Comunicare

Gelozia, inamicul relaţiilor echilibrate

todayJuly 11, 2023 1

Background
share close

Privită ca un semn al iubirii autentice sau, dimpotrivă, al neîncrederii în partener, gelozia reprezintă un complex de stări și comportamente asociat relaţiilor romantice. În realitate, aceasta este specifică și altor tipuri de interacţiuni, trădând înclinaţiile celui ce o resimte, dar și calitatea relaţiei care o generează.

Cum o putem recunoaște și combate atunci când o experimentăm personal, fie din postura de fiinţă geloasă, fie din ipostaza de „ţintă” a geloziei ţine de disponibilitatea fiecăruia de a cultiva o relaţie echilibrată atât cu sine, cât și cu cei din jur.

Triunghiul relaţional

Gelozia este o emoţie negativă, născută din teama că cineva poate „fura” dragostea, simpatia sau atenţia unei persoane de interes pentru noi. Însăși etimologia de provenienţă greacă face referire la gelozie ca la un „sentiment chinuitor, provocat de bănuiala sau certitudinea că persoana iubită nu este fidelă”.

Spre deosebire de invidie (nemulţumirea acută, declanșată atunci când cineva ne eclipsează aspectul, performanţele sau statutul financiar), gelozia derivă din teama de a pierde ceva sau pe cineva. Manifestarea ei duce la apariţia unui „triunghi relaţional”, format din individul gelos, partenerul (ori obiectul) asupra căruia exercită exclusivitatea și „oponentul” care ameninţă o stare de fapt sau o situaţie dezirabilă pentru cel gelos.

Specialiștii subliniază faptul că, din perspectivă pur romantică, gelozia implică o dimeniune emoţională (furie, tristeţe, teamă, ură ș.a.m.d.), o dimensiune cognitivă (evaluări constante ale riscului de a fi deprivat de relaţie) și o dimensiune comportamentală (acţiuni prin care persoana urmărește să își protejeze ceea ce consideră că îi aparţine).

Gelozia în viaţa personală și în mediul de lucru

Potrivit oamenilor de știinţă, chiar și bebelușii manifestă o formă de gelozie în raport cu mamele lor, când acestea își îndreaptă atenţia spre alte persoane sau lucruri din proximitate, iar animalele de companie sunt capabile de reacţii emoţionale similare geloziei (în special câinii).

Gelozia nu se limitează, așadar, la sfera amoroasă sau la o anumită categorie de interacţiuni și fiinţe; ea are un caracter universal și se poate infiltra în aproape toate tipurile de atașament: este întâlnită în cazul fraţilor ce concurează pentru atenţia părinţilor, al elevilor care tânjesc după locul fruntaș din clasă ori al subalternilor care se străduiesc să-și impresioneze șeful.

Gelozia are un caracter universal și se poate infiltra în aproape toate tipurile de atașament.

Pornind de la ideea că gelozia este consecinţa unui proces de comparaţie socială, Rosario Zurriaga, profesoară în Departamentul de Psihologie Socială de la Universidad de València (Spania), a analizat răspunsurile a 426 de salariaţi din diferite domenii (204 bărbaţi și 222 femei), puși în faţa unui scenariu ipotetic privind relaţiile la locul de muncă.

Rezultatele cercetării au confirmat faptul că, inclusiv domeniul profesional este propice dezvoltării sentimentelor de gelozie, demonstrând că atât bărbaţii, cât și femeile, se simt ameninţaţi de anumite abilităţi sociale ale colegilor percepuţi drept „rivali”: deschiderea faţă de ceilalţi, simţul umorului, empatia. Mai mult decât atât, bărbaţii au raportat un nivel mai înalt al geloziei faţă de „competitorii” dominanţi fizic, în timp ce femeile au trădat nesiguranţă în raport cu atractivitatea exterioară a colegelor considerate „rivale”.

O concluzie asemănătoare se regăsește și la nivelul unui studiu anterior derulat de profesori de la University of Groningen (Ţările de Jos) și University of Palermo (Argentina). Acesta a relevat că nu există diferenţe de gen în ceea ce privește generarea geloziei în funcţie de caracteristicile de dominanţă socială ale rivalilor, indicând totodată că, atât în mediul de lucru, cât și pe plan intim, bărbaţii sunt geloși pe caracteristicile fizice ale oponenţilor, în timp ce femeile reacţionează la gradul de atractivitate a celor cu care se compară.

Alte cercetări arată că bărbaţii tind să fie mai geloși faţă de perspectiva infidelităţii sexuale, în vreme ce femeile prezintă o sensibilitate aparte faţă de o eventuală trădare emoţională a partenerilor.

Deși perspectiva socio-culturală susţine că diferenţelede gen identificate ascund anumite stereotipuri referitoare la modurile distincte în care bărbaţii și femeile stabilesc legături de atașament, contraargumentele nu anulează, totuși, veridicitatea acestor teorii, ci doar subliniază importanţa factorilor culturali și de mediu în setarea așteptărilor pe care femeile și bărbaţii și le trasează unii altora.

