Credință

Iisus și minunile Sale | Ce mai înseamnă astăzi?

todayMay 4, 2021 1

Background
share close

Este greu să citești descrierea vieţii lui Iisus Hristos în evanghelii și să nu te întrebi ce înseamnă astăzi, pentru noi, mulţimea de vindecări supranaturale și alte minuni săvârșite de El. C. S. Lewis spunea că minunile sunt chiar inima creștinismului.

Dar, pentru oamenii secolului al XXI-lea, minunile își croiesc cu greu drum spre materia lor cenușie, condiţionată în așa mare măsură de dominaţia formidabilă a materialismului și a empirismului ca fundamente ale știinţei.

Pentru mulţi dintre contemporanii noștri cu o educaţie construită exclusiv în jurul postulatelor știinţei, minunile din Biblie sunt de neconceput, o adevărată monstruozitate. Biologul evoluţionist Richard Lewontin o spune în cel mai direct mod: „Nu este vorba în primul rând că metodele și instituţiile știinţei cumva ne obligă să acceptăm o explicaţie materială a lumii fenomenelor, ci, din contră, că noi suntem forţaţi de adeziunea noastră apriorică la cauze materiale să creăm un sistem de instrumente de investigare și un set de concepte care produc explicaţii materiale, oricât ar fi acestea de contraintuitive și oricât de derutante ar putea acestea să li se pară celor neiniţiaţi. Mai mult decât atât, acest materialism este absolut, pentru că noi nu putem să permitem Divinului nici măcar să pună piciorul în ușă.”

C. S. Lewis spunea că minunile sunt chiar inima creștinismului.

Dar și unii creștini întâmpină dificultăţi atunci când citesc despre transformarea apei în vin, ca să nu mai vorbim despre învierea lui Lazăr. Minunile sunt atât de îndepărtate de noi, s-au petrecut într-un mediu cultural atât de diferit de al nostru și reflectă o concepţie despre lume atât de străină încât este dificil să le vedem relevanţa. Noi nu prea ne punem problema să mergem pe apă – avem mijloacele noastre să ajungem unde dorim, iar unele sporturi (cum este surfingul) ne dau iluzia că și noi putem să sfidăm legile naturii. Cei mai mulţi dintre noi nu avem nevoie să înmulţim pâinea (unii chiar ar avea nevoie să o împuţineze). Aproape nici la vindecări nu prea ne gândim, cel puţin atâta vreme cât medicii ne dau speranţe și încă meșteresc prin corpul nostru.

Apoi, mulţi dintre noi ne-am obișnuit așa de mult cu istorisirile despre minuni încât nu simţim nevoia să argumentăm în favoarea sau contra lor mai mult decât o facem cu privire la Moș Crăciun sau Meșterul Manole și alte povești fundamentale. Ele sunt pur și simplu acolo, bine izolate de viaţa noastră de zi cu zi. Câteodată am spera ca supranaturalul să facă incursiuni în realitatea pe care o trăim, dar nu prea des, pentru că ne-ar perturba grav toate uzanţele, reglementările, stratificările sociale și tabieturile. Probabil nu ne-am deosebi prea mult de opozanţii lui Iisus Hristos din vremea Sa, ca aici: „Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată. Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca” (Marcu 3:1-2). Vă daţi seama?! Pentru ei, Iisus în proximitatea unui om suferind era o combinaţie de mare risc. Mai târziu au trecut de la stupefacţie la acţiune concretă, atunci când Iisus l-a înviat pe Lazăr: „Din ziua aceea, au hotărât să-L omoare” (Ioan 11:53).

Desigur, libertăţile pe care Și le lua Iisus nu se limitau la manifestarea suveranităţii Sale asupra legilor naturii. Și mai deranjant era modul în care trata El legile care guvernau moralitatea și menţineau ordinea societăţii. După secole de eforturi pentru cristalizarea normelor și cutumelor, El le trata cu o nonșalanţă care îi scandaliza. Multe dintre pronunţările Lui radicale nu ne deranjează, pentru că, iarăși, trăim într-o lume foarte diferită.

Libertăţile pe care Și le lua Iisus nu se limitau la manifestarea suveranităţii Sale asupra legilor naturii.

Tranșăm ușor lucrurile când Iisus declară: „A mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om” (Matei 15:20). Dar, când le spune unor credincioși respectabili: „Nu cei sănătoși au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoși” (Marcu 2:17), nu mai suntem așa de liniștiţi cu privire la soarta bisericii și a societăţii. Păcătoșii trebuie ţinuţi în altă parte, nu puși pe același plan – sau chiar mai sus – cu oamenii cumsecade. Și, atunci când îl asigură pe tâlharul muribund că tocmai i-a dăruit viaţa veșnică, chiar dacă sentimental suntem mișcaţi, judecăţile de valoare și criteriile dreptăţii ni se diluează neliniștitor.

Rosturi care lărgesc perspectiva…

Ce ne împiedică să Îi dăm intrare lui Iisus în viaţa noastră de zi cu zi? Mesajul actelor supranaturale ale Lui este unul de care avem mare nevoie, pentru că, atunci când pune deoparte legile naturii – pe care El Însuși le-a instituit –, nu o face nici pentru spectacol și nici pentru că vrea să le ignorăm. Ci pentru că ne spune astfel că, pentru Dumnezeu, noi contăm mai mult decât mersul ordonat, dar impersonal, al naturii.

