Rugăciune

Holocaustul – matematica unei istorii absurde

todayApril 28, 2021

Background
share close

Pe 7 aprilie 2013 a fost Yom Hashoah sau Ziua Amintirii Holocaustului[1]. În Israel locurile de distracţie sunt închise de la apus la apus, sirenele sună prelung, iar cele șase torţe tradiţionale sunt aprinse, simbol al celor aproape 6 milioane de oameni care au pierit în holocaustul celui de-al Doilea Război Mondial.

Cuvântul „holocaust“ vine din greacă și înseamnă ardere de tot, termen folosit pentru a descrie tipul de jertfe vechi-testamentare în care ofranda era arsă în totalitate pe altar. Termenul continuă să fie folosit cu sensul acesta în unele lucrări teologice. Pentru cei mai mulţi, însă, el descrie exterminarea evreilor de către forţele naziste, ca parte a „soluţiei finale a problemei evreiești“ în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Naziștii au aplicat același tratament de exterminare pentru ţigani, homosexuali, persoane cu diverse dizabilităţi, martori ai lui Iehova, preoţi catolici, creștini sabatarieni și pentru oricine era dovedit că se împotrivește regimului impus de ei. Numărul total al victimelor ajunge, după unii istorici, la 11 milioane, din care în jur de 60-70 de procente sunt evrei.

Lunga istorie a antisemitismului

Rădăcinile antisemitismului sunt vechi, iar nașterea ideii de naţiune și accentele naţionaliste ale secolului al XIX-lea din majoritatea ţărilor Europei au făcut ca focul acesta, ce ardea mocnit, să izbucnească violent.

Nu mai este un secret pentru nimeni că multe dintre practicile liturgice ale bisericii creștine, adoptate după primul secol, pe filonul păgânismului, au fost, în fapt, replici date iudaismului, împrumuturi în numele ideii de a fi oricum, dar nu ca evreii. Astfel, de pildă, majoritatea creștinilor serbează până astăzi duminica, acceptă imaginile în închinare sau ignoră restricţiile levitice în privinţa alimentaţiei, motivând că Sabatul, carnea curată sau lipsa icoanelor sunt practici exclusiv evreiești, nerecomandate urmașilor lui Iisus Christos și ai apostolilor (care, ce e drept, erau evrei care păzeau sabatul și nu mâncau alimente „necurate“).

Curentul antisemit, născut după distrugerea Ierusalimului în anul 70, a pătruns ulterior în biserică și s-a dezvoltat odată cu trecerea timpului, atingând de multe ori cotele unui dezastru iminent. Astfel, în Europa secolului al XIV-lea, ciuma bubonică era socotită o plagă răspândită de evrei, mai ales că aceștia, datorită condiţiilor de viaţă impuse de respectarea rânduielilor lui Moise, au înregistrat mai puţine cazuri de deces decât restul populaţiei. De-a lungul timpului, evreii au format, în multe state, comunităţi locale puternice și destul de stabile financiar, ceea ce îi făcea o ţintă ușoară pentru cei ce căutau ţapi ispășitori pentru propriile neputinţe. În plus, comportamentul duplicitar și machiavelic al unora dintre evrei era un motiv în plus pentru a fi respinși și invidiaţi.

Scânteia care a aprins focul persecuţiei din secolul al XX-lea

Deși secolul al XIX-lea a fost martorul celor mai mari acţiuni misionare ale bisericii moderne printre evrei, sub conducerea Societăţii Biblice Britanice și a inimoșilor ei misionari, rezultatele nu au fost pe măsura eforturilor. Ca atare, interesul predicatorilor evanghelici a trecut, spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, către propriii enoriași, care aveau mare nevoie de o primenire a cugetelor religioase.

În același timp, în Germania anilor 1920-1930, pe fondul crizei economice și al dezastrului provocat de pierderea Primului Război Mondial, faptul că un partid neînsemnat a început să dea vina pe evrei pentru toate ofurile ţării nu a intrigat pe nimeni, dimpotrivă, a propulsat micul partid nazist în ringul politicii de elită a ţării. De aici înainte, lucrurile au evoluat cu pași mici, dar constanţi.

Astfel, pe 7 aprilie 1933, evreilor li s-a îngrădit dreptul de a ocupa funcţii publice sau de a practica meseria de avocat, apoi, pe 25 aprilie, au pierdut dreptul de a frecventa universităţile germane, un an mai târziu a fost excluși din armată, iar între 1933 și 1934 au mai pierdut și dreptul la vot, cetăţenia germană, dreptul de a se căsători cu vecinii lor arieni. Treptat, le-a fost luat chiar și dreptul de a deţine aparate de fotografiat, biciclete sau mașini de scris. Într-un final, au apărut și restricţiile de circulaţie. Unii au văzut în asta semnul de a părăsi Germania, alţii au stat liniștiţi, așteptând ca totul să se termine. Cei care au fugit spre Anglia sau America au fost mai norocoși decât cei ce au ajuns doar până în Polonia sau Rusia, unde armatele naziste i-au sili curând să împartă aceeași soartă cu fraţii lor de acasă.

În noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1938, în Austria și Germania, naziștii au organizat un pogrom împotriva evreilor, cunoscut astăzi ca „Noaptea geamurilor sparte“, în care sinagogile au fost vandalizate, magazinele au fost sparte și peste 30.000 de evrei au fost arestaţi.

Istoria evenimentelor de atunci este de natură să lase pe cineva fără cuvinte.