De ce suntem geloși

Confundată adesea cu iubirea intensă și pasională, gelozia indică, de fapt, o serie de probleme care conduc la relaţii toxice, abandon și răni dureroase. Pentru a o gestiona diferit, este esenţial să îi descifrăm cauzele, fie că vorbim despre neîncrederea în sine, nevoia de control, modelul defectuos al părinţilor sau așteptările nerealiste de la partener.

Gelozia poate fi un comportament învăţat, capabil să ne însoţească din copilărie (când monopolul asupra părinţilor este perturbat de apariţia unui frate sau a unei surori mai mici) până la maturitate, în relaţiile dezvoltate din postura de adulţi.

Tratată necorespunzător de către părinţi, apariţia celui de-al doilea copil în familie îi poate insufla întâiului născut teama de abandon, sentimentul că nu este suficient de valoros în ochii celor mari sau credinţa că trebuie să saboteze prezenţa juniorului pentru a-și recăpăta locul privilegiat din cămin. Lipsa de siguranţă emoţională, venită astfel pe fondul unui atașament de tip anxios, își poate găsi ecou și la maturitate, acompaniată fiind de certitudinea că legăturile cu cei din jur trebuie atent monitorizate, pentru a fi protejate cu orice cost, chiar și în absenţa unei ameninţări reale.

Gelozia poate fi un comportament învăţat, capabil să ne însoţească din copilărie până la maturitate, în relaţiile dezvoltate din postura de adulţi.

Neîncrederea în propria persoană este o altă cauză a geloziei, iar persoanele autocritice, cu o stimă de sine scăzută, obișnuite să se compare mereu cu ceilalţi, sunt candidate perfecte pentru profilul gelosului clasic.

Acestea tind să interpreteze acţiunile partenerului (sau ale altor persoane de referinţă) prin prisma propriilor credinţe despre sine, căutând permanent confirmări ale celor mai sumbre scenarii, precum și semnale de respingere acolo unde ele nu există în mod concret.

Neîncrederea în partener determină, la rândul ei, tendinţa de a-l verifica obsesiv, de a exprima suspiciuni cu privire la posibilele lui intenţii, precum și de a persista asupra gândurilor negative (ruminaţii). Dificultatea de a acorda credit partenerului poate fi urmarea unor episoade de infidelitate din partea acestuia sau poate avea un substrat patologic, fără legătură directă cu istoricul relaţional. Potrivit psihologului Iulia Barca, structura noastră de personalitate poate cuprinde tendinţe paranoide care, prin definiţie, înseamnă neîncredere în ceilalţi, suspectarea că au intenţii ascunse în ceea ce ne privește, adesea răuvoitoare.

Duse la extrem, aceste caracteristici ale personalităţii au potenţialul de a se materializa în comportamente intruzive, de supraveghere atentă a partenerului, căruia îi este încălcat dreptul la intimitate.

„Este cunoscut faptul că cele mai multe crime pe care bărbaţii le fac într-o relaţie maritală pornesc de la o emoţie de gelozie. La nivel internaţional, dacă ne uităm la toate culturile lumii, oamenii se omoară unii pe alţii pe motive de gelozie”, precizează psihoterapeutul Gaspar Gyorgy, descriind modul în care gelozia poate vira spre obsesie și paranoia.

Gelozia poate fi și un indicator fidel al nevoii de a controla comportamentul partenerului, de a lua decizii în locul lui, de a-i submina voinţa, trădând diferite forme de abuz exercitate asupra sa.

Partenerul devine din ce în ce mai intruziv în viaţa celuilalt, încearcă să-i controleze toate acţiunile, încearcă să îl urmărească, devine suspicios”, punctează și medicul psihiatru Mihai Bran.

Deși nu se numără printre nevoile noastre naturale, nevoia de control devine dominantă în rândul acelor adulţi confruntaţi în copilărie cu neglijarea, indisponibilitatea afectivă a părinţilor sau lipsa de predictibilitate. Un mediu familial dezechilibrat, incapabil să răspundă nevoilor de creștere și dezvoltare ale copilului, activează hipervigilenţa celui mic, dornic de constanţă și confort emoţional. În acest context, hipervigilenţa acţionează ca un mecanism de autoapărare și prevenţie privind stările de anxietate generalizată, manifestându-se inclusiv în relaţiile cu apropiaţii a căror autonomi eeste de natură să pună în pericol iluzia siguranţei mult dorite.

Mă iubește, nu mă iubește

Deși unii aplaudă zicala Dacă nu este gelos/geloasă înseamnă că nu mă iubește, gelozia nu servește unui scop necesar în iubire, întrucât există alte moduri prin care putem sesiza un eventual comportament nepotrivit al partenerului, nu doar prin dramatismul unei crize de gelozie.

Mai mult decât atât, gelozia motivată de o aparentă iubire poate duce la subestimarea gravităţii unor fapte comise de partener, inclusiv la tolerarea abuzului (verbal, fizic, emoţional, sexual etc.).

Gelozia poate conduce la subestimarea gravităţii unor fapte comise de partener, inclusiv la tolerarea abuzului.

