dintre cer și pământ Îl separase de Tatăl Său. Prin urmare, Se ruga adesea, pentru a menţine legătura cu Tatăl, și același lucru ar trebui să Îl facem și noi.
Biblia afirmă că El a fost ispitit în aceleași moduri în care suntem ispitiţi noi (Evrei 4:15) și că s-a identificat cu nevoile noastre (Evrei 2:17). Atunci când s-a oprit la fântâna lui Iacov și a cerut de băut unei femei samaritence (Ioan 4:4–37), Lui Îi era cu adevărat sete. Nu a avut niciun avantaj supranatural faţă de om. Prin urmare, a fost nevoie să ceară Tatălui Său tot ceea ce avea nevoie, pentru a fi pregătit să-Și împlinească misiunea pe pământ. El este exemplul nostru în toate lucrurile.
Dacă Iisus a considerat rugăciunea o necesitate, noi avem cu atât mai mult nevoie de o viaţă de rugăciune.
Suntem păcătoși, în timp ce Iisus a fost Cel fără păcat. Chiar dacă natura Lui a respins răul, El a îndurat lupte și experienţe dureroase, la fel ca noi. Umanitatea Sa a făcut din rugăciune atât o necesitate, cât și un privilegiu. Dacă Iisus a considerat rugăciunea o necesitate, noi avem cu atât mai mult nevoie de o viaţă de rugăciune.
Așa cum un tată este fericit să fie generos cu copiii Săi, Tatăl nostru ceresc dorește să se îngrijească de nevoile noastre. În ciuda faptului că suntem păcătoși, este plăcerea Lui să ne ofere iubire. Dacă am avea idee despre cât de mult dorește Dumnezeu să dăruiască, ne-am ruga mai mult. El este dispus să ne ajute și va răspunde oricui vine cu sinceritate înaintea Lui.
Este uimitor faptul că noi, fiinţe umane neajutorate, ispitite de diavol la orice pas, nu căutăm mai mult ajutorul lui Dumnezeu. El ne iubește atât de mult, este dispus să ne ofere chiar mai mult decât ne putem imagina și totuși ne rugăm atât de puţin și folosim atât de rar puterea pe care ne-o pune la dispoziţie.
Protecţie împotriva ispitelor
Satana are zile pline cu cei care neglijează să se roage. Rugăciunea este singura noastră apărare împotriva ispitelor lui și fără ea suntem o pradă ușoară. Prin urmare, nu ar trebui să fim reticenţi faţă de rugăciune, mai ales că știm că și cea mai umilă cerere ne deschide ușile depozitului cerului, dându-ne acces la comori inestimabile. Fără ajutorul cerului, nu putem spera să rezistam ispitelor diavolului sau să discernem înșelăciunile lui, motiv pentru care Biblia ne învaţă să „ne rugăm neîncetat” (1 Tesaloniceni 5:17).
Dumnezeu dorește ca rugăciunea să fie naturală pentru noi – să ne rugăm oriunde ne-am afla, oricând putem să o facem, atât în intimitatea căminului nostru, cât și la locul de muncă. Și nu ar trebui să ne limităm la a cere lucrurile de care avem nevoie, ci să-L lăudăm, exprimându-ne aprecierea pentru ceea ce face pentru noi din clipă în clipă.
De asemenea, nu trebuie să vorbim cu Dumnezeu numai cu voce tare. El iubește rugăciunile noastre tăcute, care fac ineficiente atacurile lui Satana împotriva noastră.
Condiţii pentru o rugăciune ascultată
Există anumite condiţii în care ne putem aștepta ca Dumnezeu să răspundă rugăciunilor noastre:
Să avem nevoie. Prima condiţie a rugăciunii ascultate este să avem o nevoie care necesită intervenţia lui Dumnezeu. El a promis: „Voi turna ape pe pământul însetat și râuri pe pământul uscat” (Isaia 44:3). Acelora care tânjesc să-L găsească pe Dumnezeu și care caută harul Lui li se garantează că vor primi răspuns la rugăciuni.
Isus a spus: „Cereţi și vi se va da” (Matei 7:7). Apostolul Pavel ne amintește de bunăvoinţa lui Dumnezeu de a oferi din belșug: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32).
Să ne îndreptăm greșelile. De asemenea, ar trebui să fie evident că, dacă ascundem dorinţe păcătoase în inimile noastre și ne agăţăm de păcate preferate, Dumnezeu nu ne va auzi. Cu toate acestea, atunci când ne pocăim și ne mărturisim păcatele, când ne îndreptăm greșelile cunoscute, Dumnezeu va răspunde cererilor noastre. Aceasta nu este o modalitate de a câștiga merite sau favoarea lui Dumnezeu, pentru că noi suntem mântuiţi doar datorită meritelor lui Iisus.
Să credem că Dumnezeu va răspunde. Credinţa este o condiţie a rugăciunii ascultate. „Cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Iisus le-a spus ucenicilor Săi: „De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11:24). Trebuie să Îl credem pe cuvânt. Credinţa noastră poate fi mică, dar la fel cum dintr-o sămânţă minusculă crește o plantă, tot așa credinţa noastră limitată aduce răspunsuri minunate la rugăciuni.
Nimic prea mare pentru El
Așadar, roagă-te cu încredere și cu inima curată. Așază-ţi dorinţele, bucuriile, necazurile, grijile și temerile tale înaintea lui Dumnezeu. Nu-L poţi împovăra, nu-L poţi obosi cu cererile tale. Cel care știe numărul firelor tale de păr nu rămâne indiferent la nevoile tale. Mai degrabă, El este „plin de milă și de îndurare” (Iacov 5:11).
Niciun capitol al experienţei noastre nu este atât de întunecat încât Dumnezeu să nu-L poată citi.
Inima Lui iubitoare este atinsă de durerile tale și de modul în care acestea se revarsă în rugăciune. Poţi merge la El cu tot ce te apasă, în ciuda responsabilităţilor pe care le are faţă de restul universului.
Niciun capitol al experienţei noastre nu este atât de întunecat încât Dumnezeu să nu-L poată citi. Nu există nedumerire pe care să nu fie în stare să o dezlege. Nimic nu li se întâmplă copiilor Săi, nicio teamă nu-i hărţuiește, fără ca Dumnezeu să nu știe și să nu se intereseze de nevoile lor. Relaţia dintre Dumnezeu și fiecare copil al Său este atât de distinctă și de profundă ca și cum nu ar mai exista un alt suflet pe întreg pământul.
Așadar, ia-ţi timp, iar dacă nu ai, fă-ţi timp pentru rugăciune.
Acest articol este bazat pe capitolul „Înaltul privilegiu al rugăciunii” din cartea Calea către Hristos, a scriitoarei E.G. White.
Lee Dunstan a ocupat funcţia de redactor al ediţiei australiene/nou-zeelandeze a revistei Semnele timpului timp de 25 de ani, între 1993 și 2018. În prezent, este admistrator al organizatiei caritabile Christian Services for the Blind and Hearing Impaired. O versiune a acestui articol a apărut pentru prima dată pe site-ul web Signs of the Times Australia.
Post comments (0)