Când i-a hrănit pe cei cinci mii de ascultători, El S-a ridicat mai sus de legea după care nimic nu se creează și nimic nu dispare.

Aici este creată materie, și aceasta pentru că lui Dumnezeu chiar Îi pasă de cei sărmani, de cei flămânzi, de cei care au fost deposedaţi de bunurile esenţiale ale vieţii. Când vine la discipolii Săi disperaţi pe marea dezlănţuită, Iisus ne spune că viaţa noastră, a tuturor, înseamnă mai mult pentru El decât tiparul valurilor pe un lac și chiar decât legile gravitaţiei.

Și când, stând singur în faţa curentului, o apără și înalţă pe femeia considerată „păcătoasă”, Iisus nu urmărește să relativizeze moralitatea sau să normalizeze promiscuitatea. El creează în inima ei o iubire nouă, folosește capacitatea Sa supranaturală ca să o recunoască și îndepărtează toate obstacolele sociale și chiar religioase, pentru că vrea ca această creaţie nouă să triumfe: „De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult” (Luca 7:47).

…și schimbă viaţa

Cât de mult am pierdut – sau am refuzat – această dorinţă a lui Dumnezeu de a Se manifesta prin supranaturalul Său, mai ales în domeniul discernământului moral! Legislaţia naţiunilor a ajuns să umple biblioteci întregi, dar câte păcate sunt iertate, câte vieţi sunt răscumpărate? Creștinii au mers pe același drum și am înmulţit regulile, studiem dreptul canonic mai abitir decât harul divin, iar misiunea salvatoare a bisericii abia dacă mai are spaţiu de desfășurare.

Iisus, întâlnirea dintre două lumi

Citește și: Iisus, întâlnirea dintre două lumi

Dar poate că tocmai această recunoaștere a eșecului deschide calea transformării radicale. Pentru că de aceasta este nevoie, nu de un proces natural de adaptare. Thomas Kuhn, autorul celebrei cărţi Structura revoluţiilor știinţifice, îl citează pe Max Planck, pionierul fizicii cuantice: „Un nou adevăr știinţific nu triumfă convingându-și adversarii și iluminându-i, ci mai degrabă pentru că adversarii săi până la urmă mor și se ridică o nouă generaţie căreia acel adevăr îi apare firesc.”[1] Dar o revoluţie spirituală nu are loc așa.

În cazul creștinismului, fiind vorba de semenii noștri care acum au nevoie să fie primiţi cu har și priviţi ca niște răscumpăraţi ai Domnului, nu este timp să așteptăm o nouă generaţie – despre care nici nu prea credem că va gândi altfel decât noi. Schimbarea trebuie să înceapă acum, trebuie să înceapă cu mine. Cum spune Pavel, „de acum încolo, nu mai cunoaștem pe nimeni în felul lumii (…). Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:16-17).

Dar poate că tocmai această recunoaștere a eșecului deschide calea transformării radicale.

Dumnezeu ne promite o experienţă care depășește rezultatele previzibile, măsurabile, ale educaţiei – o întâlnire personală cu iertarea: „Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său zicând: «Cunoaște pe Domnul!» Ci toţi mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare», zice Domnul, «căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor»” (Ieremia 31:34). Esenţialul pe care avem nevoie să îl aflăm despre Dumnezeu nu este puterea de a crea legi ale naturii și nici de a Se ridica deasupra lor când vrea acest lucru, ci convingerea cu care pronunţă legea morală și ne primește totuși la Sine peste ea: „Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea?” (Mica 7:18). Iată o profeţie căreia i-a sosit, cred, timpul: „După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce și vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor (…) și vor tresări la vederea Domnului și a bunătăţii Lui în vremurile de pe urmă” (Osea 3:5).

Să reflectăm la paradoxul exprimat de psalmist: „Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut” (Psalmii 130:3-4). În așteptarea revelaţiei transformatoare, „nu ieșiţi cu grabă, nu plecaţi în fugă, căci Domnul vă va ieși înainte și Dumnezeul lui Israel vă va tăia calea” (Isaia 52:12).

Adrian Bocăneanu reflectă la motivele din spatele interacţiunilor lui Iisus cu contemporanii Săi, pentru a descoperi ce este relevant pentru noi, astăzi, în încercarea de a înţelege acţiunile lui Dumnezeu.

„Thomas Kuhn, Structura revoluţiilor știinţifice, trad. Radu J. Bogdan, Humanitas, București, 2008, p. 216.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Adrian Bocăneanu

Rate it

Previous post

Har

Mesia cel (ne)așteptat

„Adevărul este că punctul de vedere al lui Dumnezeu este uneori diferit de al nostru, atât de diferit încât noi nu l-am fi cunoscut dacă El nu ne-ar fi dat o Carte.”[1] (Corrie ten Boom) Acest ecart între perspectiva umană și cea divină este reliefat de profetul Isaia: „«Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele», zice Domnul. «Ci, cât sunt de sus cerurile […]

todayMay 3, 2021 13

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%