Pe lângă părţile sale bune, orice partener gelos (sau frate, prieten, coleg etc.) va aduce în relaţie și o serie de obiceiuri specifice persoanelor toxice: înclinaţia spre posesivitate, exprimarea repetată a suspiciunilor, tendinţa de a fi intruziv și de a-l acapara pe celălalt până la limita izolării sociale, respingerea unor graniţe de bun simţ.

Apariţia unor astfel de tensiuni în cuplu erodează fundaţia de încredere reciprocă, pe care s-a clădit relaţia, comunicarea eficientă și sinceră și împiedică dezvoltarea unei conexiuni puternice între cei doi.

Pentru a evita declinul relaţiei de cuplu sau al oricărei alte legături ameninţate de sentimentul exacerbat al proprietăţii, trebuie să recunoaștem capacitatea geloziei de a converti chiar și cele mai bune intenţii în proiectile cu potenţial distructiv.

Astfel, dacă ne aflăm în situaţia de a experimenta efectele geloziei partenerei/partenerului sau ale altor persoane de interes pentru noi, avem obligaţia – faţă de bunăstarea noastră emoţională, dar și faţă de bunul mers al relaţiei – să ne exprimăm opinia, sentimentele și sugestiile cu privire la comportamentele pe care le considerăm neadecvate.

Dacă, în schimb, suntem de cealaltă parte a baricadei, trebuie să învăţăm să reperăm și să exprimăm constructiv emoţiile negative propulsate la suprafaţă prin puterea geloziei, urmând câteva recomandări care ne vor ajuta să gestionăm mai bine situaţia:

  1. Identifică gândurile legate de situaţiile care stârnesc gelozia

Înainte de a demonstra neîncrederea faţă de partener/ă ori de a ne exprima temerile cu privire la evoluţia relaţiei, trebuie să descoperim sursa care declanșează gândurile automate. Există argumente solide, susţinute de fapte reale, ce întăresc suspiciunile noastre sau pornește totul din interior, dintr-un loc al nesiguranţei absolute?

  1. Evită încercările de a controla mediul partenerului

Eliminarea din peisaj a unor factori perturbatori, ce trezesc simţăminte de gelozie, poate fi privită ca o strategie eficientă prin care ne asigurăm că relaţia este bine păzită (de prezenţa anumitor persoane, de frecventarea anumitor locuri care inspiră neîncredere etc.). În realitate, însă, dorinţa de a ne securiza astfel „povestea de dragoste” ne transformă în persoane axate exclusiv pe propriile nevoi, orientate spre control și gata oricând să restricţioneze libertatea de mișcare a partenerului în schimbul obţinerii confortului emoţional dorit.

  1. Evită interdicţiile.

Tratarea partenerului asemenea unui copil căruia i se dă voie ori i se interzice să se comporte natural, îl va frustra pe acesta din urmă, determinându-l să-și dorească o gură de aer proaspăt sau poate chiar evadarea din colivia la care este condamnat trăiască. În orice relaţie, graniţele se stabilesc de comun acord, fiind expresia voinţei ambilor, și nu consecinţa unei interdicţii unilaterale.

  1. Nu confrunta partenerul/partenera atunci când emoţia este puternică.

Abordarea frontală a unor subiecte delicate în momentul unui puseu de adrenalină puternică și de tensiune ridică poate degenera într-un conflict greu de gestionat. Tocmai de aceea, înainte de a deschide o discuţie „cu greutate”, este indicat să încercăm să ne recăpătăm calmul, ieșind la o plimbare în aer liber, ascultând muzica preferată sau căutând un punct de vedere obiectiv referitor la ce ne macină.

Citește și: „Demonii dialogului” și nevoia de conectare | De ce apar conflictele în cuplu?

Dacă lucrurile scapă însă de sub control și ajungem la concluzia că nu ne putem redresa prin resurse proprii, este bine să evaluăm beneficiile sprijinului oferit de un specialist în domeniu, care poate sonda sursele nesiguranţei noastre și ne poate ajuta să alegem comportamentele care întăresc relaţia noastră.

Genia Ruscu are o diplomă de master în consiliere în domeniul asistenţei sociale.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Genia Ruscu

Rate it

Previous post

Credință

De ce să nu neglijăm rugăciunea pentru masă

Ar putea fi un ritual searbăd, pe care l-am moștenit din familie, o poezie recitată mecanic, dar, la fel de bine, rugăciunea pentru masă poate fi un exerciţiu spiritual autentic. Senzaţia de saţietate a reprezentat un lux pentru cei mai mulţi oameni, de-a lungul celei mai mari perioade din istorie, scrie oncologul Ezekiel Emanuel, subliniind că acest lucru reprezintă un motiv îndeajuns de solid pentru a te ruga înainte de […]

todayJuly 10, 2023 37

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%
https://upm.fatek.unkhair.ac.id/include/slotgacorhariini/ https://baa.akfarsurabaya.ac.id/inc/-/slotgacorhariini/ https://marumanfiore.xsrv.jp/