După 1939, odată cu începerea războiului, au apărut ghetourile și apoi lagărele. Ghetourile erau zone delimitate ale orașelor, unde era mutată și separată de restul comunităţii întreaga comunitate evreiască. La început, aceste zone erau deschise, evreii puteau intra și ieși în voie, apoi zonele au fost închise cu garduri mari, raţia de alimente a fost redusă. De aici, oamenii au fost mai târziu încărcaţi în vagoane de marfă, minţiţi că sunt trimiși la muncă și deportaţi în lagăre de concentrare sau în lagărele de exterminare.

Cel mai mare ghetou a fost cel din Varșovia, unde era o comunitate estimată la 445.000 de evrei. Lagărele de exterminare au astăzi nume cu rezonanţă: Chelmno, Belzec, Sobibor, Treblinka, Auschwitz sau Majdanek. Cel mai mare și mai renumit este cel de la Auschwitz, locul unde peste 1,1 milioane de oameni au fost uciși de naziști. La sosire, unii prizonierii erau invitaţi să se pregătească pentru un duș, doar ca să fie băgaţi în camerele de gazare și uciși. Se estimează că, în timpul holocaustului, peste un milion de copii au fost uciși de soldaţii lui Hitler.

Iubirea în acţiune: Corrie și Betsie ten Boom

Citește și: Iubirea în acţiune: Corrie și Betsie ten Boom

Holocaustul după 70 de ani

Istoria evenimentelor de atunci este de natură să lase pe cineva fără cuvinte. Cu nici o sută de ani în urmă, una dintre cele mai democratice ţări ale Europei creștine s-a comportat în cel mai păgân mod cu putinţă. Justificarea teologică a venit cam în același timp: Gott mit UNS! Adică „Dumnezeu este cu noi…“

Istoricii sunt astăzi împărţiţi în privinţa cauzelor evenimentului: a fost o răbufnire previzibilă sau una imprevizibilă, un episod obișnuit al istoriei sau o cezură a ei, un hiatus nefericit, o pauză irepetabilă în partitura complicată a vremurilor? Un astfel de moment de criză a desfăcut zăgazuri sufletești neștiute, unii uluind prin fapte de nebănuită răutate, iar alţii, prin acte de o generozitate neînchipuită.

În același timp, holocaustul a închis ușa visării iluministe cum că societatea aleargă orbește spre progresul ei inevitabil și ne-a convins că suntem vulnerabili în faţa forţei de autodistrugere pe care am acumulat-o. Surprinzător, Germania protestantă sau Europa creștină, în general, nu au simţit nevoia de a reacţiona unitar și în favoarea celor condamnaţi la moarte, fie evrei, fie ţigani, persoane cu dizabilităţi, homosexuali sau sabatarieni.

Alan Milchman aprecia corect, în prestigioasa lucrare O nouă perspectivă asupra Holocaustului, că exterminările din lagărele naziste au avut la bază, spre deosebire de alte evenimente similare din istoria recentă, avantajul tehnologiei de ultimă generaţie. „În Holocaust – probabil pentru prima dată în istorie, știinţa și tehnologia, împreună cu ramificaţiile lor practice din lumea întreagă, s-au unit în efortul de a-l extermina pe celălalt.“[2]

Din păcate, toţi factorii care au generat Holocaustul nu au dispărut odată cu el, cultivarea lor, fie și pentru un câștig imediat, cum ar fi o campanie electorală, sau pentru recâștigarea unei popularităţi știrbite poate redeschide fluxul evenimentelor mult mai violent și mai neașteptat.

Afirmaţia lui Hannah Arendt e cât se poate de adevărată:

„Este în chiar natura lucrurilor omenești că orice fapt care a apărut odată în istorie și a fost înregistrat are un potenţial neașteptat de a redeveni actual chiar dacă a ajuns un monument al trecutului… din acest motiv, putem spune că posibilitatea repetării crimelor făcute de naziști este tot mai plauzibilă. Explozia uimitoare a populaţiei din ultimii ani, împreună cu descoperirile tehnologice care în mod automat pot face o mare mulţime de oameni să pară de prisos în privinţa muncii și care, prin energia nucleară, pot produce efecte pe lângă care instalaţiile de gazare ale lui Hitler par niște jucării de copii sunt suficiente motive să ne facă să ne îngrozim.“[3]

Acesta nu este, evident, un dat inevitabil și uriașa responsabilitatea individuală nu poate fi ocolită, dar exemplele recente din Congo, Bosnia, Ţările Arabe sau Coreea de Nord ne dovedesc că previziunile apocaliptice sunt astăzi mult mai aproape de noi decât ne-a lăsat să credem până acum visul democraţiei.

„Yom Hashoah a fost stabilită pe 27 Nisan (după vechiul calendar evreiesc), ziua propusă de parlamentul israelian încă din 1951 și respectată cu stricteţe în statul evreu și în multe comunităţi iudaice din lume.”

„Alen Milchman, New Perspectiv on the Holocaust, ed. Rochelle L. Millen, New York University Press, 1996, p. 13”.

„Hannah Arendt, Eichmann in Jerusalem: A Report on the Banality of Evil, Penguin Books, 1977, p. 273”.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Adrian Neagu

Rate it

Previous post

30 zile de rugăciune

Ziua 15: Samarkand, Uzbekistan – #pray30days

Populaţie musulmană: 510.000 DESCARCA AICI Ghidul de rugăciune în format PDF. Samarkand este un oraş frumos, aproape mitic, ce şi-a câştigat faima datorită prezenţei pe traseul celebrului drum al mătăsii. Oraşul se mândreşte cu cele trei secţiuni istorice ale sale: o parte din secolul al VII-lea, ce a fost distrusă de Genghis-Khan în secolul al XII-lea; oraşul medieval din secolele XIV-XV, când arta şi arhitectura islamică era foarte influentă şi zonele construite în secolele XIXXX de către ruşi. Cea mai […]

todayApril 27, 2021 34


Similar posts

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%