Iisus, Fiul lui Dumnezeu

Chiar și în această epocă seculară, cel mai mare grup de credincioși din lume – o treime din populaţia  Pământului – se închină lui Iisus din Nazaret, recunoscându-L ca Dumnezeul etern care a luat trup de om. Alte milioane – printre care musulmani, baha’i, hinduși, budiști și alţii – recunosc înţelepciunea și compasiunea lui Iisus, dar și legătura Sa unică cu divinitatea.

Până și unui ateu convins i-ar fi greu să găsească o persoană mai influentă în întreaga istorie umană decât Iisus, Cel care împarte istoria în două perioade distincte – înainte și după Hristos. Dar argumentele cu privire la identitatea lui Isus au divizat, de asemenea, continentele, naţiunile și comunităţile religioase. Musulmanii, de exemplu, deși Îl venerează pe Isus ca pe un profet sfânt, sunt învăţaţi că însăși expresia „Fiul lui Dumnezeu” este o blasfemie împotriva Singurului Dumnezeu. Bisericile principale refuză să accepte că Martorii lui Iehova și sfinţii din zilele din urmă (mormonii) sunt creștini, din cauză că susţin că Iisus este o fiinţă creată, de o substanţă diferită de Dumnezeu Tatăl.

Cine este Iisus?

Biserica creștină însăși a fost divizată uneori pe tema identităţii lui Iisus Hristos. Pe parcursul unui secol, începând cu sfârșitul anilor 200 d.Hr., au avut loc dezbateri între teologi și episcopi, pentru a stabili dacă Iisus Hristos este o Fiinţă veșnică, care a existat întotdeauna în unitate cu Tatăl, sau dacă El a fost creat. Unii chiar au susţinut că Iisus nu a avut un corp fizic cât timp a fost pe pământ, ci totul a fost o iluzie.

Dacă mergem și mai departe, pe firul istoriei, devine clar că dezbaterea asupra identităţii lui Iisus a început foarte devreme, încă de când Maria a așezat Pruncul înfășat într-o iesle. Cele patru relatări biblice despre viaţa pământească și învăţăturile lui Iisus – Evangheliile după Matei, Marcu, Luca și Ioan – sunt construite pe căutarea unui răspuns la întrebarea „Cine este acesta?” (vezi, de exemplu, Matei 21:10, Marcu 4:41, Luca 5:21, Ioan 12:34).

În timpul procesului lui Iisus, problema identităţii Sale a fost crucială: „Iudeii i-au răspuns: «Noi avem o Lege, şi, după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu »” (Ioan 19:7).

Așadar, au avut dreptate sau au greșit acuzatorii lui Iisus, atunci când L-au acuzat de blasfemie? În cartea sa, Creștinism pur și simplu, scriitorul C.S. Lewis evidenţiază seriozitatea cu care trebuie să cântărim opţiunile cu privire la identitatea lui Iisus din Nazaret:

„Trebuie să alegeţi. Ori omul acesta fost, și este, Fiul lui Dumnezeu sau a fost un nebun și ceva și mai rău.”

„Încerc aici să împiedic pe oricine să spună acea nerozie pe care o spune deseori lumea despre El: «Sunt gata să-L accept pe Isus ca pe un mare profesor de morală, dar nu accept pretenţia Lui de a fi Dumnezeu». Acesta singurul lucru pe care nu trebuie să-l spunem. Un om care ar fi doar un om și ar spune genul de lucruri pe care le spunea Iisus nu ar putea fi un mare propovăduitor de morală. Ar fi fie un nebun – pe aceeași treaptă cu omul care spune că este un ou fiert –, sau ar fi diavolul iadului.

Trebuie să alegeţi. Ori omul acesta fost, și este, Fiul lui Dumnezeu sau a fost un nebun și ceva și mai rău. Poţi să-l izolezi ca pe un nebun, poţi să-l scuipi și să-l ucizi ca pe un demon; sau poţi să-I cazi la picioare și să-L numești Domn și Dumnezeu. Dar să nu-L privești de sus, fără niciun temei, ca fiind doar un propovăduitor între oameni. Nu ne-a lăsat deschis acest drum. N-a avut această intenţie.”

O întâlnire cu Iisus

În ciuda raţionamentului convingător a lui Lewis, adevărul este că foarte puţini dintre noi  vor accepta credinţa creștină doar folosind logica. Este nevoie de o întâlnire foarte reală cu Isus, așa cum a trăit o femeie căreia nu-i știm nici măcar numele, care a trăit în Orientul Mijlociu antic.

Al patrulea capitol al Evangheliei după Ioan relatează drumul pe care îl face Iisus împreună cu discipolii Săi în Samaria – o regiune la nord de Ierusalim, populată de oameni pe care iudeii îi dispreţuiau, considerându-i străini și idolatri. Iisus S-a oprit să se odihnească la o fântână din afara orașului Sihar, în timp ce ucenicii Lui au mers să cumpere de mâncare. În timp ce Iisus aștepta, la fântână a venit o femeie să ia apă. Era vremea prânzului, iar femeia era singură, ceea ce sugerează că evita întâlnirea cu celelalte femei la orele mai răcoroase în care acestea veneau să ia apă.

Foarte puţini dintre noi  vor accepta credinţa creștină doar folosind logica. Este nevoie de o întâlnire foarte reală cu Iisus pentru a-L primi.

Cererea lui Iisus („Dă-Mi să beau”) este cu totul surprinzătoare pentru femeie: „Femeia samariteancă I-a zis: «Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?» Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. Drept răspuns, Isus i-a zis: «Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: «Dă-Mi să beau!» tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie ». «Doamne », I-a zis femeia, «n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă, de unde ai putea să ai dar această apă vie? Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui? »” (Ioan 4:9–12).

Chiar dacă vorbea cu respect – numindu-L pe acest evreu ciudat „domn” și invocându-l pe strămoșul lor comun, Iacov – putem detecta totuși o undă de batjocură în răspunsul ei: Cine crezi că ești, cu acest discurs pompos despre apa vie, când tu nu ai nici măcar frânghie sau găleată? Dar, oricât de cinică pare întrebarea, problema identităţii lui Iisus se află chiar în miezul ei.

„«Du-te», i-a zis Isus, «de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici»”. Femeia I-a răspuns: «N-am bărbat». Isus i-a zis: «Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut, şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul. » «Doamne», I-a zis femeia, «văd că eşti proroc»” (Ioan 4: 16-19).

Pe neașteptate, secretul pe care femeia încerca să-l ascundă iese la iveală. Dar cum putea acest Străin să vadă prin jumătăţile ei de adevăr și să cunoască detaliile vieţii ei complicate? Din nou, identitatea lui Iisus devine elementul central al acestei întâlniri – femeia samariteancă este acum pregătită să-L accepte ca profet.

Pentru a abate atenţia de la problemele ei personale, ea aduce în discuţie dezbaterea religioasă aprinsă dintre samariteni și evrei. Până la urmă, este o femeie care are o experienţă vastă legată de bărbaţi, ea știe cât de ușor  este să le distragi atenţia.

„«Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta, şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.» «Femeie», i-a zis Isus, «crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim (…) Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr». «Ştiu», i-a zis femeia, «că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile». Isus i-a zis: «Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela»” (Ioan 4:20–26).

Întreaga experienţă o impresionează profund pe femeie; ea uită atât nevoia de apă, cât și de rușine; abia așteaptă să împărtășească și altora ceea ce a auzit.

Va trebui să faci eforturi să găsești în Evanghelii momentele în care Iisus își dezvăluie identitatea deschis, dar acum, când declaraţia sa este explicită, El nu se adresează nici mulţimilor, nici regilor, ci unei femei zdrobite, care vine singură la fântână. El nu intră în dezbaterea în care ea încearcă să Îl atragă. În schimb, îi vorbește despre un viitor în care certurile cu privire la locurile sfinte vor fi irelevante. Întreaga experienţă o impresionează profund pe femeie; ea uită atât nevoia de apă, cât și de rușine; abia așteaptă să împărtășească și altora ceea ce a auzit.

Te-ar putea interesa și: Ce a spus Iisus despre El Însuși

„Atunci, femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: «Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este acesta Hristosul?» Ei au ieşit din cetate şi veneau spre El. Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii (…) Şi ziceau femeii: «Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine şi ştim că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii»”( versetele 28–30, 39–42).

Singura cale de salvare

Iisus este mai mare decât strămoșul Său, Iacov. El este, de asemenea, mai mult decât un profet. În timpul acestei întâlniri, El și-a revendicat titlul de Mesia și a fost recunoscut de locuitorii orașului din Samaria drept „Mântuitorul lumii”.

Dar în ce mod urma să salveze El lumea? Găsim răspunsul în capitolul 3 al Evangheliei după Ioan, în care este relatată o altă întâlnire. De data aceasta, un lider religios vine la o întâlnire secretă cu Iisus, iar El îi vorbește despre calea spre salvare:

„Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer. Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:13-16).

Te-ar putea interesa și: Mesia cel (ne)așteptat

Aceste propoziţii conţin adevăruri adânci, pe care nu le vom explora aici, dar este clar că Iisus este prezentat atât ca Fiu al Omului, cât și ca Fiu al lui Dumnezeu – pe deplin uman, dar și pe deplin divin; născut dintr-o femeie, și totuși „Cel ce S-a pogorât din cer”. Isus sugerează aici și modul în care va muri – „înălţat” pe o cruce – și indică faptul că a crede în El reprezintă singura cale spre viaţa veșnică.

Acesta este modul de a lucra al Mântuitorului lumii: nu strivindu-Și dușmanii cu arme militare sau supranaturale; nu cu argument teologice sau raţionale copleșitoare, ci printr-o viaţă de sacrificiu până la moarte, care pune preţ chiar și pe o femeie îngropată în rușine, care caută apă pentru a-și potoli setea.

O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.